RSS Feed

Satul Vadul lui Leca (Orhei)

0

octombrie 3, 2010 by Actiunea 2012 Alba

vadul leca
Prin părţile Orheiului, pe unul din malurile bătrânului Răut, se află o străveche localitate Vadul lui Leca, cu o istorie uimitoare şi cu locuri pitoreşti.

Din anale aflăm că denumirea satului provine de la numele boierului Leca care deţinea şi un vad pe râul Răut. Fiind aşezat pe malul drept al râului Răut, la poalele unui deal împădurit, în formă de potcoavă, în satul natal s-au format diverse locuri pitoreşti. Neîntrecute la frumuseţe sunt peisajele satului nostru, ascuns de ochii lumii. Fântânile cu cumpănă, dealurile înalte, răstignirile din piatră şi lemn, izvoarele străvechi alcătuiesc o panoramă inedită la Vadul lui Leca.

Prin multe greutăţi a trecut satul şi ţăranii iubitori de linişte. Războiul a răpit multe vieţi omeneşti, lăsând în urmă multă jale. O mângâiere a ţăranilor în acele grele timpuri era biserica. Însă o dată cu venirea sovieticilor ea a fost închisă fiind transformată în depozit pentru cereale. Ţăranii au depăşit acest obstacol plecând să se roage în lăcaşele sfinte din satele megieşe. Colindând dealurile şi câmpiile pline de miresme îmbătătoare, plecând la râu sau la pădure, ajutând părinţilor la muncă, aici au copilărit mari personalităţi ai neamului nostru: Pavel Bechet, Boris Bechet, Alexei Procopan, Iacob Cazacu, precum şi mulţi alţii.

Învingând trecerea timpului de la strămoşi s-au păstrat frumoasele tradiţii şi obiceiuri ale neamului cum sunt colinda, capra, uratul, semănatul, punerea frunzarelor la porţi, fântâni şi case de Duminica Mare. Unii oameni se mai ocupă cu împletirea coşurilor, prelucrarea lemnului, fierului, cu albinăritul, iar în serile lungi de iarnă femeile bătrâne, în special, împletesc feţe de masă, torc lână, brodează, ţes, astfel din mâinile lor de aur ieşind adevărate perle care împodobesc interiorul frumoaselor case moldoveneşti.

La temelia pădurilor din sat de vreo trei secole, dar poate şi mai mult stă „Pădurea cea Bătrână” – care aş putea spune că reprezintă genealogia satului în ea fiind întruchipate durerile şi bucuriile ţăranilor. Ascuns într-o mică văgăună împădurită „Izvorul Roşu” îşi mână harnic apele, formând un impresionant traseu. Multe suflete a răcorit şi multe inimi a alinat fiind dătător de viaţă şi putere ţăranilor plugari, cei care prin sudoarea frunţii lor aduc pâinea pe masă. Se spune că acest izvor a răcorit şi sufletul boierului Uvaliev. De la acest izvor apa venind la curtea boierului prin o ţeavă de bocnă. Multe secole o fi având?! Cine ştie! Cert e însă faptul că multe inimi va mai mângâia şi niciodată nu îşi va opri apele dătătoare de viaţă.

Ca un vultur singuratic mereu, zi şi noapte, pe vreme de ploaie sau pe arşiţă stă la straja vetrei satului conacul boierului Uvaliev – un martor ocular a multor evenimente istorice. E bătrân, e împovărat de greutatea anilor ce se scurg ca apa pe Răut. Se spune că pe vremuri de la conac spre Brânzenii-Noi erau săpate în pământ 99 de camere de bocnă în care se păstrau poloboace cu vin. Mai există şi alte versiuni cu privire la istoria conacului şi a palatului care a existat cândva. Într-un colţ al satului peste un deal depărtare, stau frumos aşezate în „Valea Sălcii” nişte căsuţe mici, bătrâneşti, presărate în jur cu o mulţime de copaci de cireş, salcâm, nuc.

La Valul lui Leca, mergând pe drumuri ţărăneşti bătute de copitele cailor înflăcăraţi, auzind scârţâitul cumpenelor, iar odihnindu-te la umbra unui stejar secular simţi o mare linişte şi bucurie sufletească.

Autor: V. Bechet
Sursa: Natura.md
Foto: Apropomagazin.md


0 comments »

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Caută

Comentarii Recente

ChatVorbește instant cu noi !+