RSS Feed

SUA cere transportarea muniţiilor ruseşti din Transnistria

0

iunie 8, 2007 by Românism

Transnistria

Washingtonul a propus Moscovei detaşarea în Transnistria a unei forţe multinaţionale de menţinere a păcii, ca posibilă soluţie a disputei pe tema controlului asupra armelor şi a cerut transportarea muniţiilor armatei ruse prezente încă în stânga Nistrului, transmite Reuters.

„SUA iau în calcul şi discută cu aliaţii din NATO o serie de opţiuni în care să propună ruşilor o forţă alternativă de menţinere a păcii pentru Transnistria, una de natură multilaterală, cu participarea Rusiei”, a declarat Paula DeSutter, adjunct al secretarului de Stat pentru Verificarea, Conformitatea şi Implementarea acordurilor privind controlul armamentului.

Diplomaţii occidentali consideră Transnistria drept principalul motiv pentru care Moscova a anunţat, luna trecută, că îşi rezervă dreptul de a suspenda aplicarea prevederilor CFE, în condiţiile în care statele NATO tergiversează adoptarea documentului, condiţionând-o de respectarea angajamentelor asumate de partea rusă, în 1999, la Istanbul, în vederea retragerii trupelor şi muniţiilor de pe teritoriul R. Moldova şi al Georgiei.

În vreme ce Moscova a consimţit la repatrierea cadrelor militare staţionate în Georgia, acelaşi lucru nu se poate spune şi despre aşa-numiţii pacificatori ruşi detaşaţi în regiunea transnistreană a R. Moldova, aminteşte Reuters. Rusia a anunţat, la finalul lunii trecute, că nu va mai permite inspecţiile străine în baza CFE şi nu va mai informa despre mişcările sale de trupe.

http://www.flux.md/p/index.php?action=show&idu=21055&cat=Cotidian%20National&rub=Politica&num=%2071


0 comments »

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Caută

Comentarii Recente

ChatVorbește instant cu noi !+