Tata, iarta–ma ca stau sub cruce…

0
20

Tiganca
Tata, iarta–ma ca stau sub cruce…
Din anul 2000, de cand au adunat primele pungi cu oase, iesite la suprafata cimitirului Ostasilor Romani, cazuti in cel de–al II–lea razboi mondial la Tiganca, cimitir care, o data cu ocuparea Basarabiei de catre sovietici, a fost transformat intr–un grajd, cativa reprezentanti ai Consiliului Mondial Roman (CMR), fosti detinuti politici, actualmente stabiliti cu traiul in diferite tari ale lumii, sosesc in fiecare an, neintarziat, la Tiganca.

Anul trecut, aflandu–se la Tiganca, membrii CMR au declarat ca se vor intalni in fiece an cu slujitorii bisericii si cu oamenii din localitate, iar ziua primei duminici din luna iulie a fost numita zi de pelerinaj la Tiganca pentru toti romanii. Duminica, 3 iulie, in aceasta localitate, a avut loc ceremonia de sfintire a unei Troite. Icoana este gravata in lemn, fiind ridicata pe o movila in care, anterior, fusesera ingropate toate oasele, adunate de pe camp. Pe acest teritoriu a mai fost construita si o chilie pentru doi calugari, veniti din Romania, care nu demult locuiau intr–un vagon, iar asta iarna locuinta lor o constituise un buncar, sapat de ei, in pamant. Acestea erau raporturile de convietuire cu satul din motivul ca autoritatile si locuitorii satului Stoienesti, in a carei jurisdictie intra si terenul cimitirului si localitate a carei 80 la suta dintre locuitori sunt de origine bulgara, se opuneau ridicarii vreunei constructii pe sesul in care se obisnuisera, incepand cu anul `45, sa–si sloboada vitele care pasteau pe morminte. Duminica, Campia Suferintei Ostasilor Romani, cum o mai numesc tutorii din Romania, era proaspat curatata, amenajata si foarte verde…

Dupa terminarea slujbei duhovnicesti, oficiata de parintele Vasile Burduja, romanii veniti din America, Smaranda Cazan–Livescu si Nicolae Popa, neobositi in organizarea actiunilor de restabilire a acestui cimitir, si–au exprimat public durerea si recunostinta. „Suntem suflet in suflet cu cei care ne–au dat posibilitatea sa stam cu fruntea sus in lume si sa spunem ca suntem romani. Consider ca jertfa copiilor Romaniei si bunul Dumnezeu ne–a dat posibilitatea sa ne adunam astazi aici, aceasta fiind poate dorinta milioanelor de romani care exista in lume si pe care noi, de fapt, ii reprezentam astazi, aici, pe ei, dar si pe eroii decedati.”

Nicolae Popa: „Parintele Vasile Burduja, preotul bisericii din Cania, calugarii de aici si unii enoriasi, care acorda servicii bisericii, sunt cei care au contribuit ca cimitirul sa fie cel de astazi. In 2000, cand l–am vizitat, dupa ce culese–i o punga de oase de pe camp, l–am intrebat pe parintele Vasile Burduja daca imi permite sa le iau cu mine, intentionand sa le duc la Bucuresti, pentru a–i convinge pe demnitarii de acolo sa ne ajute. Cand auzeau de oase de mort, nu vroiau sa ma primeasca nici la usa. Am adus inapoi oasele si le–am ingropat. De atunci pana acum au trecut ani, iar prima lucrare de edificare a cimitirului a fost instalarea, la 25 octombrie 2004, a acestei Troite, care a fost adusa din Bistrita–Nasaud de romanul de suflet mare, Florin Saserman si cu sprijinul romanilor din cadrul CMR. Intr–un mod cu totul deosebit, multumim lui Dumnezeu ca ne–a trimis in cale un preot ca Vasile Burduja care stie sa adune, in scurt timp, foloase insemnate pentru locasuri.” Am fi avut si noi, si mai multa lume prezenta la evenimentul de la Tiganca cuvinte pe potriva excelentelor calitati de parinte si de frate ale preotului Vasile Burduja care, venind din Romania, n–a ezitat sa ramana sa slujeasca la noi, insa dansul sustine in cuvantarea tinuta la adunarea de acolo, ca „atunci cand asculta laude la adresa–i, rade–n sine si indrazneste sa le spuna celora ce–l lauda ca exagereaza. In aceste momente, am senzatia ca m–as afla pe o nasalie de pe care urmeaza sa cad… Si aceea ca „noi ne–am adunat aici ca sa ne rugam pentru cei cazuti”, este o greseala, adevarul este ca ei se roaga pentru noi de acolo, de unde se afla…, a mai explicat preotul Burduja, care, pana a avea loc ceremonia de duminica, auzise, intamplator, la radio, o poezie exact la tema, intitulata: „Tata, iarta–ma ca stau sub cruce”. Dupa ce ne–a recitat–o, parintele si–a cerut scuze ca a intonat un vers al carui autor nu–i este cunoscut si caruia nu i–a cerut voie pentru aceasta.

Fata in fata cu biserica romana de la Cania, construita tot din bunavointa crestinilor romani din cadrul CMR si din vrednicia parintelui Vasile Burduja, se construieste o Catedrala a Tuturor Sfintilor Romani, aceasta din urma fiind tutelata de acelasi Consiliu si, in mare parte, de romanii din America. Nu mai e multa vreme pana cand ii vor straluci si cupolele. Demonstrandu–ne pana si interiorul Catedralei, parintele Vasile Burduja a cazut de acord ca finalizarea ei nu va stagna. Printre oaspetii pelerinajului, care s–au rugat in gand pentru aceasta bunavointa a preotului, erau prezenti si primarul de Cania, cativa consilieri raionali, doi deputati, cativa ziaristi, si mai multi crestini din partea locului. O localnica mi–a spus ca „de vreo patru luni, consatenii nu se mai opun constructiei locasurilor sfinte in memoria ostasilor romani”.

Carte despre Tiganca: „Am fost in tara cu fagi: Bucovina”

P.S. O scriitoare din Romania, Elena–Calugaru Baciu, a scris o carte despre pelerinajul la Tiganca din anul trecut. Scriitoarea a intregit evenimentul de duminica, daruindu–le participantilor la pelerinaj cartea sa.

Aliona AVRAM

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ