Spărgătorul de mituri: „Unioniștii sunt extremiști”

0
20

E un postulat pe care îl auzeam des prin vocile mai multor forțe antiunioniste. Acuma se aude mai rar, ceea ce ne dă de înțeles că nu mai e credibil, că unioniștii prin acțiunile sale demonstrează lipsa vreunei justificări de a-i numi „extremiști”. Totuși, pentru a spulbera îndoielile rămase în această privință, vom porni de la definiția termenului:

EXTREMÍSM s. n. Atitudine, doctrină a unor curente politice care, pe baza unor opinii, idei, păreri exagerate, unilaterale, extreme, urmăresc prin măsuri violente sau radicale să impună programul lor.”

EXTREMÍSM s. n. atitudine caracterizată prin idei, păreri exagerate, unilaterale, rigide, bazată pe ură și intoleranță.”

Deci, un curent extremist este, în primul rând, un curent care presupune niște păreri exagerate. Însă, după cum am discutat și în articolele anterioare, dorința de reunire este o consecință firească a identității etnice comune pe cele două maluri ale Prutului, care acum este treptat redescoperită, după ridicarea „cortinei de fier” de pe Prut odată cu căderea Uniunii Sovietice.

Mulți susțin că unionismul are conținut extremist deoarece îndeamnă la lichidarea statului Republica Moldova. Însă lichidarea unui stat nu e o abordare extremă prin definiție. Statul e ceva abstract; el este întemeiat de către popor, prin intermediul unor reprezentanți, cum ar fi o adunare populară/constituantă/națională, și este creat în interesul celor care îi devin cetățeni. Nu cetățenii există de dragul statului, ci invers; statul există spre beneficiul cetățenilor. Imediat cum cetățenii simt că existența statului nu le mai aduce beneficiile de odinioară și că există altă opțiune mai avantajoasă pentru ei, ei sunt în drept să o ceară. Inclusiv constituția Republicii Moldova le oferă acest drept. Dacă e să urmăm logica acuzatorilor noștri, atunci toate personalitățile marcante care au operat schimbări în configurația statală mondială, precum Otto von Bismarck, Alexandru Ioan Cuza, George Washington, Helmut Kohl, Vaclav Havel, Mihail Gorbaciov, sunt cei mai mari „extremiști”.

Deseori guvernarea și grupurile de interese afiliate ei încearcă să promoveze un patriotism de fațadă; un patriotism care presupune docilitate și obediență, dar mai puțină inteligență. Ideea de bază a acestui patriotism de fațadă e „să-ți iubești țara” și să pui cât mai puține întrebări, repetând ca papagalul argumentele pe care le invocă cei cu funcții importante. Însă nu acesta este adevăratul patriotism, și nici adevăratul spirit civic. Un adevărat patriot își cunoaște istoria și nu doar „își iubește țara”, ci mai știe și ce înseamnă „țara” și ce înseamnă cu adevărat „s-o iubești”. Un adevărat cetățean este cel informat, este cel care poate gândi critic și nu se sfiește să-și pună întrebări. Altfel, e ușor să te lași manipulat și să crezi că muncești pentru binele societății sau al statului, dar de fapt să-i servești unui grup de interese îngust.

În al doilea rând, un curent extremist îndeamnă la acțiuni violente. Dar după cum vedem, toate manifestațiile unioniste care au avut loc până acum îndeamnă la apropiere spirituală („Drumul Unirii”), dialog și dezbateri (numeroasele conferințe), informare civică („O oră de istorie pentru Basarabia”) și, bineînțeles, exprimarea publică a dezideratului unionist. În niciun discurs unionist din ultimii ani nu a răsunat niciun îndemn la violență.

Știu, mulți dintre voi o să spună ca la marșurile unirii din Bălți și Cahul în 2012 au fost violențe. Însă unioniștii erau vădit victimele și nu agresorii. Marșurile unirii se desfășoară pașnic atâta timp cât nu sunt infiltrați agenți provocatori. Folosirea provocatorilor pentru deraierea protestelor e la modă în ultimul timp (vezi și actualele evenimente din Kiev), căci ne aflăm acum, după căderea regimurilor totalitare, într-o epocă a acțiunii civice. Acum luptele nu se mai duc cu tancurile, se duc mai subtil, în câmpul informațional. Și, dacă vreo guvernare se simte amenințată de un protest, o să folosească toate resursele mediatice la dispoziție pentru a-l denatura, pentru a deforma imaginea protestatarilor și pentru a determina opinia publică să-i antagonizeze și să simpatizeze guvernarea. De altfel, nu e nevoie de multă agerime ca să vezi că ideea „unionismului violent” este una indusă artificial pentru a-l compromite. O măsură, care, de altfel, nu prea reușește, căci majoritatea unioniștilor sunt educați în spirit civic și nu se lasă provocați.

Și în al treilea rând, o mișcare extremistă se bazează pe ură și intoleranță. Însă unioniștii nu urăsc pe nimeni. Minoritățile etnice? Nici într-un caz. Scopul unirii nu este cel de a segrega minoritățile etnice, cum afirmă unii, ci de a-i aduce împreună cu majoritatea într-un stat cu un nivel de trai mai bun și cu o mai bună respectare a legii (deși există mari probleme și în România, recunosc, nu e totuși la fel de grav ca în R.M.) și a drepturilor omului, inclusiv ale minorităților etnice. O dovadă în acest sens este vizita membrilor „Acțiunii 2012” la Festivalul Etniilor din Chișinău, acolo unde au dăruit flori participanților și le-au transmis mesaje de solidaritate.

Nici de intoleranță nu poate fi vorba. Ori toleranță înseamnă a accepta pe cineva așa cum este; înseamnă a asculta și a recunoaște opinia lor. Nu înseamnă că nu ai voie la o opinie proprie; ba din contra, ai dreptul să ți-o exprimi și să ți-o aperi cu argumente, la fel precum ai voie să încerci să-l convingi pe cineva că ai dreptate, atâta timp cât nu depășești limitele decenței. În niciun discurs unionist nu s-au lansat replici îndreptate împotriva unui grup anumit de oameni, fie asta pe criterii demografice sau oricare altele; s-au combătut doar idei, principii și mentalități, precum ar fi cea a moldovenismului de origine sovietică.

Iar în loc de concluzie vă las să vizionați un video. Oare pot fi numiți acești oameni „extremiști”?

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ