Rusia doreşte, pur şi simplu, să readucă Moldova sub ascultarea sa

0
8

Interviu cu analistul politic Vladimir Socor

– Cum apreciaţi statutul de neutralitate al Republicii Moldova?

– Statutul de neutralitate este un statut foarte preţios pentru Republica Moldova în efortul de a obţine retragerea trupelor ruseşti din Transnistria. Altceva este că argumentul neutralităţii nu este folosit în suficientă măsură de către cei care fac politica externă a Republicii Moldova. Aş dori ca Ministerul de Externe şi alte autorităţi ale republicii să folosească mai intens acest argument în demersurile lor internaţionale. Aş dori ca la fiecare pas să aud din partea Chişinăului oficial faptul că independenţa, suveranitatea şi neutralitatea obligă Republica Moldova să ceară retragerea trupelor ruseşti.
– Ar trebui renunţat la acest statut şi adoptată calea aderării la NATO?

– Cred că ar fi foarte neînţelept, în această etapă, să renunţăm la argumentul neutralităţii. Nu obţinem nimic. Politicienii nu se află în politică cu scopul de a obţine satisfacţii sufleteşti. E foarte frumos şi romantic să spunem: „vrem în NATO, nu avem nevoie de neutralitate”. O asemenea linie de argumentare nu ne aduce absolut nici un rezultat în etapa actuală şi nici în viitorul previzibil. Întâi trebuie obţinută retragerea trupelor ruseşti. După aceea se vor deschide şi alte opţiuni.

– Ar putea NATO să fie o soluţie pentru conflictul transnistrean?

– Nu, nu ar putea fi şi nici nu doreşte. NATO are o agendă extrem de încărcată, cu probleme care o preocupă în alte zone ale lumii. În unele cazuri, NATO are nevoie de cooperarea Rusiei pentru a rezolva aceste probleme. În nici un caz NATO nu ar dori să deschidă încă o problemă de conflict cu Rusia, în cazul Transnistriei. Cred că NATO nici n-a privit cu ochi buni vreo încercare a Republicii Moldova să introducă problema Transnistriei pe agenda NATO. NATO nu se implică nici în conflictele îngheţate de pe teritoriul Georgiei, iar Georgia este aspirant la NATO. NATO doreşte să primească Georgia în rândurile Alianţei cu condiţia ca Georgia să îndeplinească criteriile necesare. Relaţia Georgiei cu NATO este mult mai apropiată decât relaţia Republicii Moldova cu NATO. Mai mult, Georgia are un mare susţinător în persoana Statelor Unite ale Americii, puterea cea mai mare din NATO şi, cu toate acestea, NATO, pentru motivele pe care le-am arătat, nu doreşte nicidecum să se implice în conflictele de pe teritoriul Georgiei.

– Cum apreciaţi faptul că tot mai multe ţări din fostul spaţiu sovietic doresc să adere la NATO?

– Întâi să părăsim formula spaţiul sovietic. Noi suntem aici, în Europa de Răsărit, şi punctum. Nu e chiar aşa, statele baltice au aderat la NATO. În Europa de Răsărit marea majoritate a populaţiei Ucrainei este împotriva acestei idei, ce-i drept, din motive pe care le cunoaştem, lipsa de informare, în primul rând. Şi elita politică a Ucrainei este profund divizată în problema aderării la NATO, existând rezerve serioase. Aş spune că raportul dintre forţele politice, pro şi contra NATO, este în proporţie de 50 la 50. Iar în rândul populaţiei, cred, numai 18-20 la sută sprijină ideea aderării la NATO. Georgia doreşte mult să adere la NATO. În Georgia, apropo, susţinerea populară pentru aderarea la NATO este de 80 la sută, record absolut. În România sprijinul pentru NATO a fost de aproximativ 75 la sută, deci şi pe vremea aceea un record absolut. Cum am spus, Georgia se îndreaptă spre NATO. NATO o va primi, cred, cam prin 2010-2012. Poate invitaţia va fi în 2010 şi admiterea în 2012. Cam aşa se preconizează. Azerbaidjanul merge mult mai încet, în aceeaşi direcţie, dar mult mai încet, cu mai multă prudenţă. Cred că şi Azerbaidjanul va adera la NATO, dar reformele militare din acest stat merg într-un ritm lent. Iar faptul că Moldova nu doreşte să adere la NATO nu este un fenomen izolat sau singular.

– Cum apreciaţi relaţiile dintre Republica Moldova şi Federaţia Rusă?

– Rusia doreşte, pur şi simplu, să readucă Moldova sub ascultarea sa, ca obiectiv maxim şi, ca obiectiv minim, să rămână permanent cu o prezenţă politică, economică şi militară în Transnistria. Oricine neagă aceste lucruri e o persoană ruptă de realitate. Asta este Rusia eternă. Poate lucrurile acestea se mai pot schimba într-o generaţie sau două, dar, desigur, nu în viitorul apropiat. De aici, necesitatea de măsuri de apărare. Prima măsură de apărare e reintegrarea cu o Transnistrie eliberată de sub controlul rusesc. Ideea de a renunţa la Transnistria de dragul integrării europene nu numai că este naivă şi nu are sorţi de izbândă, dar ar duce la unirea malului drept al Nistrului cu România. Nu numai că sunt scenarii nerealiste, dar, în plus, ar avea rezultatul de a abandona Transnistria anume în mâinile ruşilor şi de a crea pe malul stâng al Nistrului un al doilea Kaliningrad.

– Cum apreciaţi relaţiile dintre Chişinău şi Bucureşti?

– Relaţiile actuale sunt în criză. După părerea mea, cea mai mare parte din responsabilitate aparţine oficialităţilor de vârf de la Bucureşti. Avem de-a face cu o neînţelegere, cu un eşec al comunicării între doi parteneri naturali. Unul dintre aceşti doi parteneri naturali este cel matur, cu experienţă de statalitate şi de guvernare – România. Celălalt partener este un stat imatur, fără experienţă de guvernare, fără experienţă de a gestiona politica externă – Republica Moldova. Când între doi parteneri, care erau predestinaţi să fie parteneri, apar neînţelegeri de comunicare în primul rând, că nu sunt contradicţii structurale, ci neînţelegeri de comunicare, culturale, putem să-i spunem. În această situaţie, anume partenerului matur îi revine misiunea de a echilibra relaţia. Anume partenerului matur – România. Cred că vârfurile politice bucureştene au dat dovadă de imaturitate şi de nepricepere de a gestiona această relaţie.


http://www.flux.md/p/index.php?action=show&idu=19990&cat=Editia%20de%20Vineri&rub=Amicii%20NATO&num=13

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ