Sberea Chiril

0
12

Sberea Chiril se trage dintr-o veche familie de răzeşi moldoveni din sudul Basarabiei. Tatăl lui, Stelian Ioan Sberea, născut la 1860, a fost preot în satul Colibaşi, jud.Cahul, căsătorit în 1891 cu Ana Dimitrieva Iambulov, din Bolgrad. Preotul Stelian Sberea moştenise de la părinţi săi o frumoasă propietate de pământ arabil în zona Colibaşi la locul numit Vadul lui Isac. Sunt documente care atestă încă din 1889, faptul că această moşie era arendată de Stelian Sberea până în anul 1910 când decedează. După această dată moşia a fost cultivată sub îngrijirea Anei D. Sberea până în anul 1912 când se îmbolnăveşte şi este nevoită să o arendeze la rândul ei, preotului Sofroneanu din Colibaşi ca procurator. Documentele indică valoarea de arendare la acea perioadă de 7 ruble/disetina, iar preţul de vânzare era de 65 ruble/disetina.. Soţia preotului, mama lui Chiril, supravieţuieşte încă 5 ani de la moartea soţului, decedând şi ea în anul 1915 la 20 septembrie, în vârstă de numai 41 ani, după o căsnicie de 24 ani.
Din această căsnicie se va naşte la 14 ianuarie 1893, singurul fiu cu numele de Chiril Sberea. Studiile primare Chiril şi le face la şcoala eparhială din satul Colibaşi, urmează gimnaziul ”Împăratul Alexandru III ”din Bolgrad şi obţine diploma de absolvire în anul 1913. Notele cele mai mari le primeşte la limba latină, religie şi istorie.
În perioada 1913-1914 urmează cursurile Şcolii de Agricultură din Petrograd în dorinţa familiei de a deveni un specialist în exploatarea terenului agricol. Întervine mobilizarea de război şi este obligat să se înroleze în armata ţaristă, efectuând ca subofiţer, războiul până la începutul anului 1917 când izbucneşte revoluţia.
Răpită printr-un act de silnicie, străină ca compoziţie etnografică, ca suflet şi ca trecut istoric, provincia dintre Prut şi Nistru, împarte din 1812 soarta provinciilor neruse din imperiul rus. Cu o populaţie de 129 mil.de locuitori, Rusia conform statisticilor oficiale din 1897 numără numai 43.3% ruşi restul erau 107 popoare care vorbeau 147 de limbi şi dialecte. După 1812, autorităţile ruseşti şi-au stabilit ca obiectiv pe termen lung, integrarea provinciei în structura administrativă generală a imperiului.
Perioada de “autonomie” când au fost păstrate instituţiile şi legile moldovene, a luat sfârşit în 1828. Aceată administraţie de după 1828, bazată pe modele ruseşti, nu a luat în seamă tradiţiile autohtone. Rezistenţa românească faţă de dominaţia rusească a fost sporadică şi ineficientă. Pe măsură ce se consolida stăpânirea rusească, propietatea pământurilor se destrăma şi acestea erau oferite străinilor care erau înobilaţi. Astfel în 1911 din 468 de familii nobiliare din Basarabia, doar 138 mai erau româneşti.
Anexarea Basarabiei a afectat profund şi compoziţia populaţiei. Potrivit recensământului din 1817, 86% din locuitori erau români, iar în 1897 numai 56% erau români, 18,9% erau ucraineni şi ruşi, iar 11,7% evrei.
Timp de un secol, Biserica din Basarabia a fost supusă unei neîncetate centralizări şi rusificări, care a dominat şi politica în domeniul învăţământului şi culturii. În mijlocul anilor 1860 în Basarabia funcţionau în parohiile rurale circa 400 şcoli, cu 7000 elevi, dar în 1880 mai rămăseseră doar 23 de şcoli, principala cauză a fost se pare, insistenţa autorităţilor bisericeşti ca predarea să se facă în limba rusă, în condiţiile în care nici preoţi şi nici elevi nu ştiau ruseşte.
O mişcare politică naţională românească nu a existat în această provincie înainte de 1905 când „Moderaţii” conduşi de către Pavel Dicescu, mare moşier, doctor în filozofie de la Universitatea din Heidelberg, au înfiinţat “Societatea pentru Cultură Naţională” Aceştia au pledat pentru introducerea limbii române ca limbă de predare în Învăţământ.
În 1906 apare revista ”Basarabia” sub conducerea lui Constantin Stere care revine la Chişinău pentru a sprijini mişcarea reformatoare împotriva ţarismului. Organizarea editării la Chişinău a primului ziar în limba română a impus lui C. Stere procurarea unei tipografii cu litere chirilice şi care edita numai titlul cu litere latine.
Poporul românesc din Basarabia şi-a păstrat în sufletul său comoara nepreţuită de obiceiuri şi datini vechi, de amintiri istorice, şi-a păstrat limba, obârşia, şi-a păstrat instinctul de rasă, el întotdeauna s-a simţit străin în mediul rusesc, ne spune un basarabean cultivat cum este Ştefan Ciobanu.
În data de 5 martie 1917 soseşte la Chişinău o telegramă oficială de la Petrograd, prin care se anunţă că Basarabia nu mai este sub imperiu şi faptul că de acum înainte se poate bucura de libertate. Reacţia apare abia la 10 martie când se improvizează şi la Chişinău prima manifestare de stradă, cu steaguri roşii, muzică, nelipsita Marsilieză, discursuri. Manifestau soldaţi, funcţionari, dar şi autorităţile guberniei.
Cei peste 300.000 de soldaţi şi ofiţeri moldoveni afalţi sub arme la acea dată, alcătuiau majoritatea populaţiei active a românilor din Basarabia. În Chişinău la 22 martie 1917 se constituie Sovietul soldaţilor şi ofiţerilor. Cum trupele cele mai numeroase care conţineau elemente moldoveneşti erau la Odesa, Statul major al ţinutului militar Odesa al teatrului de acţiune militară la data de 24 martie 1917, adresează un ordin cu nr. 2684, sublocotenentului Sberea Chiril, de numire în regimentul de infanterie român nr.48 al oraşului Odesa, cu obligaţia de a se deplasa imediat la primirea acestui ordin. Semnează Comandantul Statului major şi Şeful Operaţiunilor Militare.
Dacă asupra altor revendicări soluţiile politice, agrare, administrative, justiţie, armată, existau soluţii diferite, asupra necesităţii şcolilor moldoveneşti nu exista nici o divergenţă, toate forţele erau de acord.
La 3 aprilie 1917 se constituie la Chişinău, Partidul Naţional Moldovenesc, care prin cele 10 puncte consfinţeşte; limba română în şcoli, biserică şi administraţie, autonomia bisericească, oprirea colonizării, drepturi egale pentru moldovenii de peste Nistru, etc.
Vasile Stroiescu ales preşedinte de onoare în absenţă, expediază celebra telegramă cu această ocazie: ”Eu sunt la dispoziţia Tării mele, cu mintea atât cât mi-a dat Dumnezeu, cu toată inima şi cu toată averea”. Şi într-adevăr acest mecena pentru întreg spaţiu românesc, finanţiază imediat un vagon de hârtie pentru propagandă în revistele naţionale din Basarabia.
În perioada 19-25 aprilie 1917 are loc la Chişinău, Congresul preoţilor basarabeni care reuneşte peste 250 de preoţi şi laici care reclamă convocarea Sfatului Tării.
Tot în această perioadă au loc Congresele cooperatorilor la 6 aprilie şi 9 mai 1917, şi a studenţilor din 20 mai 1917.
Marea Adunare Naţională de la Odesa din 18 aprilie 1917 a fost un adevărat triunf. După congres toată suflarea românească din Odesa estimată la peste 10.000, în principal soldaţi şi ofiţeri din garnizoană dar şi studenţimea, preoţi profesori, şi propietari, au defilat cu steaguri naţionale prin faţa hotelului Londra unde era bolnav V. Stroiescu, preşedintele de onoare al Partidului Naţional Moldovenesc. La acest miting au participat Pan Halippa, Ion Pelivan şi S. Murafa.
După exemplul altor neamuri, ostaşii moldoveni de pe front şi din interiorul Rusiei, se organizează în comitete sau soviete ale deputaţilor. Astfel se constituie comitete militare la Odesa, Tighina, Bolgrad, Sevastopol, Cherson, Iaşi şi pe frontul românesc.
Comitetul Executiv moldovenesc al Sovietului deputaţilor soldaţilor şi ofiţerilor din oraşul Odesa, eliberează o dovadă cu nr. 299 din 23 iunie 1917, sublocotenentului Sberea Chiril prin care ”este însărcinat să adune soldaţii moldoveni, să le explice sensul actualelor evenimente în limba lor natală, să organizeze companii moldoveneşti şi să ceară de la comandamentul 48 listele soldaţilor şi ofiţerilor moldoveni”.
Hotărârile Sfatului ofiţerilor şi soldaţilor moldoveni din Odesa din 25 iunie 1917, prevedea printre altele şi alegerea unui delegat la 200 de oameni care să constituie Sovietul. În legătură cu lipsa învăţătorilor moldoveni se propune să se numească români din Ardeal, Bucovina şi România. Ca urmare a acestor hotărâri, prin dovada nr.310 din 26 iunie 1917, sublocotenentul Sberea Chiril din regimentul 48 de infanterie este numit în Sovietul Moldovenesc al soldaţilor şi ofiţerilor al ţinutului militar Odesa. Acelaşi Comitet Executiv după numai o zi la 27 iunie confirmă prin documentul nr. 322 alegerea sublocotenentului Sberea Chiril ca făcând parte din Comisia de separare naţională a companiilor şi bateriilor în unităţi militare din garnizoana oraşului Odesa. Se formează astfel regimente moldoveneşti combatante şi un corp de jandarmerie rurală naţională. La Chişinău ia fiinţă Sfatul Central al deputaţilor soldaţilor şi ofiţerilor moldoveni compus din împuterniciţii de la toate organizaţiile militare moldoveneşti. Se impune necesitatea unui Congres al delegaţiilor moldoveni în data de 18 oct. 1917 la Chişinău.
Îl găsim şi de această dată pe Sberea Chiril din regimentul puşcaşi nr. 23 ”Moartea” ca unitate activă, împuternicit cu adresa nr.5023 din 17 oct. 1917, să participe însoţit de 2 soldaţi la acest congres militar şi să aducă la cunoştiinţă hotărârile luate. Cei peste 600 de delegaţi din toate unităţile militare pe unde fuseseră împrăştiaţi basarabeni, alături de alţi 300 delegaţi civili, reprezentanşi ai partidelor, organizaţiilor şi mişcărilor existente, erau adevăraţii reprezentanţi ai Basarabiei. Impresionanta manifestare de ordine şi disciplină, în sunetele famfarei militare, cu drapele tricolore, condusă de colonelul Furtună, pătrunde în cea mai frumoasă sală a Chişinăului-Sala Eparhială. A fost ales un prezidiu sub preşedenţia maiorului V.Cijevschi şi a lui Gherman Pântea, secretar fiind ales Ion Buzdugan. Congresul votează în unanimitate bazele de viaţă viitoare ale acestei provincii. Au luat cuvântul Ion Inculeţ în calitate de ajutor de comisar al guberniei Basarabia, Pan Halippa din partea revistei ”Cuvânt Moldovenesc”, Pantelimon Erhan din partea Sovietului ţîranilor, Sberea Chiril din partea ostaţilor de pe frontul românesc, dr. Elena Alistar din partea femeilor moldovene, Toma Jalbă din partea moldovenilor de peste Nistru, etc. Hotărârile congresului sunt decisive pentru viitorul provinciei;
– autonomie teritorială şi politică pentru Basarabia
– naţionalizarea armatei moldoveneşti
– constituirea Sfatului Tării pentru administrare cu o componenţă de 120 deputaţi, din care 70 % moldoveni, 30 % alte naţionalităţi, 44 deputaţi moldoveni se vor alege la congres, 30 vor fi aleşi de ţăranii moldoveni, 10 de la organizaţiile şi partide, şi 10 locuri pentru românii transnistrieni.
– tot pământul este propietatea poporului şi oprirea coloni zării
– naţionalizarea învăţământului.
În încheierea congresului se proclamă AUTONOMIA BASARABIEI, în şedinţa din 22 oct. 1917, şi se alege un birou pentru organizarea Sfatului Ţării. Preşedintele acestui birou a fost ales sublocotenentul V. Ţanţu, iar printre membrii îl găsim şi pe Sberea Chiril alături de Ion Buzdugan, Gh. Pântea. Ulterior au fost coptaţi în acest birou şi N. Alexandri, Ion Pelivan, Pan Halippa, Dan Ciugureanu, P. Erhan, N. Codreanu şi Ion Inculeţ.
Congresul a mai stabilit în final, ca din cei 44 deputaţi în Sfatul Ţării, să fie aleşi 32 deputaţi militari din partea judeţelor, iar restul de 12 din partea unităţilor militare. Din partea judeţului Ismail este ales subofiţerul Sberea Chiril în data de 30 octombrie 1917 prin dovada nr. 862 semnată de Gh. Pântea.
Biroul de organizare a Sfatului Tării a decis convocarea lui pe 21 noembrie 1917. Solemnitatea de deschidere începe la Catedrala din Chişinău cu un sevici divin, oficiat de episcopul Gavril al Akermanului în limba română, la care asistă deputaţii Sfatului Ţării, cei mai mulţi din ei purtând cocărzi şi pamblici tricolore. La ieşire din Catedrală are loc o paradă militară a regimentului 1 de infanterie şi regimentul 1 de tunari. Sediul Sfatului Ţării a fost fixat la Liceul de băieţi din Chişinău unde în paraclisul liceului, părintele Gurie ţine o slujbă şi o cuvântare.
Prima şedinţă se deschide sub preşedinţia celui mai bătrân deputat N. N. Alexandri, în ovaţii şi cântând “Deşteaptă-te Române”. Cei 95 deputaţi prezenţi aleg preşedinte pe Ion Inculeţ din considerente tactice, ca fiind reprezentantul puterii centrale şi care indirect acorda o recunoaştere oficială a noi instituţii şi care se bucura de simpatia elementului străin din Basarabia. Singurul care este convins că va exista o înţelegere între moldoveni, stăpânii ţări şi celelalte minorităţi este reprezentantul comunităţi polone, distinsul om de cultură Pomorosky.
După euforia de înfiinţare a Sfatului Ţării, încep discuţiile privind; creare unui organism executiv-Consiliul directorilor generali, primul guvern în frunte cu P. Erhan şi se votează la 2 dec. 1917, proclamarea Republicii Democratice Moldoveneşti.
În această perioadă Basarabia era invadată de dezertorii de pe front care cutreierau ţara, în mare parte înarmaţi, îndreptându-se spre casă, distrugând tot ce găseau în cale, ferme, conace, depozite de alimente, spărgiau beciurile gospodarilor. Soldaţii ruşi nu mai ascultau de nimeni.
Singurul mijloc pentru ameliorarea situaţiei dezastroase era de a chema trupele româneşti bine organizate şi disciplinate, ne molipsite de bolşevism, ca să restabilească ordinea şi să asigure aprovizionarea regulată a armatei pentru front. Preşedintele Republicii Democratice Moldoveneşti, datorită situaţiei scăpate de sub control, solicită în data de 22 dec 1917, ministrului de război al României trimiterea în Chişinău a unui regiment de ardeleni de urgenţă. După discuţii aprinse în Sfatul Ţării privind necesitatea intervenţiei Armatei Române, bolşevici din Chişinău organizează o lovitură de stat, pun mâna pe telegrafia fără fir, pe gară, poştă şi telegraf, proclamă stare de asediu la Chişinău, Tighina şi Bălţi. În seara aceleiaş zile de 6 ianuarie, Ion Pelivan primeşte din partea ”Blocului Moldovenesc” ordin să plece de urgenţă la Iaşi în calitate de ministru de externe în guvern, ca să solicite intervenţia Armatei Române pentru a salva Basarabia din mâinile bolşevicilor.
Nu a trecut decât o săptămână şi pe 13 ianuarie 1917 ,ora 17, Divizia XI-a a generalului Broşteanu intra în Chişinău, fiind întâmpinată cu entuziasm de toată suflarea românească. Proclamaţia dată în numele Guvernului român de generalul Prezan preciza Sfatului Ţării ”Comandamentul militar rusesc, ne-a cerut să trecem Prutul şi îndată ce ordinea şi liniştea se vor restabili, soldaţii români se vor întoarte la ei acasă”.
O altă zi remarcabilă în istoria Sfatului Ţării o constituie ziua de 24 ianuarie 1918, încărcată de o dublă semnificaţie; Unirea Principatelor şi proclamarea ÎNDEPENDENŢEI REPUBLICII DEMOCRATICE MOLDOVENEŞTI. Trebuie precizat şi faptul că Sfatul Ţării avea un caracter de autoritate oficială şi prin aceia că întreaga procedură de constituire, organizare şi funcţionare era identică cu a tuturor celorlalte soviete din întreaga Rusie, cărora nimeni nu le-a contestat autoritatea .
După proclamarea independenţei era evident că republica nu putea rămâne mult timp independentă.
În aceste condiţii pleacă la Iaşi o delegaţie în frunte cu preşedintele Sfatului Ţării, Ion Inculeţ şi preşedintele Consiliului de Miniştrii dr. Dan Ciugureanu, Pan Halippa vicepreşedinte, pentru a propune Guvernului Român, Unirea Basarabiei cu Regatul Român. A fost ales cel mai potrivit moment pentru starea de spirit din Basarabia, Unirea era dorită, ea plutea în aer. Memorabila şedinţă din 23 martie 1918 a Consiliului de Miniştrii din palatul Sturdza de la Iaşi, la care iau parte C. Stere, venit special de la Bucureşti şi cei doi oficiali basarabeni, I. Inculeţ, D. Cegorean, unde se hotărăşte plecarea imediată a acestor trei la Chişinău, pentru a supune chestiunea Unirii Basarabiei, Sfatului Ţării. Ca o satisfacţie pentru munca, suferinţele şi luptele duse ani de zile, i-a fost dat lui C. Stere să prezideze acele înălţătoare momente istorice. Trecutul lui revoluţionar, erudiţia masivă, naţionalismul luminat şi autoritatea morală, impunea atât adversarilor cât şi prietenilor.
În dimineaţa zilei de 27 martie 1918, primul ministru român, Al. Marghiloman, ministrul de război, gen. Hârjeu şi alţi miniştrii şi funcţionari sunt primiţi în şedinţa Sfatului Ţării şi după ce prezintă în detalii modul cum vede România integrarea Basarabiei cu păstratea specificului ei, declară că „noi ne retragem din incintă, ca fără prezenţa noastră să discutaţi cum doriţi. Sper că veţi lucra, cum cer interesele poporului român din Basarabia.”
În discursul său C. Stere, proaspăt ales deputat în Sfatul Ţării, referindu-se la decizia ce trebuie luată afirma „Gândiţi-vă, că nu este vorba numai de Dumneavoastră, ci şi de copiii, care vor urma. Vă vor ierta ei oare când vor şti că părinţii lor au dat cu piciorul în dreptul şi fericirea copiilor, nepoţilor şi strănepoţilor?”
După ce toate fracţiunile şi reprezentanţii fiecărei minorităţi iau cuvântul, se citeşte declaraţia Sfatului Ţării care afirmă „Republica Democratică Moldovenească în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum mai bine de o sută şase ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi a dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărească soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna, se uneşte cu mama sa România”.
Se votează declaraţia, la propunerea deputatului Ion Buzdugan, cu vot deschis nominal pentru ca să rămâie cunoscută pentru vecie numele tuturora cum s-au purtat în cea mai mare zi a Basarabiei.
Rezultarul votului; 86 voturi pentru Unire, 3 voturi contra şi 36 abţineri (13 deputaţi absenţi). Cei care s-au abţinut sunt reprezentanţii minorităţilor naţionale, mai puţin reprezentantul polonezilor care a votat pentru Unire. În încheierea istoricului eveniment, primul ministru al României, Al. Marghiloman, invitat în şedinţă, declară; „În numele Poporului Român şi al Regelui Ferdinand I, iau act de Unirea Basarabiei cu România de aici înainte şi în veci. Trăiască România Mare”.
Printre cei care au asistat la toate aceste evenimente din Sfatul Ţării şi care a votat pentru Unire, se afla şi Sberea Chiril din partea Blocului Moldovenesc.
După şedinţa solemnă, membrii Guvernului Român împreună cu deputaţii din Sfatul Ţării au asistat la un Te-deum, slujit de părintele Gurie. A urmat parada militară a trupelor române şi moldoveneşti în care s-au văzut drapelele sfiinte de la Jiu, Oituz, Mărăşeşti, Mărăşti şi Siret. A urmat un banchet oferit de prim ministrul Al. Marghiloman, deputaţilor din Sfatul Ţării şi a notabilităţilor oraşului Chişinău, în sala de concert a Cazinoului.
Este greu de imaginat ce putea să fie în sufletul basarabeanului plecat dintr-un sat Colibaşi, să-şi slujească neamul, participant la aceste evenimente, votarea Unirii, discursuri, slujbe în limba română, defilarea armatei, banchetul la care a participat în această memorabilă zi de 27 martie 1918, care l-a marcat pe toată viaţa. Cu datoria faţă de neam împlinită Chiril Sberea revine pe meleagurile natale.
Fiind căsătorit în plin război la 30 oct. 1915 cu Nadejda Dimitrieva Paşova din Bolgrad, noua familie se bucură de naşterea primului băiat Rotislav în data de 20 iunie 1916, iar în data de 5 martie 1918 în plină campanie unionistă, se naşte tot la Bolgrad, al doilea băiat Slavic.
Demobilizat din armată, îl găsim învăţător la şcoala primară din Anadol, jud. Ismail, pentru anul şcolar 1920-1921 şi la şcoala din Colibaşi, jud. Cahul, satul lui natal, în perioada anilor şcolari 1921-1924. Având părinţii decedaţi încă din anul 1910 – tatăl şi 1915 – mama, se mută la Bolgrad cu familia pentru a oferi copiilor acces la o educaţie superioară celei din Colibaşi. Ocupă postul de secretar la Liceul de fete „Regina Maria” din Bolgrad în perioada anului şcolar 1925-1926, după care se înscrie la cursurile Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii din Iaşi, obţinând licenţa în drept în anul 1929.
Ţara recunoscătoare îi acordă lui Chiril Sberea în calitate de fost deputat în Sfatul Ţării din Basarabia, ordinul Steaua României în grad de cavaler. Decretul este semnat de Regele Ferdinand şi I. G. Duca în calitate de ministru în data de 31 mai 1923.
Regele Mihai prin ministru său C. Argetoianu, în virtutea Legii pentru împropietărirea foştilor deputaţi din Sfatul Ţării şi ai foştilor membrii ai guvernelor autonome ale Basarabiei, care au înfăptuit Unirea Basarabiei cu patria mamă, îl împropietăreşte pe Chiril Sberea cu 50 ha prin titlul de propietate nr. 28 din 12 iulie 1928.
După obţinerea licenţei în drept, Chiril Sberea ocupă postul de judecător la Cahul în perioada 1929 – 1937. Este înaintat în funcţie la judecătoria din localitatea I. G. Duca, jud. Alba în perioada 1937-1939 şi în final la judecătoria din Alba – Iulia în perioada 1939-1946. După această perioadă sub ocupaţie rusească, se retrage în calitate de judecător şi consilier de Curte de Apel la Ocna Mureşului, jud. Alba. Nu rezistă nici aici mult timp în magistratură şi este disponibilizat conf. Legii 341 de „reorganizare” a magistraturii.
La vârsta de numai 55 ani Sberea Chril se vede dat afară din magistratură, fără nici o perspectivă de a fi angajat în meseria profesată. În această perioadă apare adevărata teroare pentru basarabeni refugiaţi sau integraţi în România după Unire, care erau vânaţi de KGB pentru a fi repatriaţi în Basarabia, sau chiar deportaţi în Siberia, cum a fost cazul deputaţilor Cristi Vladimir, Goleţchi Petru, Pan Halippa, etc.
Dar cei mai mulţi au fost arestaţi şi au făcut puşcărie în România după ani 1950 cum a fost cazul deputaţilor Crihan Anton, Holban Ştefan, Pântea German, Pelivan Ion, etc, unii murind în închisoare. Alţii au fost umiliţi şi lăsaţi fără servici sau cu servicii de mizerie ca magazioner, pazbic, cum a fost cazul lui Cazadin Grigore şi Sberea Chiril.
După ce ocupă un post de suplinitor de limbă rusă la diferite şcoli din Ocna Mureşului şi Reşiţa în perioada 1947-1952, îl găsim pe Sberea Chiril în postura de paznic şi magazioner la Intreprinderea Economică Industrială din Făgăraş, în perioada 1952 – 1956. În anul 1956 se pensionează după 31 ani de activitate cu 219 lei /lună.
În ultimi ani de viaţă, locuieşte la Făgăraş pentru o perioadă la Fam. Gheorghe I. de pe strada T.Vladimirescu nr. 6, foarte aproape de biserica Brâncovenească unde achita cu regularitate taxa pentru ocuparea unei strane.
Decedează la Făgăraş în 6 dec. 1973 şi este înmormântat în cimitirul ortodox pe a cărui placă stă scris “Fost deputat în Sfatul Ţării din Basarabia”.
Dumnezeu să-i odihnească pe toţi cei care şi-au slujit neamul după mintea şi voinţa cu care au fost înzestraţi.

Autor: Radu Moţoc
Sursa: Alternativaonline.ca

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ