RSS Feed

Spectacol consacrat memoriei domnitorului român Ștefan cel Mare și Sfânt la liceul din Doroțcaia

0

mai 5, 2008 by Românism

Am prezentat într-un articol precedent o acțiune desfășurată în cadrul campaniei, în care vorbeam despre situația unor copii români din auto-proclamată republică nistreană care sunt nevoiți să se deplaseze zilnic spre o școală din Doroțcaia, unde se află momentan sălile Liceului lor ”Ștefan cel Mare și Sfânt” din Grigoriopol.

Între timp situația nu s-a schimbat cu nimic. Aceeași presiune pe care o resimt elevii, aceleași controale umilitoare efectuate cu insistență de către ”vameșii” ruși/rusificați și aceeași conștiință românească și curaj care le înving pe toate.
Elevii își văd de carte, profesorii încearcă să-și facă meseria cât mai bine și să-și încurajeze discipolii, iar părinții fac tot posibilul încât copiii lor să nu ducă lipsă de toate cele necesare studiului. Iar cu toții împreună riscă în fiecare zi. Niciodată nu pot ști ce va urma, or în acea zonă ”stabilitatea” și ”securitatea individului” sunt noțiuni de pe alte meleaguri. Și toate acestea pentru că acești români știu cine sunt și nu pot renunța la ei înșiși. Iar pentru asta trebuie, aparent, să plătești. Într-un regim criminal nu poți avea așteptări, iar lucrurile banale par imposibile. Poți însă să păstrezi speranța într-un viitor mai bun. Pentru aceasta este nevoie de repere și de valori adevărate cu care să te identifici.

Un astfel de reper, un ”ideal al poporului”, cum l-a numit regele poeziei Vasile Alecsandri, este Ștefan cel Mare și Sfânt. Fiind conștienți de faptul că uitarea propriilor simboluri duce inevitabil și la uitarea de sine, profesorii și copiii din liceu au organizat un spectacol consacrat ”celui mai mare dintre români”. Au participat corul ”Izvoraș”, grupul folcloric ”Clopotarii lui Ștefan cel Mare” și trupa de teatru ”Ștefănică”, toate aparținând liceului. De asemenea, au fost prezenți și actorul Nicolae Darie de la teatrul ”Mihai Eminescu” din Chișinău, care a contribuit la realizarea spectacolului, și profesori din orășelul Criuleni. Cu această ocazie copiii au primit și câteva seturi de cărți, cuprinzând literatură în limba română, materiale încă deficitare în acele condiții.

S-au rostit cuvântări, s-au adresat urări și încurajări, atât de necesare tuturor celor care încă se mai simt străini la ei acasă.

Tudor Cojocari – Desteptarea.info







Copii ai liceului din Grigoriopol cântând „Nu uita că eşti român” în cadrul evenimentul „Identitatea românilor din Basarabia şi Transnistria, între trecut şi viitor” organizat la Iaşi:


0 comments »

  1. JORA spune:

    tuti sinteti levir,siorna uuuuuuuuuuuuu,s nu va vad la dorotcaia ,inace maceala

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

ChatVorbește instant cu noi !+