Un deputat rus este nemultumit de sintagma „integrare europeana” din titulatura unei comisii parlamentare a R. Moldova.

0
23

Un deputat rus este nemultumit de prezenta sintagmei „integrare europeana” din titulatura Comisiei parlamentare a R. Moldova pentru politica externa si integrare europeana. „Daca in locul sintagmei „integrare europeana, ar fi fost „pentru relatii cu Rusia, sau CSI”, Moscova ar fi manifestat mai multa incredere. Aceasta declaratie a fost facuta miercuri, 21 martie, de Nicolai Pavlov, deputat rus, in cadrul sedintei Comisiei interparlamentare de cooperare dintre Adunarea Federala a Rusiei si Parlamentul R. Moldova
Potrivit deputatului rus, actuala formulare conduce la aparitia „suspiciunilor intre colegi”, potrivit carora nu exista nici o garantie ca maine parlamentul R. Moldova nu va vota, ca si cel georgian, pentru intrarea in NATO. In context, Pavlov a avertizat ca „gazul nu vine din Germania, dar din Rusia”. „Prietenii nostri din statele Asiei Centrale si-au dat seama de acest lucru si i-au alungat pe americani, vedem cum ei (americanii – n. n) continua sa se extinda peste tot, ceea ce nu poate sa nu ne ingrijoreze”, a mai spus el.

Potrivit sursei citate, Rusia nu poate sa nu fie ingrijorata de perspectivele orientarii R. Moldova. „Daca vom fi prieteni, atunci si Rusia este gata sa mearga in intampinare, daca insa aceasta va fi „in doua directii” – asa cum acum se comporta Georgia – este cu totul altceva”, a conchis Pavlov.

Delegatia Adunarii Federale a Federatiei Ruse include deputati, membri ai fractiunilor „Edinaia Rossia”, Partidului Comunist din Federatia Rusa, Partidului Liberal Democrat din Rusia, altor grupuri parlamentare. Membrii delegatiei, in cadrul vizitei la Chisinau au avut intrevederi cu conducerea de varf a R. Moldova, inclusiv seful statului.

SURSA: Azi.md

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ