Ştefan cel Mare şi Sfânt, un diplomat iscusit la confluenţa Marilor Puteri din a doua jumătate a secolului al XV-lea

0
54

s

La 12 aprilie se împlinesc 551 de ani de la victoria lui Ştefan al III-lea (cel Mare şi Sfânt) asupra lui Petru Aron la Doljeşti şi ungerea lui în scurt timp ca domn de către Mitropolitul Teoctist. În ultimii ani, un tânăr istoric clujean, cercetător în cadrul Facultăţii de Istorie şi Filosofie a Universităţii ,,Babeş-Bolyai” (Cluj-Napoca), s-a remarcat în câmpul cercetării cu o amplă lucrare care are legătură cu domnia lui Ştefan cel Mare – Alexandru Simon, ,,Ştefan cel Mare şi Matia Corvin. O coexistenţă medievală” (Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2006), 664 p. I-am adresat câteva întrebări legate de domnia lui Ştefan cel Mare şi Sfânt.

– Stimate domnule cercetător Alexandru Simon, care ar fi valenţele zilei de 12 aprilie 1457, dacă ar fi să mergem dincolo de grilele de lectură obişnuite? Cât de importantă a fost pentru evoluţia ulterioară a relaţiilor moldo-polono-maghiare întronarea lui Ştefan al III-lea (ulterior, cel Mare) ca domnitor?

– Cucerirea tronului de către Ştefan III corespunde şi primei sale mari dovezi de abilitate politică. Prin familia mamei sale, Oltea, provenea din Ţara de Jos a Moldovei, proungară, care s-a şi revoltat contra sa în timpul campaniei lui Matia Corvin din 1467. Ştefan fusese crescut în spiritul lui Iancu de Hunedoara, puţin popular în rândul elitei moldave datorită poziţiei sale antipolone şi în favoarea Unirii de la Florenţa. Mai ales după ce Iancu murise (1456), şansele de reuşită ale lui Ştefan păreau mici. Dar a ştiut să exploateze contextul şi o gafă a lui Petru Aron. Sperând să evite o intervenţie în Moldova a lui Iancu, Petru Aron acceptase în secret unirea. Ştefan l-a putut câştiga astfel de partea sa pe influentul mitropolit Teoctist, care se bucura şi de încrederea Porţii. Lovitura lui Ştefan a fost fulgerătoare. Petru Aron nu se aştepta, practic, deloc la ea. Ajuns pe tron, Ştefan a păstrat statul pe „axa” Cracovia-Istanbul şi s-a distanţat pentru decenii de linia proungară în care fusese crescut, ca şi tatăl său, Bogdan II, cel mai credincios lui Iancu de Hunedoara dintre domnii Moldovei.

– De câţiva ani, în istoriografia românească aproape că a devenit un loc comun sintagma de ,,Ţările Române – pasaj cruciat”. În fond, pentru un public mai larg, ce aţi putea spune în acest context despre rolul jucat de Moldova ştefaniană în anii ’90 ai secolului al XV-lea?

– „Loc de pasaj cruciat”, o structură tautologică, întrucât cruciada clasică era numită passagium generale, era una din cele mai ingrate condiţii medievale pentru un stat, din punct de vedere practic. Coroana ungară s-a temut constant de cruciaţii apuseni, care, trecând prin regat, se puteau înstăpâni asupra sa. Era şi un ecou al experienţei bizantine din vremea „cruciadelor clasice”. Moldova a trăit şi ea cu această temere de dinainte de campania polonă din 1497, în teorie o cruciadă (dar singura cruciadă a secolului neaprobată oficial de Roma). Înainte ca Ştefan să intre în luptă cu Imperiul Otoman (1473-1474), el risca să-şi vadă ţara transformată în câmp de bătălie de către tătarii şi ruşii chemaţi de Veneţia împotriva lui Mehmed II. Pe de altă parte, în plan ideologic şi diplomatic, a fi „loc de pasaj cruciat” putea fi profitabil. Este perspectiva cu care aparatul diplomatic moldav şi puterile europene vor lucra mai ales de la sfârşitul secolului XV. Deja în anii 1470, în schimbul deschiderii drumului în Imperiul Otoman pentru o eventuală cruciadă, lui Ştefan III i se promiseseră Serbia şi Bulgaria, promisiuni riscante pe care el le-a refuzat politicos, preferând recompense la nordul Mării Negre. După ce a avut din nou pace cu Imperiul Otoman (1486), pe care n-a încălcat-o până la moartea sa, deşi în funcţie de context şi de interes, n-a ezitat să provoace Poarta, Ştefan cel Mare a exploatat şi mai bine situaţia. Apusul dorea ca să deschidă drumul contra Turcului. Turcul se temea că va şi face aceasta. Ştefan a ştiut să folosească aceste temeri şi dorinţe, fără a-şi mai pune în pericol statul după experienţa anului 1484, când şi-a pierdut oastea şi porturile din sudul Moldovei.

– Feleacul, o localitate şi o biserică privită cu anumite rezerve de mai mulţi istorici… Care e importanţa acestuia în relaţiile moldo-maghiare în context transilvan?

– Rezervele sunt perfect normale. Ca majoritatea contestărilor perspectivei tradiţionale asupra aşezării şi bisericii, multe din interpretările devenite clasice au venit din raţiuni subiective, fie ortodoxe, fie greco-catolice. Satul şi aşezământul monastic (aşezămintele după mijlocul veacului XVI), aferent domeniului regal, care era Feleacul, sunt un produs politic practic. Biserica poate fi socotită un efect al eşecului unirii florentine clasice şi al disputei dintre Buda şi Veneţia, care controla Patriarhia Latină de Constantinopol, alternativa catolică la Patriarhia Ecumenică. În anii 1480, după insuccese repetate de a crea o structură ecleziastică unitară şi recunoscută ca atare pentru ortodocşii din estul regatului, a fost „construită”, ca urmare a politicii lui Matia Corvin, o asemenea structură, pe baza vechii mitropolii a Severinului. Iniţial, ierarhul se pare că a rezidat la Râmeţ (1486). Ulterior, din 1488 şi până după 1538, ierarhii au rezidat la Feleac. Aşezată pe un domeniu regal, mitropolia nu putea avea o orientare antiromană. Totodată, structura încălca drepturile stavropighiei de la Peri (Maramureş) şi ale mitropoliei muntene. Prin reglementările canonice din anii 1390 ale Patriarhiei Ecumenice, ele aveau autoritatea asupra nordului, respectiv sudului Transilvaniei. În context latin şi grec delicat, mitropoliei îi era necesar un susţinător de rit grec, de care atât Constantinopolul, cât şi Roma să aibă nevoie. Acesta a fost Ştefan, vasalul regelui ungar, cel mai important monarh din aria de jurisdicţie, nominală, a Patriarhiei Ecumenice, singurul cruciat ortodox al Romei la acea vreme. Implicarea lui Ştefan, care răspundea nevoii sale de prestigiu, s-a dovedit profitabilă politic, cum au arătat-o şi evenimentele de la 1497, în prelungirea lor venind donaţia pentru Mitropolia din Feleac (1498) a vistiernicului Isac, unul din marii baroni moldavi, alături de Ioan Tăutu şi Luca Arbore.

– Ştiu că pledaţi pentru o revalorizare a arhivelor germane pentru istoria Moldovei în secolele XV-XVI (cât de importantă ar putea fi acestea)? Ce loc ar putea ocupa în acest proces arhivele poloneze şi cele ruse?

– Aminteam mai înainte de criza din 1497, care s-a soldat cu bătălia din Codrii Cosminului. Actele din arhivele germane (austriece), în primul rând, schimbă sensibil perspectiva asupra acelui an. În răspuns la proiectul jagiellon de a-l detrona pe Ştefan cel Mare şi a-şi întări controlul dinastic asupra regiunii, s-a constituit, la „iniţiativa” domnului Moldovei, o „monstruoasă coaliţie”, o conspiraţie cum au numit-o contemporanii. La baza înţelegerii, care i-a inclus şi pe Baiazid II, Radu cel Mare şi opoziţia locală la adresa regelui Ungariei, Vladislav II Jagiello, a stat acordul dintre Maximilian I de Habsburg şi Ştefan cel Mare. Vladislav a trebuit să fugă din Ungaria şi s-a putut întoarce doar după ce a acceptat să ia poziţie împotriva campaniei din Moldova a fratelui său, Jan Albert, regele Poloniei. Aceasta este una dintre multele „poveşti” pe care arhivele europene ne o redau în mod diferit faţă de ceea ce cunoaştem până la ora actuală. Arhivele poloneze conţin încă numeroase date care pot schimba perspective încă înainte de domnia lui Petru Rareş. Acelaşi lucru este valabil şi pentru sursele ruseşti sau sârbeşti, al căror rol a fost adesea neglijat, frecvent, din raţiuni subiective.

– În final, ce aţi putea spune despre domnia lui Ştefan cel Mare, un fapt poate mai puţin cunoscut, dar care ar fi interesant cititorilor noştri, dar ar arăta şi cât de mult a rămas necercetat în acest domeniu.

– Nu este uşor să alegi un asemenea aspect, ceea ce poate părea surprinzător. Însă, numai în arhivele din Milano, există circa 200 de acte inedite doar din anii 1474-1476, privind Moldova, care vor fi editate anul acesta. Ceea ce există şi se cunoaşte şi acceptă, în diferită măsură, arată că Ştefan a fost un politician de mare putere, cel care a pus, practic, Moldova pe harta Europei, atât contra Turcului, cât şi alături de Turc. A avut un simţ deosebit al necesităţii şi al echilibrului politic. Nu a ezitat să-şi trimită un fiu (Alexandru) la Istanbul în preajma anului 1471 şi să-l abandoneze în fapt în timpul luptelor şi negocierilor cu sultanul Mehmed II din 1476. A ştiut cum să speculeze nevoile greceşti ale Romei şi să-i câştige sprijinul şi totuşi, în mai mică măsură, banii, fără să-şi piardă ortodoxia. El este şi, probabil, singurul mare domn român care nu a fost numit în timpul vieţii sale schismatic. În cele din urmă, poate ar trebui reţinut că, alături de regele Matia Corvin, a fost primul crăişor al românilor (valachorum regulus). Aşa îi numea elita ungară şi aşa i-a consemnat Antonio Bonfini, cronicarul oficial al lui Matia. Bonfini l-a numit admirativ pe Ştefan crăişor al românilor la 1492, când i-a blocat pe turcii şi pe tătarii care vroiau să atace Transilvania. Vorbim aici de o voce din regatul în care nobilii români erau o forţă atât de importantă încă la 1505, încât Cracovia se temea că ei vor putea răsturna dinastia cu ajutorul Casei de Habsburg, dar aceasta este deja altă „poveste”.

– Stimate domnule Simon Alexandru, vă mulţumim mult pentru timpul ce ni l-aţi acordat răspunzând la întrebările ce vi le-am adresat. Multe într-adevăr încă nu le cunoaştem, şi mai mult decât atât, din cele ce ni le-aţi spus mai sus, se vede foarte clar cât de periculos e reducţionismul în istorie şi falsele demitologizări încercate în ultimele două decenii, adesea de către oamenii care anterior susţineau alte poziţii.

http://www.flux.md/articole/2869/

NICIUN COMENTARIU

  1. cu ocazia asta, vineria viitoare, pe 18, se organizeaza o conferinta la Dorotkaia, din partea liceului Stefan cel Mare din Grigoriopol, Transnistria. Elevii claselor liceala vor prezenta toate aspectele vietii domnitorului. sper sa se vorbeasca despre asta, fiindca e ceva unic, tinand cont de faptul ca sint niste elevi din inima regimului separatist

LĂSAȚI UN MESAJ