Ştefănucă Petre

0
8

Petre Ştefănucă, folclorist basarabean (an incert – 1942)

Petre Stefanuca s-a nascut la Ialoveni, a studiat la liceul „Alexandru Donici” din Chisinau, apoi la Facultatea de filologie a Universitatii din Bucuresti – unde i-a avut ca profesori pe Caracostea si Cartojan între altii – si a devenit, dupa absolvire, unul din colaboratorii lui D. Gusti îmbinînd tinereste munca de profesor la liceele din Tighina, Cetatea Alba si ulterior Chisinau cu activitatea de secretar (începînd cu anul 1934) si mai tîrziu director (în 1939) al Institutului Social Român din Basarabia.

Concentrat în Dobrogea în 1939, el se elibereaza în iunie 1940 sosind la Chisinau cu doua zile înainte de anexarea Basarabiei. Evenimentele se înlantuiesc rau. Dintre cei trei copii, mijlociul în vîrsta de patru ani are hernie. Parintii, batrîni si bolnavi, nu pot fi contactati la Ialoveni în zilele haotice care urmeaza. Petre si sotia sa Nina Stefanuca decid sa ramîna pe loc pecetluindu-si soarta.

In iulie 1940 Stefanuca se angajeaza ca cercetator stiintific în cadrul sectorului de limba si literatura moldoveneasca condus de I.D. Ciobanu la Institutul de istorie, economie, limba si literatura de pe lînga Sovietul Comisarilor norodnici al R.S.S. Moldoveneasca. Intra cum s-ar spune în gura lupului. I se cere sa colaboreze la traducerea gramaticii lui Ciobanu. Colaborare nu are cum fi. Stefanuca insista profesional pentru pastrarea alfabetului latin, vorbeste de limba româna si nu de limba moldoveneasca, sustine ca cele doua sînt una si ca nu pot fi recomandate într-o gramatica forme dialectale ca forme standard . Gîndul lui si gîndul lui I.D. Ciobanu nu au însa cum se întîlni. Inca din 1938, salutînd trecerea la alfabetul rus în nou creata R.A.S.S.M., Ciobanu scria: „Dusmanii norodului, aghentîi fasisti, nationalistii burghej trimas special de catre fasizmu sa staruie sa rupa Moldova înfloritoare de la marele norod sovietic si s-o dai în chingili boierilor români. Ei pe sub masca de srift latin înguniosasc limba moldoveneasca cu cuvinte si întorsaturi neîntelese si straine norodului nostru. De-o vorba: în loc de – sias, gazeta, ajuns, întîmplare, plata pune: ora, ziar, succes, caz, salariu s.a.m.d. Dar lor spurcatilor nu le-a sporit, n-au putut sa-si împlineasca gîndurile lor mîrsave. Organele slavite ale NCVD, cu ajutorul truditorimii patriei noastre i-au descoperit si i-au zdrobit pe acesti dusmani. N-ar mai calca ei pamîntu sfînt sovietic” si, în continuare: „Noi, trecînd la sriftul rus, esim de sub înrîurirea culturii burgheze fasiste straina noua, pe care dusmanii norodului vre sa ne-o lege, si ne apropiem înca mai tare, mai strîns de cultura norodului rus, ucrainean…”, încheind „Trecerea la alfabetul rus este o mare lovitura asupra dusmanilor norodului – trotchistii, buharenistii, nationalistii burghej, aghentîi fasizmului, care au vrut sa rupa Moldova Sovietica înfloritoare de la Uniunea R.S.S.1 (I,15-16).

Trei luni mai tîrziu, la 10 octombrie 1940, Petre Stefanuca este arestat de NKVD, acuzat ca ar fi un „aghent al imperialismului românesc”, „românofil”, „antisovietic” si „antisocialist”, „fascist”, „antisemit”, „obiectivist” în cercetarile lui folclorice. Din nou neîntelegînd pe deplin prefacerile urîte ale clipei, Stefanuca cere candid anchetatorilor sa-i asculte în calitate de martori pe colegii sai de cercetare care-i cunosc nemijlocit activitatea. Cererea îi e aprobata. Directorul Institutului, V.M. Senchevici, seful de sector I.D. Ciobanu, colegii A.E Tendler, S.G. Dunaevschii, G.S. Dobânda, R. I. Portnoi recita în cor obedient capetele de acuzare. Reproduse si infirmate pe larg în introducerea lor la volumele Petre V. Stefanuca Folclor si traditii populare I-II (Chisinau: Stiinta, 1991) de catre editorii Grigore Botezatu si Andrei Hîncu declaratiile celor mentionati adauga o lehamite în plus la multele care se tot aduna. Din lunga depozitie a lui V.M. Senchevici reproduc, pentru atmosfera si sugestie, doar începutul: „Peste o oarecare vreme [de la angajare, S.G.] au început sa îmble zvonurile compromitatoare despre trecutul sau. Eu am început sa ma înteresez si am aflat ca el a scris felurite articole în gazete, jurnale, ca au fost cîteva articole contra Uniunii Sovietice”.(p. 12)2 Marturia lui Arcadie Evseevici Tendler nu prezinta decît avantajul scurtimii: „Il stiu pe Stefanuca dupa lucrarile sale. Articolele i s-au publicat în editura Fundatiei regale. Toate articolele au fost de caracter antisovietic despre faptul ca în Uniunea Sovietica moldovenilor le este rau de trait, este foame, pe tarani îi trimit în Siberia. Aceste articole se refera la perioada anilor 1937-38. Stefanuca a colaborat la editura Fundatiile regale, a fost aproape prin lucru cu profesorul Boga. Acesta a fost un organ contrarevolutionar, reactionar, agresiv. Pe baza publicatiilor în presa se vedea ca Stefanuca este un nationalist – românofil înversunat” (Protocolul sedintei judiciare, p. 237-238 si p. 13 în volumul Stefanuca, Folclor…, I). Condamnarea nu va întîrzia: „Stefanuca Petru al lui Vasile … pe baza art. 54-III57-13 al CP al R.S.S.U … de supus pedepsei capitale – împuscarea cu confiscarea întregii averi personale. Sentinta este definitiva…” (I, p. 29).

In cadrul ultimului ei numar, aparut în 1943, revista Sociologie româneasca publica un „Memoriu asupra situatiei sotului meu, fost profesor de limba româna si director al Institutului Social Român din Basarabia, referitor la activitatea sa sub ocupatia comunista” al Ninei Stefanuca.3 Apoi soarta lui Stefanuca si a familiei sale intra din nou în noapte. Intre timp, cererea de comutare a pedepsei va fi acceptata – cum aflam cu certitudine abia în 1991 datorita cercetarilor întreprinse în arhive de Botezatu si Hîncu. Condamnat la zece ani închisoare într-un lagar pentru detinuti politici (ispravitelino trudovaia colonia) din R.A. Tatara, Petre Stefanuca dispare spre a muri în detentiune, la 12 iulie 1942, conform spravcai de moarte figurînd sub numarul 1804 în dosarul sau. Avea 36 de ani.

In 1989, într-un „Cuvînt despre Petre Stefanuca” publicat în Limba si literatura moldoveneasca (nr. 1, p. 53) I. D. Ciobanu îsi aminteste incalificabil: „La procesul lui Stefanuca m-au pus martor. Extrem de greu mi-a fost. Puteam sa îndrug conform conjuncturii, sa înfloresc exemplele negative din articolele acuzatului, puteam sa spun vreo minciuna-doua din comportarea lui la lucru… si adevarul ar fi fost calcat în picioare. Am hotarît, ce-o fi, sa spun cum gîndesc: da, în articolele lui Stefanuca se întîlnesc idei antisovietice, iar mai departe sa pledez în favoarea savantului, sa sustin munca lui nobila în folosul poporului, sa marturisesc ca el a facut mult si are sa faca si mai mult pentru stiinta si cultura tînara nationala. Dar aici am fost brusc întrerupt de judecator, care a exprimat: destul, aceste amanunte nu ne intereseaza. Iata cum am pierdut un savant de o mare cultura” (Stefanuca. Folclor…, I, p. 11). Cercul s-a închis. Martorii tulburi scriu acum sfatos amintiri.

Ca si cum un dezgust nu ar fi deajuns „Documentele” publicate în volumul II includ o „nota informativa” datînd de aceasta data din 9 februarie 1943 – trecusera deci peste sase luni de la moartea nestiuta a lui Petre Stefanuca – si scrisa în limba româna: „In Chisinau strada Mihai Viteazu colt cu M. Kogalniceanu locuieste D-na Stefanuca care pretinde ca are sotul deportat, totusi numita D-na duce o viata luxoasa se pare ca are îndeletniciri dubioase.Urmeaza sa se faca grabnic o cercetare asupra originei etnice întrucît se spune ca este jidauca si se trage din familia Cusnir dela Tighina” ( II, p. 481).

Chiar cînd încearca sa spuna însfîrsit lucrurile cum au fost, textele publicate atît în România anilor 1943 cît si în Moldova anilor ’90 sînt departe de a-i face totusi dreptate pe deplin lui Petre Stefanuca. Iata ce scrie, într-o nota intitulata „Petre Stefanuca” publicata în numarul mai sus mentionat al Sociologiei românesti, Stefan Ciobanu: „La doliul care învaluie sufletele dv. la amintirea personalitatii distinsului profesor Virgil Madgearu, amintire invocata cu atâta caldura si duiosie de catre eminentul meu coleg Dimitrie Gusti, sa-mi dati voie sa adaog înca o nota de tristeta. Este vorba de un modest, dar harnic profesor basarabean, Petre Stefanuca, care a cazut victima a regimului bolsevic în provincia româneasca dintre Prut si Nistru, si a carui disparitie dramatica simbolizeaza marea tragedie a Românilor basarabeni din anul 1940-1941, întruchipeaza spiritul de rezistenta si de dîrzenie a poporului românesc din aceasta provincie, atât de rau încercata de catre destinul istoric” (Stefanuca, Folclor…II, p. 482-483).

In jurul lui Petre Stefanuca s-au concentrat astfel toate cliseele, si-au dat întîlnire toate „limbile de lemn”. Cuvinte manipulate primitiv l-au vizat cu succes, pe el si pe ai lui, si sub comunistii sovietici din 1940 si sub necomunistii români din 1943. Iar cînd a fost sa se vorbeasca despre el cu caldura, locuri comune altfel dureroase au fost, ca printr-un facut, din nou convocate. Petre Stefanuca „victima” si „martir” scriu îndurerati dar amortitor cercetatorii moldoveni, „modest dar harnic profesor basarabean … disparut ca un erou” eticheteaza condescendent de la un Bucuresti miez al lumii si socotindu-se înca imun un autor despre care sînt departe sa afirm ca nu ar fi fost sincer afectat.

In scurta lui viata activa care s-a încheiat la 34 ani, Petre Stefanuca a fost însa, cu pasiune, un folclorist, sociolog si, mai presus de toate un intelectual putin obisnuit. El s-a demarcat deopotriva în raport cu îngustimile locale si cu cele din România. A încercat sa lamureasca realitatea complexa a convietuirii culturale si economice a romînilor alaturi de si împreuna cu rusii, ucrainienii, nemtii, evreii, francezii si elvetienii din Basarabia. A scrutat multiplele fatete ale asimilarii, fie ea în directia rusificarii românilor sau a romanizarii rusilor si a ucrainienilor.A luptat în permanenta împotriva cliseelor, rasucind viu pe toate partile certitudini rîncede. Nu e Stefanuca cel care a scris despre solidele biblioteci personale ale taranilor din Niscani pentru ca apoi, într-un alt articol sa se întrebe cum se face ca un sat 80% analfabet – Iurcenii – are o viata culturala infinit mai dinamica decît altele în care numai 20% din populatie nu stie carte? Mereu atent la a spune exact pe nume lucrurilor, Stefanuca a scris despre o Românie care se muta la Bucuresti, despre culoarea basarabeana a saraciei si modalitatile reale de a o elimina neinsultînd-o. Paginile lui îsi asteapta înca cititori pe masura. Cinstite, solitare, curmate, ele vor rodi de buna seama într-o zi pe care ni se impune s-o apropiem.

Ca folclorist, studiile lui majore – „Folclor din judetul Lapusna”, „Literatura populara a satului Iurceni”, „Cercetari folclorice pe valea Nistrului-de-Jos”, „Doua variante basarabene la basmul ‘Harap-Alb’ al lui Ion Creanga”, „Datinele de Craciun si Anul nou pe valea Nistrului-de-Jos”, „Amintiri din razboiul mondial (Adunate de la soldatii moldoveni din comuna Cornova, jud. Orhei)”, carora li se adauga alte aproximativ douazeci de articole de mai mici dimensiuni, atesta agerimea unwi priviri care vede dinauntru, intens, fara a o înfrumuseta sau reduce, cultura populara basarabeana în toata complexitatea ei. O cultura care se modernizeaza de mai bine de un secol, în care Craciunul si Anul nou s-au „posomorît” (caci nu se mai aud vocile copiilor cîntînd colinde), iar jocul, lipsit de strigaturi, e de acum „mut”. In care, femeile lucrînd la cîmp cot la cot cu barbatii, dispare industria casnica de confectionare a îmbracamintii si, implicit, portul national. Unirea e, în parte, si ea una din cauzele istovirii folclorului basarabean. La numai cîtiva ani dupa 1920, flacaii si fetele nu mai cîntau decît „cântisi din Regat” pe care cei dintîi le deprinsesera în armata. In contratimp si pe un alt plan, Unirea a diminuat în unele zone basarabene un dinamism economic anterior care se cere refacut, insista acelasi Stefanuca. Astfel, regiunea Nistrului de Jos, înainte legata prin fluvii de patru orase (Odesa, Tiraspol, Tighina si Cetatea Alba) devine pe zi ce trece un tinut izolat care va trebui ajutat sa revina la formele active anterioare. Cei care se vor apleca asupra paginilor scrise de folcloristul si sociologul Stefanuca le vor descoperi neasteptat de actuale si de pline de învataminte.

Note

1 I.D. Ciobanu, „Cîte ceva despre limba”, Moldova socialista, 1938, 6 iunie, p. 2.

2 Cf. Prigovor Verhovnogo suda MSSR ot 13 aprelja 1941 g., TGA MSSR, fond 3085, no opisi 2, ed. hr. 8318, p. 7. Cu exceptia lui Stefanuca, care a insistat în a-si exercita dreptul de a se apara în limba româna si a vorbit cu traducator, judecatorii neîntelegînd-o, toti ceilalti au depus în limba rusa. Fragmentul citat, ca si toate cele care urmeaza, apare în traducerea lui Botezatu si Hîncu în volumul I din Petre V. Stefanuca. Folclor si traditii populare la care vor trimite de acum înainte paginile între paranteze..

3 Cf. SR IV (1942), nr. 7-12 (iulie-decembrie), p. 565-568.

Autor: Sanda Gaalopenţia
Sursa: Istoria.md
Foto: Moldova.ms

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ