SIS-ul lui Reşetnicov îl reînvie pe Stalin

0
59

Candidaţii la funcţiile publice vor fi verificaţi „la sânge” de Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS), dacă Parlamentul va aproba un proiect de lege care prevede acest lucru. Sub pretextul prevenirii corupţiei şi asigurării securităţii naţionale, viitorii funcţionari publici vor retrăi vremurile lui Stalin. Aceştia vor trebui să răspundă la întrebări amănunţite care vizează cetăţenia, studiile, ocupaţiile, apartenenţa de partid, informaţiile de natură financiară, cele cu privire la antecedentele penale sau sancţiunile contravenţionale, precum şi să dea date despre soţ/soţie şi copii.

Potrivit proiectului de lege, discutat acum în comisiile parlamentare, verificarea de către SIS se va face pentru a exclude activităţile contrare intereselor funcţiei publice, actele de trădare de patrie, spionaj, terorism, diversiune, chemările la răsturnarea orânduirii constituţionale şi dezvăluirile secretelor de stat. Cei verificaţi de SIS vor fi candidaţii la funcţiile publice, militarii cu statut special în autorităţile publice, diplomaţii, iar controlul va fi efectuat numai cu acordul în scris al acestora. Dacă cineva va refuza să fie supus acestei proceduri, nu va mai fi angajat. SIS va verifica veridicitatea declaraţiilor făcute de cel chestionat, va întocmi avize consultative, iar materialele vor fi păstrate în arhiva SIS. Legea ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2009, iar cei care vor deţine funcţii la acea dată vor trece această verificare pe parcursul următorilor cinci ani (!).

Întrebări

Chestionarul la care vor trebui să răspundă candidaţii la funcţiile publice pare să fie extras din arhivele KGB. Or, chestionaţii vor trebui să răspundă la întrebări precum: „Dacă v-aţi schimbat numele, prenumele sau patronimicul, indicaţi când, unde şi din ce cauză; actuala cetăţenie, cetăţenia deţinută anterior (statul, data dobândirii şi renunţării la cetăţenie); date despre soţ/soţie, copii, părinţi, adresa organizaţiei unde aceştia lucrează; toate adresele unde aţi locuit temporar mai mult de şase luni în ultimii cinci ani, în cazul în care v-aţi aflat mai mult de şase luni în străinătate, menţionaţi motivul şederii; ocupaţiile şi funcţiile anterioare, în caz de şomaj indicaţi perioada neangajării; când şi unde aţi îndeplinit serviciul militar; dispuneţi de conturi bancare în străinătate; în ultimii 15 ani a fost intentată vreo procedură penală împotriva dvs.; aţi avut anterior dreptul de acces la secretul de stat; aţi activat sau activaţi în organizaţiile social-politice şi în ce organizaţie de partid sunteţi înregistraţi în calitate de membru?”.

Au corectat ce le-a convenit

Experţii Consiliului Europei care au analizat acest proiect de lege susţin că unele prevederi ale acesteia sunt problematice, presupun un risc mare de abuz şi necesită o bază legală specifică. Autorii proiectului de lege semnat de fostul premier, Vasile Tarlev, şi ministrul Justiţiei, Vitalie Pârlog, nu au ţinut cont de toate recomandările.

JURNAL a solicitat unor funcţionari publici, jurişti, dar şi ultimului şef al KGB-ului din Moldova să se pronunţe pe marginea acestei iniţiative comuniste.

Ion Harea, preşedintele raionului Ungheni: „Vor să bage frica în oameni”

„Este vorba de o încălcare flagrantă a drepturilor omului. E mai ceva ca în perioada anilor 1929 – 1937, e ca în epoca medievală! În cazul acesta, republica va rămâne fără funcţionari publici. Se urmăreşte epurarea persoanelor cu viziuni democratice din funcţiile publice. Vor să bage frica în oameni să nu mai pretindă la funcţii. Cum rămâne atunci cu Legea administraţiei publice care prevede alegerea funcţionarilor în bază de concurs? Unde este logica? Mai bine ar spune direct că în R. Moldova SIS-ul va instala în funcţii cutare sau cutare demnitar.”

Vlad Gribincea, jurist: „Premise ca persoanele să fie persecutate pe alte motive decât cele admise de lege”

„În acest proiect de lege, este scris că verificarea se va face de către SIS la solicitarea autorităţii publice competente. Problema e cine va verifica şeful acestei autorităţi? În acest proiect de lege nu este scris clar dacă toate persoanele vor fi verificate şi limbajul legii lasă spaţiu pentru interpretări şi anume că vor fi verificate doar persoanele în cazul cărora conducerea va sesiza SIS-ul. Acolo mai scrie că legea va intra în vigoare la 1 ianuarie 2009, însă verificarea poate avea loc doar în cazul în care este pusă în pericol securitatea naţională, sporirea corupţiei etc. Însă, dacă aceste pericole nu există, nu există nici necesitate de verificare pentru funcţionarii publici aflaţi în funcţii. A doua situaţie vizează persoanele care vor candida la funcţii publice după 2009. Şi aici lucrurile sunt confuze. Persoana trebuie să aştepte cel puţin 30 de zile şi nu este clar dacă aceasta trebuie să fie angajată sau nu până la finalizarea verificării. Acest proiect de lege pare să fie unul creat special pentru campania electorală din anul viitor şi mie îmi trezeşte suspiciuni că legea va fi pusă în aplicare la începutul anului 2009. De ce să nu fie aplicat imediat după adoptare? Nu cred că prin această lege se solicită crearea unor mecanisme speciale de verificare. SIS-ul şi până acum verifica şi ar putea să verifice şi de acum încolo. În temeiul acestei legi nu vor fi verificate doar persoanele care pun în pericol securitatea naţională, ci orice persoană asupra cărora ar plana suspiciuni din partea cuiva. S-ar putea crea multe premise ca persoanele să fie persecutate pe alte motive decât cele admise de lege.”

Vitalia Pavlicenco, deputat: „Experţii străini au dubii”

„Legea a început să fie pregătită acum câteva luni, ceea ce denotă că scenariul de pregătire a comuniştilor pentru a câştiga cu orice preţ puterea în 2009 include şi aspectul legislativ care să permită persecuţii sub acoperire legală. Argumentând prin necesitatea combaterii corupţiei, acest proiect de lege urmăreşte epurarea din sistemul de stat a tuturor incomozilor pentru puterea comunistă. Este vorba de o metodă de intimidare, dar şi de autoepurare, fiindcă mulţi când vor vedea aceste lucruri vor pleca benevol. În avizele venite de la experţii străini sunt exprimate foarte mari dubii în legătură cu aplicabilitatea legii şi se exprimă clar că sunt deschise porţile larg pentru abuzuri serioase. Acest proiect de lege este un rezultat direct al desemnării lui Reşetnicov în funcţia de director SIS.”

Tudor Botnaru, ultimul şef de KGB din Moldova: „Prea mult gunoi pătrunde în conducerea republicii”

„Trebuie de văzut ultima Lege despre ofiţerul operativ al SIS dacă prevede lucrul acesta, atunci totul va fi în cadrul legal. Dacă nu, atunci e vorba de abuz de serviciu sau îndeplinesc indicaţiile guvernanţilor. Dacă e totul legal, nu ne rămâne decât să dăm din umăr, adică ofiţerii vor face ceea ce le dictează legea. La noi, cine are bani, acela câştigă concursul. O verificare de acest gen va fi numai spre bine. Prea mult gunoi pătrunde în conducerea republicii.”

http://www.jurnal.md/article/6311/

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ