România nu-şi mai recunoaşte proprii eroi?!

5
3

„Erou este acela care şi-a dăruit viaţa

unui lucru mai important ca el însuşi.

(Joseph Campbell)

Am ales acest citat pentru a încerca să definesc eroul, care este abordat şi analizat din diferite perspective. Şi totuşi, ce reprezintă un erou? Nu este el oare o persoană care se distinge prin vitejie şi prin curaj excepţional în războaie, prin abnegaţie deosebită în alte împrejurări grele ori în muncă? (definiţia DEX). Mă întreb acest lucru pentru a încerca a-mi răspunde de ce 8 tineri din Orhei, care şi-au dat viaţa pentru statul român, pentru libertate, dezrobirea Basarabiei de sub jugul bolşevic,  nu sunt recunoscuţi de Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor, încercând să-mi explic în acelaşi timp comportamentul funcţionarilor din această instituţie. Eroii pentru care militez au fost liceeni, un grup de luptători antisovietici cu numindu-se „Majadahonda”, care au plătit cu viaţa pentru curajul de care au dat dovadă arborând troicolorul pe instituţiile principale din Orhei în iarna anului 1940. Acum câteva zile, m-am prezentat la ONCE pentru depunerea unui dosar de cofinanţare pentru ridicarea unei Troiţe în curtea liceului unde aceşti tineri îşi făceau studiile, deoarece nici până în prezent nu se ştie locul înhumării lor după executare.

„Avem acord cu Federaţia Rusă…”

S-ar părea la prima vedere că este vorba despre o confuzie a oficiului, despre o neînţelegere. Cum poţi să nu ajuţi pentru o cauză atât de nobilă? Mai ales că tinerii, conform relatărilor unui fost mebru al grupului Oleg Frunză, au ajutat Statul Major al Armatei Române fotografiind aeroportul de la Ciocâlteni (aeroportul unde îşi ţineau sovieticii avioanele militare) şi expediind pozele peste Prut. Poate anume aceste acţiuni au determinat succesele operaţiunii de eliberare a Basarabiei. Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor pur şi simplu nu putea să nu facă ceva pentru aceşti tineri.  Nu, dimpotrivă. Respectiva instituţie, subordonată Mnisterului Apărării Naţionale, este atât de „antrenată” în proiectele „prioritare”, încât atunci când abordează subiectul despre comemorarea unor tineri cetăţeni români din Basarabia, are tendinţa de a invoca „înţelegerea cu Federaţia Rusă…”. De aici se poate observa un fenomen foarte straniu, şi anume cum  statul român, în relaţiile cu Rep. Moldova, îşi modelează discursul în funcţie de „acordurile” semnate totuşi cu un stat străin, care nu trebuie să aibă nimic de a face cu Rep. Moldova. Lucrurile nu stau tocmai aşa, la 8 noiembrie 2005 este încheiat un acord între Guvernul României şi Guvernul Federaţiei Ruse privind regimul juridic al mormintelor militare române aflate pe teritoriul Federaţiei Ruse şi al mormintelor militare ruse aflate pe teritoriul României.[1] Trebuie să atragem atenţia asupra termenilor cu care operează respectivul acord în ARTICOLUL 1 / Definiţii:

„a) militari ruşi căzuţi în luptă – cetăţeni ruşi şi cetăţeni ai fostei URSS care au facut parte din Forţele armate ruse şi sovietice, care au fost ucişi, au murit şi au fost înhumaţi pe teritoriul României în timpul acţiunilor de război, în prizonierat sau ca urmare a acestora, precum şi în perioada postbelică;

b) victime civile ruse ale războiului – cetăţeni ruşi şi cetăţeni ai fostei URSS care au fost ucişi, au murit şi au fost înhumaţi pe teritoriul României ca urmare a războaielor;”

De aici se observă cum statul rus îşi conferă dreptul de a-i numi „militari ruşi” şi „victime civile ruse” pe toţi cetăţenii fostei URSS a căror apartenenţă la cetăţenia rusă este pusă la îndoială. Nu în ultimul rând, ONCE încheie un acord comun cu Asociaţia „Voennie Memorialy” („Memoriale Militare”) pentru ridicarea unui monument în memoria a 140 de prizonieri români morţi în lagărul din localitatea Kameshkovo – un lucru demn de toată lauda. Dacă vom intra pe site-ul Asociaţiei „Voennie Memorialy”[2] vom observa că organizaţia creată de Ministerul Apărării al Federaţiei Ruse (fostul minister al apărării al URSS) utilizeză des conceptul despre care am vorbit şi mai sus: „militari ruşi (sovietici)”.

Se pare că România nu este conştientă de faptul că Moscova este un jucător de şah de talie mondială, iar ea, prin acordul încheiat, nu era atunci regina, ci o piesă. Utilizarea conceptului de „ruşi” de către Rusia atunci cînd se referă la militarii sovieitici îi conferă şansa să-şi instituie hegemonia asupra „vecinătăţii apropiate” pe care o consideră populată de foşti cetăţeni sovietici, deci de ruşi (sic!) în care este inclusă şi Rep. Moldova pe lângă alte foste republici sovietice – se pare că este miza de schimb pentru care Federaţia Rusă a încheiat acordul cu Bucureştiul, lovind astfel în rezistenţa anticomunistă din Basarabia.

Prizoniera unei memorii schizofrenice, în acelaşi timp tragică şi glorioasă, puterea postcomunistă de la Moscova se străduieşte să reconstruiască o identitate rusă bazată doar pe memoria „Marelui Război de Apărare a Patriei” şi pe victoria din 1945 asupra Germaniei naziste, ocultând sovietizarea mai multor naţiuni, prezentată drept o „eliberare”. Iar această identitate îi va putea oferi şansa să-şi „recupereze” teritoriile pierdute în urma acelei „catastrofe geopolitice”, cum se exprima Putin, atunci când se referea la căderea URSS. Astfel încât, orice referire la crimele comise de regimurile comuniste este subiect interzis în Rusia, şi se pare că devine interzis şi în România. Cu sprijinul Moscovei, se acrediteză ideea din ce în ce mai limpede, că naţionaliştii români, reprezintă specia cea mai periculoasă şi indezirabilă la Chişinău; iar acum aceştia devin indezirabil, culmea chiar şi la Bucureşti.  Dar pentru cât timp…?

„Tot ce e antisovietic, e politic…”

Un argument tipic stalinist pe care nu-l aşteptam să-l aud cel puţin la Bucureşti. Dar este un aspect care merită să fie analizat cu atenţie. Statul român nu vrea să se implice în proiecte care ar putea fi interpretate „politic”. Bine, dar de către cine? Şi aici intervine iar magica frază: „Avem acord cu Federaţia Rusă…”. Implicarea statului român în comemorarea propriilor cetăţeni, luptători antisovietici, ar putea să „supere” Rusia şi ştim cu toţii ce se întâmplă în acest caz: se închide gazul. De cele mai multe ori România a făcut un pas înapoi în a-şi recunoaşte proprii cetăţeni atunci când aceştia erau revendicaţi de URSS, iar acum de către Federaţia Rusă. Problema e că cei opt tineri nu şi-au pierdut cetăţenia română nici după anexarea de către sovietici a Basarabiei la 28 iunie 1940. România nu a făcut nimic pentru proprii cetăţeni, care printr-un accident al istoriei s-au pomenit în afara graniţelor statului român. Nu s-a adoptat nicio lege care să prevadă „legitimitatea de român” sau sprijinul acordat românilor de pretutindeni, o lege prin care să se recunoască faptul că teritoriul dintre Prut şi Nistru (Basarabia) în perioada 28 iunie 1940-28 iulie 1941 a fost un teritoriu românesc anexat cu forţa în urma unui tratat dezaprobat  în 1989 chiar şi de URSS, nici măcar în legislaţia românească nu este stipulat clar statutul de erou. Adoptarea unei astfel de legi ar permite comemorarea celor opt tineri şi aplicarea legii 378/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război. Altfel, avem de-a face cu un gol legislativ şi suntem puşi în situaţia în care politicienii români folosesc în discursuri conceptul de erou, fără ca acesta să aibă măcar o acoperire legală, iar Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor foloseşte în titulatura sa un termen ce nu e reprezentat legal: „eroi”. Atât timp cât nu există o lege care să reglementeze termenul de eroi, nu se poate vorbi despre acţiuni concrete din partea statului pentru aceştia. Altfel, totul se reduce la simple declaraţii demagogice. Problema cea mai mare e că elita intelectuală din România încă mai are o gândire axată pe stat, uitând de fapt că statul reprezintă o convenţie, şi în cazul unor presiuni exterioare, acesta îşi poate modifica oricând frontierele. Iar românii din afara graniţelor pot devenit brusc „străini”, mai mult decât atât, pot fi revendicaţi de către alte state.

Momentan eroii neamului privesc la politicienii de astăzi, care se folosesc de numele lor pentru a face rost de  un post bun, un salariu acceptabil, carieră şi multe alte beneficii. Cinismul e la el acasă. Dar aceştia uită un singur lucru:  a nu avea eroi înseamnă a nu avea aspiraţii, a trăi în trecut, a fi aruncat înapoi la rutină, materialism şi ignoranţă. România trebuie să-şi recunoască eroii.

Autor: Nicu Ţîbrigan


[1] Acordul a fost publicat integral în Monitorul Oficial 946 din 23 noiembrie 2006 (M. Of. 946/2006) şi poate fi găsit pe adresa de web:

http://www.legestart.ro/Acordul-2005-intre-Guvernul-Romaniei-Guvernul-Federatiei-Ruse-regimul-juridic-mormintelor-militare-romane-aflate-pe-teritoriul-Federatiei-Ruse-mormintelor-militare-%28MjE3MTIy%29.htm

[2] http://voennie-memorialy.ru/

5 COMENTARII

  1. ” care şi-au dat viaţa pentru statul român”

    Notiunea asta de „stat” e prost inteleasa. Statul NU inseamna TARA!

    Statul e acea entitate abstracta care ( ar trebui ) primeste bani de la cetateni care sa ii dea inapoi sub forma de sistem de invatamant, infrastructura, servicii medicale etc.

    TARA reprezinta casa unui neam, istoria neamului respectiv, muntii si campiile si toate formele de relief prezente si neamul respectiv.

    Acei tineri nu si-au dat viata pentru statul roman, ci pentru libertate pentru ei si pentru tara lor.

  2. Acei tineri nu si-au dat viata pentru statul roman, ci pentru libertate pentru ei si pentru tara lor.

    Rectific:

    Acei tineri nu si-au dat viata pentru statul roman, ci pentru libertate pentru NEAMUL LOR si pentru tara lor.

  3. Am folosit în acest articol noțiunea de ”stat român” pentru că acest articol este dedicat în special guvernanților, adică reprezentanților statului care stau bine-merci în fotolii și-și iau salariul, dar uită că acei tineri au murit pentru România (STAT și în același timp ȚARĂ). Cât despre noțiunea de ȚARĂ, nu am apelat la acest termen nedorind să intru în detalii, fiindcă sunt sigur că ea nu-i va uita niciodată pe tinerii eroi.

LĂSAȚI UN MESAJ