Românism

După „alegerile libere” din iarna anului 1941, bucovinenii s-au convins că sub ocupaţia sovietică nu mai era chip de trăit. Oamenii dacă se întâlneau undeva pe drum, luând capăt de vorbă, nu se mai întrebau de sănătate, ci vroiau să afle unul de la altul cine a mai fost arestat, cine a mai fost împuşcat şi pe cine îl mai păştea primejdia întemniţării. De frica bolşevicilor, unii oameni parcă îşi pierduseră graiul. Vorbeau prin semne şi tăceau ca la priveghi, căci orice glumă putea fi naiba ştie cum răstălmăcită. Agenţii secreţi recrutaţi din rândurile sărăcimii mişunau pretutindeni. Ei picau sositori la clăci, la şezători, la poarta bisericii, oriunde s-ar fi adunat doi-trei gospodari, ca să poată trage cu urechea şi să-şi ticluiască apoi denunţurile.

Frica de ruşi domnea şi în casa noastră. Moşul, Gheorghe Morar, născut în 1864, şi moşica Ana, născută în 1869, umblau cu lacăt la gură, căci nu vroiau ca la adânci bătrâneţe să fie aruncaţi după gratii. Dar noaptea, înainte de culcare, după ce suflau lampa, bunicii, cât şi mama mea, Maria, mă îndemnau ca să mă rog la Dumnezeu să se întoarcă românii. Citește în continuare →

Sovietizarea şi comunizarea Basarabiei este reluată imediat după intrarea Armatei Roşii în provincie în martie 1944. Capitala este fixată temporar la Soroca, unde îşi fac loc de reşedinţă organele de stat şi de partid ale RSSM, evacuate în interiorul Rusiei la începutul războiului. După 23 august 1944, autorităţile Moldovei sovietice se stabilesc, de data această pe următoarele aproape 5 decenii, la Chişinău. Naţionalizarea industriei şi colectivizarea agriculturii după modelul sovietic clasic sunt continuate în plină forţă. Cea mai importantă sarcină era cea a colectivizării, întrucât majoritatea populaţiei era rurală, ataşată proprietăţii
private şi nu dorea să intre în colhozuri. Iniţial puterea sovietică a adoptat strategii mai mult sau mai puţin paşnice, prin diferite înlesniri, şantaj sau presiuni. Acestea însă nu au avut sorţi de izbândă şi în iarna anului 1946/1947 puterea sovietică a declanşat o foamete în masă cu scopul terorizării populaţiei recalcitrante. În total, după estimările făcute de istoricul Mihai Gribincea pe baza documentelor de arhivă, numărul victimelor foametei din anii 1946-1947 se ridică la cel puţin 216 000 persoane. Pentru prima dată în istoria provinciei au fost înregistrate cazuri de canibalism. Citește în continuare →