Românism

COMUNICAT DE PRESĂ

Salvaţi Roşia Montană  – expoziţie de fotografie

Sibiu  15-25 septembrie 2010

Biblioteca Judeţeană Astra, corpul B

Vă invităm la vernisajul expoziţiei de fotografie „Salvaţi Roşia Montană” ce va avea loc în cadrul Bibliotecii Judeţene ASTRA din Sibiu, corpul B, în data de 15 septembrie 2010, cu începere de la ora 17.00 , să faceţi cunoştinţa cu fotografii ce reflectă viaţa locuitorilor din Roşia Montană si unicitatea locurilor ce îi inconjoară.

Evenimentul va include proiecţia unui documentar cu privire la Roşia Montană, dezbateri pe marginea investiţiilor propuse în zonă şi poziţia localnicilor cu privire la o posibila exploatare minieră a zonei.

Expoziţia este deschisă publicului în perioada 15-25 septembrie 2010, de luni până vineri, între orele 08.00-20.00, in corpul B al Bibliotecii Judetene Astra din Sbiu si oferă vizitatorilor prilejul unei întâlniri cu frumuseţea naturală a locurilor ce inconjoară localitatea Rosia Montană.

VĂ AŞTEPTĂM !

Contact: Sergiu Rizea                                                                

Telefon: 0742.151.589

Proiectul „Chişinău şi Târgovişte – oraşe înfrăţite prin cultură”, a inclus mai multe evenimente. Sandu Grecu, directorul Teatrului „Satiricus Ion Luca Caragiale” a fost cu patru spectacole la Târgovişte, iar Dan Ţopa, directorul Teatrului „Mihai Popescu” din Târgovişte a venit cu acelaşi număr de spectacole la Chişinău. Printre acţiunile deja întreprinse se numără replica festivalieră între „Crizantema de Aur” de la Târgovişte şi „Crizantema de Argint” de la Chişinău, lansările de carte etc. Vineri, la Teatrul „Satiricus Ion Luca Caragiale” a avut loc lansarea volumului „Care-s sălbaticii?” de Iulian Filip.

Autorul cărţii a declarat că e încântat de faptul că lucrarea sa a fost lansată anume în cadrul acestui proiect. Înainte de a fi prezentată la Chişinău, „Care-s sălbaticii?” a beneficiat de o primire caldă în România. „La Târgovişte, lansarea volumului s-a produs la ediţia a VI-a a Festivalului Păpuşilor Vii, realizat de regizorul Dan Ţopa de la Teatrul „Mihai Popescu”, la care a participat şi Teatrul „Satiricus”. Îmi place că m-am nimerit în colaborarea foarte concretă între „noi şi noi”, vorba lui Nichita Stănescu”, ne-a spus Iulian Filip. Citește în continuare →

Anii ’70 ai secolului trecut s–au inscris in istoria RSSM drept ani de ascensiune in cultura. Procesul de numire in functie de raspundere a bastinasilor, inceput la sfarsitul anilor ’60; promotiile de studenti, care pe parcursul studiilor au adus, din Moscova, Kiev, Cernauti, Odesa si alte orase ale URSS, mii de volume de carte in limba romana (opere de Nicolae Iorga, Mircea Eliade, Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Constantin si Dinu Jurescu, Nicolae Balcesu, Adrian Paunescu, Gheorghe Cosbuc, Lucian Blaga, Mihail Sadoveanu si altii), dar si discuri cu formatiile “Mondial”, “Savoy”, “Sincron”, “Coral”, Dan Spataru, Margareta Paslaru, Constantin Draghici, Irina Loghin, au stimulat tineretul studios, amplificand sentimente patriotice si de mandrie nationala.

O situatie similara se inregistra si in stiinta. Desi in anii 1970–1980 istoricii sovietici din Moldova au semnat cateva tone de maculatura, pretinzand a le califica drept monografii sau lucrari stiintifice, trimiterile la literatura citata (N. Mohov, A. Lazarev, M. Satnic, I. Braseachin s.a.), pe care le faceau acestia in “operele” lor, demonstrau ca despre Moldova si Basarabia romana au fost scrise lucrari mult mai numeroase decat mentiona istoriografia sovietica moldoveneasca.

Pe atunci apareau si lucrari in continutul carora se strecurau opinii total diferite de linia generala a partidului comunist. In respectiva categorie se inscrie si articolul “Pe calea socialismului”, publicat in organul de presa al CC PC RSSM, “Sovetscaia Moldavia”, la 23 august 1970 si semnat de savantul Alexandru Mosanu, cel care, ulterior, a detinut functia de prim presedinte al Parlamentului R. Moldova, tot el semnand si documentul privind interzicerea activitatii PCUS pe teritoriul Moldovei.

Cat despre articolul nominalizat, demnitarii de partid l–au pus in discutie la sedinta Biroului CC. In procesul–verbal nr. 106 al Biroului din 15.09.1970, de rand cu alte probleme, a fost discutat si subiectul “Despre articolul lui A. Mosanu” “Pe calea socialismului”. In acest proces–verbal se mentioneaza ca “Sovetscaia Moldavia” a publicat articolul secretarului stiintific al Institutului de Istorie al AS a RSS Moldovenesti A. Mosanu “Pe calea socialismului” in care sunt denaturate evenimentele si faptele istorice. Autorul minimalizeaza rolul Armatei Sovietice in eliberarea Romaniei de fascism, importanta ajutorului economic si politic ale URSS la diferite etape de construire a unei noi societati in Republica Populara Romania. Sunt tratate gresit si problemele internationalismului proletar si principiile relatiilor dintre tarile socialiste si partidele comuniste.

Cei care au initiat dezbaterile au calificat articolul drept unul “politic daunator, care dezorienteaza cititorul”. Ei constata ca “Pe calea socialismului” “a patruns” pe paginile gazetei “Sovetscaia Moldavia” din cauza iresponsabilitatii si miopiei politice a redactorului adjunct, tov. Macarov L.N., dar si a altor colaboratori.

In procesul–verbal citat se mai mentioneaza ca, in timpul discutiei articolului, membrii Biroului organizatiei de partid a Institutului de Istorie “au admis liberalism, nu l–au estimat la justa valoare, straduindu–se, in fel si chip, sa minimalizeze vina lui A.C.Mosanu”. (traducere din l. rusa)

In aceeasi categorie se inscrie si aparitia, in 1972, a rasunatoarei culegeri de versuri “Sageti”, de Petru Carare care a avut efectul unei bombe plasate sub temelia comunismului. Timp de o singura zi, lucrarea a fost confiscata din toate librariile, din caminele studentesti si din alte locuri, unde putea fi gasita.

In perioada respectiva, fiind student la Universitatea de Stat, am cumparat si eu acea culegere. Cateva volume de “Sageti” au cutreierat pe atunci toate camerele caminelor universitare. Cei care nu reusisera sa si–o cumpere, isi copiau de la colegi versurile preferate. Prin aceasta placheta P. Carare a contribuit la trezirea constiintei de neam si de om. Este regretabil ca, in 1988–1989, cand au existat premise de a recunoaste adevarata valoare si adevaratele merite ale acestui scriitor, cineva s–a straduit sa–l plaseze intr–un con de umbra pe acest incontestabil disident al nostru.

Dar sa revenim la anii ’70, cand a fost editata culegerea “Sageti”. In procesul–verbal nr. 23 al sedintei Biroului CC din 28 martie 1972 a figurat si subiectul “Despre culegerea de versuri a lui P. Carare “Sageti” (“Streli”)”. In document se spune:

“Volumul de versuri “Sageti” (“Streli”) al lui P. Carare contine un sir de greseli serioase si este daunator din punct de vedere politic. Culegerea este impanzita de idei ce dezvaluie un spirit al deznadejdii si lipsa solutiilor. Tematica multor poezii este rupta de realitatea problemelor dezvoltarii sociale contemporane. Majoritatea versurilor sunt indreptate catre lumea micuta a sentimentelor inguste improvizate de framantarile bolnave ale autorului. Acestea sunt calificate drept caracteristici ale realitatii noastre. (ciclul “Omul om!” — “Celovec, esli on celovec”). Ideinic gresita, gandirea poetului s–a conturat deosebit de evident in ciclul dedicat, chipurile, demascarii viciilor lumii capitaliste. Exactitatea istorica, stabilitatea sociala si pozitia de clasa au fost inlocuite cu o pozitie cetateneasca dubioasa, a unui umanism abstract si cu o descriere duplicitara a faptelor si a fenomenelor sociale. Aceasta a condus la denaturarea tratarii luptei de clasa impotriva jugului social si national in conditiile capitalismului si a rolului de avangarda a fortelor sociale in transformarea lumii. Un rand intreg de poezii pot servi drept teren de interpretare gresita a vietii noastre, de atatare a unor dispozitii nationaliste nesanatoase (poeziile “Doina de jale a robilor”, “Spovada unui invins din peile rosii”, “Plebeilor”, “Oamenilor de pe planeta Pamant” si altele).

Iesirea de sub tipar a culegerii de poezii a lui P. Carare confirma faptul ca conducerea Comitetului de Stat al Consiliului de Ministri a RSSM pentru tiparituri si editura “Cartea Moldoveneasca” n–au inteles la un nivel corespunzator Hotararea CC al PCUS din 11 martie 1969 “Despre ridicarea responsabilitatii conducatorilor organelor de presa, radio si televiziune, cinematografie, institutii de cultura si arta pentru nivelul ideinico–politic al materialelor publicate si al repertoriilor”, n–au creat in editura o atmosfera de inalta vigilenta politica si cerinte aspre privind continutul literar (…) “(fragment, A.O.S.P.R.M., F.51, inv.33, d.7, f.29–30).

Constatam acum ca opera poetului Petru Carare inca nu a fost apreciata la justa valoare. Este important sa subliniem ca, in deceniul VII al sec. XX, la ascensiunea culturii au contribuit numeroase personalitati bine cunoscute si apreciate in prezent: scriitori, muzicieni, pictori si cineasti, dar si mai multi oficiali de stat si de partid de atunci care, tacit, au contribuit la aparitia si lansarea acelor carti, articole, filme sau piese muzicale… In acea perioada se conturase deja, in cadrul aparatului de conducere a republicii, “o aripa de dreapta” a nomenclaturii care, desi reprezenta sistemul totalitar comunist, pastrase sentimente de omenie si patriotism. De unii dintre acestia depindea finantarea, aprobarea si lansarea unor opere literare, muzicale, cinematografice sau din domeniul artelor plastice. Deseori, acesti functionari, cu riscul de a–si pierde fotoliile si biletele de partid, decideau finantarea, aprobarea si sustinerea unor lucrari de literatura, cultura si arta.

Din documente de arhiva constatam ca, in anii ’70, cineastii din RSSM au creat multa bataie de cap guvernantilor. In procesul–verbal nr. 96 al sedintei Biroului CC al PCM din 7 aprilie 1970 la care a fost “ascultata” problema “Despre lacunele serioase in filmele produse la studioul “Moldova–Film” ” se spune:

“CC al PC RSSM mentioneaza, ca in activitatea studioului “Moldova–Film” exista multe lacune si neajunsuri. In creatiile lor, angajatii studioului se indeparteaza de la rezolvarea problemelor sociale care framanta societatea sovietica. Conducerea studioului nu are grija de producerea unor filme realiste, care ar corespunde unor inalte cerinte ideinico–estetice ale omului sovietic. Lucrarile nu sunt dedicate crearii unei societati noi, a dezvoltarii unor noi relatii sociale, formarii si cresterii clasei muncitoare, a taranimii colhoznice. Ei nu orienteaza colectivul de creatie la oglindirea problemelor importante ale contemporanietatii, a tendintelor patriotice ale poporului moldovenesc, a marilor schimbari sociale ce au loc pe pamantul moldovenesc. In unele filme se propaga viziuni straine ideologiei comuniste, se neglijeaza lupta de clasa, prevaleaza o atitudine subiectiva in oglindirea faptelor si evenimentelor istorice, a evolutiilor socialiste ale poporului moldovenesc. In filmele lansate in ultimii ani (“Gorichie ziorna”, “Poslednii meseat oseni”, “Crasnie poleani”, “Malanca”) intentionat sunt conturate interese strict nationale, care falsifica tendinta poporului moldovenesc spre prietenie si unitate cu marele popor rus si alte popoare ale tarii noastre. Viata din anii de dupa razboi este oglindita schimonosit, artificial. Sunt demonstrate greutati, evenimentele prin care au trecut oamenii muncii din Moldova in acea perioada, fiind dramatizate. Printre filmele care denatureaza in mod grosolan adevarul istoric se numara pelicula “Gorichie ziorna”(“Graunte amare”). Pomenindu–se in conditii extremale, impuse de o situatie economica complicata, provocata de ruinarile de pe urma razboiului si de seceta nemiloasa din anii 1945–1946, poporul moldovenesc a fost recunoscator tuturor popoarelor tarii noastre, care i–au venit in ajutor. Cu toate greutatile prin care treceau popoarele URSS, acestea trimiteau in Moldova seminte, paine si furaj. Autorii filmului “Graunte amare” au schimonosit adevarul si atitudinea reala a taranilor moldoveni, incercand sa demonstreze ca ajutorul acordat era o necesitate amara, asemeni eliberarii Basarabiei in anul 1940. In film, lucratorii organelor sovietice, reprezentantii altor popoare actioneaza grosolan si necuviincios in raport cu populatia bastinasa, provocand nemultumiri si ura. Poporul nu intelege si nu accepta actiunile lor. In cele din urma, unii mor, altii parasesc satul, in localitate ramanand doar eroul filmului, un bastinas, presedintele sovietului satesc, impreuna cu insotitoarea sa… Cei care au turnat filmul ii prezinta pe localnici in calitate de persoane cu tendinte nationaliste. Acest fapt este unul aberant, astfel de sentimente fiind straine poporului nostru.

In film nu sunt dezvaluite adevaratele cauze ale saraciei taranilor, nu se vorbeste despre prietenia popoarelor, despre ajutorul acordat de statul sovietic. Contrar adevarului, sentimentele de prietenie ale taranimii moldovenesti sunt substituite de sentimente straine, de revolta interioara. Rezistenta armata impotriva Puterii Sovietice, opusa de populatia autohtona, este o calomnie grosolana adusa la adresa poporului moldovenesc. Conflictul politic a fost nascocit de autori cu scopul de a demonstra ca poporul era nemultumit de Puterea Sovietica.

In filmul “Ultima luna de toamna” se demonstreaza compatimirea fata de femeia–culac, careia i se confiscase averea, ea fiind deportata in Siberia. Dupa cum se mentioneaza in film, femeia i–a inmormantat pe toti cei dragi in pamanturi straine, si–a pierdut graiul si auzul, revenind, insa, tot atat de harnica. In scop provocator este inclus in film si epizodul transportarii din sat a graului cu o coloana de masini incarcate cu saci. Pe fundalul coloanei se zaresc doi copii imbracati in zdrente, chinuiti de nevoi, ducand niste vreascuri. In urma lor merge o capra numai pielea si osul…” (fragment Arhiva OSPRM , F.51 , inv. 31 , d. 9 , fila 43)

In alt fragment din acelasi document se mentioneaza :

“CC al PC RSSM considera anormal faptul ca la studioul de cinema s–a constituit un cerc de persoane care si–a supus intreaga activitate de creatie (Malarciuc, Condrea, Gagiu, Iovita). Ei scriu scenarii, produc filme care, in mare parte, nu corespund principiilor partinitatii si artei poporului. Toate filmele create de V. Iovita (“Piatra–piatra…”,”Fantana” ,”Malanca”, “Se cauta un paznic”) sunt vicioase din punct de vedere ideologic. Directorul studioului, tov. Mursa, a contribuit la plecarea din colectiv a catorva specialisti cu experienta, sositi din alte republici (Derbeiov, Lisenko, Kalasnicov).

Lucratorii tineri, necopti, lipsiti de experienta si de o educatie si orientare corecta, sunt responsabili de aspectele formale si de cele estetice. In raport cu scenaristii si redactorii care nu au o atitudine serioasa fata de obligatiile lor, incalcand disciplina muncii, nu sunt aplicate nici un fel de masuri administrative.

Tov. Mursa dezorienteaza lucratorii Comitetului pentru cinematografie de pe langa Consiliul de Ministri al URSS, ascunde critica organelor de partid la adresa filmelor turnate, se lauda ca ar avea sustinerea conducerii.”

In aceeasi perioada, intr–o Hotarare a Biroului CC al PC RSSM se sublinia:

1. Pentru atitudinea iresponsabila fata de directivele partidului, privind continutul ideinico–politic al lucrarilor artistice, slabirea vigilentei, sustinerea tendintelor nationaliste si sprijinirea acestora, membrul PCUS, tov. Mursa, este pedepsit, aplicandu–i–se o mustrare aspra cu inscriere in fisa personala, fiind eliberat din functia de director al studioului “Moldova–Film”.

2. Comitetul de Stat pentru cinematografie de pe langa Consiliul de Ministri al RSSM (tov. Iordanov) este obligat sa excluda de pe ecrane filmul artistic “Graunte amare”, acesta fiind o lucrare daunatoare din punct de vedere politic.

Un destin similar l–a avut si filmul romanesc “Columna”. Organele de resort unionale au apreciat filmul si l–au achizitionat, insa pelicula nu a fost autorizata si de conducerea RSSM. Interdictia de a fi proiectat pe ecrane a fost stabilita la sedinta Biroului CC al PC RSSM (procesul–verbal nr. 104), din 18 august 1970.

In Hotarare se arata: “In legatura cu faptul ca filmul romanesc “Columna”, in esenta, este daunator, oglindeste tendentios trecutul istoric si nu contribuie la educatia corecta a oamenilor muncii, consideram inoportuna demonstrarea acestuia pe ecranele cinematografelor din republica.”

Un document special in istoria cinematografiei acelor timpuri a fost considerata Hotararea CC al PCUS din 2 august 1972 “Despre masurile privind dezvoltarea de mai departe a cinematografiei sovietice”, care “trasa” noi sarcini in transformarea ulterioara a cinematografului intr–o unealta masiva de propaganda comunista. La sedinta Biroului CC din 9 octombrie 1972 (procesul–verbal nr. 34 ), in temeiul documentului mentionat, conducerea RSSM a pregatit si a aprobat o hotarare a sa, ancorata la situatia cinematografiei republicane.

In anul 1973, filmul artistic “Lautarii”, realizat de Emil Loteanu, a fost remarcat la Festivalul International din San–Sebastiano, desi conducerea de la Chisinau supusese pelicula unor critici dure.

Cu ocazia sarbatoririi aniversarii a 50–a de la formarea RSSM si a PC RSSM, s–a decis turnarea unui film documentar care ar oglindi calea parcursa de RSSM de la formare pana in prezent. Documentarul urma sa reflecte “succesele si realizarile din toate domeniile”. Cu siguranta, pelicula urma sa aiba o orientare propagandistica. Ea trebuia sa contina laude aduse sistemului socialist. Acest lucru s–a decis la sedinta Biroului CC (procesul–verbal nr. 49 ) din 26 iunie 1973, desfasurata sub presedintia lui Ivan Bodiu, prim–secretar al CC al PC RSSM .

Se pare ca, pe timpuri, nimeni nu punea la indoiala ca cinematografia este o arma ideologica extrem de puternica. Acest fapt era valorificat din plin de sistemul sovietic, iar atunci cand era lansata vreo lucrare ce nu se inscria in procesul de educatie comunista, neintarziat cazul era “ascultat” la Biroul CC, unde se luau masuri cuvenite pentru stoparea “imperialismul muribund”.

Autor: Alexandru Moraru

Articol apărut în Ziarul de Gardă, Nr. 39 (12 mai 2005)

Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, îşi cere scuze, intr-un interviu acordat Info Rusia, “pentru insulta adusa României” de vechea conducere a tării, i.e. comuniştii lui Vladimir Voronin.

Mihai Ghimpu:

[...] Aşa cum au procedat ei, i-au insultat pe cetăţenii români şi România, ca stat. Îmi pare rău şi sper că nu se va mai întâmpla, iar cetăţenii nu vor mai vota în fruntea statului oameni care nu ştiu sa preţuiască relaţiile dintre oameni, dintre state, care nu-şi recunosc propria limbă, cultură şi istorie.

România nu este pentru noi un stat vecin. România pentru noi este un stat unde se vorbeşte aceeaşi limbă, unde avem aceeaşi cultură, aceeaşi istorie, aceeaşi identitate şi nu cred că supăr pe cineva când vorbim de relaţii foarte bune cu România.

Sursa: InConstantin

    După ce veţi citi cu mare, mare atenţie “Cultura scrisă în epoca lui Ştefan cel Mare şi Sfânt“, un studiu de Alexe Rău, veţi înţelege de ce Ştefan cel Mare a fost imens, de ce are cel puţin o statuie în toate oraşele Moldovei de dincoace şi de dincolo de Prut, de ce ecourile vechii Moldove mai reverberează şi astăzi de la Roma până la Moscova şi de la Marea Baltică până în vechea Persie, de ce mânăstirile din Moldova (şi nu din Bucovina cum zic cei mai mulţi din neştire, din prostie sau din falsă mândrie) au fost nişte puternice centre culturale (acum monumente de pe lista UNESCO) care au influenţat toată zona asta a continentului, de ce universitatea din Suceava merită cu desăvârşire (şi incontestabil) să poarte numele domnitorului, de ce aburelile lui Voronin, mână în mâna cu Stati şi tâmpeniile moldovenismului de inspiraţie bolşevică pică în penibil, de ce tot ce au făcut Ştefan şi ceilalţi Muşatini are mult mai mult de-a face cu românismul şi aproape deloc cu habotnicia şi multe alte răspunsuri pe care nici nu vi le-aţi imaginat. Vor primi lămuriri toţi cei care nu înţeleg că limba slavonă a fost în Moldova doar o limbă de cancelarie şi de cult, exact ca latina în vest. Cei care pun botul la pseudoştiinţa unuia ca Boia, care e un exemplu tipic de prost cu şcoală identificat de Erasmus în “Elogiul nebuniei”, vor afla vânturate în acest articol toate tâmpeniile cetăţeanului, conform cărora Ştefan cel Mare se bucură de asemenea cinste şi respect în popor, doar pentru luptele sale, temporare victorii într-un război mare, pierdut de românii din Moldova. În consecinţă, o carte de istorie a lui Boia, din punct de vedere al valorii ştiinţifice, nu este mai mult decât un buletin de ştiri sportive la Pro TV, din punct de vedere al valorii informaţiei sportive prezentate. Unul ca Boia, care dă interviuri la Euronews în limba franceză pentru a fi traduse în engleză de jurnaliştii postului, astfel evitând să vorbească în limba-i proprie fără justificare, nu dă decât dovada unui reprezentant tipic al acelor persoane, pentru care ceea ce vine de departe este aur  şi ce e al lor este căcat.  

    În mare, în studiu se evidenţiază istoria culturală a Moldovei din vremea lui Ştefan cel Mare, ale cărei mostre sunt împrăştiate în toate zările, care, după cum vedeţi, la timpul său şi la renumele din vremi, face ca Moldova şi ce s-a întâmplat în acest ţinut la scară istorică şi urmele rămase, să fie motive de mândrie locală infinit mai mare decât Bucovina cu evenimentele şi moştenirile din vremea ei. Mă refer strict la Suceava şi la 90 la sută din actualul teritoriu al fostei Bucovina şi nu la oraşele Cernăuţi, Vatra-Dornei sau Zeletin, care îşi datorează renumele, faima şi maximumul istoric în perioada bucovineană. Asta trebuie să bage Flutur la cap şi gaşca de boi cu muci în freză din jurul lui, că pentru cea mai mare parte a judeţului Suceava, Moldova Muşatinilor este cel mai important motiv de mândrie şi nu înţeleg cum el, Flutur, adeptul festivismului, dacă nu din preţuire a istoriei pe care nu o ştie, dar măcar din apetenţă pentru circ şi băi de mulţime, nu şi-a propus să facă nimic la Suceava cu prilejul împlinirii a 650 de ani de la întemeierea voievodatului Moldova, că despre cei de la Bucureşti, Dumnzeu Titan cu mila.  E mare păcat, că el e scump la tărâţe şi ieftin la făină şi se screme convulsiv cu brendu’ Bucovina. Nu se aşteaptă nimeni ca Flutur să fi citit sau să citească Iorga, de Lungu nici nu vine vorba, însă, poate acest studiu despre ce a însemnat Moldova şi ce ecouri mai are  în conştiinţa băştinaşilor, va ajunge şi la bucoviniştii fanatici (de cele mai multe ori progenituri sau urmaşi de alogeni) care se bazează pe argumente  caduce, dar sunt foarte enervanţi, agasanţi, gălăgioşi şi mai ales inculţi.

Pe 23 octombrie a demarat proiectul cu titlul „Moştenire culturală fără graniţe”, care va fi realizat pe parcursul a 9 luni de Muzeul Literaturii Române din Iaşi în parteneriat cu Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei din Chişinău şi cu Centrul de Informare Comunitară şi Marketing din cadrul Bibliotecii Judeţene „Gh. Asachi”, Iaşi. Citește în continuare →

— Cum a fost să deveniţi funcţionar public, dat fiind că ultima activitate a dvs. fusese cea de jurnalist la Antena C?

— A fost şocant şi foarte greu, nici nu mi-am imaginat că poate fi aşa de complicat. Dar, deja la un an de când sunt în administraţia publică locală, lucrurile se aşează, încep să îmi dau seama cum ar trebui de acţionat, ce ar mai trebui de întreprins. Prind siguranţă în ceea ce am de realizat, iar acest lucru îmi redă calmul şi echilibrul.

— Când aţi fost aleasă în funcţia de viceprimar, au existat voci care declarau că sunteţi pregătită insuficient pentru o astfel de activitate. Ce spun aceştia la un an de la alegere?

— Recunosc, chiar eu nu m-am gândit vreodată să-mi doresc această funcţie. Din socotelile pe care mi le făcusem atunci, nu trebuia să fiu votată. Ştiam exact ce partide urmau să nu mă voteze. Era absurd să sper la o majoritate pro. S-a întâmplat, însă, ceea ce s-a întâmplat. În toate comentariile de atunci, m-au uimit cel mai mult opiniile unor ziarişti care se tot întrebau: de ce o jurnalistă, o colegă de-a lor de breaslă, ar trebui să ocupe o funcţie de viceprimar? Aveam impresia că, prin aceste îndoieli, lucru ciudat, ei înşişi îşi desconsideră breasla. Poate că, pur şi simplu, au vrut să impresioneze? Citește în continuare →