Separatiştii, tot mai răi

0
8

Pentru a vizita rudele sau persoanele apropiate care locuiesc pe teritoriul autoproclamatei republici nistrene, trebuie să stai cel puţin o oră şi jumătate la rând în vama Bender.

Dacă ceva timp în urmă călătoria cu autobuzul de la Chişinău la Tighina (60 km) dura cel mult o oră, acum timpul s-a triplat. Tighina nu şi-a schimbat aşezarea geografică şi nici drumul nu s-a lungit ca prin minune. Creşterea duratei călătoriei se datorează autorităţilor separatiste, care au înăsprit controlul la punctele lor vamale. „Să stai mai mult de o oră şi jumătate în vamă e o prostie. Pe zi ce trece, tot mai rău şi mai rău”, a spus indignat un locuitor al oraşului Tighina ce sta la coada rândului imens care s-a format la postul vamal Bender.

La sfârşitul anului 2010, prim-ministrul al RM Vladimir Filat a menţionat în unul din discursurile sale că, în acest an, s-au înregistrat progrese considerabile în relaţiile moldo-transnistrene. Am simţit pe propria piele, alături de alte persoane din autobuzul de pe ruta Chişinău–Tighina, în ce constau aceste progrese. Pentru a te vedea în oraşul Tighina, trebuie să fii supus la cel puţin şase controale.

Vameşii, grănicerii, poliţia rutieră verifică totul de câteva ori, ceea ce îi irită peste măsură pe călători.

Mai nou, este prezentarea actelor de identitate grănicerilor transnistreni. „De ce ne luaţi buletinele?”, l-a întrebat o doamnă din autocar pe grănicerul care a cerut actele la control. Acesta i-a explicat – aşa ca să audă toţi! – că fiecare buletin sau paşaport va fi scanat, apoi vor fi aduse înapoi. „Facem acest lucru încă de la sfârşitul lunii aprilie”, a spus îngâmfat grănicerul. Procedura a durat vreo jumătate de oră. Mulţi pasageri erau îngrijoraţi că vor rămâne fără buletine.

Şoferul autobuzului a avut grijă să împartă buletinele de identitate, după aceasta cei care nu au viza de reşedinţă în republica nistreană să se îndrepte spre vameşi. Aceştia sunt obligaţi să completeze o aşa-zisă „fişă de emigrare” pentru a putea trece cu bine „frontiera rmn”.

„Cine e ultimul?”, „Am nevoie de 11 fişe de emigrare”, „Încă zece fişe, vă rog”, se aud mai multe voci. Rândul enorm de cel puţin 100 de oameni ce s-a format la postul vamal Bender nu putea trezi altceva decât disperare. Pentru cei care completează pentru prima dată fişa de emigrare, nu este deloc uşor, mai ales pentru cei care nu cunosc limba rusă.

Cu vreo două luni în urmă, am încercat să-i împing vameşului fişa de emigrare completată în română, explicându-i că nu cunosc rusa. Bărbatul a refuzat să o ia. „Nu ai învăţat limba rusă la şcoală?”, m-a întrebat acesta în batjocură.

„Alo, nănaşa? La mulţi ani! Spune-mi ce adresă aveţi? Am nevoie de aceasta pentru a completa fişa de emigrare. Strada, numărul casei şi numărul de telefon de la domiciliu”, vorbeşte o doamnă la telefon. „Nu mai vin la nuni”, a spus aceasta după ce a închis telefonul.

Trecuse o oră şi jumătate de când ne aflam în vama transnistreană, însă în autobuz nu s-au întors încă toţi pasagerii. „Am călătorit în toate ţările lumii, dar asemenea dezastru ca aici nu am mai întâlnit nicăieri”, a spus enervat ultimul pasager care a urcat în autocar.

Mai departe, păstrezi o parte din fişa de emigrare, iar dacă o pierzi sau depăşeşti termenul de aflare pe teritoriul separatist – Doamne fereşte! –, rişti să-ţi iei rămas bun de la o sumă frumuşică de bani – amenzile sunt de la 60 de lei în sus!

„De ce suntem noi vinovaţi? E un ordin pe care trebuie să-l respectăm”, a încercat vameşul să calmeze spiritele.

De la Tighina spre Chişinău vii mai repede deoarece timpul petrecut în vamă e mult mai scurt, însă nici acum nu eşti scutit de surprize neplăcute. Îi dai repede vameşului fişa de emigrare, mai prezinţi o dată actele de identitate grănicerului, acesta le scanează, apoi le împarte călătorilor şi, dacă totul este în regulă, poţi merge până la următorul punct de control. „Dacă veţi avea multe pretenţii şi aere, vă pun să scoateţi şi roţile autobuzului”, a spus plin de sine miliţianul de la punctul de control intern Hârbovăţ după ce şoferul autocarului a îndrăznit să-l întrebe „Da’ cât se mai poate de controlat?”. Acesta a fost ultimul control.

Svetlana Panţa

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ