RSS Feed

Satul Ţibirica (Ungheni)

0

octombrie 2, 2010 by Actiunea 2012 Alba

Primaria satului

Orice așezare umană îşi are istoria sa. Nu face excepţie nici satul Ţibirica, situat în centrul Codrilor, într-un loc pitoresc, în sud-estul fostului judeţ Ungheni, pe malul drept al râului Cula. Dacă ţii calea spre Ţibirica, pitorescul te cucereşte, când şoseaua începe a face cotituri de parcă doreşte să-ţi prezinte atât panorama localităţii, cât şi podgoriile ce se întind pe ambele părţi ale traseului. Pe la mijlocul dealului, în partea dreaptă, este înălţată biserica, iar în partea stângă – cimitirul. La talpa dealului, pe şes, drumul coteşte în dreapta, pe o uliţă ce poartă numele cunoscutului cântăreţ Nicolae Nagacevschi, originar din Ţibirica. La cotitură se înalţă casa de cultură. Pe această stradă, ce merge în direcţia vest-est sunt aşezate primăria, biblioteca publică şi cea pentru copii. Pe o pantă, tot pe latura dreaptă, este amenajat stadionul care în timpul competiţiilor se iluminează de instalaţii identice cu cele de la stadionul republican din Chişinău.
Uliţa se încheie cu edificiul cu trei etaje a şcolii medii din localitate. Ţibirica e un sat cu oameni plini de hărnicie, buni la suflet, înţelepţi şi ospitalieri.Cât despre înfiinţarea aşezării Ţibirica, dăinuie şi o legendă, în care se spune că demult, tare demult, umbla prin părţile codrului o şatră de ţigani. Poposind într-un început de toamnă sub geana pădurii şi văzând aceste coline de o frumuseţe rară, s-au aşezat cu traiul aici, ca să nu-i ajungă vânturile reci de iarnă. Dar într-o bună zi boierul, al cărui nume a rămas secret şi până acum, s-a pornit să-şi controleze moşiile. Oprindu-se pe una din cele patru coline, dânsul văzu în vale ieşind o şuviţă de fum. Se porni într-acolo. Ajungând la corturile ţiganilor, mai marele din ei se apropie de boier şi, după vechiul obicei, îngenunchind în faţa lui, îi spune, că s-au oploşit aici sub buza dealului, ferindu-se de vânturi reci. Atunci boierul înciudat, că s-au aşezat aici fără voia lui, le-a spus: „Pentru că staţi pe moşia mea va trebui să-mi lucraţi pământul!”
– Bine, măria ta, vom face şi aceasta, răspunde mai marele ţiganilor.
– Şi dacă sunteţi, zice boierul, atunci trebuie să faceţi şi instrumente de cântat.
– Întocmai, măria ta, răspunse unul din ei.
– Atunci să-mi faceţi o arfă.
Când instrumentul fusese gata, boierul sosi din nou în tabără. De data aceasta o luă cu el şi pe fiică-sa. Ajungând în şatră, fiica se coborî din trăsură şi admiră natura din jur. La un moment dat o căţeluşă, pe nume Rica, se repezi spre fată. La strigătele ei unul din ţigani s-a repezit să salveze fata, strigând în gură mare: „Ţibi, ţibi, ţibi, Rica!” Văzând boierul, că fiica a fost salvată de muşcătură le-a poruncit ţiganilor să se aşeze cu traiul pentru totdeauna pe moşia lui. Iar mai târziu prin părţile acestea au început a veni şi alţi oameni. Se aşezau şi ei aici cu viaţă. Ar fi fost aşa sau altfel, dar denumirea Ţibirica s-a păstrat până în zilele noastre.

Autor: Ludmila Poiana , editat Apostol Dragos
Sursa: Natura.md
Foto: Travelingluck.com


0 comments »

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Caută

Comentarii Recente

ChatVorbește instant cu noi !+