Scandalul manualelor de istorie integrată

0
10

Printre primele măsuri vizate de Partidul comuniştilor din Republica Moldova după cucerirea puterii în 2001 s-a numărat şi reintroducerea istoriei sovietice în şcoli. Deşi iniţial şi-au retras proiectul din cauza protestelor de stradă, totuşi, începând cu 1 septembrie 2006, noua programă a fost pusă în aplicare datorită „trădării” unor istorici proromâni.

Despre „aventura” schimbării manualelor şcolare de istorie am discutat cu domnul Ion Varta, istoric şi deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

  • Jurnalul Naţional: Domnule Varta, ce i-a deranjat pe guvernanţii comunişti în structura manualelor şcolare de istorie?

Ion Varta: După căderea URSS, istoriografia Republicii Moldova a revenit la normal, adică a abandonat tezele false impuse de sovietici şi a adoptat un discurs naţional, adică de bun-simţ, care reflecta adevărul istoric. Asta i-a deranjat pe liderii Partidului comuniştilor, iar printre promisiunile campaniei electorale din 2001 a fost şi revenirea la vechile teze din perioada Uniunii Sovietice. La începutul anului 2002 se pregătea o hotărâre de guvern prin care disciplina Istoria românilor se redenumea Istoria Moldovei.

Acţiunea s-a realizat în mare secret. Norocul nostru a fost că un membru al guvernului – Sergiu Nazaria –, supărat că şi-a pierdut funcţia, ne-a transmis ce dorea să facă prim-ministrul Vasile Tarlev. Am mobilizat forţele anticomuniste în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, însă nu am reuşit să-i înduioşăm pe comunişti. La 14 februarie, guvernul a decis revenirea la Istoria Moldovei, în ciuda protestelor din stradă. Însă manifestaţiile au continuat, iar după două săptămâni, guvernul Tarlev şi-a retras decizia, lucru foarte rar de când au venit comuniştii – să renunţe la o măsură ce o adoptaseră.

„Trădarea”

  • S-au temut guvernanţii de manifestanţi sau au fost şi presiuni internaţionale?

Au existat şi presiuni internaţionale, desigur. La 24 aprilie 2002, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a elaborat un moratoriu pentru guvernul de la Chişinău, în care se recomanda ca prin negocieri să se ajungă la o soluţie acceptată de toţi istoricii. Însă comuniştii au apelat la o strategie duplicitară, găsind în tabăra istoricilor naţionali câţiva oameni care să participe la negocieri. S-a format o aşa-zisă comisie, condusă de Valerian Cristea, membru al guvernului. Încă de la început comuniştii au jucat murdar, deoarece în această comisie erau şapte istorici adepţi ai liniei naţionale şi 15 comunişti. De fapt s-a dorit mimarea democraţiei. A fost o mare deziluzie pentru tabăra naţională, deoarece în comisie, printre cei şapte, erau istorici consacraţi, cum ar fi Demir Dragnev, fost preşedinte al Institutului de Istorie al Academiei de Ştiinţe, Anatol Petrencu, preşedintele Asociaţiei Istoricilor din Republica Moldova, sau Ion Niculiţă, decanul Facultăţii de Istorie. În septembrie s-au retras din comisie, conştienţi fiind că erau folosiţi.
Au publicat în revista Literatura şi Arta o declaraţie prin care-şi anunţau gestul. Însă în urma presiunilor guvernului s-au întors, girând astfel politica comuniştilor în domeniul manualelor de istorie.

„Model european”

  • Cu ce s-a ocupat efectiv această comisie?

Conform recomandărilor europene, comisia trebuia să elaboreze o versiune unică a manualelor de istorie, acceptată de ambele tabere. Dar scandalul a debutat din primele şedinţe, când s-a discutat modalitatea de vot. Comuniştii au propus principiul majoritar, care era evident în defavoarea adepţilor liniei naţionale. Atunci, Ion Irimia, unul dintre cei şapte istorici ai noştri, s-a retras definitiv din comisie. Aşadar, au rămas doar şase susţinători ai istoriei românilor, faţă de cincisprezece comunişti. Pentru a evita noi proteste, nu i-au mai spus manualului Istoria Moldovei, ci Istoria integrată. Adică un amalgam de teme din istoria universală şi istoria naţională, fără nici o noimă, pentru a deruta elevii…

Guvernanţii au avut în vedere unele modele franceze şi belgiene de manuale, în care istoria naţională este „topită” în istoria spaţiului european. Însă acolo este de înţeles această tactică, dorindu-se ca elevii să nu mai aibă patimi naţionale care să ducă la extremism. Dar la noi lupta naţională nu s-a încheiat, iar această variantă de istorie integrată nu face decât să servească scopurilor comuniştilor.

În 2003, comisia şi-a încheiat „activitatea”, propunând „soluţia” istoriei integrate. La început, Ministerul Învăţământului a aplicat un proiect experimental în 50-100 de şcoli, unde s-a predat după noua programă. Pentru a accepta, profesorii de istorie au fost „recompensaţi” cu 168 de lei la salariu (aproximativ 34 de lei româneşti – n.n.), plus alte facilităţi la obţinerea gradelor didactice sau excursii în străinătate. În anii următori, numărul şcolilor experimentale a crescut, pentru ca, începând cu 1 septembrie 2006, programa de istorie integrată să fie impusă la nivelul întregii republici.

MORATORIU
„La 24 aprilie 2002, Adunarea Parlamentarăa Consiliului Europei a elaborat un moratoriu pentru guvernul de la Chişinău, în care se recomanda ca prin negocieri să se ajungă la o soluţie acceptată de toţi istoricii. Însă comuniştii au apelat la o strategie duplicitară, găsind în tabăra istoricilor naţionali şapte oameni care să participe la negocieri. S-a format o aşa-zisă comisie condusă de Valerian Cristea, care mai cuprindea 15 istorici comunişti”

NEGOCIERI
„Conform recomandărilor europene, comisia trebuia să elaboreze o versiune unică a manualelor de istorie, acceptată de ambele tabere. Dar scandalul a debutat din primele şedinţe, când s-a discutat modalitatea de vot. Comuniştii au propus principiul majoritar, care era evident în defavoarea adepţilor liniei naţionale”

RECOMPENSE
„În 2003, comisia şi-a încheiat «activitatea», propunând «soluţia» istoriei integrate. La început, Ministerul Învăţământului a aplicat un proiect experimental, în 50-100 de şcoli, unde s-a predat după noua programă. Pentru a accepta, profesorii de istorie au fost «recompensaţi» cu 168 de lei la salariu (aproximativ 34 de lei româneşti – n.n.)”

TEZE SOVIETICE
„«Noutăţile» manualului de istorie integrată sunt de fapt vechile teze sovietice: că poporul moldovenesc este mai vechi decât cel românesc, deoarece România s-a fondat la 1859, după Unirea lui Cuza; caracterul «progresiv» al ocupaţiei ruseşti din 1812; «exploatarea» românească din perioada interbelică, când Basarabia era cea mai săracă provincie; «eliberarea» de către sovietici în iunie 1940 etc”
Ion Varta, istoric şi deputat

Discurs antinaţional

Istoriografia Republicii Moldova este în plină restructurare, având în vedere că până la căderea URSS au fost impuse tezele sovietice. Gheorghe Postică (foto), profesor la Universitatea Liberă Internaţională din Moldova, ne-a vorbit despre transformările actuale: „Spre deosebire de România, noi în timpul comunismului am fost într-o negură totală privind istoria adevărată. Aici nu se vorbea despre moldoveni ca urmaşi ai dacilor şi romanilor, ni se spunea că suntem «rodul» convieţuirii cu slavii. Nici la nivelul profesorilor universitari nu erau prea multe informaţii, deoarece nu ni se permiteau relaţii cu istorici din România şi nici nu aveam acces la literatură de specialitate în limba română. Prin 1988-1989, lucrurile au început să se schimbe, datorită mişcării naţionale care s-a declanşat aici o dată cu reformele lui Gorbaciov. Atunci s-a vorbit pentru prima dată de istoria românilor, regimul a acceptat că suntem unul şi acelaşi popor cu cei de peste Prut. În 1990 s-a adoptat prima programă şcolară de istorie a românilor, acceptată de guvernul Republicii Socialiste Sovietice Moldoveneşti. Nu erau însă manuale. S-au publicat prelegeri de istorie în ziarele şi revistele culturale, atât pentru uzul profesorilor, cât şi al elevilor. După căderea URSS în 1991, împreună cu istoricii de la Iaşi am elaborat cursuri de istorie, care au servit predării materiei în şcoli. Până prin 1994, consensul istoricilor era unanim, adică se accepta linia naţională. Însă, o dată cu venirea agrarienilor la putere în acel an, care erau de fapt preşedinţii de colhozuri şi deci comunişti, s-a produs scindarea. Noua putere avea nevoie de oameni care să susţină tezele sovietice. Acest clivaj a culminat cu venirea Partidului comuniştilor la guvernare în 2001, când discursul istoric a luat o întorsătură
antinaţională şi mai radicală”.

Sursa: Jurnalul National

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ