Românism

Întemeierea Republicii Moldova ca stat în 1991 a coincis cu introducerea în curriculumul şcolar disciplina Istoria Românilor. Ori de câte ori vectorul geopolitic a înclinat spre Est, Istoria Românilor a fost supusă unor atacuri sistematice. Să le trecem în revistă pe scurt.

În 1994, odată cu câştigarea alegerilor de către Partidul Democrat Agrar, axul geopolitic al Republicii Moldova se orienteză spre Federaţia Rusă şi are loc prima resurecţie a ideologiei moldoveniste. Hotărârea autorităţilor de a introduce limba rusă şi a transforma Istoria noastră în orice altceva a adus cu sine proteste în masă pe străzile Chişinăului. Acest ciclu protestatar a continuat şi în 2002, când la 13 februarie guvernul comunist condus de Vasile Tarlev decide să elimine Istoria Românilor din programele de învăţământ.

Această boală obsesivă împotriva glotonimului „limba română” şi a etnonimului „popor român” a fost transformată de Partidul Comuniştilor în politică de stat, odată instalaţi la putere în 2001. De data aceasta a fost elaborată o strategie de re-moldovenizare a Republicii Moldova, iniţiativă susţinută de forţele obscure de la Kremlin, şi viza pe lângă alte puncte disciplina de învăţământ istoria. Şi iarăşi încercarea de a schimba profilul etno-lingvistic al sistemului curricular a declanşat reacţia tinerilor – segmentul activ. Citește în continuare →

Dacă la începutul anilor ’90 militam pentru limbă, identitate, alfabet latin, românism – astăzi e în trend să militezi pentru moldovenism. Chișinăul și celelalte orășele din Republica Moldova au fost împânzite de panouri roșii pe care scrie ostentativ ,,Mândriți-vă că sunteți moldoveni!”. Și, din păcate, lucrurile nu se opresc aici. Fostul candidat la primăria capitalei, Igor Dodon, a lansat campania ,,Iubesc Moldova!”, promovând un „naționalism” distorsionat, o identitate alternativă, un moldovenism mai periculos decât cel promovat de Stalin acum mai bine de jumătate de secol. O astfel de campanie socială riscă să zdruncine din ce în ce mai tare (in)stabilitatea societății din R. Moldova în contextul în care populația este împărțită, practic, în două categorii – susținătorii identității româneşti și susținătorii identității moldovenești.

Această situație nu este decât o altă dovadă că, în loc să evoluăm spre stabilitate, spre mai bine, noi, de fapt, rămânem în aceeași mocirlă, mutându-ne doar dintr-un loc în altul. Mă întreb pentru ce am ieșit în ’90 în Piața Marii Adunări Naționale cerând limbă, identitate, alfabet latin dacă 20 de ani mai târziu renegăm limba și identitatea pentru care am ieșit în stradă? Nu vi se pare paradoxal totuși? Mă întreb pe unde s-a produs vreo greșeală? A cui vină este? Și de ce nu ne mai pasă? Am luptat pentru niște idealuri, iar câțiva ani mai târziu nu ne mai pasă cum se numește limba pe care o vorbim, care ne este identitatea, cum ne numim –români sau moldoveni, popor distinct de cel de pe actualul teritoriu al României.

Consider că nu este absolut deloc întâmplătoare această intensă campanie de promovare a moldovenismului. Nici panourile publicitare marca moldoveni.md nu au fost plasate întâmplător în orașele noastre. Nici multe alte acțiuni pe care le întreprinde clasa politică din Republica Moldova, indiferent de culoarea politică. Am ajuns să nu mai cred în niciunul din ei pentru că Marian Lupu vorbește limba română cu accent bucureștean, dar se declară moldovean, Vlad Filat este pragmaticul care nu face parte din nicio tabără, Voronin a rămas același comunist devotat cauzei nobile de a promova ideologia sovietică, Igor Dodon se folosește de Ștefan cel Mare, de identitatea regională moldovenească pentru a justifica și pentru a răspândi virusul moldovenismului într-o societate și așa mult prea încrezătoare și cu o mentalitate sovietizată. Citește în continuare →

Utkonosovka este denumirea în limba rusă pentru cel mai mare  sat din raionul Izmail din regiunea Odesa. O localitate de vreo 4.400 de oameni care apare în cronicile de război ale lui Ștefan cel Mare şi Sfânt. Pe atunci se chema Erdec – Burnu, adică “Cioc de raţă” în limba turcă. Cronica unde e consemnată bătălia pe care Ștefan cel Mare a dus-o cu turcii este cunoscută în istorie drept lupta de la Cătălbuga. Satul datează încă din 1752, însă în formaţia sa de astăzi a luat fiinţă în 1822, când peste vechii locuitori au mai venit, de s’au mai aşezat încă 93 familii de moldoveni, una de ţigani şi una de bulgari. În 1867 s’a ridicat în piatră biserica „Sf.Mihail”. Astăzi satul se compune din 224 case, cu o populaţiune de 1920 locuitori. Rutenii s’au romanizat cu desăvârşire. Locuitorii posedă 199 cai, 480 vite mari, 570 oi; grădini şi vii; 4700 deseatini de pământ, mare parte dealungul lacului Catlabuh, precum şi dealungul golfului Taşbunar”, scria profesorul Arbore în 1904.

Școala din Utkonosovka are 28 de clase, organizate pe 11 ani de studiu, trei cicluri după legea ucraineană. Pentru fiecare an de studiu există câte două clase de limba română şi una de ucriaineană, în ciuda faptului că 98% din populaţie este de origine română. Limba maternă, româna, se foloseşte doar la Cabinetele de chimie, matematică, biologie şi evident literatură română, în rest materiile se predau în limba rusă. Rezultatele la clasele de limbă ucraineană sunt Citește în continuare →

„Da, suntem moldoveni, fii ai vechii Moldove,
însă facem parte din marele trup al românismului,
aşezat prin România, Bucovina şi Transilvania.”
(Alexei Mateevici)

Pe parcursul a mai multor secole, frontierele Moldovei au fost foarte mobile. Din punct de vedere juridic şi istoric, între Republica Moldova de astăzi şi Voievodatul Moldovei, întemeiat între 1359, nu există o legătură de succesiune. Actuala Republica Moldova ocupă doar o parte din teritoriul vechiului Principat al Moldovei – teritoriu denumit de către ruşi Basarabia în urma anexării din 1812 la Imperiul Rus. Dar pierderea Basarabiei nu a împiedicat existenţa Principatului Moldovei în continuare timp de 50 de ani, Citește în continuare →

Anii ’70 ai secolului trecut s–au inscris in istoria RSSM drept ani de ascensiune in cultura. Procesul de numire in functie de raspundere a bastinasilor, inceput la sfarsitul anilor ’60; promotiile de studenti, care pe parcursul studiilor au adus, din Moscova, Kiev, Cernauti, Odesa si alte orase ale URSS, mii de volume de carte in limba romana (opere de Nicolae Iorga, Mircea Eliade, Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Constantin si Dinu Jurescu, Nicolae Balcesu, Adrian Paunescu, Gheorghe Cosbuc, Lucian Blaga, Mihail Sadoveanu si altii), dar si discuri cu formatiile “Mondial”, “Savoy”, “Sincron”, “Coral”, Dan Spataru, Margareta Paslaru, Constantin Draghici, Irina Loghin, au stimulat tineretul studios, amplificand sentimente patriotice si de mandrie nationala.

O situatie similara se inregistra si in stiinta. Desi in anii 1970–1980 istoricii sovietici din Moldova au semnat cateva tone de maculatura, pretinzand a le califica drept monografii sau lucrari stiintifice, trimiterile la literatura citata (N. Mohov, A. Lazarev, M. Satnic, I. Braseachin s.a.), pe care le faceau acestia in “operele” lor, demonstrau ca despre Moldova si Basarabia romana au fost scrise lucrari mult mai numeroase decat mentiona istoriografia sovietica moldoveneasca.

Pe atunci apareau si lucrari in continutul carora se strecurau opinii total diferite de linia generala a partidului comunist. In respectiva categorie se inscrie si articolul “Pe calea socialismului”, publicat in organul de presa al CC PC RSSM, “Sovetscaia Moldavia”, la 23 august 1970 si semnat de savantul Alexandru Mosanu, cel care, ulterior, a detinut functia de prim presedinte al Parlamentului R. Moldova, tot el semnand si documentul privind interzicerea activitatii PCUS pe teritoriul Moldovei.

Cat despre articolul nominalizat, demnitarii de partid l–au pus in discutie la sedinta Biroului CC. In procesul–verbal nr. 106 al Biroului din 15.09.1970, de rand cu alte probleme, a fost discutat si subiectul “Despre articolul lui A. Mosanu” “Pe calea socialismului”. In acest proces–verbal se mentioneaza ca “Sovetscaia Moldavia” a publicat articolul secretarului stiintific al Institutului de Istorie al AS a RSS Moldovenesti A. Mosanu “Pe calea socialismului” in care sunt denaturate evenimentele si faptele istorice. Autorul minimalizeaza rolul Armatei Sovietice in eliberarea Romaniei de fascism, importanta ajutorului economic si politic ale URSS la diferite etape de construire a unei noi societati in Republica Populara Romania. Sunt tratate gresit si problemele internationalismului proletar si principiile relatiilor dintre tarile socialiste si partidele comuniste.

Cei care au initiat dezbaterile au calificat articolul drept unul “politic daunator, care dezorienteaza cititorul”. Ei constata ca “Pe calea socialismului” “a patruns” pe paginile gazetei “Sovetscaia Moldavia” din cauza iresponsabilitatii si miopiei politice a redactorului adjunct, tov. Macarov L.N., dar si a altor colaboratori.

In procesul–verbal citat se mai mentioneaza ca, in timpul discutiei articolului, membrii Biroului organizatiei de partid a Institutului de Istorie “au admis liberalism, nu l–au estimat la justa valoare, straduindu–se, in fel si chip, sa minimalizeze vina lui A.C.Mosanu”. (traducere din l. rusa)

In aceeasi categorie se inscrie si aparitia, in 1972, a rasunatoarei culegeri de versuri “Sageti”, de Petru Carare care a avut efectul unei bombe plasate sub temelia comunismului. Timp de o singura zi, lucrarea a fost confiscata din toate librariile, din caminele studentesti si din alte locuri, unde putea fi gasita.

In perioada respectiva, fiind student la Universitatea de Stat, am cumparat si eu acea culegere. Cateva volume de “Sageti” au cutreierat pe atunci toate camerele caminelor universitare. Cei care nu reusisera sa si–o cumpere, isi copiau de la colegi versurile preferate. Prin aceasta placheta P. Carare a contribuit la trezirea constiintei de neam si de om. Este regretabil ca, in 1988–1989, cand au existat premise de a recunoaste adevarata valoare si adevaratele merite ale acestui scriitor, cineva s–a straduit sa–l plaseze intr–un con de umbra pe acest incontestabil disident al nostru.

Dar sa revenim la anii ’70, cand a fost editata culegerea “Sageti”. In procesul–verbal nr. 23 al sedintei Biroului CC din 28 martie 1972 a figurat si subiectul “Despre culegerea de versuri a lui P. Carare “Sageti” (“Streli”)”. In document se spune:

“Volumul de versuri “Sageti” (“Streli”) al lui P. Carare contine un sir de greseli serioase si este daunator din punct de vedere politic. Culegerea este impanzita de idei ce dezvaluie un spirit al deznadejdii si lipsa solutiilor. Tematica multor poezii este rupta de realitatea problemelor dezvoltarii sociale contemporane. Majoritatea versurilor sunt indreptate catre lumea micuta a sentimentelor inguste improvizate de framantarile bolnave ale autorului. Acestea sunt calificate drept caracteristici ale realitatii noastre. (ciclul “Omul om!” — “Celovec, esli on celovec”). Ideinic gresita, gandirea poetului s–a conturat deosebit de evident in ciclul dedicat, chipurile, demascarii viciilor lumii capitaliste. Exactitatea istorica, stabilitatea sociala si pozitia de clasa au fost inlocuite cu o pozitie cetateneasca dubioasa, a unui umanism abstract si cu o descriere duplicitara a faptelor si a fenomenelor sociale. Aceasta a condus la denaturarea tratarii luptei de clasa impotriva jugului social si national in conditiile capitalismului si a rolului de avangarda a fortelor sociale in transformarea lumii. Un rand intreg de poezii pot servi drept teren de interpretare gresita a vietii noastre, de atatare a unor dispozitii nationaliste nesanatoase (poeziile “Doina de jale a robilor”, “Spovada unui invins din peile rosii”, “Plebeilor”, “Oamenilor de pe planeta Pamant” si altele).

Iesirea de sub tipar a culegerii de poezii a lui P. Carare confirma faptul ca conducerea Comitetului de Stat al Consiliului de Ministri a RSSM pentru tiparituri si editura “Cartea Moldoveneasca” n–au inteles la un nivel corespunzator Hotararea CC al PCUS din 11 martie 1969 “Despre ridicarea responsabilitatii conducatorilor organelor de presa, radio si televiziune, cinematografie, institutii de cultura si arta pentru nivelul ideinico–politic al materialelor publicate si al repertoriilor”, n–au creat in editura o atmosfera de inalta vigilenta politica si cerinte aspre privind continutul literar (…) “(fragment, A.O.S.P.R.M., F.51, inv.33, d.7, f.29–30).

Constatam acum ca opera poetului Petru Carare inca nu a fost apreciata la justa valoare. Este important sa subliniem ca, in deceniul VII al sec. XX, la ascensiunea culturii au contribuit numeroase personalitati bine cunoscute si apreciate in prezent: scriitori, muzicieni, pictori si cineasti, dar si mai multi oficiali de stat si de partid de atunci care, tacit, au contribuit la aparitia si lansarea acelor carti, articole, filme sau piese muzicale… In acea perioada se conturase deja, in cadrul aparatului de conducere a republicii, “o aripa de dreapta” a nomenclaturii care, desi reprezenta sistemul totalitar comunist, pastrase sentimente de omenie si patriotism. De unii dintre acestia depindea finantarea, aprobarea si lansarea unor opere literare, muzicale, cinematografice sau din domeniul artelor plastice. Deseori, acesti functionari, cu riscul de a–si pierde fotoliile si biletele de partid, decideau finantarea, aprobarea si sustinerea unor lucrari de literatura, cultura si arta.

Din documente de arhiva constatam ca, in anii ’70, cineastii din RSSM au creat multa bataie de cap guvernantilor. In procesul–verbal nr. 96 al sedintei Biroului CC al PCM din 7 aprilie 1970 la care a fost “ascultata” problema “Despre lacunele serioase in filmele produse la studioul “Moldova–Film” ” se spune:

“CC al PC RSSM mentioneaza, ca in activitatea studioului “Moldova–Film” exista multe lacune si neajunsuri. In creatiile lor, angajatii studioului se indeparteaza de la rezolvarea problemelor sociale care framanta societatea sovietica. Conducerea studioului nu are grija de producerea unor filme realiste, care ar corespunde unor inalte cerinte ideinico–estetice ale omului sovietic. Lucrarile nu sunt dedicate crearii unei societati noi, a dezvoltarii unor noi relatii sociale, formarii si cresterii clasei muncitoare, a taranimii colhoznice. Ei nu orienteaza colectivul de creatie la oglindirea problemelor importante ale contemporanietatii, a tendintelor patriotice ale poporului moldovenesc, a marilor schimbari sociale ce au loc pe pamantul moldovenesc. In unele filme se propaga viziuni straine ideologiei comuniste, se neglijeaza lupta de clasa, prevaleaza o atitudine subiectiva in oglindirea faptelor si evenimentelor istorice, a evolutiilor socialiste ale poporului moldovenesc. In filmele lansate in ultimii ani (“Gorichie ziorna”, “Poslednii meseat oseni”, “Crasnie poleani”, “Malanca”) intentionat sunt conturate interese strict nationale, care falsifica tendinta poporului moldovenesc spre prietenie si unitate cu marele popor rus si alte popoare ale tarii noastre. Viata din anii de dupa razboi este oglindita schimonosit, artificial. Sunt demonstrate greutati, evenimentele prin care au trecut oamenii muncii din Moldova in acea perioada, fiind dramatizate. Printre filmele care denatureaza in mod grosolan adevarul istoric se numara pelicula “Gorichie ziorna”(“Graunte amare”). Pomenindu–se in conditii extremale, impuse de o situatie economica complicata, provocata de ruinarile de pe urma razboiului si de seceta nemiloasa din anii 1945–1946, poporul moldovenesc a fost recunoscator tuturor popoarelor tarii noastre, care i–au venit in ajutor. Cu toate greutatile prin care treceau popoarele URSS, acestea trimiteau in Moldova seminte, paine si furaj. Autorii filmului “Graunte amare” au schimonosit adevarul si atitudinea reala a taranilor moldoveni, incercand sa demonstreze ca ajutorul acordat era o necesitate amara, asemeni eliberarii Basarabiei in anul 1940. In film, lucratorii organelor sovietice, reprezentantii altor popoare actioneaza grosolan si necuviincios in raport cu populatia bastinasa, provocand nemultumiri si ura. Poporul nu intelege si nu accepta actiunile lor. In cele din urma, unii mor, altii parasesc satul, in localitate ramanand doar eroul filmului, un bastinas, presedintele sovietului satesc, impreuna cu insotitoarea sa… Cei care au turnat filmul ii prezinta pe localnici in calitate de persoane cu tendinte nationaliste. Acest fapt este unul aberant, astfel de sentimente fiind straine poporului nostru.

In film nu sunt dezvaluite adevaratele cauze ale saraciei taranilor, nu se vorbeste despre prietenia popoarelor, despre ajutorul acordat de statul sovietic. Contrar adevarului, sentimentele de prietenie ale taranimii moldovenesti sunt substituite de sentimente straine, de revolta interioara. Rezistenta armata impotriva Puterii Sovietice, opusa de populatia autohtona, este o calomnie grosolana adusa la adresa poporului moldovenesc. Conflictul politic a fost nascocit de autori cu scopul de a demonstra ca poporul era nemultumit de Puterea Sovietica.

In filmul “Ultima luna de toamna” se demonstreaza compatimirea fata de femeia–culac, careia i se confiscase averea, ea fiind deportata in Siberia. Dupa cum se mentioneaza in film, femeia i–a inmormantat pe toti cei dragi in pamanturi straine, si–a pierdut graiul si auzul, revenind, insa, tot atat de harnica. In scop provocator este inclus in film si epizodul transportarii din sat a graului cu o coloana de masini incarcate cu saci. Pe fundalul coloanei se zaresc doi copii imbracati in zdrente, chinuiti de nevoi, ducand niste vreascuri. In urma lor merge o capra numai pielea si osul…” (fragment Arhiva OSPRM , F.51 , inv. 31 , d. 9 , fila 43)

In alt fragment din acelasi document se mentioneaza :

“CC al PC RSSM considera anormal faptul ca la studioul de cinema s–a constituit un cerc de persoane care si–a supus intreaga activitate de creatie (Malarciuc, Condrea, Gagiu, Iovita). Ei scriu scenarii, produc filme care, in mare parte, nu corespund principiilor partinitatii si artei poporului. Toate filmele create de V. Iovita (“Piatra–piatra…”,”Fantana” ,”Malanca”, “Se cauta un paznic”) sunt vicioase din punct de vedere ideologic. Directorul studioului, tov. Mursa, a contribuit la plecarea din colectiv a catorva specialisti cu experienta, sositi din alte republici (Derbeiov, Lisenko, Kalasnicov).

Lucratorii tineri, necopti, lipsiti de experienta si de o educatie si orientare corecta, sunt responsabili de aspectele formale si de cele estetice. In raport cu scenaristii si redactorii care nu au o atitudine serioasa fata de obligatiile lor, incalcand disciplina muncii, nu sunt aplicate nici un fel de masuri administrative.

Tov. Mursa dezorienteaza lucratorii Comitetului pentru cinematografie de pe langa Consiliul de Ministri al URSS, ascunde critica organelor de partid la adresa filmelor turnate, se lauda ca ar avea sustinerea conducerii.”

In aceeasi perioada, intr–o Hotarare a Biroului CC al PC RSSM se sublinia:

1. Pentru atitudinea iresponsabila fata de directivele partidului, privind continutul ideinico–politic al lucrarilor artistice, slabirea vigilentei, sustinerea tendintelor nationaliste si sprijinirea acestora, membrul PCUS, tov. Mursa, este pedepsit, aplicandu–i–se o mustrare aspra cu inscriere in fisa personala, fiind eliberat din functia de director al studioului “Moldova–Film”.

2. Comitetul de Stat pentru cinematografie de pe langa Consiliul de Ministri al RSSM (tov. Iordanov) este obligat sa excluda de pe ecrane filmul artistic “Graunte amare”, acesta fiind o lucrare daunatoare din punct de vedere politic.

Un destin similar l–a avut si filmul romanesc “Columna”. Organele de resort unionale au apreciat filmul si l–au achizitionat, insa pelicula nu a fost autorizata si de conducerea RSSM. Interdictia de a fi proiectat pe ecrane a fost stabilita la sedinta Biroului CC al PC RSSM (procesul–verbal nr. 104), din 18 august 1970.

In Hotarare se arata: “In legatura cu faptul ca filmul romanesc “Columna”, in esenta, este daunator, oglindeste tendentios trecutul istoric si nu contribuie la educatia corecta a oamenilor muncii, consideram inoportuna demonstrarea acestuia pe ecranele cinematografelor din republica.”

Un document special in istoria cinematografiei acelor timpuri a fost considerata Hotararea CC al PCUS din 2 august 1972 “Despre masurile privind dezvoltarea de mai departe a cinematografiei sovietice”, care “trasa” noi sarcini in transformarea ulterioara a cinematografului intr–o unealta masiva de propaganda comunista. La sedinta Biroului CC din 9 octombrie 1972 (procesul–verbal nr. 34 ), in temeiul documentului mentionat, conducerea RSSM a pregatit si a aprobat o hotarare a sa, ancorata la situatia cinematografiei republicane.

In anul 1973, filmul artistic “Lautarii”, realizat de Emil Loteanu, a fost remarcat la Festivalul International din San–Sebastiano, desi conducerea de la Chisinau supusese pelicula unor critici dure.

Cu ocazia sarbatoririi aniversarii a 50–a de la formarea RSSM si a PC RSSM, s–a decis turnarea unui film documentar care ar oglindi calea parcursa de RSSM de la formare pana in prezent. Documentarul urma sa reflecte “succesele si realizarile din toate domeniile”. Cu siguranta, pelicula urma sa aiba o orientare propagandistica. Ea trebuia sa contina laude aduse sistemului socialist. Acest lucru s–a decis la sedinta Biroului CC (procesul–verbal nr. 49 ) din 26 iunie 1973, desfasurata sub presedintia lui Ivan Bodiu, prim–secretar al CC al PC RSSM .

Se pare ca, pe timpuri, nimeni nu punea la indoiala ca cinematografia este o arma ideologica extrem de puternica. Acest fapt era valorificat din plin de sistemul sovietic, iar atunci cand era lansata vreo lucrare ce nu se inscria in procesul de educatie comunista, neintarziat cazul era “ascultat” la Biroul CC, unde se luau masuri cuvenite pentru stoparea “imperialismul muribund”.

Autor: Alexandru Moraru

Articol apărut în Ziarul de Gardă, Nr. 39 (12 mai 2005)

Ministerul Afacerilor Externe al României a găzduit lansarea volumului Cominternul şi originile „moldovenismului” scrisă de doctorul în istorie Gheorghe Cojocaru, care a fost numit recent preşedintele Comisiei pentru studierea şi analiza regimului comunist totalitar din Republica Moldova.

La eveniment au participat oficiali români, istorici de la Chişinău şi Bucureşti, diplomaţi profesori şi studenţi din RM aflaţi la studii în capitala românilor.

Teodor Baconschi, care s-a aflat la eveniment în calitate de gazdă, a ţinut să precizeze poziţia oficială a României privind non-existenţa unei naţiuni sau limbi moldoveneşti, iar cartea vine să aducă argumente în plus legat de acest subiect. De asemenea, ministrul a menţionat că în acest moment RM trebuie să ţină cont de faptul că la vest are un partener de încredere care o susţine pe calea integrării europene, expertiza României fiind esenţială în acest sens. Un exemplu simplu, dar foarte relevant în acest sens îl reprezintă faptul că întregul set de norme şi reglementări care sunt cuprinse în Aquis-ul comunitar se găseşte deja tradus în limba română. Citește în continuare →

Intr-un interviu acordat ziarului Timpul de la Chisinau, Presedintele interimar Mihai Ghimpu raspunde portavocilor comuniste si aliatilor acestora, din presa de la Chisinau cat si din cea de la Bucuresti:

“Adică, dacă sunt „unionist”, sunt duşman? Dar Voronin e comunist, dictator, uzurpator de putere, lucruri confirmate şi de situaţia de la televiziune. El se proclamă patriotul acestui stat, deşi e foarte ruşinos şi periculos să te afli în fruntea statului şi să promovezi minciuna sovietică, manipulând oamenii de rând. Eu n-am venit în politică pentru funcţii. Eu am intrat în Mişcarea de eliberare naţională, ca să lupt pentru adevăr şi dreptate. Noi cunoaştem foarte bine ce ni s-a întâmplat în 1940, când URSS, ocupând acest teritoriu, nu putea să spună că a eliberat românii de sub români. Ca să-şi argumenteze ocupaţia, sovieticii au inventat naţiunea moldovenească…” Citește în continuare →