Satul Viişoara (Edineţ)

0
173

Demult demult, în jurul plasarii actuale a satului Viisoara erau asezate alte doua satucuri, Armasu si La Iaz. Aceste doua localitati, ramase în cîmp, desigur, fara nici un fel de semne asa se numesc si azi. Aceste două sătucuri existau chiar atunci cînd pe teritoriul tarii cutrierau barbarii, jefuind si omorînd. Oamenii cînd auzeau de navala barbarilor fugeau care si încotro, pentru asi salva viata. Armasul era asezat chiar pe malul Prutului iar La Iaz era plasat mult mai departe si probabil erau unite cu un parau, care curgea probabil de La Iaz spre Prut, astazi acest parau nu mai este dar s-a pastrat albia acestuia. Fiind vecine, aceste sate se nemaluiau. Navalele se petreceau ani la rînd dar mai ales la sarbatori, cînd se pregateau bucate multe si gustoase. Barbarii veneau calare pe cai, mascati. La o asemenea navala, în satul Armasu, o batrînica bolnava, zacînd pe cuptor, n-a putut fugi si nici sa se ascunda, a avut noroc si n-a fost gasita de barbari. Mare le-a fost mirarea celor întorsi cînd au gasit batrînica teafara, dar si mai mare le-a fost mirarea cînd au aflat ca barbarii care îi jefuiau erau din satul vecin, rudele si prietenii lor, care erau mai betegi parca, si mai putini la numar. Atunci , chipurile, armasenii s-au înarmat care si cu ce au putut si au pornit-o spre vecini. Si înca mai mare le-a fost jignirea cînd au si gasit cele furate, si rafuiala a fost crunta, au fost distrusi complet. Se zice ca cei care au mai ramas s-au retras si ei în Armasu, astfel s-a pus capat barbarismului din regiune.
Cu timpul, Armasul s-a numit Draguseni, care pentru prima data este mentionat documentar în anul 1457 pe vremea lui Stefan cel Mare.
A mai trecut multa vreme, mai precis în anul 1872 şi în sat s-a iscat o boala molipsitoare care cosea totul de laolaltă. Oamenii au înteles repede ca n-are rostul sa mai ramîna în sat. Cel mai apropiat loc care s-a dovedit a fi mai putin periculos erau colibele si bordeele de la cîmp unde se aflau viile (giile) satenilor, pe mosia Pîrcalabului Pasuta, care a permis înfiintarea satului.
Cine s-a mutat cu traiul la vie (gie) acela a si scapat. Astfel a aparut localitatea Viisoara de la Vie (Gie). În satele învecinate pîna în prezent se foloseste expresia, „ma duc la Gia” …
Cu parere de rau o parte de viisoreni nu s-au putut împaca cu boierul Pasuta la care si lucrau mosiile.
Neîntelegerea aceasta a mers ani la rînd, cînd într-o buna zi în ziua lui Iurie, o buna parte a locuitorilor şi-au strîns averea, au încarcat-o în care si au plecat în josul Prutului, în cautarea unui trai mai bun. Coborînd în josul Prutului , ei au gasit un alt boier care le-a permis sa se aseze cu traiul pe mosia sa. Asezîndu-se la locul nou, fiind din Viisoara, noii locuitori au înfiintat un sat nou Viisoara, care în prezent se afla în raionul Glodeni. Acest lucru se adevereste si prin asemanarea numelor de familie – Nimerenco, Gurau (Gurau), Gorodenco.

Satul Viisoara, numit initial Draguseni se pomeneste pentru prima data în 1457. Pe acele vremuri (timpurile lui Stefan cel Mare), satul Viisoara (Draguseni) se afla sub stapînirea lui Steful pîrcalabul, înntarit de Stefan cel Mare, iar apoi trece sub stapînirea lui Luca Arbore si a mamei lui Nastasia împuterniciti de Bogdan Voievod.
La data de 05 martie 1513 satul Draguseni împreuna cu satul Ecuseni este trecut sub stapînirea lui Grincovici Pîrcalabul Hotinului în urma împartirii cu matusa sa Marina a mostenirii de la unchiul sau Steful Pîrcalabul.
Pe data de 20 martie 1554 Alexandru Voievod, Domnul Moldovei, întareste manastirii Poborta mai multe sate printre care se pomeneste si satul Draguseni.
În luna mai 1584 Petru Voievod, Domnul Moldovei, întareste „împartiala dintre rude” urmasii lui Luca Arbore si trece satul Draguseni sub stapînirea lui Solomon Logofat, iar în iunie 1588 tot Petru Voievod întareste satul Draguseni calugaritei Mariicai, fiica lui Luca Arbore.
În anul 1647, Iorga Postelnicul cumpara mosia Draguseni de la Zanfira, fata Mariicai, nepoata lui Luca Arbore, si de la feciorul ei Lupul Pautel.
În anul 1704, din februarie, mosia Draguseni pe care se afla satul Viisoara este data de catre Mihail Racovita Domnitorul Moldovei, Manastirii Golia.
Deci numele satului Viisoara pentru prima data este pomenit oficial în arhivele de stat în 1704. Conform datelor din Arhiva de Stat, satul Viisoara avea biserica din lemn, construita în 1807 si refacuta în 1866. În anul 1817 satul avea 300 falci de fînete, 180 falci de teren arabil, 180 falci de imas. În sat erau 54 gospodarii taranesti, 4 vaduve si 14 burlaci, un preot, un dascal si un ponomari. În anul 1859 satul avea 89 de case, 256 barbati 250 femei
În anul 1861 sa deschis scoala bisericeasca în care preotul învata baietii. Erau predate un numar mic de obiecte. În anul 1866 s-au nascut 34 de copii. Au decedat 24 de persoane. În anul 1872 s-au nascut 54 de copii si au decedat 31. Satul era în crestere. În aceasta perioada în sat erau 70 gospodarii cu pamînt si 28 gospodarii fara pamînt, 94 de case, 259 barbati si 250 femei, 50 de cai, 125 vite cornute mari, 400 oi.
În anul 1872 în sat izbucneste epidemia de holera care distruge multe vieti omenesti. O parte din locuitori spre a se izola de epidemie se muta cu traiul de la Armas mai la nord de Draguseni pe sectorul Pîrcalabului Pasuta unde se afla pîna în prezent. Necatînd ca aici au venit si oameni de la Edinet numarul locuitorilor s-a micsorat foarte mult din cauza epidemiei de holera. La vremea aceea, în sat erau 93 de case 243 barbati, 247 femei, 35 de cai, 130 de vite cornute mari, 20 oi si doua cordoane (pichete de graniceri).
În anul 1888, de la 16 pîna la 29 mai, peste 110 barbati, socotind ca epidemia de holera a fost produsa de tistarii care erau foarte multi la numar, au distrus 21000 de familii de tistari, au astupat 23000 de vizuini. Aciasta campanie a fost condusa de pisarul Sturza.
În anul 1891 a fost construita o scoala, care în prezent se numeste „scoala veche” . În 1894 în scoala învatau 40 baieti si doua fete, scoala avea un buget de 750 ruble, 423 de carti si o biblioteca de 77 carti. În urmatorii ani scoala s-a dezvoltat, marind numarul de elevi.

În primavara anului 1900 dupa o seceta cumplita, la 104 familii cu 403 persoane au fost date cu împrumut 1803 puduri de orz, pentru seminte si pentru hrana. În anul 1904 satul Viisoara s-a marit cu mult, avea 177 de case, 1197 de suflete si 382 vite, o moara de apa care apartinea lui Ion Rusnac. În anul 1909 moara de apa a fost luata de ape si dusa pe Prut. În sat erau la acel moment 91 de copii de 8-11 ani, dintre care 71 frecventau scoala. În anul 1923 satul avea 320 de case, 567 barbati, 572 femei, 3 mori de apa si una cu aburi, scoala primara si primarie. Tot în aceasta perioada s-a înfaptuit împroprietarirea taranilor cu pamînt, prin micsorarea mosiilor. Comisia de împroprietarire era compusa din:

Agronomul Covalitov,
Vasilicov Martian,
Timofte Spataru,
Iacob Zborcila,
Timofte Belicov.

În perioada de dupa 1923 multi locuitori erau nevoiti sa mearga la lucru peste Prut la boerii Balasanu, satul trecea printr-o perioada de stagnare. În sat aparusera cîteva oloinite si cîteva masini de treierat. Cel de-al doilea razboi mondial a rapit viata a 57 de locuitori, iar pe 160 i-a facut invalizi. În anul 1951, în sat a fost înfiintata gradinita de copii care era frecventata de 28 de copii. Sefa era Ursu Nadejda. Educatoare la gradinita erau Vasilicova Zinaida, Anisim Nadejda, Burlac Fevronia. Gradinita avea si o bucatareasa.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ