Ciobanu Ştefan

0
136

Incepind cu toamna anului 1938, catedra de istoria literaturii romane vechi de la facultatea de litere si filozofie a universitatii din Bucuresti avea , linga profesorul Nicolaie Cartojan, un al doilea titular in persoana profesorului Stefan Ciobanu, incadrat aici ca urmare a prevederilor legii din 4 noiembrie 1938. Stefan Ciobanu intra intr-un corp profesoral ilustru, fiind el insusi o personalitate de prima marime a cercetarii istorice si filologice, a istoriografiei romanesti.

In anii studentiei el era atent la evolutiile ce se produceau in cimpul cercetarilor romanesti de istorie literara si mereu dornic sa se informeze – intra in corespondenta cu Ioan Bianu pe atunci director al Bibliotecii Academiei Romane.

Perioada studiilor la Kiev i-a prilejuit lui Stefan apropierea de miscarea socialista, ale carei idei se bucurau de o larga raspindire in rindurile in rindurie tineretului. In 1918 un an deosebit de important in cursul vietii sale el avea 35 de ani. Se casatorise intre timp cu Anna Schmidt, fiica unui inginer de origine germana i se nascuse si cei doi copii Alla si Valeriu. Lucrase proffeseor la liceuldin Jitomir (Ucraina de apus). Intre 1912-14 isi continuase munca de cercetare stiintifica. In 1917 trecuse ca profesor la liceul din Bolgrad, patrunzind astfel in mizul evenimentelor politice la a caror preparare participa activ. Stefan Ciobanu avea deci 35 de ani, in 1918, fusese ales membru in Sfatul Tarii, organul care la 27 martie 1918, hotara unirea Basarabiei cu Romania – cu raspunderi in domeniul invatamintului. A fost pe mai departe un militant deosebit de activ pe tarm obstesc, cultural si stiintific, lucrind mult pentru organizarea institutiilor scolare, pentru gruparea fortelor in stare sa asigure un nivel considerabil vietii publice, infiintind ziare si reviste.

Scriind si publicind articole si studii, avansind putin in timp, se cuvine sa aratam ca sufletul sau de roman din Basarabia a vibrat convingator la dramaticele incercarii pe care un destin nemilos avea sa le rezerve provinciile dintre Prut si Nistru. Va reactiona, in fraze incarcate de durere si cu argumente riguros constituite, la ultimatumul sovietic din 1940, care impunea de pe pozitia de forta, “ prin mijloace necunoscute in istorie ” – va spune Stefan Ciobanu, – ruperea unor parti din trupul tarii. Va prezenta, in acest sens, o Declaratie in sedinta din 27 iunie 1940 a Consiliului de Coroana siva rosti un Protest (in care patetismul pe deplin justificat de circumstantele tragice este sprijinit de dovada istorica, mereu evocata) in fata Comisiilor pentru afaceri externe ale celor duua Camere ale Parlamentului Roman (reunite la 2 iulie 1940).

A fost, mai ales, un om al scolii. Din 1918 lucreaza ca profesor la liceul ”Alecu Russo” din Chisinau, liceu pe care il va si conduce in calitate de director pina in 1928.

Si tot in 1918, cand la Iasi i se publica studiul Dosoftei, mitropolitul Mldovei, si activitatea lui literara, Stefan Ciobanu a fost primit in rindul membrilor Academiei Romane. In dicursul de receptiei rostit la 28 mai 1919, si tiparit un an mai tirziu, tinarul academician aduce, potrivit traditiei, un cald elogiu predesorului disparut – filologul bucovinian Ion G. Sbiera – si expune, intr-o documentata dovedire, concluziile la care ajunsese in legaturi cu unele aspecte contraversate ale vietii si activitatii lui Dosoftei.

Asadar in sirul marilor contributii consacrate vechii literaturi rominesti catrea lui Stefan Ciobanu isi are locul ei bine definit.

Autor: Dan Horia Mazilu
Imagine: Istoria.md

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ