RSS Feed

Un „fiu rătăcitor” venind mereu Acasă…

0

noiembrie 24, 2013 by

Un fiu rătăcitor.docx - Microsoft Word 24-Nov-13 32138 PM …Aşa-l percep eu pe Iacob Cazacu-Istrati, aşa-l văd şi alţii, la fel se autodefineşte el însuşi, într-o poezie: „America-i pământ de neuitat, bogat,/ Dar iubesc Codrul, casa mea din deal,/ Mă simt Columb, la mine-n sat / Şi Amerigo-n portul Montreal […]” (Sunt pionier…).

Îl cunoşteam destul de bine înainte de a-l întâlni şi a sta de vorbă, prima dată – era într-o zi geroasă, de la mijlocul iernii trecute – când i-am auzit vorba blândă şi i-am văzut chipul blajin. Îl ştiam din articole şi diferite luări de atitudine ale fruntaşilor diasporei române din Canada, şi m-a mirat acest contrast: pe cât de ferm, vehement chiar, îmi părea în scrieri, pe atât de bun s-a arătat „la un pahar de vorbă”. Vocea lui, fiece cuvânt rostit de el, efectiv, emanau  blajinătate. Ce-i drept, până la un moment. Până când am ajuns la realităţile de Acasă – aceste realităţi cumplite care l-au şi făcut un „fiu rătăcitor”. Cum au devenit, de altfel,  şi alte sute de mii de conaţionali de-ai noştri, risipiţi în patru vânturi, pentru a duce un trai destoinic, pentru a-şi salva familia, oamenii apropiaţi şi dragi – de înjosire, apăsare psihică şi chiar durere fizică – toate cu un început, dar fără un sfârşit plauzibil. Totuşi, nu am putut să nu observ, să nu reţin şi o diferenţă, esenţială, între autorul acestei cărţi şi alţii, poate majoritatea românilor, inclusiv a basarabenilor plecaţi în lumea largă. Nu mai e un secret pentru nimeni: dintre cei plecaţi, dintre cei care au gustat din avantajele unui trai aşezat – în Europa de Vest sau în America de Nord – doar un număr foarte mic doresc să revină Acasă. Mai mult: un procent semnificativ dintre aceştia nici nu doresc să mai audă de Patrie, unii luptă chiar ca să-şi smulgă definitiv din suflet imaginea baştinei, amintirile despre cei dragi, rămaşi să vegeteze la vatra strămoşească.

Iacob Cazacu-Istrati, dimpotrivă, trăieşte cu un dor mocnind mereu în suflet pentru Acasă. Un dor, ce-i drept, dedublat cumva.  După propria-i destăinuire, în prezent trăieşte cu şi între două doruri: un dor mare față de plaiul natal, de casa părintească –  când se află  în Canada, la copiii săi; iar când vine acasă îl copleşeşte dorul necontenit de copiii și nepoțeii din Canada…

M-am întrebat care ar fi resorturile acestei legături atât de strânse cu patria primară – baştina, dar concomitant – şi cu patria cea mare, România, legături care parcă nici nu ar putea fi rupte cumva, cândva, de cineva? O explicaţie am găsit-o într-o frântură de biografie: dl Iacob Cazacu-Istrati este un descendent al înflăcăratului patriot român basarabean Ion Codreanu, deputat în Sfatul Ţării, respectat şi iubit de cei mai de seamă politicieni din România Mare, neînfrânt atunci când a ajuns pe mâna ocupanţilor sovietici… Căci, în cele din urmă, până şi aceştia au recunoscut sinceritatea, profunzimea, curăţenia, incoruptibilitatea patriotismului clădit pe românism, încât l-au lăsat pe “moş Ion Codreanu” să se întoarcă Acasă. (Da, “schimbându-l” pe o ticăloasă care a adus molima comunismului şi în România, să nu uităm însă că pentru Komintern tocmai gunoaie alde Ana Pauker erau considerate “cadre de aur”!).  Apoi, în devenirea lui Iacob Cazacu-Istrati şi-a spus cuvântul, fără doar şi poate, specializarea cărei i s-a consacrat cu admirabilă pasiune: istoria, istoria cea adevărată, deci, şi frapantă, miraculoasă, capabilă să răsădească cel mai adânc iubirea de popor şi de Patrie. În fine, a intervenit şi harul său poetic, dragostea pentru cuvântul potrivit în rime extinzându-se asupra Limbii Române ca fenomen ontologic, ca parte indispensabilă a unei vieţi de om ce vrea şi trebuie să fie vrednic, mândru, demn – şi ca om, dar şi ca fiu al naţiunii sale, ca ostaş al Cetăţii.

Azi pentru tine.docx - Microsoft Word 24-Nov-13 31101 PM Aşadar, autorul acestei cărţi nu este o persoană chiar ordinară. Şi cum metaforele, limbajul publicistic pot, uneori, să şi inducă în eroare cititorii, vom recurge în continuare, pe un segment destul de întins, la relatarea seacă, dar exactă, cu miros de document.

Iacob Cazacu-Istrati este istoric, publicist, poet, participant energic la diverse  manifestări cu caracter civic şi cultural-literar. Născut la 4 noiembrie 1954, în Sărătenii Vechi, judeţul Orhei, și-a petrecut-o copilăria în Vadul-Leca, același județ, locul de baștină al mamei sale. A făcut studii la Colegiul de Medicină din Tiraspol, apoi la Facultatea de Istorie a Universității de Stat din Chișinău. Între timp, doi ani de zile a satisfăcut serviciul militar – da, fireşte, “la ruşi”, într-o localitate din apropierea Moscovei, dar cu denumire mai curând românească (sau, de vreţi, daco-romană): Reutovo.  A lucrat ca medic primar, după care s-a consacrat muncii de profesor de istorie.

În martie 2009, în semn de protest faţă de impunerea, de către neobolşevicii kominternişti de la Chişinău, a predării unei istorii neconforme cu adevărul istoric, Iacob Cazacu-Istrati s-a concediat, luând drumul pribegiei. Mai exact, a plecat peste Ocean, în Canada, la Toronto, în această ţară ce are ca simbol nu vreo seceră sau vreun ciocan, ci frunza de arţar, acolo stabilindu-se ceva mai înainte câteva din fiinţele cele mai dragi dumnealui.

Nu i-a fost uşor să se adapteze într-o lume cu totul străină “la vorbă şi la port”, şi nu numai. Şi acum, după câţiva ani buni de aflare acolo, mai întâmpină mari greutăţi, poate mai puţine de ordin material, dar cu certitudine foarte multe de ordin spiritual, din zona inimii, din albia sufletului. Mai scutură din amarul străinătăţii venind Acasă, cât poate de des. Când e privat de şansa revenirii aici, se concolează acolo vorbind, scriind, cântând, dansând româneşte; implicându-se în diferite activităţi, de anvergură – cu pronunţat caracter national, în acel Babilon numit Toronto sau chiar Canada…

Astfel, este membru-fondator  al Consiliului Unirii pentru reîntregirea neamului, vicepreşedinte al organizației internaționale Wordldwide Romanian Forum (WRF) – Forumul Românilor de pretutindeni (FRP), cu sediul la Câmpul Românesc din Hamilton. Pe acest Câmp Românesc din Canada, conaţionalii noştri au putut reface un sat bucovinean, unde vară de vară sunt invitaţi oameni de seamă din spaţiul cultural, artistic, ştiinţific şi civic al românimii. Cât priveşte WFR-FRP, este un organism generator de idei şi fapte bune, una dintre acestea, poate cea mai încărcată de semnificaţii, fiind şi initiativa de a sărbători 31 August ca Zi de omagiere a Limbii Române nu numai în R. Moldova, dar şi în România, dar şi pe alte palme de pământ unde se află traitori românii: indiferent de felul cum au ajuns ei acolo; suficient să fie ataşaţi de graiul strămoşesc, de alte valori naţionale.

Colaborează, scriind articole de atitudine şi eseuri, la prestigioase publicaţii culturale din Chişinău, Bucureşti, Novi Sad (Banatul de Sud, “Sârbesc”), Toronto, New York etc. Spune cu subliniată mândrie că este reporter special, de Canada, pentru Literatura şi arta, faimosul săptămânal al cărui laureat se află mai mulţi ani la rând. Publică şi în Timpul sau Jurnal de Chişinău, fără a uita de Cuvântul – un foarte bun ziar regional, cu viză de reşedinţă la baştina sa. Observatorul, Faptu’ divers, Acasă, alte ziare şi reviste din Canada sau din SUA îi inserează frecvent articole şi poeme, unele preluate de pe blogul personal al lui Iacob Cazacu-Istrati. A propos de pasiunea scrisului care, cu trecerea anilor se pare că îl marchează tot mai mult, însuşi autorul nostru are un laitmotiv preferat, şi foarte des întâlnit, ca un soi de motto, la articole, eseuri, cronici etc., şi anume: Scriu… Scriu din Dragoste şi Dor pentru tot ce mi-i drag şi scump, din Durerea pentru tot ce mă doare, din Speranţa la un viitor mai fericit pentru urmaşi. Nu scriu întru slava mea… Scriu pentru a slăvi Patria şi meleagul natal. Scriu pentru şi despre voi, Oameni, care-mi sunteţi dragi şi scumpi, pe care vă iubesc aşa, cum îmi iubesc Mama, Limba, Vatra srămoşească…”                                           

Despre istoricul şi publicistul I. Cazacu-Istrati, tot el şi un promotor pe cât de sincer pe atât de perseverent al românismului s-au expus, în presa tradiţională sau electronica de pe trei continente,  mai mulţi colegi de breaslă, prieteni de idei. Inclusiv, legendarul scriitor Ovidiu Creangă, blândul şi înţeleptul nonagenar cu care Iacob are o strânsă legătură amicală, aproape că familială. Cititorul interesat va putea găsi unele referinţe în ultimul compartiment al acestei cărţi. Ni s-a părut însă deosebit de semnificativ portretul făcut de dl prof. univ. dr. hab. în istorie Anton Moraru, din care reţinem acest fragment: „Dl prof. Iacob Cazacu-Istrati este un om al culturii naţionale româneşti, având un mod de gândire bogat şi multilateral. În viaţă, dânsul se ghidează de filosofia românismului şi nu este de acord cu acei intelectuali care neagă această opţiune. Nici nu s-ar putea altfel! Dl Iacob Cazacu-Istrati a lucrat mult timp printre locuitorii satelor, atât intelectuali,cât şi plugari, şi a înţeles că oamenii noştri au viziuni corecte, bazate pe ideea naţională. Alta e că basarabenii au fost expuşi unei crunte deznaţionalizări. Tocmai de aceea, pe drept consideră dumnealui, trebuie să amintim mereu populaţiei noastre că suntem români, că avem o cultură veche şi foarte bogată. Şi nimeni nu va fi în stare să ne mai deznaţionalizeze, atâta timp cât avem în societate aşa intelectuali, luptători, oameni de bună-credinţă precum este Iacob Cazacu-Istrati”.

Nu ştim exact când s-a lăsat autorul nostru dus de valurile când mai blânde, când mai zbuciumate, ale poeziei. Cert e că în prezent lirica este o parte inseparabilă a existenţei sale, adevăr observat şi de „ochiul al treilea”, al lui Nicolae Dabija, care l-a şi elogiat frumos într-un număr al revistei pe care o conduce de aproape trei decenii; aceste aprecieri pot fi citite şi în volumul de faţă. Pentru conformitate, punem la dispoziţia cititorilor cuvintele de preţuire la adresa poetului I. Cazacu-Istrati, scrise de alt intelectual de marcă, român stabilit în SUA:  „Când creează, poetul Iacob – observaţi, are prenume biblic şi românesc –, concomitent apasă, parcă, pe clapele unui pian imaginar. Cuvintele lui dragi, româneşti, şi melodia ce iese din ele, umplu spaţiul armonios al Patriei sale. El este un virtuoz al acestui pian imaginar, partiturile fiind scrise din copilărie în Universul lui interior aidoma cu locul natal, cu locurile şi timpurile ulterioare. Aceasta-i Legea poetului Iacob: transpunerea în muzică a dorurilor lui interioare, inspirate din izvoare, din codrii şi ponoarele cu cireşi şi flori. Pentru Iacob, locul natal, loc mirific, este o lege fundamentală a existenţei: „Vom reveni la vatră în curând, / Chiar fie şi în chip de nepoţei, / Iar nucul şi căsuţa surâzând / Să zică: S-au întors ai mei!…” (Inima)”. Aşa scris-a despre poezia autorului nostru dl dr. dr. Nicholas Andronesco, din Stamford, statul Connecticut, SUA, referindu-se la cele câteva culegeri de versuri editate de Iacob Cazacu-Istrati: Destăinuiri (Chişinău, 2003), Florile Speranţei (Toronto, 2008), Petale de dor şi vis (Chişinău, 2010). Vom menţiona că în volumul de faţă – Adevăruri pe frunze de arţar –  Iacob Cazacu-Istrati adună cele mai recente scrieri publicistice, dar şi poezii, toate marcate de dorul de patrie şi de neliniştea pentru destinul poporului drag.

Aici e locul să spunem cât se poate de răspicat că Iacob Cazacu-Istrati este un împătimit incorigibil de tot ce are mai sfânt poporul nostru: Limba Română, Istoria strămoşească, folclorul, datinile şi obiceiurile naţionale, credinţa nestrămutată în Dumnezeul Mântuitor al nostru, speranţa în izbânda Binelui, adică a Dreptăţii istorice a românilor, împrăştiaţi, încă, în mai multe ţări din jurul României, iar mai nou – şi în zeci de state de pe toate paralelele şi meridianele globului pământesc. Pentru el, expresia cea mai frumoasă a victoriei Binelui pe Pământ ar fi reunirea pământurilor despărţite de hotare, încă, împlinire ce ar asigura un trai frumos, printre oameni de treabă, într-o Ţară bogată şi puternică – dar nu pentru străini, ci pentru ai săi bogată şi puternică. Ştiu: în prezent, cuvântul patriot s-a cam demonetizat, unii chiar strâmbând din nas la auzul lui, cu deosebire când e însoţit de calificative gen: „înflăcărat”, „fervent”, „intransigent”, „aprig” etc. Tocmai de aceea, cu referire la patrioţi ca Iacob Cazacu-Istrati aş prefera să utilizez îmbinarea luptători neînfricaţi pentru adevăr (vezi şi primul element din titlul cărţii!), pentru Dreptatea noastră românească, categoric opusă vânzolelilor ridicole, dar şi primejdioase, ale aşa-zişilor „moldovenişti”, recte, pseudopatrioţi. În context, vom cita un gând strălucitor al marelui Eminescu, o cugetare ce se regăseşte, la un loc potrivit, şi în acest volum: „Cel mai mare păcat al oamenilor e frica, spaima de a privi în faţă ş-a recunoaşte adevărul. El e crud, acest adevăr, dar numai el foloseşte”. 

Cartea pe care vă îndemnăm să o deschideţi, să o răsfoiţi, apoi să şi o citiţi este, în fond, o culegere ordinară de lucrări ale unui profesor de liceu, istoric, iubitor de oameni şi de Patrie,  pe deasupra îndrăgostit de poezie, de folclor, de Limba Română. Veţi găsi între copertele cărţii pură publicistică, poezie de calitate, cronici şi reportaje, luări de atitudine, recenzii şi tablete. Multe din aceste scrieri sunt sincere, vibrante  lecţii de istorie – şi veche, şi modernă, şi contemporană, cu totul recentă. Are, totuşi, şi un însemnat specific prezenta culegere: publicistul şi poetul, istoricul şi patriotul Iacob Cazacu-Istrati, vede de la distanţă starea de lucruri de Acasă. Nu degeaba a spus un înţelept că dintr-o parte totul se vede mai altfel, de obicei – mai bine, mai corect, adică. Cele văzute Acasă – şi nu mă refer obligatoriu la aspectele tragice ale existenţei noastre – autorul le coroborează, le compară, le „măsoară” şi le „cântăreşte” cu faţetele existenţiale dintr-o lume mai aşezată, în care omul are ceva mai multă (dar poate chiar infinit mai multă)  valoare decât la noi, într-un spaţiu în care oamenii erau consideraţi nimic mai mult decât nişte mici şuruburi  din monstruosul mecanism numit Stat sau Regim. Şi ce-i mai important: şi de acolo, ca şi de aici, autorul percepe şi prezintă lucrurile prin filtrul unui om bun şi destoinic, dar şi cu ochii unui înflăcărat patriot, ai unui român mândru de originea  sa, de trecutul neamului său, pe care, vorba poetului, „până la lacrimi îl doare” Limba Română, muzica populară, datina şi tradiţia de la moşi-strămoşi.

Iacob Cazacu-Istrati este un om care ştie bine rostul şi preţul rădăcinilor – pentru o fiinţare normală, eficientă, durabilă – şi a pomului, şi a omului. Aceste rădăcini îl ţin mereu aproape de Acasă, de semeni, de Ţară; ele îi alimentează viziunile, trăirile şi speranţele. Nu este întâmplător că motivul rădăcinilor e prezent şi în una dintre cele mai inspirate poezii de ale sale, iar colateral, indirect – şi în unele scrieri publicistice.

Din acest punct de vedere, nu poate să ne mire faptul că noua carte a lui Iacob Cazacu-Istrati se înfăţişează şi ca o cronică a splendorilor şi dramelor generate de lupta pentru românism la mii de kilometri de Acasă: da, şi acolo, peste Ocean, există impresionante manifestări de iubire de Neam şi Ţară, însă, cu regret, sunt dese şi cazurile de sfidare a românismului, toate acestea provocând dezbinări, trădări, penibile lupte intestine etc. Este formidabil că s-a găsit cineva să spună că românismul poate fi şi iubit, dar şi respins, aproape cu aceeaşi putere, nu numai în patrie, dar şi hăt departe de fruntariile Ţării. Astfel încât, românismul semnifică iubire, dar şi responsabilitate, şi iarăşi mă gândesc ce minunat e că cineva, din preajma noastră, acceptă şi această asumare. Îl am în vedere, desigur – şi nu numai aici, între copertele acestei cărţi, dar şi în alte forme ale posibilităţilor de informare – pe dl Iacob Cazacu-Istrati. Pentru aceasta ţinem să-l felicităm din suflet, cu atât mai mult cu cât prilejul e cumva dublu: când ne apucasem de pregătirea pentru tipar a acestei cărţi, sub egida editurii „Prometeu”, i-am spus că va deţine astfel, prin volumul de faţă, o carte de vizită pe care va putea-o prezenta oricui, dar în primul rând celor dragi, şi nu va avea de ce să roşească. Ei bine, cartea de vizită de care vorbeam, a lui Iacob Cazacu-Istrati, vă stă la îndemână. Rugăm să ne credeţi că cine va îndrăzni – va citi-o cu interes şi emoţie, mulţumind, la o pagină sau alta, celui care a scris-o, poate şi celor care au editat-o.

Autor: Vlad POHILĂ


0 comments »

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Caută

Comentarii Recente

ChatVorbește instant cu noi !+