Satul Manta (Cahul)

0
133

În partea de sud-vest a judetului Cahul, la 10km de resedinta judeteana, se afla unul dintre cele mai vechi sate prutene – Manta. Localitatea este situata pe o colina nu prea înalta cuprinsa între lunca Prutului si o vale pe care localnicii o numesc Baraghina. În apropiata vecinatate se gasesec comunele Crihana Veche la nord, Pelinei la nord-est, Gavanoasa la sud-est si Vadul lui Isac la sud.
De pe dealul satului se vad ca-n palma baltile din lunca, cu lacurile Badelnicu, Dracile, Ratundu, Barcu, Racariu, Listeva, Batcarii, cu numeroasele gârle si gârlite Balacea, Ciortu, Surda, cu stuharii întinse si grinduri înierbate, cu ostroave si popânzacuri plutitoare. Deosebit de pitoresti si atragatoare sunt aceste locuri încât nu te obosesc a le privi si a le admira frumusetea lor. Ramâi încântat mai ales de semnificatia denumirilor pe care le poarta: Barcu „lac mic, baltita”, Listeavu „lac cu apa limpede”, Racariu „lac bogat în raci”, Batcarii „lacul pelicanilor”. Mult graitoare, pline de înteles sunt numele de locuri din cuprinsul mosiei satului: Lunga, Seurta, Strâmba, Chetrarii, Valea Tapului, Zavoiul Porcului, Coseriu, Podisu, Valea Târgului. Unele denumiri te lasa mult sa meditezi asupra provenientei lor: Vintelesti, Baraghina, Goghia.
Îti trezesc curiozitatea si unele cuvinte pe care le folosesc în graiul lor localnicii. Rostul si întelesul lor le cunosc aici si mic si mare: arcaci „ramificatie mica a unei vai”, japsa (japce) „lac cu stufarii si papuris”, panoaga „stuf verde”, boroscai „scai ghimpos cu flori mari de culoare violeta”, popânzac „insulita plutitoare, formata din radacini de stuf si namol”… Cuvinte vechi românesti, pastrate din mosi-stramosi.
Si satul are o istorie veche si bogata în evenimente, fapte, întâmplari. Primele mentiuni documentare care probeaza existenta acestei asezari, dateaza din secolul al XVII-lea. Unii cercetatori (V.Nicu) însa identifica localitatea cu Gogimanestii sau Manestii din sec. al XV-lea. Manestii figureaza în hrisoavele din 13 iunie 1436 si din 11 august 1479, fiind atestat apoi la 2 februarie 1503 cu denumirea Selistea lui Manea. Prin acest act Stefan cel Mare doneaza Manastirii Putna mai multe sate si mosii pe stânga Prutului, în tinutul Tigheciului, între care Boistea, Selistea lui Manea, Farcenii pe Frumoasa s.a. Manea va fi fost vrun proprietar al mosiei, dupa care a fost denumit satul.
Manta e numele de mai târziu al localitatii, fixat pe harta lui Dimitrie Cantemir din 1716 si atestat ulterior în mai multe surse documentare. Astfel, dintr-un act din 1733 aflam ca „sunt pusi la bir oameni casasi din satul Grecenii si din alte sate… anume Baurcii si Paicul si Zarnestii si Frumoasa si Crihana si Manta si Isacul si Pelineii”. La 18 ianuarie 1742 este emisa o „carte de volnicie” lui Manolache Costache vel spatar si lui Vasile Sturza vel stolnic, precum si lui Scarlatache Costache biv vel clucer „ca sa stapâneasca mosiile dumnealor sale Grecenii si Vadul Isacului si Manta si Crahana, dupa hotarârea ce s-a facut”. Satul e notat si pe harta lui Bawr din 1770.
Recensamânturile din 1772-1773 si 1774 ne furnizeaza urmatoarele date despre satul Manta din tinutul Greceni: 58 de ograzi, mosia apartinând proprietarului Gheorghe Costache (1772 – 1773); 59 de case, cu 2 rufetasi (breslasi) si 57 birnici, între care I. Goldur, G. Pascal, I. Irimie, T. Corne, T. Bauga, St. Tofan, I. Albu, N. Saracila, G. Broasca, G. Butuc, S. Ghimpu, T. Gâsca, G. Fortu, O. Luca s.a. (1774).
Numele localitatii e mentionat frecvent si în alte lucrari cartografice vechi (harti, atlase): la 1770 – împreuna cu Grecenii, Frumoasa (sat pe locul actualului oras Cahul), vadul lui Isac, Colibasii, Brânza, Valenii, Giurgiulestii; la 1774 – alaturi de Greceni, Pelinei, Troian, Brânza, Valeni; la 1820 – cu satele din vecinatate Câslita, Colibasi, Brânza, Bubuiogi si Saraieni (pe locul Sloboziei Mari de azi), Bujoru (o asezare pe Valea Bujorului, disparuta astazi), Greceni, Crihana, Frumoasa, Resu s.a.
Adeseori numele topice au o alta provenienta decât cea înregistrata de apelativele asemanatoare sau chiar identice ca forma. Apropierea dintre cuvinte în aceste cazuri este întâmplatoare si înselatoare. Toponimul Manta nu provine de la substantivul manta, dupa cum respectiv denumirile Bardar, Capriana, Cornesti, Mereni, Palaria, Rusesti, Scumpia, Vulcanesti, Zbieroaia nu deriva din barda „secure”, capra, corn, mar, palarie, rus, scump, vulcan, (a) zbiera. Numele în discutie au o provenienta indirecta, mediata, mijlocita sau de multe ori sunt cu totul de alta origine: Manta, provine din antroponimul Manta (Mantu), Bardar din antroponimul de origine ungureasca Bardor, Capriana din sti Chiprian, Cornesti din Cornea (Cornescu), Mereni din Marea, Palaria din Palarie, Ruse din Rusu, Scumpia din Scumpie sau din termenul scumpie „arbust cu flori verzi-galbui”, Vulcanesti din Vâlcan (Valcan), Zbieroaia din Zbiera (Zbierea).
Antroponimul-etimon Manta (Mantu) reprezinta un nume de persoana rar întâlnit în zilele noastre dar frecvent atestat în trecut. Iata câteva mentiuni documentare: Manta din Câmpina, ruda cu Cantacuzinii (1644, 1652, 1658); Nicolae, nepotul lui Manta (1650); Manta, capitan de lefegii; Manta, logofat si vistiernic; Nicolae Mantu si Mihalcea Manta, razesi din tinutul Cârligaturii (sec. XVII – XVIII) s.a. Antroponimul românesc Manta (Mantu) este explicat prin gr. Manta(s), (Mantos) sau prin bg. Manto (cf. derivatele bg. Mantov, Mantovski).
Satele din lunca Prutului de jos sunt unele dintre cele mai vechi localitati din sudul Basarabiei. Aceste locuri, populate din mosi-stramosi de autohtoni, au atras în permanenta, prin câmpurile sale manoase si prin bogatele pasuni de câmpie, noi si noi valuri de populatie pornite din regiunile de dincolo de Carpati si mai cu seama din sudul Moldovei si din estul Munteniei. Mocanii transilvaneni, taranii munteni si moldoveni, precum si pescarii nord-dunareni au întemeiat aici numeroase asezari rurale, între care Manta, Colibasi, Crihana, Giurgiulesti, Brânza, Frumoasa, Valeni, Cucoara s.a. Pe multe dintre acestea le gasim mentionate în cele mai vechi hrisoave moldovenesti (sec. XV – XVI), mosiile lor aflându-se în stapânirea unor manastiri si a unor vechi proprietari de pamânturi. Dupa cum s-a aratat deja, la 1503 Manta cu ocina sa este mentionata printre donatiile lui Stefan cel Mare Manastirii Putna.
În toate timpurile satul avea o populatie sedentara si destul de numeroasa, cu un potential economic bine cotat. Aceasta o marturisesc indicii de ordin economic si demografic ce vizeaza anumite etape din cursul sec. XIX – XX: 91 de gospodarii taranesti, mosia apartinând spatarului Matei Râscanu, cu 1150 de falci de pamânt, inclusiv 100 de falci de padure, 300 de falci de fâneturi, 200 de falci de pasune, 60 de falci de vii si livezi, 6 mori de vânt si 2 mori cu tractiune de cai (1817); 103 case cu 107 familii, aproximativ 400 de locuitori, biserica (1861); 119 gospodarii, 458 de locuitori, scoala publica, moara de aburi, 3 mori de vânt, 4897 desetine de pamânt, 500 de vite cornute mari, 40 de cai, 5500 de oi, pescarii, vii, livezi (1878); 176 locuitori au fost împroprietariti cu 856 ha de pamânt la reforma agrara din 1918 – 1924; 2140 de locuitori, primarie, 2 scoli primare, posta rurala, post telefonic, Banca Populara de Consum, fabrici de ulei, gospodarii piscicole s.a. (1937).
Manta e o veche vatra de viata stramoseasca, istoria ei constituind doar un crâmpei din istoria milenara a neamului nostru.

Autor: dr. Anatol Eremia
Sursa: Natura.md
Foto: Localitati.casata.md

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ