Securitatea transnistreană fură scrisorile copiilor de la liceul Lucian Blaga

0
98

Scrisorile recomandate ale directorului-adjunct al Liceului „Lucian Blaga” din Tiraspol sunt despachetate şi verificate de către securitatea din regiune. Cel puţin aşa susţine directorul-adjunct al liceului, consilierul municipal de la Chişinău, Raisa Pădurean.

Potrivit sursei, în perioada 9-21 august 2010, 30 de elevi de la Liceul „Lucian Blaga“ din Tiraspol, vor participa la tabăra de vară din România organizată pentru românii din regiunea transnistreană de către Institutul Cultural Român, în cadrul proiectului „Prima oprire: România”.
„Scrisorea care conţinea invitaţia cu ştampila umedă, de care avem nevoie pentru a trece vamă, trimisă în acest sens de către partea română, precum şi scrisoarea trimisă de mine cu lista copiilor care vor participa la program, au fost despachetate, iar pe plic a fost aplicată ştampila: A parvenit deteriorat”, a precizat Raisa Pădurean.
Directorul-adjunct menţionează că nu este prima dată când se întâmplă astfel. „De data aceasta, probabil ei au extras invitaţia şi au uitat să o pună la loc, pentru că plicul nu conţinea nimic”, a declarat Pădurean, menţionând că părinţii şi copii care studiază în acest liceu continuă să fie persecutaţi de către autorităţile de la Tiraspol.
Programul „Prima oprire: România”cuprinde vizite documentare în judeţele Iaşi, Suceava, Brașov și Constanța, cu opriri la obiective culturale și istorice. În cele două săptămâni pe care le vor petrece în România, copii vor avea ocazia să participe la seri de proiecții de film românesc, precum și la ateliere de literatură, folclor, olărit și teatru.
Sursa: UNIMEDIA
Reporter: Cristina Buzovschi

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ