Roberta Anasatase:Afirmațiile reprezentantului UE în Basarabia sunt periculoase

0
64

Europarlamentarul român Roberta Anastase (PPE-DE,PD), membru în Comisia pentru Afaceri Externe a Parlamentului European și raportor pentru Marea Neagră a acestei instituții, a luat poziție fată de declarațiile domnului Kalman Mizsei, reprezentant al UE în Basarabia. Roberta Anastase consideră că abordarea domnului Miszei este îngrijorătoare pentru un reprezentant al UE într-un stat care și-a exprimat deja dorința de a face parte pe viitor din construcția europeană.

”Regimul ilegal de la Tiraspol nu este recunoscut de nici un stat democratic din lume, iar astfel de poziții sunt extrem de periculoase pentru că pot contribui la legitimarea unui regim profund nedemocratic. UE nu poate cauționa încălcarea flagrantă a drepturilor omului, așa cum se întâmplă în această auto-declarată republică separatistă.”, a afirmat europarlamentarul român.

”Domnul Miszei critică atitudinea României față de Basarabia, uitând poate că România sprijină necondiționat democratizarea și traseul european al Chișinăului. Îi voi propune domnului Miszei o întâlnire pentru a-i prezenta nedistorsionat poziția României față de democratizarea regiunii Mării Negre și posibila rezolvare a conflictelor înghețate din regiune”, a concluzionat Roberta Anastase.

Sursa:flux.md

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ