Satul Echinăuţi (Rezina)

0
38

Sat din Rezina, situat în estul raionului, la 18 km de centrul raional şi 24 km de staţia de c. f. Râbniţa. Cea mai timpurie atestare documentară a satului Echimăuţi cu denumirea Ircăuţi şi Eţcani este la 24 ianuarie 1495. La 1604 satul este menţionat într-un act al lui Eremia Movilă.

Potrivit datelor recensământului din 1817 satul Echimăuţi făcea parte din Ocolul Nistrului de Sus. În această perioadă în sat locuiau 3 preoţi, 1 dascăl, 1 paraclisier, 1 staroste şi 2 ruptaşi. În sat existau 48 de gospodării în care locuiau 56 bărbaţi. Proprietar al satului era domnul Enacachi Lazo. Moşia satului era formată din câmpii întinse şi păduri, precum şi multe livezi. În râpă se aflau 2 mori de apă.

Conform informaţiei despre starea bisericilor din Basarabia pe anii 1812-1813 în Echimăuţi exista o biserică de lemn unsă cu lut şi acoperită cu paie, cu hramul Sf. Gheorghe, construită în 1786. La 1970 în sat au fost înregistraţi 2634 locuitori.

La 2 km de satul Echimăuţi, în dreapta drumului de ţară Echimăuţi – Rezina, se află un mic obelisc de granit, pe care este fixată o placă de marmoră cu inscripţia ce ne mărturiseşte că în acest loc a existat o şi o cetate. Cetăţuia de la Echimăuţi avea formă ovală, cu lungimea de circa 90 m şi lăţimea de circa 60 m. Curtea ei era înconjurată de un şanţ adânc şi lat. Pe partea interioară a lui se înălţa un val de pământ. Pe culmea acestui val au fost construite fortificaţii din lemn. În cetăţuie se afla un izvoraş şi un iaz, care servea, probabil, ca bazin de acumulare a apei în caz de asediu îndelungat. Cercetările au demonstrat că această aşezare era un important centru meşteşugăresc şi comercial. În cetăţuie şi în împrejurimile ei au fost întreprinse investigaţii arheologice sistematice de amploare, în urma cărora a fost dezvelită o suprafaţă de 3581 m2. Au fost descoperite urme de locuinţe, au fost depistate circa 2500 de obiecte, printre care unelte de muncă, scule, obiecte de uz casnic, de podoabă, arme etc.

Datele arheologice ne mărturisesc că atât colonia în întregime, cât şi cetatea ca centru al ei, trecând în sec. X – începutul sec. XI printr-o perioadă de înflorire, la mijlocul sec. XI au fost incendiate şi distruse de către băştinaşi fiind ajutaţi de cumani. După acest incendiu groaznic viaţa în cetate n-a mai început. Ce s-a făcut cu ulicii din această zonă nu se ştie. Poate s-au retras spre baştina strămoşească. Obiectele care au rezistat incendiului şi n-au putrezit pe parcursul timpului au fost descoperite în procesul săpăturilor arheologice, devenind documente istorice de o valoare incontestabilă şi care au o importanţă principială în studierea istoriei şi culturii medievale a Moldovei.

Autor: dr. Vasile Grosu
Sursa: Natura.md
Foto: Travelingluck.com

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ