Sabina Elena susține campania „Aducem Basarabia Acasă”

0
14

599206_434329796654887_713597339_n Sabina Elena, un veridic exemplu al rezistenței, tinde să demonstreze zilnic că vocația unui român e de a lupta, de a-și demonstra capacitățile și de a-și promova trecutul, adevărul istoric, dar și necesitatea alipirii ulterioare a teritoriilor românești îndepărtate forțat de Patria-Mamă.

Sabina Elena, tânăra care a demonstrat că vocile românilor se pot face auzite inclusiv în situații de cumpănă, a înțeles că indiferența nu e o formă de rezistență și că menirea ei e de a continua lupta inițiată de predecesori, alegând, astfel, să se implice voluntar în campania „Aducem Basarabia Acasă”, lansată de către Platforma Civică Acțiunea 2012. Inițierea ei în campanie s-a produs cu următorul mesaj, care-i aparține:

ROMÂNI, E MOMENTUL SĂ FIM UNIȚI ȘI SOLIDARI! E momentul ca naţiunea română să capete o conştiinţă de sine. Semnează şi tu iniţiativa, ajută-ne să strângem cele 200.000 de semnături necesare pentru a aduce Basarabia Acasă. Eu sunt mândră că sunt româncă!”.

Strânge și tu semnături pentru Basarabia, înscrie-te ca voluntar în cel mai amplu exercițiu democratic din ultimii 20 de ani pentru românii noștri din Basarabia, accesând acest site.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ