Sulac Nicolae

2
10

Sulac Nicolae

Nicolae Sulac (n. 1936; d. 2003) a fost un cântăreţ de muzică populară din Basarabia. Regretatul Nicolae Sulac s-a născut în anul 1936 în satul Sadâc, Cahul. În cei 67 ani de viaţă marele artist a reacţionat spontan cu un cântec la bucuriile şi durerile poporului său, cu dulcele şi dramaticele “Ce frumos mai cânta cucul”, “Tinereţe-tinereţe”, “Foaie verde magheran”, “Când tata va veni”, “Floarea lui Sulac”, Doinele “Mioriţa” şi “Doina de jale”, “În pădurea de la Prut” şi multe altele.

Ce spun alţii despre el:

“… maestrul Nicolae Sulac a rămas o legendă în folclorul moldovenesc, iar balada “Mioriţa”, cîntată de atîtea ori de el este culmea măiestriei interpretative. Nicolae Sulac ne-a lăsat o moştenire spirituală bogată– a înregistrat sute de piese compuse şi intrepretate de el, a evoluat în cadrul sutelor de concerte cucerind spectatorii noştri şi cei de peste hotare. Pe firmamentul culturii noastre Nicolae Sulac a strălucit nu numai cu harul său interpretativ, ci şi cu cu umorul său fin şi profund filozofic. Istorioarele şi bancurile sale circulă şi azi în popor”, Veaceslav Madan, ministrul culturii.

“Nicolae Sulac a fost înzestrat cu har Dumnezeiesc pentru a bucura sufletele noastre”, Valentin Goga, directorul Palatului Naţional

“…Nicolae Sulac nu ştia cine este Nicolae Sulac, el aparţinea unui timp,unei epoci, unui popor…”, Emil Loteanu.

O lume întreagă cunoaşte porunca milenară a marelui Voievod: ”…Eu vă las în grijă mare idealul meu cel sfânt, să staţi strajă la hotare, să păziţi acest pământ!”.

De la Ştefan încoace, războaiele, ca instrument de dobîndire-redobîndire a teritoriilor, au început a-şi pierde sensul, dar nu peste tot. Am avut si mai avem nevoie de ostaşi cu inimă şi sînge de-ale iui Ştefan cel Mare si Sfânt în toate domeniile vieţii. România, fără nici o îndoială, a avut şi are.
Unul dintre aceşti ostaşi a fost, în cei 67 ani de viaţă, marele Nicolae Sulac, înarmat numai cu harul şi voia sa mioritică, talentul său de o mare raritate, cu umorul de un sens profund filozofic. Înainte de naşterea rapsodului, un timp scurt am avut oameni iluştri în Sfatul Ţării. Toată viaţa de până la 1992 a fost un segment de lungă durată, când se distrugeau credinţa, cultura, se falsificau masiv istoria, limba şi orice simţ românesc.

În pofida dictaturii şi terorii totalitare, apăreau, una după alta, personalităţi cu coloană verticală, ca Anatol Corobceanu, Petrea Darienco, Leonid Culiuc, Nicolae Testemiţeanu, Sergiu Rădăuţanu, Dumitru Comovan, Grigore Eremei, Vasile Vâşcu. Aceştia, în mod profesionist, argumentau puterii de atunci problema revenirii la valorile noastre sfinte.
Apariţia acestor personalităţi, dar şi a altora, îi întăreau caracterul lui Nicolae Sulac, curajul şi, bineînţeles, profesionalismul său incomparabil. În tulburătoarea sa viaţă de creaţie, se descurca mai uşor cu ajutorul lor.

Aparatului ideologic comunist nu-i convenea ca Nicolae Sulac să aibă mare succes în popor şi, de aceea, răspîndea fel de fel de neadevăruri, bîrfe. Ministrul Culturii, P. Darienco, fiind obligat de comunişti, a fost nevoit să-l invite pe Sulac la el în birou şi să-l probozească, bătînd cu pumnul în masă. Rapsodul, însă, s-a depărtat trei paşi de la masa acestuia şi a început să cînte: „Foaie verde de mohor, nechează murgul în ogor şi tot dă din picior…”, spunându-i în continuare: „Când o să cânţi ca mine, atunci să baţi cu pumnul în masă”. Ministrul a tresărit, l-a cuprins plângând şi l-a sfătuit să fie mai atent la ce vorbeşte.

Îmi amintesc cât de dureros primea vestea despre moartea lui A. Corobceanu, pe atunci fiind preşedinte adjunct al Sovietului de miniştri al RSSM pe probleme culturale şi de ştiinţă. Spunea următoarele: „Cum Dumnezeu le-a dat acestor oameni atâta minte să poată ocoli dictatura totalitară şi să mai poată contribui la prosperarea culturii, ştiinţei naţionale, ocrotirea cadrelor autohtone, şi nu le-a mai adăugat voinţă şi putere să confrunte consecinţele eliberării lor din posturi, anume pentru ce făceau ei nobil, destoinic idealului lui Ştefan cel Mare? Cădeau unul după altul ca nişte stele”.

În perioada de după 1992, şi-a pus pe altar tot talentul său în slujba instaurării prin alegeri libere pe piedestalul ţării a oamenilor cu viziuni democratice, sperând în restaurarea adevărului istoric privind istoria, neamul, simbolurile şi, mai ales, a celui despre limbă şi cultură.

La numeroase întâlniri, dar ele erau organizate, deseori, peste o zi-două, mă întreba de ce mai marii nu l-au ascultat pe Soljeniţân, care spunea direct că Basarabia trebuie întoarsă României. Ar fi bine să răspundă cineva.

Viaţa lui personală şi cea de creaţie a fost un zbucium şi chiar o dramă. Abordând această temă, scriitorii şi istoriografii de specialitate ar putea să-şi facă un nume. Un mare izvor de informaţie pot fi cei trei sau cinci saci de scrisori pe care el le păstra acasă, primite aproape din toate cele 1500 de sate ale ţării mici.

El reacţiona spontan cu cântec la bucuriile si durerile poporului său, cu dulcile şi dramaticele „Ce frumos mai cântă cucul”, „Tinereţe-tinereţe”, „Foaie verde magheran”, „Când tata va veni”, „Floarea lui Sulac”, doinele „Mioriţa” şi „Doina de jale”, „În pădurea de la Prut” şi multe altele.

Nicolae, cu cântecele lui, venea mai întâi la prieteni pentru a-şi verifica părerea, dar şi încrederea în sine. Am avut şi eu fericirea să ascult o mare parte din ele, în ediţia proaspăt compusă. Dar, îndeosebi, m-am oprit la un cântec, consacrat, probabil, războiului Rusiei cu Moldova prin odiosul Smirnov:

„Nistrule, ce curgi la vale,
Numai dor şi numai jale.
Jalea-i mare pentru moldoveni,
Azi cazacii la Aneni,
La Tighina-i sora mea,
Mă duc că mi-i dor de ea.
Dar cazacii nu ştiu şapte,
Ei cu arma ne desparte.
Când m-apropii de pichet
Cazacu-mi pune ţeava-n piept:
Kto takoi, cito za client,
Pred’avi svoi document
Pe pământul nostru drag!”

Când mi l-a cântat la telefon, în birou se aflau întâmplător comisarul Poliţiei Botanica, Valerian Apostol, şi Victor Plugaru. Am vorbit toţi cu el pe rând, cu lacrimi în ochi. I-am spus că piesa este actuală şi credeam că acest cântec le va trezi veneticilor răutăcioşi puţin simţ omenesc, dar n-a fost să fie – fiara a rămas fiară. Dumnezeu parcă simţea că, după moartea lui Ştefan cel Mare, nu ne va mai putea dărui un voievod ca dânsul şi ni l-a dat pe Nicolae Sulac, cu o armă de dăruire, să ne adune la cântecele lui duioase prin care ne-am regăsit ca unitate de neam.

La moartea maestrului, Mihai Moraraş scria:

Nu stiu daca acest spatiu mioritic, imbratisat de apele repezi ale Prutului si Nistrului, a mai trait vreodata o jale asemanatoare celeia, cind fiecare casa – din orase si din sate (dar mai ales din satele noastre atit de cuminti si blajine) deplinge cu atitea lacrimi de durere trecerea de pe asta lume a celuia care ne-a fost atit de drag noua, tuturora, Inegalabilul Rapsod Nicolae Sulac…
Nu stiu asijderea daca acest pamint va mai da lumii un cintaret de muzica populara de marimea talentului si harului divin al celuia care ne-a oblojit si ne-a mingiiat sufletul timp de peste 40 de ani cu unduirea vocii sale daruita de Dumnezeu si care doar el, in puterea genialitatii sale, era in stare sa ne atinga cele mai ascunse si sensibile coarde ale sufletului…
Nicolae Sulac a fost al nostru, al tuturora. Cintecul lui, precum avea sa marturiseasca cu tremur in glas distinsul poet Grigore Vieru in fata celora adunati la Palatul National, pentru a-l petrece in ultimul drum “a fost prima noastra Mare Adunare Nationala, cintecul lui Sulac ne-a inaltat Clipa spre cer, iar cea mai distinsa, cea mai nepretuita medalie pentru el este Lacrima Poporului”…
In ultima lui romanta (cuvintele si muzica apartinindu-i), pe care i-a incredintat-o lui Mihai Munteanu, artist al poporului, spre a fi lansata, Nicolae Sulac scria:

“De cite ori am fost lovit
Ma doare doar pe mine”…

Cei care l-au cunoscut indeaproape stiu prea bine ce triste adevaruri acopera si aceste doua rinduri de romanta…
Oricum, in pofida tuturor intemperiilor vremii si nedreptatilor prin care a trecut si care l-au durut, Nicolae Sulac va ramine Margaritarul cel Ales al culturii noastre nationale, un Caracter, un Domn, un Munte carpatin pe care nu va reusi sa-l atinga, darmite sa-l doboare nici o furtuna.
Legenda Nicolae Sulac a trait, traieste si va trai atita timp, cit pe aceste intinsuri daco-romane se va inalta in toata Maretia Sa Cintecul nostru Popular si Doina noastra intrematoare…


Nicolae Sulac – Pe pământul nostru drag:

Autor: Alexei Marulea
Sursa: Literatura şi arta

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ