TRANSNISTRIA : MINCIUNA CARE DUREAZA 18 ANI

0
2

Zilele acestea o parte din regiunea transnistreană a sărbătorit cu mult fast 18 ani de independenţă. Tiraspolul şi cele câteva centre raionale au fost împânzite de militari, oficialităţi locale care mai de care dând onorul însemnelor statului nerecunoscut. În faţa camerelor de luat vederi ale televiziunilor locale curgeau gârlă şi rugăminţile oamenilor simpli adresate Rusiei, de a le recunoaşte independenţa „ţării”, precum a recunoscut independenţa Abhaziei şi a Osetiei de sud.

Păşesc în această zi pe străzile „Lenin”, „Okteabrskaia”, „Karl Marx”, pe lângă barul „Pioner”, din or. Dubăsari, pe lângă monumentul lui Lenin, pe lângă stela cu caracter de brand a aşa-zisei republici moldoveneşti nistrene, care se repetă în fiecare oraş şi în preajma punctelor vamale de pe malul Nistrului, alcătuită dintr-un bloc metalic în vârful căruia se înfăşoară în serpentină steagul verde-roşu-verde al rmn. O parte din voci, aparţinând oficialităţilor, vin să convingă, şi în această zi, că ele sunt o putere, sunt un stat, ceilalţi, oamenii simpli, după 18 ani „de independenţă”, vin să confirme că ei sunt poporul. La fiecare câţiva paşi, întâlneşti oameni înarmaţi care păzesc liniştea acestui pământ.

Şi pentru că „independenţa rmn” se sărbătoreşte la doar câteva zile de la 1 septembrie, remarc că oficialităţile de la Chişinău n-au dat până în prezent statistici despre numărul copiilor din satele din Transnistria, unii dintre care au absolvit deja şcolile, în care se studiază din manuale retipărite la Tiraspol în baza celor sovietice, în limba română în grafie chirilică. Nu se ştie câţi copii au mers în acest an prima dată la şcoală, pentru a studia din abecedare în grafie chirilică asemeni Albinei Buga din Goianul Nou, sat din preajma frontierei Republicii Moldova cu Ucraina. Sunt 18 ani de minciună turnată şi în capetele acestor copii, care la rândul lor vor turui, când vor fi întrebaţi, că sunt din „pridnestrovskaia moldavskaia respublika”. Anume aşa mi-au răspuns copiii din satul Goian, un sat sărac, cu cei mai mulţi dintre locuitori alcoolizaţi, fără locuri de muncă, fără lumină în case, departe de marele fast al sărbătorii.

Cetăţean a două maluri

Am încercat să aflăm şi părerile oamenilor întâlniţi în stradă cu privire la sărbătoare, ce cred despre ultimele evenimente din Georgia, şi dacă mai cred în posibilitatea unirii celor două maluri.
Ana Moşneaga lucrează vânzătoare la un butic din or. Dubăsari. Are vârsta de 19 ani şi două paşapoarte care să-i confirme apartenenţa la cele două maluri „Am două paşapoarte – al republicii moldoveneşti nistrene şi al R. Moldova. Ca atare, sunt moldoveancă şi părinţii mei sunt moldoveni. Eu politica n-o prea iubesc. Ziua de azi pentru mine este o zi de sărbătoare, deoarece se împlinesc 18 ani de când există republica noastră şi acest fapt trebuie sărbătorit. …Mă întrebaţi dacă sărbătorim ziua independenţei Moldovei? Când se sărbătoreşte ea? Pe 27 august? Nu, nu o sărbătorim. Noi suntem de aici, din Transnistria. Cred că ar fi bine să ne unim iarăşi. Mie nu-mi place războiul, cearta dintre Moldova şi republica noastră îmi aminteşte de război în urma căruia oamenii au de suferit. Eram mică pe vremea războiului, atunci am căpătat astmul, am stat cu părinţii mult timp ascunşi într-un beci. Vom sărbători azi cu prietenii, vom ieşi în oraş”.

Nu cred în ideea unirii cu Moldova

Grigore Fiodorov este pensionar. Ne apropiem de moş în timp ce acesta stă la poartă: „Clar lucru că azi sărbătoresc. Se împlinesc 18 ani de independenţă a republicii moldoveneşti nistrene. Aici m-am născut şi aici am trăit toată viaţa. Nu, nu cred că Moldova şi Transnistria se vor mai uni vreodată, va fi foarte rău dacă se va întâmpla acest lucru. Războiul a declanşat duşmănia între noi. Noi nu dorim să ne unim cu România, aşa cum o vor naţionaliştii de la Chişinău. Acum Rusia a recunoscut independenţa Osetiei de Sud şi a Abhaziei pentru că cele două republici sunt la hotar cu ea. Noi suntem la hotar cu Ucraina şi independenţa noastră încă n-a fost recunoscută. Republica noastră nu poate supravieţui ca ţară independentă. Doar în componenţa Rusiei, suntem convinşi că ea va face tot posibilul ca noi să intrăm în componenţa ei. Nu, nu cred că la noi se va întâmpla ca în Osetia, noi nu dorim un nou război”. Moşul ni se mai plânge că trăieşte singur. Copiii săi locuiesc la Chişinău. „Ei sunt prieteni cu Voronin şi cu soţia lui, au vile în preajmă. Nu vor să se întoarcă, aici am rămas numai bătrânii. Am lucrat cu Vladimir Nicolaevici Voronin, cot la cot în „casa albă” din or. Dubăsari. El lucra în comitetul executiv al raionului, eu – la secţia finanţe, erau timpuri mai bune…”.

Noi deja am unit malurile

Ana Terinte, în vârstă de 31 de ani, este maestru în sport, dar lucrează în calitate de vânzătoare pentru că e plătită mai bine. „Nu sărbătoresc independenţa. Azi stăm acasă. Vrem ca cele două maluri să se unească, să fim iarăşi un popor, dar nu cred că e posibil aşa ceva. Viitorul meu soţ e din dreapta Nistrului. În sufletul meu cele două maluri s-au unit deja. Dorim să ne mutăm cu traiul în dreapta Nistrului”.

http://www.jurnal.md/article/8553/

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ