Schimburile comerciale ale Republicii Moldova cu ţările UE au atins cifra de 292 mln USD, în primele două luni ale anului.

0
13

Republica Moldova îşi intensifică relaţiile comerciale cu ţările Uniunii Europene (UE-27), cota comerţului exterior cu UE a atins, după primele două luni ale anului, un nou maxim istoric de 47,4 la sută din total, pe fondul reducerii dramatice a schimburilor comerciale cu ţările CSI.

R.Moldova a exportat în ianuarie-februarie pe piaţa UE mărfuri în valoare de 89,8 milioane de dolari SUA, în creştere cu 31,1% faţă de perioada similară a anului trecut, în timp ce importurile realizate de RM din Uniunea Europeană au crescut de 1,6 ori, până la o cifră de 202,8 mln USD, a anunţat marţi Biroul Naţional de Statistică.

Ponderea UE la exporturi a atins nivelul de 56,1% (în 2006 – 44,8%), iar la importuri de 44,4 la sută (în 2006 – 38,5%). Reprezentanţii Ministerului Economiei şi Comerţului explică aceste creşteri prin faptul că exportatorii s-au acomodat sistemului GSP Plus, oferit de UE de la 1 ianuarie 2006, care prevede „taxa zero” pentru aproape 80% din mărfurile exportate. Totodată, sporirea fluxului pe direcţia RM-UE s-a produs şi ca urmare a aderării la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007 a României şi Bulgariei, doi importanţi parteneri comerciali ai Moldovei.

O parte dintre exportatori s-au reorientat după blocarea de către Federaţia Rusă a importurilor de băuturi alcoolice şi altor produse. În anul 2005 Republica Moldova livra în ţările UE 29,7 la sută din mărfurile de export, iar în 2006 – 35,0%.

Potrivit datelor BNS, trei dintre primele cinci ţări în care Moldova a exportat mărfuri în ianuarie-februarie sunt din Uniunea Europeană. Pe prima poziţie se situează România, cu o cotă de 17,0%, care a devansat Rusia (14,6%), iar pe locurile trei şi cinci Italia şi Germania. Federaţia Rusă a cedat prima poziţie, pe care a deţinut-o în ultimii 15 ani, pe fondul reducerii considerabile, cu 52,7%, a exporturilor moldoveneşti pe piaţa rusă.

Exporturile din RM către România au crescut, în două luni, cu 41,5%, Elveţia – 13,9 ori, Germania – 1,7 ori, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord – de 2,4 ori.

Germania, România şi Italia figurează şi printre primele cinci ţări din care Republica Moldova a importat mărfuri.

Cota CSI a fost de 31,7% la exporturi, faţă de 48,7% în primele două luni 2006, şi 39,2% la importuri, în raport cu 45,4 la sută în perioada similară a anului trecut. Statisticile din ultimii ani relevă că la început de an schimburile comerciale cu ţările CSI este mai anemică, dată fiind ponderea înaltă a produselor agroalimentare în exporturile Republicii Moldova.

În prezent, R.Moldova continuă dialogul cu UE în vederea includerii în lista ţărilor beneficiare de Preferinţele Comerciale Autonome ale UE, care reprezintă un regim de comerţ preferenţial cu un grad extrem de sporit de liberalizare.

Sursa: Basa Press

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ