România 'discriminează' la acordarea cetăţeniei

0
3

Pasaport

Două organizaţii neguvernamentale din România consideră că cetăţenii din Republica Moldova şi Ucraina sunt discriminaţi în procesul de redobândire a cetăţeniei române.
Acestea fac trimitere la două articole din Legea actuală a cetăţeniei române, care în opinia lor sunt „discriminatorii şi ilogice”.

Consiliului Naţional al Reîntregirii se referă la articolul din Legea cetăţeniei române care prevede faptul că foştii cetăţeni români pot solicita redobândirea cetăţeniei, după patru ani de şedere legală pe teritoriul României.

„De vreme ce aceşti cetăţeni au pierdut cetăţenia fără voia lor, este discriminatoriu să le ceri obligatoriu patru ani pentru a depune practic cererea, nu pentru a obţine cetăţenia română. Iar cea de-a doua prevedere a legii se referă la imposibilitatea de a călători în străinătate timp de patru ani.”, a declarat la BBC preşedintele executiv al CNR, Ion Slubschi.

„Practic îngrădeşti dreptul la libera circulaţie a unei categorii de cetăţeni români. E vorba de acei cetăţeni care au dobândit deja cetăţenia română, doar că provin din alt spaţiu decât actuala Românie.”

CNR a iniţiat recent un proces la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării din România.

Contestaţie în justiţie

Ion Slubschi a declarat la BBC că Guvernul României a recunoscut că prevederile ar fi discriminatorii, şi a dat asigurări că ele vor fi scoase din noua Lege a cetăţeniei române.

Este o problemă birocratică şi de rea voinţă

Ion Slubschi, preşedinte, Consiliul Naţional al Reîntregirii

Desi ministerul de justitie al României a cerut Consiliului Naţional al Reîntregirii să renunţe la proteste, CNR, împreună cu Fundaţia Naţională pentru Românii de Pretutindeni promit să conteste Legea cetăţeniei la Curtea Constituţională a României, dacă nu se va ajunge la vreun rezultat.

Procesul de redobândire a cetăţeniei române pentru rezidenţii Republicii Moldova a devenit foarte anevoios.

Practic din 2001 până în prezent au obţinut cetăţenia română aproximativ 2500, în condiţiile in care numarul solicitantilor este de ordinul sutelor de mii.

„Din declaraţii toate autorităţile spun că se vrea, invocă aceste motive de blocaj din lipsa personalului. Intuim care ar fi problema, dar deocamdată nu avem dovezi clare care este motivul.”, spune Ion Slubschi.

„În nici un caz acest blocaj nu a fost făcut la cererea expresă a organismelor europene. E o problemă care ţine strict de rea voinţă, practic, a autorităţilor române. Este o problemă birocratică şi de rea voinţă.”

Întrebat recent care este atitudinea faţă de dorinţa unora din Republica Moldova de a avea cetăţenie dublă, inclusiv prin obţinerea cetăţeniei române, preşedintele Vladimir Voronin a declarat că aceasta terbuie să fie „benevolă şi nu dictată de împrejurări”.

„Noi nu interzicem nimănui, dar nici nu facilităm chestia aceasta, Dimpotrivă, analizăm problemele care sunt, de ce cutare cetăţean mai doreşte o cetăţenie. Pe noi ne îngrijorează chestia asta.”

„Eu nu pot să nu apăr cetăţenii Republicii Moldova. Noi ne luptăm pentru fiecare copil să se nască în ţară, să fie sănătos, să fie demn de patria noastră, de pământul nostru moldav. Da’ eu cum, să promovez să se ducă cetăţenii din ţară. Ce vreţi voi? Categoric nu.”, a răspuns Vladimir Voronin.

http://www.bbc.co.uk/romanian/news/story/2007/08/070814_moldova_romania_cetatenie.shtml

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ