România şi R. Moldova, cooperare în context european

0
3

Ministrul Economiei, Adriean Videanu, va prezida cea de-a cincea sesiune a Comisiei de colaborare economică şi integrare europeană între guvernele României şi Republicii Moldova. Întâlnirea va avea loc luni şi marţi, la Chişinău.

Conform agendei de lucru, vor fi puse în discuţie perspectivele cooperării economice între România şi Republica Moldova, în context european şi regional, colaborarea bilaterală în comerţ, energie, agricultură, industrie, transporturi, mediu, IMM sau standardizare.

Alături de Adriean Videanu, şedinţa va fi prezidată de către ministrul moldovean al Economiei, Valeriu Lazăr. La această oră, numărul firmelor cu capital românesc din Republica Moldova depăşeşte cifra de 1.200.

Volumul comerţului exterior între cele două ţări, anul trecut, a atins valoarea de 551,3 milioane de dolari, România ocupând locul al doilea după Federaţia Rusă, la capitolul parteneri comerciali ai Moldovei.

Ultima şedinţă a comisiei mixte a avut loc pe data de 22-23 octombrie 2008, la Bucureşti, în contextul unor relaţii dificile între cele două ţări.

Protocolul semnat atunci prevedea un şir de acţiuni bilaterale în domeniile comerţului, IMM, agriculturii, sanitar-veterinar şi siguranţa alimentelor.

Şedinţa comisiei programată pentru începutul săptămânii viitoare ar fi trebuit să se desfăşoare între 19 şi 20 aprilie, însă a fost amânată din cauza perturbării traficului aerian de către norul de cenuşă vulcanică provenită din Islanda.

sursa: Romania Actualitati

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ