Rolul Federatiei Ruse in solutionarea conflictului transnistrean, partea I

0
19

DECLINUL URSS SI CONSPIRATIA CENTRULUI
Restructurarea ca proces propagat de sus si care avea drept scop liberalizarea societatii sovietice, s-a ciocnit de rezistenta destul de aspra a nomenclaturii unionale – partinica, militara si industriala. In acest proces au fost atrase si elitele republicane partido-industriale. Impreuna cu dorinta lor de a folosi defectele legale si de control ale mecanismului restructurarii in scopuri de imbogatire personala, in Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca aceasta opunere a dat nastere confruntarii dintre cele doua maluri ale Nistrului.

De la inceput a fost cuvintul…

Se pare ca in Republica Moldova actuala nu au mai ramas din cei care nu ar dori solutionarea conflictului transnistrean. Cele doua maluri sunt strins legate. In perioada sovietica ele se construiau si se dezvoltau ca un tot intreg, complectindu-se reciproc. De ambele parti ale Nistrului locuiesc rude, prieteni, cunoscuti si colegi. In acelasi timp, prin construirea intentionata a unor linii artificiale de izolare si incercari de a cultiva ura intre maluri, acesti oameni sunt fortati sa-si trateze problemele unul celuilalt cu raceala si alienare

Dorinta de a clarifica tertipurile si cauzele obscure, care ne tin in aceasta stare de suspans si ce impiedica dezvoltarea tarii, care a fost candva una din cele mai infloritoare republici din URSS, a si servit drept motiv antrenant al acestei investigatii. Insasi tema – „Rolul Rusiei in solutionarea conflictului transnistrean” a fost selectata, luind in calcul rolul esential si influenta detinuta de Federatia Rusa pe intreg parcursul procesului de solutionare a conflictului transnistrean, inclusiv si in calitatea sa de succesoare de drept a URSS. La fel, nu poate fi ignorat nici potentialul unic al Rusiei in solutionarea conflictului.

In procesul de lucru au fost extrase din arhiva si studiate o multime de materiale si cercetari. Au fost studiate variate puncte de vedere si interpretari. Plus la toate au fost intervievati participanti si martori ai evenimentelor, dar si reprezentanti ai mediului de experti din Rusia, Ucraina si Moldova.

Fiecare riu are izvorul sau, fiecare actiune are o cauza, iar fiecare eveniment – un inceput. Urmind acestui simplu adevar, sa revenim la inceput. Pentru a primi raspunsuri la intrebarile care ne framinta si pentru a intelege care totusi este rolul Rusiei in conflictul transnistrean, este necesar sa revenim la trecut. Si anume in perioada dinamica de la finele anilor 80 ai secolului trecut. Atunci, cind problemele nesolutionate din URSS au provocat evenimente si actiuni, care drept urmare ne-au si adus la situatia data.

Iar de la inceput a fost cuvintul… Cuvintul „restructurare”.

Inapoi in URSS

In rezultatul restructurarii, inceputa de Secretarul General al Comitetului Central al Partidului Comunist (CCPC) al URSS, Mihail Gorbaciov, in cea de a doua jumatate a anilor 80, republicile unionale au primit dreptul la un grad mai inalt de autoguvernare si in rezultat la autofinantare. Necesitatea unui astfel de proces a fost conditionata de detasarea URSS de Occident, atit prin dezvoltarea sa economica cit si cea tehnico-stiintifica. Slabirea controlului autoritar al Partidului Comunist unional fata de republici a dus la faptul ca problemele anterior inabusite au erupt la suprafata.

Aparatul de partid a devenit impedimentul principal in calea restructurarii gorbacioviste, potrivit insusi celor spuse de M. Gorbaciov la sedintele Biroului Politic al Partidului Comunist. Iar in conditiile URSS „aparatul” nu insemna altceva decit intregul sistem de conducere. Anume acesta a fost denumit de catre secretarul general „sabotator politic” al reformelor sale. Un tablou asemanator, dar mult mai sumbru, putea fi observat in republicile unionale. Acolo conducatorii de partid, care formau structura de administrare nu doreau si nu puteau sa activeze in unison cu cerintele restructurarii. Rezistenta nomenclaturista procesului de restructurare se explica prin lipsa de dorinta din partea acesteia de a permite schimbarea orinduirii existente. Se opuneau acestor schimbari nu doar nomenclatura de partid dar si cele economice si militare, adica toti cei care aveau legaturi cu complexul militaro-industrial (CMI) sovietic. Potrivit consilierului si purtatorului de cuvint al presedintelui URSS Andrei Graciov, ei nu doreau nici o schimbare in acest sector economic elitar, ce le oferea o viata bine asigurata, dispunind de privilegii, cea mai sofisticata tehnica, cea mai buna aprovizionare si comenzi de stat.

Una din partile componente ale restructurarii era politica de restabilire si dezvoltare a culturii si limbii nationale ale popoarelor din cadrul URSS. In RSS Moldoveneasca aceasta a luat forma unor eforturi ale intelectualitatii locale si a unei parti a conducerii de partid, pentru renasterea limbii moldovenesti si oferirea acesteia statului de limba oficiala pe teritoriul republicii.

Chiar daca astfel de actiuni se conformau reusit ideilor restructurarii, in RSS Moldoveneasca ele au intimpinat rezistenta unei parti a elitei partinice vorbitoare de limba rusa . Aceasta s-a evidentiat mai mult pe malul sting al Nistrului, unde a fost concentrat potentialul industrial al Moldovei sovietice, care lucra in mare parte pentru industria militara a URSS. Trebuie de mentionat faptul ca in Uniunea Sovietica prevala practica de numire la functiile cheie de conducere a specialistilor de provenienta slava, atit pe motive de incredere cit si din cauza insuficientei de cadre nationale calificate.

Asemenea politica crea conditii pentru aparitia, la acesti birocrati si functionari, a unei atitudini de dispret fata de reprezentantii altor nationalitati, fata de obiceiurile si cultura lor. Tendinta se agrava si mai mult prin diferenta de venituri a specialistilor venetici cu „studii tehnice superioare”, comparativ cu veniturile majoritatii populatiei locale, fapt care provoca un sentiment de superioritate fata de aborigeni. Inrautatirea situatiei economice in URSS a mai dus la aparitia coruptiei si abuzului, care au generat un comportamentul arogant al functionarilor fata de locuitorii de rind. In Uniunea Sovietica – stat militarizat la toate nivelurile – complexul militaro-industrial si tot ce era legat de el primea atentie si resurse prioritare din partea CCPC. Aceasta insemna, ca in Moldova conducatorii uzinelor care lucrau pentru „aparare” ocupau functii prestigioase, inalte si de perspectiva, ce ofereau deseori in calitate de privilegiu dreptul de a contacta si comunica in mod direct cu organele centrale influente ale URSS, fie cu Comitetul Central de partid, Ministerul Apararii sau Comitetul Securitatii de Stat (KGB).

Intarirea independentei administrative si financiare a republicilor unionale fata de Moscova, cuplata cu intentia de a instala pe teritoriul RSS Moldovenesti limba moldoveneasca in calitate de limba oficiala, a fost interpretata de o mare parte a nomenclaturilor partinice si industriale – vorbitori de limba rusa – drept o amenintare la adresa statului lor prioritar. De ce oare?

In primul rind crestea rolul si influenta elitelor de partid republicane. In cel de-al doilea rind delegarea de catre centrul unional a unor imputerniciri mai mari conducerilor republicane contribuia la rindul sau la cresterea si intarirea influentei nomenclaturilor nationale. In perspectiva, aceasta putea duce la trecerea conducatorilor marilor obiecte industriale in subordinea republicana.

Un rol nu mai putin important l-a jucat si tratamentul dispretuitor al specialistilor veniti fata de cultura, traditiile si limba moldoveneasca. Practic, Moldova sovietica era una din putinele republici sovietice si unica din regiunea europeana a URSS, unde comunicarea in limba poporului bastinas era considerata rusinoasa. Astfel, doctorul in istorie Anatol Taranu, deputatul actualului parlament al Moldovei si ex-ambasadorul extraordinar si plenipotentiar al Republicii Moldova in Federatia Rusa isi aminteste o situatie ilustrativa in acest sens. Inainte de inceputul unui meci de fotbal la finele anilor 80 ai secolului trecut, la Tiraspol, in timpul interpretarii imnului de stat al URSS, toti cei prezenti ca de obicei s-au ridicat de la locurile lor. O data insa cu difuzarea imnului RSS Moldovenesti aerul a fost strapuns de tipete de nemultumire si fluerat.

Andrei Graciov nota ca, in situatia cind fostul stat multinational (USSR) se destrama, „natiunea sa titulara”- rusii – simtind, atit in interiorul statului cit si pe arena mondiala, amenintarea asupra statutului lor de mare putere, incep sa se transforme din „natie imperiala” in una etnica, „nationala”. Acomodati cu rangul incontestabil de „frate mai mare”, fata de care „fratii mai mici” din familia sovietica se comporta cu mult respect si frica, rusii nu au putut sa nu reactioneze bolnavicios fata de „costul” unei astfel de echitati autentice, considera A. Graciov.

In interpretarea conducatorilor de intreprinderi industriale din Moldova sovietica, legile aprobate despre limba moldoveneasca puteau deveni, in miinile elitelor de partid republicane, pirghii de influenta impotriva lor. Din acest motiv rezistenta opusa eforturilor de dezvoltare a limbii moldovenesti devenise un fenomen raspindit pe intreg teritoriul Moldovei.

De exemplu, pensionarul din raionul Ocnita V. Jitari comunica in articolul publicat in ziarul „Moldova Socialista” din 1 martie, 1989, ca in centrul raional Ocnita, in localitatile Frunze si Otaci ale aceluiasi raion, nu erau intreprinse nici un fel de masuri pentru imbunatatirea conditiilor de studiere a limbii moldovenesti. Potrivit articolului, cel care vorbea in limba moldoveneasca era invinuit de nationalism.

In anul 1989, in presa moldoveneasca a fost publicat un alt material, in care seful catedrei de limba moldoveneasca din cadrul Universitatii de Stat din Chisinau „V.I Lenin” profesorul I. Ciornii comunica, ca pe parcursul anului 1988, in Chisinau au fost deschise doar doua scoli cu predare in limba moldoveneasca, iar in orasele Balti, Bender, Drochia si Leova – doar cite una. In orasul Ribnita si Tiraspol, in acelasi an, nu a fost deschisa nici o scoala moldoveneasca, si nici pentru anul viitor nu se planifica nimic in acest sens.

Cetatenii, vorbitori de limba moldoveneasca, erau supusi presiunilor si la locul de munca. In timpul unei sedinte de partid la 21 martie 1989, membrul comitetului de partid raional Ungheni S. I. Bogacenco a interzis secretarului organizatiei de partid de la scoala medie a satului Petresti M. Ignat, sa raspunda in limba moldoveneasca. Printre altele S. Bogatenco i-a reprosat lui M. Ignat, mentionind ca „mi s-a transmis, ca dumneavoastra va ocupati mai mult de grafia latina, decit de obligatiile de serviciu”.

Evident, ca in conditiile unei astfel de presiuni si discriminare a moldovenilor a luat nastere si rezistenta din partea lor. In Chisinau au inceput sa se organizeze manifestatii si proteste in masa in sustinerea imbunatatirii situatiei limbii moldovenesti. Si aceste tulburari populare au inceput sa capete un caracter tot mai organizat. Cu timpul, protestele impotriva discriminarii limbii moldovenesti au devenit o activitate regulata a Frontului Popular din Moldova (FPM).

Exista o ironie aparte in faptul ca Miscarea democratica din Moldova, de la care ulterior a luat nastere FPM, era, dupa toti indicii, sustinuta de catre Biroului Politic al PC si KGB. Conducerea CCPC, utilizind resursele KGB-ului, a creat in republicile unionale mecanisme care, potrivit planurilor lor, trebuiau sa contribuie la aplicarea in practica a conditiilor restructurarii. De exemplu, in aceiasi Republica Federativa Rusa sovietica, ca si in alte republici, se formau miscari sub denumirea de „Front popular”, care inlocuia denumirea de „soviete (comitete) in sustinerea restructurarii”, devenite faimoase prin anii 1987-1988.

O atentie deosebita merita de acordat si rezultatelor investigatiei efectuate de publicatia letona „Telegraf”, publicata in luna decembrie a anului 2004. Tema investigatii era activitatea KGB-ului sovietic in Letonia. Referindu-se la Boris Pugo, fost prim-secretar al Comitetului Central al PC din Letonia „Telegraf” noteaza, ca Frontul Popular al RSS Letona a fost creat ca sa „intareasca restructurarea in Letonia”. Editorialul mentioneaza ca FP era controlat de KGB si in acea perioada nu era considerat o organizatie nationalista. De ce totul a mers altfel decit fusese planificat, necatind la controlul riguros al securitatii sovietice asupra fronturile populare?

Anatol Taranu explica nereusita CCPC prin faptul ca, in comparatie cu Rusia sovietica, unde restructurarea se manifesta in forma unei revolutii sociale, orientata spre schimbarea sistemului social-economic, in alte republici unionale la acest proces se mai adauga si tendinta de crestere a constiintei nationale. Cei care dirijau restructurarea se pare ca au prevazut acest fapt, asa cum republicilor li s-a permis renasterea valorilor nationale, a culturii si limbii lor. Dar, posibil, ei au subestimat alt factor. Marea parte a nomenclaturilor partinice si industriale vorbitoare de limba rusa, atit in RSS Moldoveneasca cit si in alte republici, au pus piedici implementarii in practica a restructurarii.

Secesiunea regiunii transnistrene de la RSS Moldoveneasca a inceput in rezultatul impotrivirii elitei industriale posibilitatii de a-si pierde statutul sau privilegiat, in urma subordonarii lor autoritatilor republicane. Politica celor trei „A”, initiata de M. Gorbaciov – autoadministrare,autofinantare si autocompensare – ar fi dus la un astfel de rezultat. Cultura politica a Partidului comunist nu presupunea nesupunere directa fata de Centru, asa cum aceasta se pedepsea foarte aspru. Si de aceea, in RSS Moldoveneasca, nomenclatura partinico-industriala din partea stinga a Nistrului si-a construit rezistenta sa impotriva restructurarii (adica impotriva cresterii influentei elitelor republicane), sub pretextul „apararii intereselor vorbitorilor de limba rusa din RSSM”, lansind campanii de proportii, care criticau proiectele de lege despre limba moldoveneasca. Adica, anume acea parte a elitei partinico-industriale din RSS Moldoveneasca, care se opunea mecanismului de restructurare, a si contribuit la radicalizarea procesului de renastere a constiintei nationale in republica si drept rezultat – la iesirea RSS Moldovenesti din Uniunea Sovietica.

Nervii Biroului Politic cedeaza

Nu trebuie ignorata nici situatia generala unionista pe fonul careia s-au petrecut toate aceste evenimente. Conducerea URSS, reprezentata de CCPC, urmarea cu neliniste agravarea proceselor din republicile baltice, unde deja se vorbea despre suveranitate. Biroul Politic devenise ingrijorat de posibilitatea destramarii Uniunii Sovietice. Era si normal sa fie ingrijorati de faptul ca scenarii similare celora din republicile baltice puteau sa se dezvolte si in alte republici unionale. Pentru a preveni iesirea lor din Uniune, iar Constitutia URSS prevedea o astfel de posibilitate, Comitetul Central a luat masurile de rigoare, utilizand mecanismele ce le avea la dispozitie – KGB, Fortele Armate si Ministerul de Interne.

In luna octombrie a anului 1993, ziarul „Moscovskie Novosti” a publicat un interviu cu Vadim Bakatin, fostul presedinte al KGB-ului Uniunii Sovietice. Atunci el a recunoscut ca inca la finele anilor 80, Comitetul Securitatii de Stat (KGB) al URSS a creat in Abhazia si Osetia de Sud asa numitele „interfronturi”, pentru a contracara miscarea nationala a georgienilor. Mai tarziu, in cartea sa ” Scaparea de KGB”, V. Bakatin scria, ca crearea „fronturilor internationale” in republicile unionale incapatinate a avut drept scop dezbinarea societatii din aceste republici in doua tabere dusmanoase. Potrivit lui, KGB a folosit o schema generala bazata pe conditia „nu doriti sa va supuneti – atunci va alegeti cu interfront”, care va genera greve, va ridica problema hotarelor republicii si va pune la indoiala legalitatea organelor puterii alese.

In RSS Moldoveneasca eforturile CCPC si KGB al URSS, indreptate spre prevenirea iesirii republicilor sovietice din USSR, au coincis cu rezistenta din partea gruparii vorbitoare de limba rusa a nomenclaturilor partinico-industriale, opusa proiectelor de lege despre statutul limbii moldovenesti. Cei din urma au exploatat iscusit coincidenta, convingindu-i pe primii ca in RSS Moldoveneasca bintuie sovinismul, si „nationalismul agresiv si de caverna”, dupa cum s-a exprimat deputatul Dumei de Stat a Federatiei Ruse, in trecut unul din conducatorii interfrontului leton si membru al gruparii „Soiuz”, V. Alksnis. Evident ca anume conducatorii complexului industrial din partea stinga a Nistrului, care luptau cu disperare pentru consolidarea statutului si puterii sale, dindu-le drept eforturi de aparare a intereselor populatiei locale, au si devenit lideri ai Interfrontului moldovenesc.

Binecunoscuta cercetatoare a separatismului in Georgia Svetlana Cervonnaya, explicind motivele, care au trezit separatismul abhaz, aduce argumente similare celora folosite de catre autorii acestei investigatii pentru explicarea cauzelor conflictului transnistrean. S. Cervonnaya scria, ca aparatului de partid care conducea autonomia abhaza in USSR, ii „era mai convenabil sa fie mai aproape de Centru, sa contacteze Moscova direct, evitind canalul de comunicare al Tbilisi, sa aiba inlesniri, cote, limite si privilegii care se cuveneau elitei conducatoare a republicilor unionale. Pornirile egoiste ale conducerii si aparatului se dadeau drept „interese nationale” ale poporului abhaz „.

Pofta vine in timpul….cooperativei

La 16 august 1989, pe partea stinga a Nistrului a fost organizata, pe durata a doua ore, o greva de avertizare, la care au participat citeva intreprinderi. Informatia despre numarul intreprinderilor participante la greva este destul de confuza. Dar la sedinta comitetului orasenesc de partid Bender, petrecuta dupa greva, a fost facuta publica informatia, potrivit careia, la greva, de fapt, au participat cca 2170 de persoane de la patru intreprinderi: „Elektrofarfor”, „Elektroapparatura”, uzina de constructie a masinilor si uzina de producere a obiectelor din beton armat a Ministerului constructiilor. Primul secretar al comitetului orasenesc de partid din Bender de atunci I.M. Timoi, a atras atentia, ca la 17 intreprinderi din partea stinga a Nistrului au fost organizate sedinte, chipurile in sustinerea ideii de creare a uniunii colectivelor de muncitori. El a subliniat ca, este revelator faptul instalarii in fruntea noii uniuni a conducatorilor de intreprinderi, si ca noua formatiune nu este sustinuta de muncitorii de nationalitate moldoveneasca.

La 18 august 1989 corespondentul publicatiei „Moldova Socialista” a luat un interviu telefonic de la al doilea secretar al comitetului de partid orasenesc Tiraspol I. P. Iastrebov, intrebindu-l despre greva care a avut loc citeva zile in urma.

I. Iastrebov a comunicat, ca decizia de a organiza greva a fost luata dupa ce la 11 august 1989 Interfrontul a publicat in ziarul „Kirovet” a uzinei „Tocilitmas” o versiune de lucru a proiectului de lege despre statutul limbii moldovenesti pe teritoriul RSS Moldovenesti. O versiune, despre care anterior nimeni nu stia nimic si care nu a mai aparut in nici una din publicatiile periodice. Adica, Interfrontul a mers, practic, la dezinformarea intentionata a populatiei.

Iastrebov a mentionat, in special, ca aceasta greva a fost rezultatul nemultumirii unora dintre colectivele de munca, recunoscind in acelasi timp, ca comitetul de partid orasenesc si comitetul executiv i-a sustinut pe protestanti. Grevistii – muncitori simpli – cereau sa fie refuzata aprobarea proiectului de lege despre statutul limbii moldovenesti si deja dispuneau de un proiect de lege propriu (!), care oferea statutul de limba de stat si limbii rusesti. La finele interviului Iastrebov a cerut ca raspunsurile lui sa nu fie publicate deocamdata, pentru ca el trebuia sa afle mai intii de toate „ce vor decide cei de sus”.

Sunt cunoscute si alte detalii despre cum a fost organizata prima greva in RSS Moldoveneasca, care a devenit si pasul initial pe calea confruntarii dintre Chisinau si Tiraspol. Cu citeva zile inainte de inceperea grevei a avut loc adunarea membrilor comitetului de partid orasenesc Tiraspol. Atunci a fost luata decizia de a exercita presiune asupra organelor conducerii de stat a RSS Moldovenesti sub amenintarea organizarii grevelor de protest. Tribuna a fost dominata de directorul uzinei „Elektrofarfor” G. F. Pologov, unul dintre conducatorii activi ai miscarii interfrontiste „Edinstvo”. In fata celor adunati a luat cuvintul si V. V. Hudeakov, corespondentul ziarului „Sovetskaya Moldavia”, care a comentat legea despre statutul limbii moldovenesti, insistind asupra faptului ca aceasta are un caracter discriminatoriu. Dupa o astfel de interpretare a proiectului de lege despre limba, adunarea agitata, sub impresia celor spuse, a sustinut propunerea de a organiza greva.

Iar si mai inainte de aceasta sedinta G. Pologov a participat la intrunirea deputatilor poporului ai sovietului orasenesc Tiraspol, unde a tinut un discurs din partea Interfrontului. Dupa care a si aparut acel numar ghinionist al ziarului „Kirovet” (care dupa anumite date a avut un tiraj de cca 10 mii de exemplare), despre care a vorbit in interviul sau I. Iastrebov si care a fost raspindit in orasele, unde ulterior s-au petrecut greve.

O atentie aparte este captata si de relatarea muncitorului in atelierul de transport al Asociatiei tiraspolene de prelucrare a bumbacului, Constantin Niculita, publicata la 25 august 1989 in „Moldova Socialista”. Potrivit celor spuse de el, in colectivele vorbitorilor de limba rusa atitudinea fata de moldoveni era destul de proasta, considerind ca acestia doresc sa-i alunge pe „nemoldoveni” din republica. Ei isi justificau cele spuse prin legea despre statutul limbii moldovenesti, care dupa cum afirma Niculita nu au citit-o niciodata, si despre care cunosteau doar din auzite.

Despre insusi grevele de la 16 august C. Niculita povesteste urmatoarele. Dimineata, cind a venit la serviciu, i s-a comunicat ca trebuie sa iasa in greva. O parte din lucratori s-au opus acestei idei, fapt pentru care imediat s-a organizat o adunare, unde aceasta intrebare a fost pusa la vot. Voturile s-au impartit aproximativ egal, jumatate din muncitori sustinind ideea grevei, si o alta jumatate impotrivindu-se ei. Pe neasteptate s-a stins lumina, iar in rezultat uzina nu a mai putut functiona. Este destul de dificil sa consideri faptul deconectarii intentionate a luminii la intreprindere ca fiind o greva. Situatia aceasta poate fi clasificata mai exact drept sabotaj al activitatii uzinei din partea conducerii intreprinderii.

De ce totusi Interfrontul, in persoana directorului uzinei „Elektrofarfor” G. F. Pologov in acest caz, tindea sa aplice presiune asupra Sovietului Suprem al RSS Moldovenesti?

In 1987 in Uniunea Sovietica a aparut Legea URSS „Despre intreprinderile (asociatiile) de stat”, urmata de Legea „Despre activitatea cooperatista in URSS” in 1988. Ulterior, la 1 ianuarie 1990 au intrat in vigoare „Bazele legislative ale republicilor unionale despre arenda”, un proiect care, fara indoiala, era cunoscut conducatorilor de intreprinderi cu mult inainte de aparitia sa. Cu ajutorul acestei legi erau regulate relatiile legate de rascumpararea de catre colectivele muncitoresti a proprietatii intreprinderilor de stat, atit de subordonare unionala cit si republicana. Rezistenta opusa restructurarii de catre nomenclatura partinico-industriala, avind la baza dorinta de a-si pastra statutul privilegiat, a trecut, in haosul schimbarilor economice, in intentia de a insfaca o bucata cit mai buna din potentialul industrial sovietic. Pe parcursul investigatiei a devenit evident ca, conducatorii intreprinderilor industriale din stinga Nistrului au cerut de la Sovietul Suprem al RSSM nici mai mult, nici mai putin decit un statut economic special si dreptul de autoguvernare pentru malul sting. In acele timpuri de dezvoltare a cooperativelor, conducatorii intreprinderilor de pe malul sting isi doreau posibilitatea sa controleze veniturile acelor intreprinderi. In situatia creata ei au vazut un „Eldorado” al sau, considerind ca obtinerea unui statut de zona economica practic le va permite sa devina proprietarii complexului industrial de pe malul sting al Nistrului, scapindu-i astfel de necesitatea de a transmite bani in bugetele USSR sau RSSM.

Frica ca instrument de mobilizare al maselor

Pina la acest moment este clar, ca au existat trei factori esentiali, care puneau in evidenta natura conflictului dintre cele doua maluri. Primul a fost rezistenta unei parti a elitelor republicane partinice si a conducerii intreprinderilor industriale din stinga Nistrului opusa procesului restructurarii in RSSM, fapt care a dus la cresterea tulburarilor populare. Un alt factor a fost setea de imbogatire personala a elitelor industriale, conditionata de defectele in mecanismul restructurarii. Iar al treilea factor a devenit cresterea nelinistii Biroului Politic al CCPC si altor structuri de putere ale URSS fata de posibilitatea dezintegrarii Uniunii Sovietice.

Creind Interfrontul in RSSM, Comitetul Securitatii de Stat unional a folosit nomenclatura industriala din stinga Nistrului, care deja de ceva timp incerca sa obtina suportul partii reactionare a conducerii URSS in confruntarea sa cu Sovietul Suprem al RSSM. Este de amintit faptul ca conducatorii intreprinderilor regiunii transnistrene a RSS Moldoveneasca isi doreau o autonomie, pentru a evita caderea in subordonarea conducerii republicane de la Chisinau. Fapt, care ar fi condus la pierderea de catre ei a privilegiilor de sefi de organizatii aflate sub comanda nemijlocita a centrului unional. Nu este de mirare, ca de la bun inceput printre cei sase lideri ai Interfrontului se numarau directorul „Tocilitmasului” tiraspolean A. I. Bolisakov, directorul Uzinei metalurgice din Ribnita A.K. Belitcenko si deja cunoscutul director al uzinei „Elektrofarfor” G. F. Pologov.

Insa tensiunea fortata de ei in legatura cu statutul limbii moldovenesti pe teritoriul RSSM sporea eforturile Frontului Popular din Moldova. Cu cit mai multe actiuni organiza Interfrontul pentru aplicarea presiunii asupra conducerii RSSM, folosind si practic creind problema lingvistica, cu atit mai puternica crestea nemultumirea maselor de moldoveni, conduse de FPM.

Interfrontul a lansat o campanie intensa de dezinformare a populatiei vorbitoare de limba rusa din stinga Nistrului, folosind mecanismele de partid la intreprinderi. Aici este important de subliniat existenta unor particularitati specifice ale intreprinderilor industriale de pe malul sting, care lucrau pentru Complexul industrial militar sovietic. Ele aveau o disciplina de fier, care era intretinuta de controlul ideologic aprig al organizatiilor de partid locale. Directorul de programe de la Institutul de politici publice din Chisinau Oazu Nantoi, care la timpul sau a lucrat la intreprinderi militare, a opinat, ca complexul industrial de pe malul sting nu putea organiza greve de unul singur, fara a primi permisiunea din centrul unional.

Nu trebuie de ignorat nici spiritul colectivismului, care era cultivat la astfel de organizatii de proletariat. Daca conducerea intreprinderilor si organizatiile de partid ordonau activitati de protest, atunci majoritatea absoluta a muncitorilor nu ar fi indraznit sa nu se supuna. Si chiar daca se gaseau citiva cu pareri diferite, atunci ei ar fi devenit proscrisi, si posibil ar fi pierdut si locul de munca.

Interfrontul exploata ideea ca proiectele de lege despre limba discriminau vorbitorii de limba rusa, si ca apoi moldovenii vor dori sa ii izgoneasca pe primii de pe teritoriul republicii. Aceasta facilita mobilizarea muncitorilor pentru mitinguri si greve, profitind de ignoranta si frica lor. Este ilustrativ faptul, ca una din cele mai folosite imagini de catre propagandistii transnistreni din acele timpuri devenise o batrinica singuratica tinind in miini un placat cu inscriptia in rusa „nu dorim sa fim sub romani!”. O alta imagine care a atras atentia autorilor prezinta un camion al fortelor paramilitare transnistrene avind pe bord inscriptia in rusa „moarte canibalilor romani!”. Un procedeu des folosit de initiatorii secesionismului transnistrean era identificarea Romaniei si conducerii RSSM cu fascismul. Adica avem de a face cu actiuni intentionate de demonizare a Romaniei. Prin folosirea etichetelor si imaginilor negative puternice, si prin asocierea Chisinaul cu Bucuresti, se tindea provocarea sentimentelor de distantare si de ura, astfel atacind dorinta muncitorilor activi politic ai regiunii transnistrene de a comunica cu conducerea RSSM.

Expertii initiativei on-line „Conflicte regionale si mijloace de informare in masa” considera, ca nomenclatura transnistreana a reusit sa consolideze populatia locala in jurul sau prin intermediul mobilizarii lingvistice. In opinia lor anume limba a devenit forta, care le-a permis liderilor separatisti sa atraga de partea sa populatia inspaimintata de pericolul de a nimeri in un alt mediu lingvistic – necunoscut si neclar.

Destul de elocventa in acest sens este afirmatia conducatorului delegatiei Republicii Federative Ruse sovietice Sergey Krasavchenko, care a vizitat Tiraspolul la 6 noiembrie 1990. S. Krasavchenko spunea, ca delegatia sa nu a observat nici un caz de discriminare a populatiei vorbitoare de limba rusa, si ca dimpotriva, sufereau doar moldovenii si cei care gindeau diferit. El a mai confirmat ca mereu a stiut despre relatiile intre Tiraspol, A. Lukyanov, CMI (conducerea complexului militar-industrial) si gruparea de deputati sovietici „Soiuz”.

In Sovietul Suprem al RSSM au inceput sa inteleaga ca Interfrontul beneficia de sustinerea unor membri ai Biroului Politic al CCPC si KGB-ului unional. Acest fapt a trezit in rindurile deputatilor RSS Moldovenesti la Chisinau o neliniste justificata. Se poate de spus cu toata convingerea, ca acest fapt a influentat esential decizia deputatilor moldoveni sa voteze ulterior pentru iesirea RSSM din componenta URSS. Si nu intimplator, in pofida faptului ca alegerile in Sovietul Suprem al RSSM din februarie-martie 1990 nu au fost cistigate de Frontul Popular (FPM au obtinut doar 94 mandate din cele 380), anume acest Soviet Suprem a devenit primul Parlament al Republicii Moldova, aprobind un sir de decizii, care au dus la independenta Moldovei.

„Soiuz” – nasul separatismului in Moldova

Grupa de deputati „Soiuz” (uniune) creata in Sovietul Suprem (SS) al URSS in februarie 1990 si urmarind drept scopul sau de baza evitarea dezmembrarii Uniunii Sovietice a acordat un suport substantial Interfrontului moldovenesc. La crearea grupului „Soiuz” au participat reprezentanti ai miscarilor interfrontiste republicane, care devenise deputati in Sovietul Suprem al URSS. Este important de mentionat ca unul din fondatorii si liderii „Soiuz” a fost deputatul SS URSS din RSS Moldoveneasca Yurii Blohin. Iar aceasta oferea Tiraspolului oportunitati considerabile de lobby la Moscova. Se pare ca anume Y. Blohin asigura legatura echipei lui Igor Smirnov cu presedintele Sovietului Suprem URSS Anatolii Lukyanov, care a fost unul dintre cei mai activi suporteri ai „Soiuz” si care a adus un aport substantial la aparitia nerecunoscutei Republici Nistrene Moldovenesti.

Pe linga altele se mai cunoaste despre intilnirea grupului condus de I.Smirnov cu A. Lukyanov, R. Nisanov si M.Gorbacev in vara anului 1990. Deja atunci, ca raspuns la cuvintele lui A. Lukyanov despre necesitatea de a mentine Moldova in componenta URSS cu orice pret, negociatorii transnistreni aveau ginduri diferite, si anume – un statut republican pentru Transnistria in componenta URSS. Nu intimplator directorul de atunci al bancii din Tiraspol I.S. Hvorostovskyi discuta paralel la Moscova perspectivele organizarii bancii Transnistriei. I. Smirnov s-a intilnit cu asa oficiali sovietici de rang inalt cum ar fi ministrul aparii D. Yazov, presedintele KGB V. Kryuchkov, comandantul trupelor interne ale MAI sovietic general-colonelul Yu. Shatalin si loctiitorul ministrului afacerilor interne (MAI) generalul B. Gromov. Ulterior majoritatea acestor functionari au luat parte activa la organizarea puciului din 18-19august 1991 (Comitetul de stat pentru starea exceptionala – CSSE) in Uniunea Sovietica. De ce oare s-a intilnit cu astfel de persoane un director de uzina din Moldova, care nu era altceva decit o pirghie de presiune a lui A. Lukyanov asupra conducerii RSSM? Si este oare o coincidenta faptul ca citeva luni mai tirziu Yu. Shatalin a sosit la Comrat, avind sub comanda sa unitati de trupe interne ale MAI URSS, sub paza carora au si fost desfasurate alegerile in „Republica Gagauza”?

Aceste intrevederi cu conducatorii militari sovietici au fost organizate pentru I.Smirnov de catre grupul de deputati „Soiuz”. Fapt, ce de altfel sprijina afirmatiile lui Oazu Nantoi, care considera ca grupul „Soiuz” dirija si conducea cu Interfontul moldovenesc pentru generarea focarelor de separatism in Gagauzia si Trasnistria.

Organizarea centralizata a interfronturilor in URSS este descrisa si de Svetlana Cervonnaya. Ea scrie, ca organizarea acestora in Letonia. Georgia si Moldova a fost facilitata de faptul, ca in Uniunea Sovietica exista „un nivel scazut al culturii politice si culturii relatiilor interetnice, un vid de valori morale, aparut in rezultatul deceniilor de „educatie internationala si patriotica a clasei muncitoare”, o practica larga de raspindire a viziunilor eronate despre trecut, care impreuna cu existenta unei neincrederi masive catre stiinta istorica si propaganda oficiala, creau conditii aditionale, favorabile construirii intrigilor, zamislite in oficiile de pe Staraya ploshadi (Cremlinul, – nota autor.) si Lubyanka (KGB, – nota autor.) in Moscova”.

Chiar si denumirile interfronturilor in republicile unionale indica spre un singur creator: Frontul international al muncitorilor din RSS Letonia, organizatia obsteasca „Edinstvo” in Lituania, Forul Popular Abhaz „Aidgylara” („Edinenie”), miscarea interfrontista „Unitatea-Edinstvo” in RSS Moldoveneasca si altele.

In rezultatul acestei politici a Moscovei la 19 august 1990 in Comrat a fost declarata Republica Gagauza Sovietica Socialista in componenta Uniunii Sovietice, iar la 2 septembrie 1990 la Tiraspol a fost declarata crearea Republicii Transnistrene Moldovenesti Sovietice Socialiste in componenta Uniunii Sovietice.

Acestea au devenit pirghii de presiune ale Sovietului Suprem al URSS asupra Chisinaului, folosite pentru fortarea conducerii RSS Moldovenesti sa semneze noul Tratat unional.

Mircea Snegur isi aminteste cum la sfirsitul anului 1990, in timpul intilnirii sale cu Mihail Gorbacev si Anatolii Lukyanov (dupa intilnirea acestora cu Igor Smirnov), le-a comunicat acestora ca RSS Moldoveneasca nu va semna noul Tratat unional. Indispus, M. Gorbacev i-a protestat foarte dur lui M. Snegur: „Mircea, daca nu semnezi Tratatul vei avea si republica transnistreana si gagauza”. Imediat, adresindu-se catre A. Lukyanov, care statea alaturi, el a cerut confirmare cuvintelor sale. La care Lukyanov a raspuns, ca „ei deja au pe malul sting”, astfel confirmind implicarea sa la organizarea si sustinerea separatismului in Moldova.

Colonelul Serviciului de informatii si securitate moldovenesc Ion Leahu, membru al Comisiei Unificate de Control din partea Republicii Moldova a comunicat autorilor in interviu, ca majoritatea adresarilor liderilor tiraspoleni scrise catre Moscova, continind propunerile de a crea in Transnistria un minister al afacerilor interne propriu, de a organiza legatura directa a structurilor MAI tiraspolene cu structurile potrivite ale Uniunii Sovietice, de a transmite armamentele de la depozitele armatei 14 catre Tiraspol, – toate au gasit sustinerea lui Anatolii Lukyanov. Fapt confirmat prin prezenta pe aceste adresari a avizelor si indicatiilor lui personale catre executori.

Acestea nu sunt unicele exemple care demonstreaza rolul dubios al lui Lukyanov. In aprilie 1992 anchetatorul pentru investigarea crimelor deosebit de grave din oficiul procurorului general al Republicii Moldova P. L. Lutenko, deplasat oficial la Moscova, a avut posibilitatea sa se faca cunoscut cu un sir de documente din arhiva lui A. Lukyanov, arestat dupa esecul puciului din august 1991. P. Lutenko a descoperit in arhiva lui Lukyanov adresarea Sovietului Suprem trasnistrean despre dorinta Tiraspolului de a lua parte la semnarea noului Tratat unional in calitate de subiect independent. Documentul era insotit de o rezolutie cu semnatura lui Lukyanov care spunea: „Tovarasului Nisanov! Este necesar de a studia intrebarea aceasta si de a elabora o strategie de participare a Republicii Trasnistrene la semnarea Tratatului unional”. Iar referendumul pe intrebarea pastrarii Uniunii Sovietice s-a desfasurat pe malul sting sub protectia trupelor MAI URSS si armatei a 14, in pofida faptului ca RSS Moldoveneasca a refuzat sa participe la aceasta votare „populara”.

Concluziile primei parti ale investigatiei indica clar, ca situatia cunoscuta tuturor sub denumirea „conflictul transnistrean” a aparut drept rezultat al eforturilor directe ale conducerii Uniunii Sovietice sa pastreze RSS Moldoveneasca in componenta URSS. Un grup de deputati al Sovietului Suprem URSS, cu sustinerea structurilor de forta sovietice, a organizat si sustinut in Transnistria nimic altceva decit o lovitura de stat la nivel local, creind toate conditiile pentru aparitia nerecunoscutei Republici Nistrene Moldovenesti.

http://www.azi.md/investigation?ID=44082

NICIUN COMENTARIU

  1. Am avut surpriza placuta sa parcurg o relatare a realitatilor din Repubica Moldova . In acceptia acestor relatari se omite insa influenta directa a politicii sovietica –
    – fie ea in anii restructurarii prin nomenclatura CMI – de rusificare si stapanire a Basarabiei .Desbinarea si stapanirea afost strategia de baza, astfel ambele maluri ale Nisrului sunt inchegate intr-un tot cat mai unitar si interdependent,o veriga a unui lant bine gandit .Malul stang al Nistruului n-a fost si nu va fi al Moldovei ( Rmaniei ).El nu poate fi decat al Ucrainei . Solutia Transnistriei nu este decat schimbul de teritorii , solutie de altfel a securitatii pentru Moldova si Ucraina .

  2. Transnistria va cadea sub propria-i economie daia rusii acuma cumpara masiv acolo fabrici si uzine .
    2) atata timp cat se discuta ca Moldova sa intre in Nato dovedeste ca vestul are un interes pentru Moldova (Basarabia ).
    ……………

LĂSAȚI UN MESAJ