Suferinţele mamei Blondina

2
75

De când am început să buchisesc literele mi-a plăcut să citesc. Această boală mi-a rămas până acum, universul cărţilor alinându-mi bătrâneţile şi singurătatea. Am citit mult şi despre Siberia, acest cuvânt răsfrângându-se dureros în inimile multor români. Aş vrea să le amintesc cititorilor pe scurt despre Siberia şi în alt aspect. Acest ţinut are o suprafaţa de circa 10 mln. km pătraţi, fiind împărţit în trei zone: Siberia Apuseană (câmpie întinsă); Siberia orientală (podişuri); Extremul Orient, situat în estul Siberiei Orientale (relief muntos, înălţimi mari). Numai taigaua ocupa circa 7 mln. km pătraţi. Iernile sunt lungi şi aspre, cu geruri de până ia 70 de grade, cu veri friguroase în nord şi ceva mai calde în sud.

Acestea fiind spuse, să ne închipuim că pe drumurile Siberiei, bătătorite de cei surghiuniţi, apare câte o fată palidă, apoi alta, alta…- Într-o nesfârşită coloană de oameni flămânzi, oropsiţi de soartă. Apoi să ne închipuim câţi au căzut din această coloană, rămânând în pământul Siberiei. Deşi s-a scris mult despre martirii din lagărele şi închisorile siberiene, totuşi încă e prea puţin pentru a înţelege, a vedea cu ochii minţii, a simţi ce viaţă au dus oamenii noştri nevinovaţi, exilaţi acolo. Nu demult am aflat că a ieşit de sub tipar o nouă ediţie a mărturisirilor Aniţei Nandriş-Cudla, adunate în cartea „Douăzeci de ani în Siberia”. Aş dori mult s-o găsesc, s-o cumpăr, căci prima ediţie am împrumutat-o cuiva, care a uitat să mi-o întoarcă.

Dar să revin la subiectul ce aş vrea să-1 dezvălui cititorilor. Am citit cu sufletul la gură cartea „Suferinţele mamei Blondina, o martiră a Siberiei”, Editura Mănăstirii Sihăstria, 2005. Departe de mine intenţia de a face o recenzie, având doar dorinţa de a aduce la cunoştinţa cititorilor conţinutul răscolitor al acestei cărţi, din care aflăm că în Siberia au suferit şi au murit multe feţe bisericeşti. Vina lor era credinţa în Dumnezeu. Din cartea respectivă aflăm despre tragedia fiicei celei mici a preotului Zaharia Popovici şi preotesei Serafima, care mai aveau două fete şi un băiat. Blondina s-a născut la 24 februarie 1906 în satul Gruşenţî din Basarabia (astăzi raionul Chelmenţi). De la vârsta de şase ani mergea la biserică, începuse să citească, cânta în strană, cunoştea rânduiala Utreniei, ştia pe de rost Sfânta Liturghie.

După şcoala generală şi absolvirea gimnaziului a ajuns profesoara pentru clasele I-VII. În 1926 s-a căsătorit cu inginerul Gheorghe Gobjilă, aducând pe lume un fecioraş. Până aici a dus o viaţă obişnuita, suferinţele începând după faimoasa eliberare. Ca şi Aniţa Nandriş, ea şi-a scris în caiete Viaţa din închisoare şi lagărele din Siberia. Şi, totuşi, am rămas cu impresia că Aniţa a avut mai mult noroc. Uneori şi cifrele ne marchează viaţa. Iată ce scrie eroina noastră: „Timp de 15 ani am fost căsătorită, 15 ani m-am aflat în exil şi domiciliu forţat în Siberia, 15 ani am stat la mitropolie lângă cuvioasa Parascheva, care a făcut multe minuni. La 21 iunie 1941 am fost arestată, la 21 iunie 1949 am fost eliberată, fiind supusă la domiciliu forţat, iar la 21 iunie 1956 am fost eliberată definitiv”.

Din aceste mărturisiri se vede că nimic nu este întâmplător în viaţa omului, ci totu-i cu rânduiala şi voia lui Dumnezeu. La 27 iunie, când ruşii au cerut „retrocedarea” Basarabiei, Blondinş se afla cu fânul ei, un copil de 13 ani, la fratele soţului (tot preot), la o depărtare de 25 km de casă. A ajuns, pe jos, acasă abia a doua zi şi soţii n-au dovedit să se refugieze în România, aşa cum au făcut surorile şi fratele ei. După ocuparea Basarabiei a început calvarul acestei familii. Mai întâi a fost arestat soţul, apoi au închis-o şi pe Blondina. A scăpat numai băieţelul lor, pe care au reuşit să-1 ascundă la o rudă.

În carte este descrisă amănunţit viaţa straşnică din închisori şi lagăre. Tânăra femeie a fost învinuită doar pentru nevinovatele cuvinte: „Vrem să plecăm în România, căci acolo este Patria noastră. România ne-a crescut, ne-a învăţat, ei trebuie să-i slujim”. Din cauza aceasta ea a ajuns să fie „duşman al poporului”, apoi trimisă în Siberia, fără să ştie că în celula de alături se afla soţul ei. Blondina se ruga fierbinte lui Iisus. Anume rugăciunile au ajutat-o în momentele cele mai grele. În închisoare mureau sute de oameni, ea, însă, a supravieţuit. Când au arestat-o avea 36 de ani şi cântărea 96 de kilograme. După eliberarea din exil arăta ca o bătrână de 70 de ani şi scăzuse până Ia 45 de kilograme. A muncit în câmp, la fermă, în locurile cele mai grele. În lagăr fost aduse şi 200 de călugăriţe, condamnate pentru credinţă. Printre ele se afla şi o contesă, învinuită că umbla la biserică. Aceste fiinţe evlavioase au sprijinit-o şi au îmbărbătat-o moral, atunci când a aflat că soţul i-a murit de foame.

Dintr-o scrisoare primită de la mătuşă-sa a aflat că părinţii nu s-au refugiat, deoarece tatăl ei, ca un pastor credincios, a vrut să rămână alături de enoriaşi. După ce Blondina a fost eliberată, dar cu domiciliu forţat, mamă-sa s-a hotărât să vină la ea, căci între timp preotul plecase la Domnul. Ceilalţi copii erau în România şi mama lor nu putea trece cu traiul la ei. La 21 februarie 1955, Blondina a rămas şi fără de mamă, fiind nevoită s-o înmormânteze fără de preot. După moartea mamei Dumnezeu i-a trimis o mângâiere: a primit din România o scrisoare şi o fotografie de la fiul ei, care s-a refugiat împreună cu rudele. El obţinuse specialitatea de inginer, lucra la un minister în Bucureşti. Blondina avea deja 50 de ani când a fost pusă în libertate cu următorul document: „Prin prezenta adeverinţă se pune în libertate cetăţeancă Gobjila Blondina, care are voie să plece unde doreşte”. Ea s-a întors în Basarabia şi mai întâi a intrat într-o biserică. Plângând în hohote, a mulţumit lui Dumnezeu pentru că a ajuns să păşească pe pământul strămoşesc. N-a putut să rămână la Chişinău, căci încă era numită „duşman al poporului”. A venit la nişte rude din regiunea Cernăuţi, într-un sat de pe malul Prutului, numit Chişla.

În 1957 a primit paşaport ca să poată pleca la fiu în România. Dar nici acolo Golgota ei nu s-a terminat. Nora, care era un ateist inveterat, nu-i dădea voie să meargă la biserică. Într-o bună zi fiul i-a spus: „Alege ori pe Dumnezeu, ori pe noi. Îţi dăm un termen de trei zile”. Mama Blondină i-a răspuns: „Voi mie să nu-mi daţi trei zile ca să-1 aleg pe Dumnezeu. Eu pe Dumnezeu îl am întotdeauna. Astfel, ea a rămas pe drumuri, fără adăpost sau măcar un ungher pentru somn. A început să facă curat la mitropolie şi într-o zi o basarabeancă a primit-o să trăiască în familia ei.

Mama Blondină s-a îmbolnăvit, apoi a fost operată. Însă fiul n-a vizitat-o niciodată. Caietele cu însemnările din anii exilului le-a încredinţat unei prietene (soţie de preot), rugând-o să le păstreze şi să le dea tiparului când va fi posibil. Mama Blondină (aşa o numeau cunoscuţii) se ruga neîncetat: „Doamne, ocroteşte-mi copilul”. Chipul fiului a urmărit-o dureros în anii grei de înstrăinare, dar şi mai amar după întoarcerea în ţară. Unica ei mângâiere era munca la mitropolie. Iubea mult florile, îi plăcea să împodobească biserica cu flori. Cu trei ani înainte de moarte l-a visat pe tatăl ei, care i-a spus: „Dina, fii pregătită. Ţi se apropie sfârşitul”. Şi ea şi-a pregătit locul, crucea de piatră. Singură fiind săracă material, toată viaţa i-a ajutat pe nevoiaşi, dăruindu-şi viaţa semenilor. Nu trecea nici o zi ca să nu facă o faptă bună.

În ultimul ei drum (a murit la 24 martie 1971) au venit s-o conducă mulţi oameni – enoriaşi de la diferite biserici. Părintele arhimandrit Veniamin, călugăr şi duhovnic la Sfânta Mitropolie din Iaşi, a compus o poezie din 24 de strofe despre viaţa mamei Blondina şi a citit-o la mormântul ei, unde au ţinut slujba 14 preoţi, călugări şi călugăriţe. Această femeie evlavioasă şi chinuită a fost înmormântată îa cimitirul „Eternitatea” din Iaşi. Înainte de moarte a rugat-o pe o prietenă să-i transmită fiului testamentul ei: „Să nu uite de Dumnezeu şi să-şi crească fiica în credinţă”. Fiul, care n-a vizitat-o cât a fost bolnavă, a venit la înmormântare şi plângea în hohote, văzând câtă lume s-a adunat s-o conducă pe mama sa pe ultimul drum. El a exclamat cu mare regret: „Atâta lume a preţuit-o, numai eu n-am ştiut s-o preţuiesc!”. Astfel, mama Blondină şi-a dus întreaga viaţă printre străini, între străini a murit şi străinii au înmormântat-o. Până la urmă şi-a găsit odihna în împărăţia lui Dumnezeu. A suferit, a iertat, a purtat în inimă iubirea faţă de aproapele. La câţiva ani după moartea mamei s-a dus la cele veşnice şi fiul ei.

Eleonora BIZOVI

Satul Boian, Raionul Noua Suliţa

Zorile Bucovinei № 72, 24 noiembrie 2010

Sursa

2 COMENTARII

  1. Aceasta carte ar trebui tradusa in alte limbi, pe langa multe altele, pentru ca sa ia cunostinta si cei care nu stiu ce au insemnat deportarile romanilor din Basarabia si nordul Bucovinei in Siberia.
    Auschwitz-ul e nimic ca amploare in comparatie cu drama gulagului sovietic care a distrus milioane de vieti pret de mai multe generatii si ale carui efecte dureroase persista si astazi

LĂSAȚI UN MESAJ