Romani abandonati: liceenii din Tighina

0
8

Drama copiilor rusificaţi

2007 08 04| de Carmen PreotesoiuSunt români. Dar România reprezintă pentru ei un tărâm pe care pot călca o dată, de două ori în viaţă… Dacă sunt norocoşi. Unii, niciodată. Bucureştiul îmbâcsit şi agitat le apare ca fiind „micul Paris”, iar şansa de a învăţa la unele dintre şcolile de aici, un vis prea greu de împlinit, pentru a nu-l da uitării, de-ndată ce trec graniţa înapoi, spre Moldova.

Pentru copiii din Transnistria, România este asemenea unei cărţi scumpe, dar plină de mistere şi de tentaţii. Revoluţia din ’89 şi intrarea noastră în Uniunea Europeană sunt aproape singurele lucruri de care au auzit şi pe care le spun cu mândrie, atunci când sunt întrebaţi ce ştiu despre ţară. „Toată viaţa noastră am trăit dincolo. România ne este străină. În Transnistria suntem ca într-o fortăreaţă. Greu ieşi de acolo”, spune Dan, elev în clasa a XI-a la „Alexandru cel Bun”, singurul liceu cu predare în limba română din Tighina. Este înalt şi, ca mai toţi colegii săi, blond. Priveşte în pământ atunci când îşi aduce aminte de chinul îndurat de colegii săi, de părinţi şi de profesori pentru a-şi apăra şcoala şi limba de predare: româna. Deşi a trecut ceva vreme, ţine minte şi acum insultele, persecuţiile miliţienilor transnistreni, care „ne-au tăiat curentul electric în şcoală, ne-au lăsat nemâncaţi, ne loveau cu armele”. Dan a venit în România cu gândul ca
de-ndată ce termină liceul să-şi poată face un rost aici. „Aş vrea să dau la Drept sau la Management. Opţiunile sunt: Chişinău şi România. Mă deranjează cumplit că suntem separaţi. Sufăr că, pentru a trece din Transnistria în Chişinău, la prietenii mei, trebuie să am paşaport, iar dacă după 24 de ore nu te întorci te trezeşti cu amendă sau chiar mai rău”, spune băiatul de 16 ani, şi sprâncenele i se curbează şi mai mult, iar vocea îi devine mai fermă.

„VINO ÎN ROMĂNIA, E O ALTĂ LUME!” Alina tocmai şi-a sărbătorit majoratul. Cadoul, de nepreţuit: vizita în România. Multe nu ştie despre ţara în care se află, dar arhitectura clădirilor vechi şi mai ales relaxarea oamenilor de aici au impresionat-o. „În Tighina mulţi uită că, de fapt, ei sunt români. Se feresc să vorbească româneşte. Şi eu, când trebuie să merg la ghişee, la magazine, absolut oriunde, în afară de şcoală, sunt nevoită să vorbesc în rusă. Unele vânzătoare, dacă le ceri ceva în limba română, se fac că nu te aud şi nu te servesc. E cumplit să nu te simţi liber”, povesteşte fata cu ochii de un albastru intens. Dacă i-ar fi familia aproape, nici că ar mai pleca în Transnistria, deşi se plânge de aglomeraţia şi de traficul aiuritor de pe străzile Capitalei. Mai are doi ani până la terminarea liceului, însă gândul că ar putea să vină în România pentru a studia medicina i-a încolţit de ceva vreme în minte. Mai ales că „prietena mea a reuşit să studieze aici la liceu şi tot timpul îmi spune în scrisori: «Vino în România, e o altă lume!»”.

TEAMA DE A NU FI CORECT. Cei 47 de copii din Transnistria, sosiţi în vizită în România, au făcut roată în jurul meu. De câteva zile cutreieră Bucureştiul, vizitează muzee, expoziţii, clădiri şi instituţii importante şi parcă nici acum nu i-au dat de cap oraşului „care ni se pare imens. Suntem frânţi de oboseală. O oboseală plăcută”, spune zâmbind Dan, şi priveşte iscoditor împrejur. Majoritatea au 16, 17 ani. Ştiu însă ce înseamnă frica, ura şi lipsa de libertatea. O simt pe pielea lor zi de zi, trăind pe peticul acela de pământ, Transnistria, despre care spun ei că „ne separă de întreaga lume”. Pentru Lucia a fi liber înseamnă mai cu seamă lipsa graniţelor între ei şi ceilalţi. Înseamnă să-şi vadă părinţii încrezători în ziua de mâine. „Mama şi tata suferă foarte mult. Pentru noi. Cred că nu avem nici un viitor acolo. Muncesc de dimineaţa până seara pentru un salariu de mizerie, ba uneori nici aşa nu găsesc unde să lucreze”, intră în vorbă o tânără micuţă de înălţime şi cu faţa pictată cu pistrui. De cele mai multe ori, copiii sunt nevoiţi să muncească pe timp de vară, „ca să le fim sprijin părinţilor noştri”, mărturiseşte Alexandru, un tânăr sibţirel şi bronzat, elev în clasa a XI-a la Liceul „Alexandru cel Bun”. „Mama a plecat în Italia ca să muncească. Altfel nu ne putem descurca. Într-una din veri am fost şi eu acolo. Eram pus să car. Orice. Nu mi-e ruşine să muncesc. Mi-e ruşine să le cer părinţilor, când ştiu cât de greu este şi pentru ei”, spune Alexandru, şi gândul îi zboară la ideea pe care o are în minte de multă vreme: ca peste câţiva ani să devină „om important, care să se poată ţine pe picioarele lui”. Sora sa mai mică deja şi-a făcut planul pentru viitor: va fi procuror. El însă, deşi este împins la spate de tratăl său să devină poliţist, tare se îndoieşte că ar putea să îndeplinească dorinţa părintelui său, căci, zice el, „miliţia la noi este coruptă. Şi-apoi, mi-e frică să nu fac nedreptăţi. Oamenii la noi mint, jefuiesc, şi justiţia, de cele mai multe ori, dă dreptate celor care greşesc, şi nu oamenilor cinstiţi”.

„SUFLETE ROMĂNEŞTI ÎN TRUPURI STRĂINE”. Fetele sunt cochete, dar timide. Pleacă capul în pământ atunci când vine vorba despre visele ascunse pe care le au, iar cuvintele devin molcome. Mai mult şoptite. Flăcăii care roiesc în jurul lor au ochii mari, curioşi. Odată ajunşi în România, mintea lor o ia înaintea vârstei şi deja se văd lucrând la o mare firmă de calculatoare sau în afaceri. Pentru majoritatea, România este tărâmul făgăduinţei. Este „binele” pentru care ar socoti să renunţe la părinţi şi să trăiască departe de casă, cu dorul în piept. „În Transnistria, orice ai face eşti considerat trădător. Şapte ani am fost la şcoala de muzică, o şcoală în limba rusă. Colegii mei de la liceul cu predare în limba română, unde am învăţat în paralel, mă priveau tare urât. Considerau că nu sunt cinstită. Că sunt de ambele părţi”, îşi spune păsul şi Dumitriţa, cu ochii la prietena sa, care o ajuta să nu stâlcească cuvintele româneşti, traducându-i din când în când din ruseşte în româneşte. „Noi avem suflete româneşti în trupuri străine”, spune Elena o tânără de 17 ani. „Televiziunea, radioul, presa, toate sunt în limba rusă. Aici merg pe stradă şi aud limba vorbită şi de mine. Îi simt atât de aproape, ca şi cum, într-adevăr, ar fi fraţii mei. Este a treia oară când vin în România şi, de fiecare dată când ajung aici, mă simt şi mai atrasă. Am început să citesc mai multă istorie, din păcate însă, de-ndată ce ajungem în Transnistria, nu mai putem fi la curent cu tot ce se întâmplă în ţară şi iar simţi cum pierzi legătura cu România.” Privată de libertate se simte şi directoarea adjunctă a Liceului „Alexandru cel Bun”, Ghereag Nina. „Dacă aş putea, într-o clipă m-aş stabili aici. Nu pentru că salariile sunt mai mari, pentru că şi preţurile de aici sunt direct proporţionale cu veniturile, nu pentru că m-aş simţi mai român, pentru că în sufletul meu ştiu bine ce sunt, ci pentru că am simţi cu toţii că nu mai suntem singuri. Am înlătura ura, surghiunul, umilinţa, teama şi ne-am canaliza forţele către altceva, mai bun şi mai constructiv”.

SPERANŢE. Peste puţin timp, vacanţa tinerilor din Transnistria se va termina. Mulţi dintre ei nu vor lăsa timpul să treacă fără să-şi pregătească sosirea pentru o perioadă lungă, chiar definitivă, în România. Alţii trăiesc aşa cum s-au obişnuit pe străzile lor înguste, printre statuia lui Lenin şi muzeele comuniste. Cert este că, oriunde ar fi, cea mai mare dorinţă a românilor de dincolo de noi este să se simtă liberi.

Minivacanţă

Iniţiativa de a aduce în vizită în România copii din Transnistria aparţine Primariei Sectorului 2. Timp de 10 zile, cei 47 de oaspeţi, cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani, vor vizita diferite obiective turistice emblematice pentru Bucureşti: Palatul Parlamentului, Muzeul Satului, Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Ţăranului Român, Muzeul Cotroceni, Muzeul „Grigore Antipa” etc. Nu vor lipsi plimbările prin parcurile bucureştene, inclusiv o zi de distracţie la Water Park din Otopeni şi o excursie la Braşov. Pe tot parcursul taberei, oaspeţii din Transnistria vor fi găzduiţi în Centrul de Îngrijire „Cantemir”, iar restul
cheltuielilor necesare vor fi asigurate cu sprijinul unei firme din domeniul medical, interesată de acest proiect.

sursa: http://www.jurnalul.ro/articole/98923/drama-copiilor-rusificati

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ