Soldati romani ingropati in stepa

0
30

Lagarul Spassk 99 din Karaganda, un orasel la aproape 40 de kilometri de capitala Kazahstanului, Astana, a fost mormantul a peste 1.200 de soldati romani sau moldoveni. Un monument inaltat in mijlocul stepei si marturiile urmasilor sunt putinele semne ale existentei oamenilor pe care multi romani i-au uitat.

La stanga – stepa. La dreapta – stepa. In fata si in spate acelasi gol. Ger uscat si deasupra cer. Dupa o jumatate de ora de mers cu masina din Karaganda ajungem la locul unde a fost lagarul Spassk 99. In zona imprejmuita de un gard scund se zaresc cate trei cruci presarate din loc in loc. Aici, supravietuitorii au indicat peste ani ca ar fi fost inima lagarului si locul unde isi ingropau camarazii, morti de frig sau din cauza epuizarii. Pe acest loc japonezii, germanii, finlandezii, italienii, ungurii au inaltat monumente in cinstea soldatilor prizonieri care nu si-au mai vazut patria niciodata. Ceva mai departe, rusii au inaltat un monument pentru victimele represaliilor staliniste.

MORMANT IN PAMANT KAZAH. Un monument negru cu o cruce simpla aminteste de cei peste 1.200 de romani care si-au gasit mormantul in stepa inghetata. Dupa germani si japonezi, romanii sunt al treilea popor ca numar de soldati morti in stepa in care iarna temperatura putea cobori si pana la –40 de grade. Cand ajungi in fata monumentelor iti dai seama ca pasesti pe morminte: brazde lungi de pamant se zaresc sub stratul inghetat de zapada. „Aici se sapau transee, primavara se vad mai clar brazdele paralele. Se sapau patrate de cate 25 de randuri, apoi se punea un strat de var, dupa care mortii erau acoperiti cu pamant”, explica ambasadorul Romaniei in Kazahstan Vasile Soare. Cand pamantul era prea inghetat, mortii erau ingropati in zapada. Astfel cadavrele deveneau hrana pentru lupi, iar primavara stepa era albita de oasele prizonierilor care nu au reusit sa iasa din iarna. Pentru unii din acesti morti, camarazii veneau noaptea si puneau o cruce rudimentara din lemn sau fier la capatai. O astfel de cruce batuta in nituri se poate vedea si astazi.

Lagarul Spassk era impartit in 22 de lagare „specializate”: pentru prizonierii apti de munca, pentru cei mai putin sanatosi, care erau trimisi la lagarele de inzdravenire, si lagare pentru bolnavi. Conform unor statistici, in lagarul Spassk 99 se aflau in jur de 66.000 de prizonieri straini intre anii 1941-1950. Dintre acestia 29.000 erau nemti, 26.000 – japonezi si aproape 7.000 de romani.

Sfarsitul razboiului nu a adus libertatea pentru toti prizonierii. In mijlocul stepei nici nu mai era nevoie de paza pentru a-ti da seama ca nu ai incotro sa o apuci. Soldatii au fost folositi la munca in mina in regiunea Karaganda, multi nu au mai supravietuit, altii si-au inceput alta viata in captivitate si au ramas definitiv in Kazahstan. „Cateva esaloane au ajuns in lagarul 176 de la Focsani, dupa cum am gasit in niste acte. Fiecare prizonier avea cate o fisa in care ii era prezentata intreaga situatie. Am vazut in astfel de fise semnaturi cu degetul ale unor romani simpli, ciobani, tarani”, povesteste ambasadorul Soare. Acesta crede ca unui mare numar de romani li s-a pierdut urma pentru ca nu apar in scripte.

STATISTICA MORTII. Dupa germani si japonezi romanii sunt al treilea popor ca numar de soldati care au pierit in stepa

MARTURII. Nu au mai ramas oameni care sa povesteasca din experienta viata petrecuta in lagar. Urmasii lor si cei interesati de istoria nespusa a celor inchisi in nemarginirea stepei au pus cap la cap franturile unor astfel de povesti. Pe Alexandru Cotoi l-am intalnit la Asociatia Romano-Moldovenilor „Dacia” din Karaganda. Cu simplitate s-a prezentat: „Sunt Cotoi Alexandru, iar tatal meu a fost prizonier de razboi in Kazahstan”. Tatal barbatului de 54 de ani a stat 2 ani la Spassk 99, intre 1944-1946, dupa care, spune fiul lui, a fost fortat sa ramana aici. Povestea apoi devine simpla: barbatul ramas pe pamant strain s-a casatorit, a lucrat in mina timp de 29 de ani, a avut copii. La 80 de ani a murit in Karaganda. „Tot ce mai vreau e o bucata de pamant de la Constanta, locul de bastina al tatalui meu, pentru a-l pune pe mormantul lui.”

A TREIA GENERATIE. Pe Andrei, un alt urmas al unui prizonier al lagarului, l-am intalnit in fosta capitala a Kazahstanului, la Alma Ata. Alaturi de alti doi tineri, studenti la Teologie ca si el, ne-a cantat „Hristos a inviat!” pe romaneste. Intelege limba romana, dar se exprima cu greutate. „Bunicii mei au fost deportati din Chisinau aici pentru ca erau bogati. Bunicul era chiabur si a ajuns pana in Siberia”, povesteste ce a auzit de la parinti. A fost in Romania o singura data „la odihna” si spune ca nu se astepta sa fie asa de frumos. Mai ales marea. „O sa ma fac preot unde o da Dumnezeu: in Romania, in Moldova, in Kazahtsan. Mie imi place aici”, recunoaste zambind tanarul cu ochi senini.

NICIUN COMENTARIU

  1. se stie ca au fost romini dupa o gamela gasita in subsol in acel oras pe ea scria vasile dar acestia au fost uitati dar mai rau de cei care mai traiesc si iau o pensie de cacat dar cei care isi voteaza ce vor ei adica venituri de 80de ori mai mari pe luna decat pensia de veteran odihneascase in pace toti cei1200-2000

LĂSAȚI UN MESAJ