Școala de vară PRIMUL PAS UNIONIST

0
4

În iunie ne mutăm pe litoral și organizăm cel mai mare eveniment care implică tinerii de pe cele două maluri ale Prutului.

400 de unioniști se vor afla în perioada 7-15 iunie la mare în stațiunea Venus pentru a face primul pas în studiul realității celor două state românești și felul în care fiecare poate contribui la realizarea istoriei. Pe lângă distracția aferentă sezonului estival în prezența fraților de pe cele două maluri ale Prutului, participanții vor lua parte la cursuri generale și la workshopuri și aplicații specializate, pe departamentele de lucru ale Acțiunii 2012. Coordonatorii școlii vor lucra și individual cu fiecare participant.

Școala va avea două serii de cursanți, de câte 5 zile: 7-11 iunie și 11-15 iunie.

Membrii cotizanți ai Platformei Unioniste ACȚIUNEA 2012 primesc o reducere și plătesc 99 RON (399 MDL). Unioniștii cu situația financiară delicată dar care s-au remarcat pe parcursul anului în acțiuni sunt scutiți de plata taxei de participare.

În taxa de participare sunt incluse:

Cazare 4 nopți în cameră de 2 persoane la hotel de 2 stele din stațiunea Venus. Camera este dotată cu TV, frigider, minibar, baie cu duș, balcon. Într-o cameră vor fi cazați cursanți din ambele state românești, de vârste apropiate.
Masă pentru 5 zile, mic-dejun, prânz, cină
Cursuri și workshopuri susținute de specialiști în domenii precum istorie, etnologie, folclor, managementul activităților culturale şi de proiect aplicate la cazuri concrete care țin de acțiunile unioniste.
Premiile pe care fiecare absolvent le primește
Transport Constanța-Venus
Opțional, se pune la dispoziție transport dus-întors din Chișinău la prețul de 499 MDL.

Toți cursanții primesc pentru activitatea lor un număr de puncte. Totalul de puncte care pot fi acumulate este de 100, compus din 30 – activitate la prelegeri, 30 – activitate în departamentele de lucru, 30 – concursuri și aplicații la fața locului și 10 – acțiuni prealabile venirii la școală.

Toți participanții care acumulează mai mult de 40 de puncte primesc diploma de absolvire a școlii și premii constând în pachete de cărți și materiale promoționale de la magazin-romanism.ro. În funcție de punctajul acumulat, se mai primesc premii constând în echipamente electronice, participare la alte școli de vară în anul 2014, internship-uri în cadrul companiilor și ONG-urilor prietene. Primele trei locuri vor fi premiate cu:

Locul 1 – Notebook Apple MacBook Air
Locul 2 – Telefon mobil Apple iPhone 4S
Locul 3 – iPad Mini

Înscrierea se face completând formularul de mai jos, ulterior participanții vor primi programul exact în funcție de preferințele exprimate, contul bancar în care să achite taxa de participare precum și regulamentul de conduită pe parcursul evenimentului.

Pentru a te înscrie COMPLETEAZĂ FORMULARUL.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ