RSS Feed

Sângerei și Rîșcani, înfrățite cu Suceava

0

februarie 29, 2012 by Românism

Raioanele Râşcani şi Sângerei au stabilit relaţii de colaborare cu judeţul Suceava, la iniţiativa Consulatului General Român la Bălţi, fapt care va intensifica colaborarea în cadrul Euroregiunii „Prutul de Sus” informează Moldova.org.

Cooperarea va consta în schimburi de informații și de experiență, realizarea de proiecte sau programe comune, în următoarele domenii: administrație publică locală, urbanism, mediu, economie, comerț, educație, turism, cultură și sport.

„Am convingerea că eforturile concentrate în acest sens vor fi benefice, relațiile de colaborare dintre instituțiile noastre se vor dezvolta, contribuind la realizarea a numeroase proiecte în beneficiul locuitorilor din cele două regiuni”, a declarat Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava.

Totodată, preşedinte Consiliului Judeţean Suceava a mai precizat că în cadrul relaţiilor dintre România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene şi Republica Moldova a apărut o nouă abordare, bazată pe Politica Europeană de Vecinătate. „Se poate spune că Politica Europeană de Vecinătate urmăreşte transformarea noţiunii de graniţă într-un spaţiu al cooperării şi al legăturilor politice, economice şi sociale”, a conchis Gheorghe Flutur.

Menţionăm că după 2009, relaţiile dintre România şi Republica Moldova sunt în continuă apropiere, atât pe plan economic, cât şi social şi cultural. Mai multe localităţi de pe ambele maluri ale Prutului au semnat acorduri de colaborare, desfăşurând proiecte în comun. Sâmbătă, 3 martie, la Iaşi, va avea loc şedinţa comună a guvernelor României şi Republicii Moldova.


0 comments »

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Caută

Comentarii Recente

ChatVorbește instant cu noi !+