Statul ia sub ocrotire două monumente de la Bălţi

0
16

Stefan cel Mare (Balti)Clădirea Teatrului Naţional din Bălţi „Vasile Alecsandri” şi monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt din aceeaşi localitate vor fi incluse în Registrul monumentelor ocrotite de stat, transmite Info-Prim Neo.

Un proiect de hotărâre a Parlamentului în acest sens a fost avizat pozitiv de către executiv. „Critica de specialitate a apreciat obiectivele drept reuşite ale artei monumentale contemporane, astfel că Guvernul consideră oportună înscrierea lor în Registrul monumentelor ocrotite de stat şi atribuirea statutului de monument de artă de importanţă naţională”, se menţionează în nota informativă a executivului.

Clădirea Teatrului Naţional a fost edificată în 1990, după proiectul arhitectului din Moscova Ianina Galperina. E construită după un plan individual şi are un rol important urbanistic pentru organizarea spaţiului aferent – Piaţa Vasile Alecsandri. Pe frontispiciul clădirii este postată compoziţia sculpturală „Teatru”, autor fiind cunoscutul artist Iurie Hvorovski. Această compoziţie este deja inclusă în registru, la poziţia 30 din compartimentul oraşul Bălţi, beneficiind de statut de monument de artă de importanţă naţională.

Monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt a fost edificat în 2004 şi este amplasat pe Piaţa Independenţei, în faţa clădirii Primăriei. Autorii monumentului sunt sculptorul Gheorghe Postovanu şi arhitectul Vasile Eremciuc. Monumentul este lucrat din bronz, iar postamentul din piatră de Cosăuţi.

http://www.info-prim.md/?x=24&y=19038

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ