RSS Feed

Savanţi din R. Moldova şi România vor efectua cercetări împreună

0

iulie 16, 2010 by Românism

Ambasadorul României la Chişinău, Marius Lazurcă, şi preşedintele Academiei de Ştiinţe a R. Moldova /AŞM/, Gheorghe Duca, au anunţat astăzi demararea a 24 de proiecte de cercetare comune. Ei au declarat la o conferinţă de presă că cercetările vor fi efectuate de 400 de savanţi din ambele ţări în următorii doi ani, transmite MOLDPRES.

Preşedintele AŞM a spus că o comisie mixtă formată din reprezentanţi ai celor două ţări au selectat cele 24 de proiecte de cercetare dintr-un total de 47 propuse spre finanţare. Fiecare proiect va fi susţinut de către guvernul român cu 250 de mii de lei româneşti /937 000 MDL/ şi de către guvernul moldovean cu 250 de mii de lei moldoveneşti.

„Proiectele sînt orientate spre modernizarea ambelor ţări, spre stimularea accesului lor mai performant pe piaţa ideilor, pe piaţa economică europeană şi mondială. Comunitatea ştiinţifică din România şi Republica Moldova dau astfel un exemplu cît se poate de grăitor pentru interesul reciproc, pentru teme comune de cercetare”, a declarat Ambasadorul Marius Lazurcă.

Un alt aspect al cooperării ştiinţifice moldo-române ţine de integrarea comunităţii academice moldoveneşti în spaţiul european. „Colegii noştri din România ne fac lobby în acest sens. Toate ţările din Uniunea Europeană sînt de acord şi a mai rămas doar un pas – decizia politică – pentru a semna acordul de asociere a comunităţii academice moldoveneşti la cea europeană”, a spus preşedintele AŞM, Gheorghe Duca.

În contextul recentelor inundaţii pe rîul Prut care au afectat localităţi din ambele ţări, Ambasadorul Marius Lazurcă a salutat propunerea preşedintelui AŞM de a începe negocieri pentru instituirea unui centru de cercetare şi prevenire a calamităţilor de acest gen.

8 din cele 24 de proiecte avizate pentru implementare vor viza cercetări, numite de savanţi „fundamentale”, celelalte sînt proiecte orientate spre obţinerea rezultatelor practice. Ele se vor desfăşura în domeniile matematicii, ştiinţelor naturale, fizicii, chimiei, medicinii, economiei şi energeticii. În octombrie 2008 R. Moldova şi România au semnat un acord pe care se bazează cooperarea ştiinţifică dintre cele două ţări, notează MOLDPRES.

sursa:moldpres.md


0 comments »

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Caută

Comentarii Recente

ChatVorbește instant cu noi !+