Turnul dezrobirii

5
45


Turnul Dezrobirii Basarabiei

Data începerii construcției august 1942
Data finalizării 1 noiembrie 1942
Data demolării 1944
Înălțime 30 m

Turnul Dezrobirii Basarabiei a fost un monument de peste 30 metri realizat în anul 1942 de Octav Doicescu și Dumitru Ghiulamila și amplasat în municipiul Chișinău (azi în Republica Moldova). La dezvelire, pe 1 noiembrie 1942, au fost prezenți Mihai al României și Mihai Antonescu

Monumentul a fost construit din inițiativa Guvernământului Basarabiei,[4] pe locul de unde mareșalul Ion Antonescu, comandant de căpetenie al armatelor germano-române, în ziua de 15 iulie 1941, a urmărit și a condus operațiile pentru eliberarea orașului Chișinău
Monumentul se afla pe o colină în fața orașului Chișinău, pe drumul dispre Ungheni. La el au lucrat peste 500 de muncitori timp de 60 de zile, în lunile august-octombrie 1942, folosind piatră scoasă din carierele de la Ghidighici și Cricova.

Ansamblul construcției era format din trei părți:

Turnul
Blocul de piatră cu pisania
Colonada (propilee)
Turnul, de formă pătrată și o înălțime de circa 30 de metri, avea pe fețele lui încrustate 14 semne din marmură, reprezentând stemele României, Basarabiei, Moldovei si a unor județe si orașe importante.

Intrarea în turn era străjuită de un basorelief cu un fragment din Columna lui Traian precum și de următoarele cuvinte „Ca și Columna lui Traian, suntem unde am fost și rămânem unde suntem”.

În interiorul turnului se afla o scară elicoidală care ducea la o cameră de rugă.

Blocul de piatră cu pisania se afla în fața turnului. Blocul era masiv de aproape 8 metri înălțime.

Colonada (propileele) era formată din 24 de stâlpi din piatră pe care erau înscrise numele unităților care au luptat pentru eliberarea Chișinăului.

Întregul monument a fost distrus de către „eliberatorii” sovietici după reocuparea Basarabiei în 1944. În prezent, locația este acoperită cu un

strat gros de gunoi industrial

CItit mai mult pe timpul.md

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentVaslui 2012
Articolul următorTrei culori…

5 COMENTARII

  1. Iata ce i-am scris si domnlui Vasile Soimaru:

    Intr-adevar, subiectul nu era necunoscut… Daca imi amintesc bine, se vorbea de un drum stravechi, cu lespezi de dimensiuni megalitice, care strabatea de la vest la est exact aceasta zona, trecand pe langa gura de varsare a Bacului si continuand spre est pana in Crimeea si chiar dincolo de ea. Ultimul care a mentionat acest drum era parca Dimitrie Cantemir…asa zisa “brazda a lui Novac”:
    http://www.scritube.c om/istorie/ORIGINEA-ROMANILOR2 4124.php http://forum.softpedia.com/l ofiversion/index.php/t208811-5 0.html
    “Nu departe de Chisinau, orasel lânga râul Bacul, se vad o serie de lespezi foarte mari dispuse în linie dreapta, în asa fel ca si cum ar fi fost asezate acolo prin activitatea omului. Însa ceea ce ne împiedica a crede aceasta este, pe de­o parte marimea lespezilor, iar pe de alta parte, distanta pe care se întind: trec peste Nistru pâna în Crimeea. În limba poporului acest sir de pietroaie poarta numele de CHEILE BACULUI; taranii, în simplitatea lor spun ca aceasta constructie a fost facuta de zmei care se conjurasera sa închida cursul râului Bacul.” (Cantemir – “Descriptio Moldaviae”, ed.1872).
    As avea si o sugestie: de mult timp se chinuie acea initiativa cu monumentul patimilor romanesti – de ce sa nu devina acest turn chiar respectivul monument, iar alaturi sa facem un muzeu al comunismului la romani, cuprinzand Romania, Bucovina, Transnistria si Basarabia? Iata si cateva idei, inclusiv comentariul pe care l-am facut la articolul domnului Cioroianu:
    http://www.historia.ro/exclu siv_web/general/articol/cand-u n-muzeu-al-comunismului-romani
    a Comentariul meu: Buna ziua, Imi permit cateva sugestii: – cred ca ar trebui facut un muzeu si un monument comun al Romaniei cu Basarabia, Transnistria si Bucovina, deoarece reprezinta suferintele romanilor in fata bolsevismului si hortysmului. Comunismul “romanesc” este doar un rezultat al implantului facut in forta de catre URSS, cu acordul marilor puteri. – exista deja initiativa “Memorialul patimilor romanesti”: http://memorialromanesc.org/
    . Putem sa o completam cu idei si sustinere. Spre exemplu, biserica a avut mult de suferit, deci ar putea fi atrasa in acest proiect. – ar trebui evaluat impactul financiar, moral si in vieti omenesti al comunismului, la fel cum a procedat R. Moldova
    Cu deosebit respect,
    Marius Z.

  2. Daca s-ar eface acest loc, ar putea fi si locul de comemorare a victimelor bolsevismului rusesc, monumentul putand fi inconjurat in spirala de o alee si de placi care mentioneaza localitatile din Basarabia, N. Bucovinei si Transnistria precum si numarul victimelor (ucisi sau deportati), conform initiativei “Memorialul patimilor romanesti”: http://memorialromanesc.org/

LĂSAȚI UN MESAJ