RSS Feed

Tudor Petrov Popa a ajuns la Chişinău

0

iunie 4, 2007 by Românism

Tudor Petrov Popa a ajuns la Chişinău după eliberarea sa din detenţie din închisorile de la Tiraspol. El a fost predat autorităţilor moldovene după o procedură aplicată şi în cazul altor deţinuţi din „grupul Ilaşcu”, reprezentantul forţelor de securitate de la Tiraspol l-a anunţat că este declarat persona non grata şi că nu are dreptul să intre pe teritoriul Transnistriei. Spre deosebire de eliberarea de sâmbătă a lui Ivanţoc, care a prilejuit un incident în care fostul deţinut a fost bătut de forţele de securitate ale Tiraspolului, punerea în libertate a ultimului membru al „grupului Ilaşcu” a decurs fără incidente.

Calm, aparent liniştit şi fără multe emoţii Tudor Petrov Popa a spus că se simte normal şi a mulţumit tuturor celor prezenţi pentru susţinere.
„Totul este normal, dacă se poate de spus aşa că la închisoare e normal”, a glumit sarcastic Tudor. „Vreau mai repede să ajung acasă, în primul rând voi pleca la sora”.

La podul de la Dubăsari, pe teritoriul controlat de Tiraspol fostul deţinut a fost întâmpinat de mama sa, Maria, sora, cei doi copii, prieteni, oficialităţi, zeci de ziarişti.

„Sunt foarte emoţionată, nici n-am cuvinte să vorbesc. Îmi pare bine că au trecut aceşti 15 ani de coşmar, şi pentru el, şi pentru noi, şi pentru copii, pentru toţi”, a declarat evident marcată de întâlnire Raisa, sora lui Tudor.

„A avut o viaţă foarte grea, chiar de când era copil, a trecut prin multe cumpene. A trecut prin războiul din Afganistan”, spune despre fratele său Raisa.

„Nu a fost nici o zi să-mi pierd speranţa că îl voi revedea sănătos. Totdeauna spuneam nu dă Doamne să mor şi să nu-mi văd fiul”, spune mama lui Tudor.

Alexandru Leşco a venit să-şi întâmpine camaradul la bariera de la punctul de trecere Dubăsari, pe teritoriu transnistrean, chiar dacă are interdicţie să intre acolo. El i-a dăruit lui Tudor Petrov Popa un tricolor, cu care acesta s-a înfăşurat.

Tudor Petrov Popa a plecat în primul rând la sora sa cu un microbuz condus de cumnatul acestuia.

Tudor Petrov-Popa este ultimul membru al „grupului Ilaşcu”, condamnat de o instanţă ilegală de la Tiraspol, care a ieşit la libertate după ce şi-a ispăşit pedeapsa de 15 ani până la ultimul minut.

Ilie Ilaşcu, Andrei Ivanţoc, Tudor Petrov-Popa, Alexandru Leşco şi Petru Godiac au fost arestaţi, judecaţi şi condamnaţi, în 1992, de regimul de la Tiraspol, fiind acuzaţi de „acte de terorism” în războiul de pe Nistru, inclusiv omorârea a doi demnitari transnistreni în timpul războiului din zonă.

Petru Godiac a ispăşit doi ani de închisoare. Ilie Ilaşcu, condamnat la moarte prin împuşcare, a fost eliberat în mai 2001, sub presiunea comunităţii internaţionale. Alexandru Leşco a fost eliberat acum trei ani, după 12 ani de închisoare. Andrei Ivanţoc a fost pus în libertate la 2 iunie 2007, iar la 4 iunie, după 15 ani de detenţie ilegală a fost eliberat ultimul membru al „grupului Ilaşcu” Tudor Petrov-Popa.

Sentinţa a fost declarată ilegală de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în 2004, care a cerut eliberarea necondiţionată şi imediată a deţinuţilor de către Rusia, decizie ne-executată însă. „Grupul Ilaşcu” a depus dosarul la CEDO în anul 1999, când toţi patru condamnaţi erau în închisoare în Transnistria.

http://www.unimedia.md/index.php?mod=home&hmod=newsbyid&id=1524


0 comments »

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Caută

Comentarii Recente

ChatVorbește instant cu noi !+