Un preot misionar în Moldova lui Voronin se roagă pentru un clopot la biserica românească din Vadul lui Isac

0
88

Preot
Gardianul a publicat, astăzi, 6 aprilie, un articol despre problemele cu care se confruntă preotul paroh din Vadul lui Isac din sudul republicii. Ionel Bâgea a fost alungat de autoritatile moldovenesti la sfârsitul anului trecut, având interdictie de a mai intra in Republica Moldova, parintele Bâgea s-a “batut” cu autoritatile si a reusit sa treaca inapoi granita peste Prut. Pe 10 februarie el a ajuns inapoi la enoriasii sai, care l-au primit cu lacrimi in ochi si i-au spus ca nu-l mai lasa sa plece.

De 14 ani, preotul Bâgea tine slujbe intro biserica improvizata in casa parohiala, unde este frig iarna si prea cald vara, insa harul si credinta il fac pe acesta sa treaca peste inconveniente si mai ales sa nu fie macinat de dorul de familie, de copiii, care sunt in România, in timp ce el isi duce pâna la capat misiunea incredintata de Dumnezeu: sa slujeasca crestinilor ortodocsi din comuna Vadul lui Isac, in ciuda tuturor chinurilor la care este supus. Preotul Ionel Bigea are 39 de ani, este din Bârlad, unde are sase copii mici. De 15 ani, de când a fost hirotonisit preot, are parohia in Republica Moldova, intrun sat din Raionul Cahul, fiind preot ortodox al Mitropoliei Basarabiei, care apartine de BOR. De 15 ani este prigonit de autoritatile moldovenesti pentru simplu motiv ca este român, insa acest lucru nu l-a impiedicat sa-si duca la capat misiunea sfânta.

A trecut dincolo…dar prigoana continua

Pe 10 februarie, parintele Ionel Bâgea reuseste sa treaca granita si sa ajunga inapoi in parohia sa, din comuna Vadul lui Isac. A fost ajutat de graniceri, care nici ei nu prea erau de acord cu prigoana politica a preotile români. “Am trecut intâmplator. Nici nu ma asteptam, pentru ca mai incercasem de vreo doua ori, de pe 3 ianuarie dar ma respingeau pe motiv ca aveam interdictie. Când imi introduceau pasaportul in baza de date, aparea acolo cu rosu si m-am gândit ca daca ma duc sa trec granita duminica, fiind si zi de sarbatoare, poate se intâmpla vreo minune. Aveam la mine si decizia Curtii de Apel Cahul, prin care imi era suspendat dosarul si deci legal nu mai erau motive sa mi se interzica intrarea. Baietii de la vama moldoveneasca au fost de isprava, pentru ca desi apaream in rosu ca nu am voie, eu aveam o decizie judecatoreasca definitiva si irevocabila care anula interdictie si m-au lasat sa trec. Nici nu ma asteptam, eram doar cu ce aveam pe mine, dar am trecut repede si m-am intors la enoriasii care ma asteptau cu lacrimi in ochi. Dar tot nu m-au lasat in pace, cei de la Chisinau. De 47 de zile, de când am revenit in Basarabia, m-au chemat la Chisinau de nu stiu câte ori. Mi-am depus actele la Agentia Fortelor de Munca din Chisinau, unde drept sa va spun m-au tratat ca pe …un nimeni, desi sunt preot. Am fost chemat iar la Comisariatul pentru Migrari din Chisinau si m-au escortat cu comisarii pâna la judecata, desi avocatul meu a spus clar ca am mai fost odata judecat pe baza legii pe care ma acuzau ca am incalcat-o dar am fost achitat! Nimic nu i-a induplecat, m-au trimis in judecata iar. Dar de data aceasta judecatorul a refuzat sa judece o asemenea aberatie si acum astept sa vad ce se decide. Dar de plecat de aici nu mai plec”, a spus parintele Bâgea.

Sfâsiat de dorul dupa copii lasati acasa

Bârladeanul misionar are sase copii: Ioan, Mihaela, Constantin, Stefan, Ana Maria si Alexandru, care impreuna cu mama lor, presbitera Maria Bigea, sunt toata familia sufletului sau. Toti cei sase copii ai familiei Bâgea sunt minori, dintre care patru sunt elevi la Scoala de Muzica si Arte Plastice « N.N. Tonitza » din Bârlad la vioara (Stefan) si restul la pian. Doi dintre ei au probleme mari de sanatate, având o boala incurabila, pentru ei luptând din rasputeri parintele si presbitera Maria. De 47 de zile parintele nu si-a mai vazut copii, el neputând iesi din Republica Moldova, ca sa nu riste iarasi expulzarea. « Mi-e tare dor de copii si ma bucur ca macar dumenavoastra ati venit la mine ca sa mai aud si eu gals de bârladean. Nu pot pleca pentru ca nu voi mai fi primit inapoi. Mai vine doamna mea din când in când, dar pe copii nu-i poate lua ca au scoala de facut. Nici nu pot veni toti pentru ca trei dintre ei sunt trecuti pe pasaportul meu si nu pot intra fara mine in Republica Moldova », a spus parintele Bâgea.

Biserica noua in locul celei darâmata de rusi

Când a intrat preot paroh in comuna Vadul lui Isac, parintele Bâgea nu avea nici unde sluji. Pentru cele aproape 300 de familii de religie crestin ortodoxa, nu exista un locas de rugaciune. Biserica din comuna fusese darâmata in 1964. « A fost darâmata cu buldozerele de care s-au legat sufele cu care se lucra la distrugerea bisericii. Nimeni din sat nu vrut atunci sa se urce pe buldozer sa darâme biserica. Au facut-o doi sateni, care au avut dupa aceea mari probleme. Unuia dintre ei i s-a rupt sufa cu care tragea de zidurile bisericii si i-a scos ochiul, iar celalalt a avut de suferit groaznic el si toata familia lui, care s-a destramat si s-a imprastiat. « Oamenii spun ca i-a ajuns blestemul, dar minunea este ca am reusit sa ridic acum o biserica, care este gata in proportie de 70 %, pe locul unde a fost biserica veche. Nu neg ca am intâmpinat greutati fantastice, ca nu sunt bani, ca aici enoriasii sunt saraci si ca cu mare greutate se aduna un ban pentru biserica. Sper cu ajutorul lui Dumnezeu sa o putem termina, dar ne mai trebuisc multe. Nici macar clopot nu avem la biserica. Ne-ar mai trebui vreo 100 de mii de euro ca sa o terminam, e greu va dati seama. Dar nu ma las de loc, voi duce la capat misiunea », a spus parintele Bâgea. slujbele se tin in fosta casa parohiala, transformata in biserica, unde este foarte frig iarna, neavând caldura si vara extrem de cald, neavând ventilatie. Oamenii vin la biserica, este plina ochi duminica si sarbatorile. Dorinta mea cea mare este sa am un clopt cât de mic la bisericuta, pâna când vom avea cu ce sa cumparam clopotele pentru biserica care se ridica acum », a spus parintele Ionel Bâgea.

http://www.unimedia.md/index.php?mod=home&hmod=newsbyid&id=5230

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ