RSS Feed

Unirea Basarabiei cu România: Acum ori…?

2

noiembrie 23, 2010 by Românism

Grijile democratizării, recuperării capitalismului, îndepărtării sechelelor comunismului din perioada iniţială a noii Românii libere ne-au făcut să credem că va veni şi rândul „podurilor de flori” să fie înlocuite cu cele de piatră, instituţionale, culturale, economico-financiare, poduri care să lichideze definitiv sechela cea mai mare – lipsa Basarabiei din trupul „României dodoloaţe”.

Se apropie Ziua românilor, Sărbătoarea românească sui generis. De la an la an celebrarea evenimentelor de acum 92 de ani devine tot mai oficială, tot mai festivă, evocând sugestiv fastul dezolant al sărbătorilor naţionale de pe vremea „dictatorului”. Din ’18 şi până în ’44, această sărbătoare avea conţinut. Apoi, în anii comunismului, ea a fost surclasată firesc de 23 August (aşa, cu majusculă!) şi de 26 ianuarie – ziua de naştere a „odiosului”. După revoluţie, însă, revenirea la fastul de altădată în cazul celebrării Zilei românilor ne inspira multă nădejde la Unirea cea Mare fără de care nădejde Ziua românilor nu mai este una românească, ci una curat masochistă.

Demersurile verbale în favoarea românilor de dincolo de Prut de acum 2-3 ani ale preşedintelui Traian Băsescu, deşi trezeau îndreptăţite îndoieli, alimentau, totuşi, acea nădejde, de la an la an tot mai plăpândă. Avalanşa de acţiuni cu un clar substrat unionist, declanşate, fireşte, odată cu înlăturarea regimului antiromânesc de la Chişinău în aprilie 2009 şi înlocuirea aceluia cu forţe declarat (Ghimpu) sau nedeclarat (Filat, Lupu) unioniste (mai jos se va vedea că aşa este), vin să confirme unionismul endemic al oricărei guvernări din România. E şi firesc. Dar nu tot ce zboară se şi mănâncă. Preşedintele Băsescu insistă să ne convingă prin iniţiativele sale febril-unioniste că este „român din talpă”, dedat cauzei Unirii. Dar oare puzderia de acte semnate cu noile autorităţi pro-române de la Chişinău, deşi având un nedisimulat caracter unionist sau, cel puţin, de pregătire latentă a Unirii, pot realmente înfăptui Unirea fără a o compromite fatal ?

Înţeleg că pentru domnul Băsescu înfăptuirea Unirii Basarabiei, reeditarea actului din martie 1918, deja cu girul său, este un imperativ politic de cea mai stringentă actualitate, îndeosebi în condiţiile prăbuşirii evidente a sprijinului pentru persoana sa şi formaţiunea lui politică din partea românilor. Am avut un Traian – descălecătorul Daciei Felix, al Daciei Romane. Ne mai lipseşte acum un Traian Unificatorul. Un adevărat Traian al II-lea. Acea strategie de integrare imperativă a Basarabiei pare a fi elaborată cu accent mai mare pe tehnologia de public relations decât pe integrarea instituţională în profunzime pe toate planurile (cultural, economic, financiar, investiţional, fiscal, demografic, educaţional etc.) ale celor două societăţi româneşti. O campanie informaţională cu aplicarea tuturor posibilelor tehnologii de comunicare socială este mai ieftină şi mai rapidă decât un plan de acţiuni minuţioase cu finalităţi durabile, în spiritul Obiectivelor Mileniului. Doar că în acest caz, în cel al durabilităţii, calificativul de Unificatorul îi va reveni cu siguranţă altuia şi acela nu va fi nici măcar din PD-L, căci încrederea românilor în această guvernare dă semne vădite de uzură.

Mi se poate reproşa cu uşurinţă că, primo: esenţial e să înfăptuim Unirea şi apoi, strângându-ne curelele sau nu prea (deh, fondurile europene aşteaptă să fie valorificate de români), vom implementa în voie, deja în cadrul „României dodoloaţe”, toate componentele instituţionale ale integrării pe toate planurile şi, secundo: integrarea imperativă instituţională se implementează la cel mai concret mod. Şi aici nu vor lipsi exemple dintre cele mai grăitoare cum ar fi, bunăoară, politica de acordare a cetăţeniei.

România şi apropierea Republicii Moldova de UE: „Să ne întâlnim în cadrul Europei Unite” ?!
Procesul de integrare europeană este unul pragmatic. Unora poate să nu le placă, dar funcţionarii europeni nu sunt prea sentimentali. Ei nu numai că nu dau nici o atenţie mioritismului nostru, ci, dimpotrivă, îl abordează ca pe un factor contraproductiv.

Trebuie să se înţeleagă că integrarea europeană a Republicii Moldova depinde de autorităţile de la Chişinău, de modul în care ele abordează această problemă. Termenele, evoluţiile, realizările Moldovei sunt stabilite în comun acord cu Bruxelles-ul, nu cu Bucureştiul. România este doar unul dintre cei 27 de membri ai UE şi, să recunoaştem, nu este nici pe departe membrul care să determine în vreun fel dinamica Moldovei spre Uniunea Europeană. În special după haosul economic, social, dar şi politic dezlănţuit în România de Băsescu şi anturajul său.

Din punctul de vedere al integrării europene guvernarea lui Băsescu mai mult a împiedicat Republica Moldova, decât a ajutat-o. În loc să împărtăşească Chişinăului din experienţa sa, Băsescu a preluat, aproape în totalitate, procesul de apropiere a Moldovei de UE. Adică a fost aleasă calea cea mai proastă, Republica Moldova devenind, practic, ostaticul lui Traian Băsescu în drumul său spre Europa. Iar dacă strategia băsesciană de integrare imperativă a Basarabiei eşuează, integrarea europeană fiind artificial întârziată de aceeaşi guvernare, cui îi rămâne Basarabia, iar ruşilor ?!

În octombrie 2008, Traian Băsescu declara după o întrevedere cu prim-ministrul moldovean de atunci Z. Greceanâi că abandonarea Republicii Moldova „la pachet” cu Ucraina va îndepărta perspectiva integrării în UE. Atunci, dar şi ulterior, preşedintele României se declara susţinător şi promotor al intereselor Moldovei pe calea unităţii europene.

În vara lui 2009 conducerea Republicii Moldova este preluată de către Alianţa pentru Integrare Europeană, Moldova devenind „proiectul de suflet” al lui Băsescu, iar noua situaţie ne era servită drept o soluţie ca şi implementată pentru apropierea de UE.

Nu a fost să fie. Includerea Republicii Moldova în Pachetul Balcanilor de Vest, atât de mult mediatizată, nu este luată în calcul în nici unul din planurile Bruxelles-ului şi nu depăşeşte declaraţiile sterile de genul celor băsesciene. Poziţia expusă de către ministerele de externe ale statelor membre în chestionarul publicat de EU Observer este extrem de clară – integrarea Moldovei în UE nu va fi posibilă în următorii 10-15 ani.

Se spera foarte mult la un regim de trecere a frontierei fără vize, dar şi aici nu s-a izbutit obţinerea vreunui rezultat pozitiv. Moldova nu a reuşit să repete performanţele ţărilor din Balcanii de Vest, în special ale Albaniei şi Bosniei şi Herţegovina, care au rezolvat problema vizelor pe parcursul unui singur an (sic !). După ultima vizită a premierului moldovean în UE, oficialii europeni nu au inclus regimul fără vize în lista problemelor de rezolvat în perioada imediat următoare.
Singura posibilitate a cetăţenilor Republicii Moldova de a ajunge în Uniunea Europeană rămâne a fi obţinerea de vize sau a cetăţeniei României. După cum ştim prea bine, acordarea în masă a cetăţeniei române basarabenilor este o altă prioritate băsesciană. Nu putem să nu observăm că, spre izbitoarea deosebire de „ajutorul” acordat Chişinăului în apropierea de Uniunea Europeană, acordarea cetăţeniei s-ar putea încununa cu un succes, cel puţin pentru prima perioadă, unul euforic.

Ucraina, pe care Băsescu în 2008 o vedea în urma Republicii Moldovei la capitolul aderare la UE, semnează pe 22 noiembrie curent planul de acţiuni privind liberalizarea regimului de vize. Evenimentul a fost anunţat de către José Manuel Barroso cu ocazia reuniunii UE-Ucraina. Rusia, la fel, este pe punctul de a înregistra aceeaşi performanţă. Moscova are mulţi susţinători în cadrul UE printre care Italia, Grecia, Spania, şi negociază direct cu Germania şi Franţa.

Cetăţenia română pentru basarabenii (români)

Da, la prima vedere, într-adevăr, cifrele şi dinamica de „încetăţenire” a basarabenilor pare să uluiască: în noiembrie 2009 au fost create consulate române la Bălţi, Cahul şi Ungheni în vederea facilitării acordării regimului de vize şi acordării cetăţeniei române. Pe 5 februarie 2010, prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului Român, se înfiinţează Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie subordonată Ministerului Justiţiei Român. În primele trei luni ale anului 2010 (ianuarie, februarie, martie) 12 000 de cetăţenii române sunt acordate pentru locuitorii din Republica Moldova. Obiectivul lui Băsescu este acordarea a cca 10 000 de cetăţenii pe lună pentru cetăţenii moldoveni. Dacă, în 2009, Bucureştiul a acordat cetăţenie pentru 36 000 de moldoveni, doar în primele trei luni ale acestui an statul român a dat undă verde pentru alte 12 000 de cereri. Şi cât se rezolvă acum într-un trimestru, se va face în viitor într-o singură lună. În iulie a.c. Statul Român obţine acces (sic!) la Registrul de Stat al cetăţenilor RM cu scopul de a verifica în regim de urgenţă datele personale din dosarele moldovenilor depuse pentru cetăţenia română. Din partea moldoveană procesul de acordare accelerată a cetăţeniei române este asigurată de ministrul justiţiei moldovene Alexandru Tănase, cadru de vîrf al Partidului Liberal-Democrat din Moldova al premierului Vlad Filat.

Recunosc că obţinerea accesului la datele particulare ale cetăţenilor unui alt (deocamdată) stat reprezintă o premieră mondială, căci nici în perioada dictatului sovietic KGB-ul nu avea acces la dosarele cetăţenilor români sau ale cetăţenilor altor ţări ale Tratatului de la Varşovia. Poate este cea mai spectaculoasă performanţă a guvernării Băsescu în direcţia Unirii. Într-adevăr, dacă se va merge şi în continuare cu asemenea paşi, cu o asemenea integrare instituţională, şi încă una unilaterală, atunci, aş crede că în doi, maximum, trei ani, refacem România Mare. Dar una e să ai acces la dosarele cetăţenilor unui alt stat, chiar aflat în curs de integrare activă, şi cu totul altceva este integrarea instituţională în asemenea domenii ca sistemul monetar-bancar, cel fiscal sau investiţional.

Integrarea economico-financiară şi nu numai a Basarabiei în România

Înţeleg şi aici că acţiunile din strategia de integrare imperativă a Basarabiei, acţiuni înfăptuite pe parcursul actualei guvernări anticomuniste de la Chişinău, ar veni să infirme temerile mele privind eficienţa şi, în special, durabilitatea rezultatelor obţinute prin metode de integrare superficială.

În aprilie curent, la câteva săptămâni de la vizita Ministrului moldovean al Agriculturii V. Cosarciuc în România, când acesta s-a întreţinut nu numai cu omologul său român, ci şi cu câţiva potenţi oameni de afaceri români, din domeniul agro-industrial, apropiaţi de PD-L, Ministerul Agriculturii din Chişinău iniţiază o discuţie publică privind liberalizarea pieţei funciare din ţara vecină care ar permite nerezidenţilor cumpărarea-vânzarea pământului agricol. Unul dintre primii care s-a arătat interesat de această ofertă generoasă de pământuri basarabene cunoscute pentru fertilitatea lor excepţională este şi Adrian Porumboiu (deţinătorul grupului de companii cu activităţi în agricultură şi alimentaţie „Racova Com Agro Pan Vaslui” cu 45 mii ha în exploatare şi 400 mln. euro afaceri) cu trena lui de oameni de afaceri.

Puţin probabil că domnul ministru V. Cosarciuc nu cunoaşte, sau că din rea voinţă nici n-a fost informat de prietenii din România, că aceeaşi reformă în România nu a adus nici pe aproape rezultatele scontate, din contră. Atunci care ar fi motivaţia reală pentru deschiderea accesului cetăţenilor străini (încă) la terenurile agricole basarabene? Să compromitem economic Unirea de dragul vitezei de integrare, viteză dictată de ambiţiile conjuncturale ale unui nou „Conducător al naţiunii” ?

Relaţiile dintre BNR şi BNM (care este condusă de un absolvent al Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, la fel ca şi premierul Filat, ministrul justiţiei A. Tănase şi mulţi alţi actuali demnitari moldoveni), s-au înteţit simţitor. Însă comunicatele de presă privind scopurile şi rezultatele vizitelor consultative ale guvernatorului BNM acasă la Isărescu sunt constant destul de seci, limitându-se la câteva sintagme şablon pentru mediul bancar: stabilitate financiară, supraveghere etc.

Şi nu este nimic surprinzător în aceasta: după aceste întâlniri, spaţiul virtual este împânzit de discuţii la tema integrării Moldovei în sistemul monetar românesc prin adoptarea leului românesc în locul leului moldovenesc, discuţii, deocamdată neformale, la care s-au asociat chiar şi unii politicieni moldoveni bine cunoscuţi prin ataşamentul deosebit faţă de România prin SRI (Cubreacov), discuţii care le pot percepe ca pe o simplă tatonare sau pregătire a opiniei publice.
Deocamdată, relaţiile dintre cele două economii sunt destul de fiabile, şi, odată cu fuziunea sistemelor de producţie şi comerciale dintre cele două state, ceea ce deja se întrezăreşte prin demararea sincronizată a unor proiecte pe ambele părţi ale Prutului, discuţia neformală pe această temă complexă va prinde într-un an-doi un contur oficial.
Şi în cazul scepticismului meu privitor la integrarea monetară mi se va obiecta că rezistenţa moldovenilor care, spre deosebire de cetăţenii români, ţin la valuta lor, mult mai stabilă decât leul românesc, va putea fi lesne zdruncinată prin schiţarea în roz a unui plan de integrare a Basarabiei în sistemul financiar şi monetar european, prin acceptarea leului românesc ca un prim pas spre integrarea în uniunea monetară europeană. Cred că exemplul Muntenegrului, care a adoptat valuta germană – marca – ca monedă de circulaţie internă, apoi automat pe cea europeană, va fi invocat tot mai des la Chişinău.

În septembrie curent a intrat în vigoare Acordul între Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova şi Ministerul Finanţelor Publice al României, semnat în mai anul curent, privind cooperarea în domeniul finanţelor publice care prevede implementarea unor programe comune pentru elaborarea, gestionarea şi executarea bugetului, politici şi legislaţie fiscal-bugetară, legislaţie vamală, administrarea impozitelor şi taxelor. Înţeleg că nu întâmplător ministrul moldovean de finanţe este coleg de partid liberal-democrat cu premierul moldovean Filat. Aceeaşi se poate spune şi despre ministrul de externe al provinciei noastre răsăritene.

Mi se va zice şi de proiectul Mic.ro al lui Dinu Patriciu care prevede deschiderea a peste 120 de magazine în Republica Moldova. Iarăşi înţeleg că acest proiect nu constituie doar trei pereţi şi o vitrină, ci reprezintă un sistem tehnologic şi logistic comun pentru Moldova şi România. Este de notat că fostul partener în Rompetrol al lui Patriciu este fostul premier moldovean Ion Sturza, care se spune că deţine pachete între 5-10% în toate afacerile noi iniţiate de Patriciu şi că ar fi nu doar un partener de afaceri al actualului premier moldovean Filat, ci chiar mentorul acestuia. Este binecunoscut faptul că Sturza a fost acea persoană care l-a propulsat pe Filat în structurile de putere de la Chişinău, încă în 1998, oferindu-i acestuia, proaspăt absolvent al facultăţii de drept din Iaşi, funcţia de director şi apoi ministru al privatizării, şi aceasta tocmai în cea mai fierbinte perioadă a privatizării totale în Republica Moldova.

Oare nu vezi, mi se va spune, că, puse la un loc, toate aceste evenimente reflectă scenariul bine pus la punct al acelei strategii de integrare imperativă şi că ele conturează nu doar evenimente răzleţe fără nici o legătură? Doar astfel România va putea garanta la modul real inviolabilitatea investiţiilor sale în agricultura moldovenească prin oferirea accesului liber la piaţa agricolă, concomitent lansându-se proiecte investiţionale comune, asigurându-se coerenţa şi convergenţa politicilor publice în domeniul economico-financiar, ca apoi, când parametrii de fuziune a economiilor vor demonstra un grad avansat de interdependenţă, va fi dat şi startul fuziunii sistemelor monetare.

Modelul german de fuziune-integrare a sistemelor economico-financiare a fost unul foarte costisitor. A fost un plan-boom care a avut finanţare din gros. Însă contopirea dintre economiile României şi Moldovei trebuie adaptată la posibilităţile noastre şi adaptată la un scenariu de construire a unor condiţii geopolitice favorabile. Chiar şi asemenea economişti de răsunet ca Daniel Dăianu, Sebastian Vlădescu şi alţii, graţie iniţiativei lui Iulian Enache de acum doi ani şi ceva din „Cotidianul”, nu îşi ascund frica faţă de riscurile colosale pentru economia românească în cazul unei asemenea integrări-fulger. Deh, patriotismul nu poate fi evaluat, el poate fi doar simţit cu inima, nu şi calculat cu capul.

Pot să mai adaug de la mine şi alte acţiuni din planul de integrare a provinciei răsăritene în sistemele instituţionale centralizate ale Statului Român. În iulie curent, MAI moldovean în persoana viceministrului Vasile Dragomir, comandantul trupelor de carabineri, a semnat cu Olimpiodor Antonescu, inspector general al jandarmeriei române din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor un plan de colaborare care presupune schimb de experienţă, organizarea de vizite reciproce în scopuri de instruire, pregătirea ofiţerilor moldoveni la Şcoala de aplicaţie a Jandarmeriei Române. Este firesc şi faptul că planul însuşi, precum şi esenţa şi metodele de înfăptuire ale acestuia sunt secretizate.

Deja se întârzie cu transformarea Departamentului relaţiilor cu românii de pretutindeni în ministerul integrării (al provinciilor româneşti, de fapt, al Basarabiei). Acest nou minister va avea o competenţă interministerială în sensul că va asigura convergenţa politicilor şi a activităţii tuturor celorlalte ministere şi autorităţi publice în vederea asigurării integrării reale a sectoarelor de resort din Basarabia cu cele din Ţară.

Dispozitivul politic basarabean al Unirii

Înţeleg toate. Înţeleg şi doza necesară de secretizare a acţiunilor de integrare latentă, dar, totodată, şi imperativă. Ceea ce nu înţeleg este lejeritatea cu care se abordează problema Unirii. Nu putem rata de această dată. Ar fi fatal. Nu pot fi de acord nici cu dispozitivul politic pus la punct pentru implementarea Unirii la nivel instituţional de partea moldoveană.

Acest dispozitiv seamănă cu o tortă în două straturi, cireaşa de pe torta Unirii fiind cea care atrage toată atenţia, ea nefiind torta propriu-zisă. Cine este cireaşa ? Domnul preşedinte Ghimpu ! Lui i s-a rezervat rolul de exponent simbolic al Unirii. El trebuie să atragă asupra-şi toate criticile neprietenilor românilor, el este unionistul absolut. Întâlnirile sale cu omologul său român – trei la număr – sunt strict simbolice şi nu comportă, practic, nimic din acţiunile reale ale Unirii.

Este semnificativ faptul că oamenii lui Ghimpu controlează acele structuri din Basarabia care nu pot lua parte la procesul de integrare, date fiind funcţiile lor specifice. Mai curând ele sunt supuse dezintegrării şi anume: ministerul apărării (numit de Pl-ul lui Ghimpu) şi serviciul de informaţii speciale SIS (iarăşi numit de PL), omologul SRI-ului. E şi firesc. Nu în zadar M. Ghimpu l-a decorat recent pe şeful SIS cu o înaltă disctincţie basarabeană.

Stratul de sub cireaşă, adică stratul de sus al tortei Unirii, acel strat care este tocmai torta propriu-zisă, cel care comportă gustul şi consistenţa tortei, este jucat de V. Filat. Nu este întâmplător că Filat, deşi este, formal, concurentul electoral direct al lui Ghimpu, a avut cu preşedintele român şase (sic !) întâlniri şi toate pe teme concrete ce ţin de integrarea instituţională a celor două state. Nu Ghimpu, ci Filat a semnat cele două acte interstatale cu o semnificaţie deosebită pentru Unire: Acordul de mic trafic la frontieră şi Acordul regimului de frontieră România-Moldova, deşi pentru aceasta Filat a fost nevoit să încalce importante proceduri juridice. La ora actuală, procesul de integrare latentă este gestionat de oamenii lui Filat – ministerul justiţiei (cetăţenia), ministerul de interne (cooperarea dintre jandarmerie şi carabineri – evident, în scopuri pur practice de asigurare a ordinii publice în România Unită), ministerul finanţelor (integrarea fiscal-bugetară, folosirea în comun şi coordonat a fondurilor externe) etc.

Spre deosebire de M. Ghimpu, Vlad Filat, din funcţia sa de prim-ministru, a reprezentat latura practică a integrării Moldovei la România, chiar şi atunci când participarea acestuia comporta dezechilibre substanţiale de ranguri, cum ar fi semnarea acordului de frontieră moldo-român care din partea României a fost semnat de ministrul de externe român Baconschi, iar din partea Moldovei de însuşi prim-ministrul Filat, stârnind indignarea lui Mihai Ghimpu până la a-l declara neconstituţional, dar, surprinzător, şi indignarea preşedintelui Comisiei pentru Politică Externă a Parlamentului RM, Igor Corman, prieten apropiat al lui Marian Lupu, ambii poziţionaţi în protipendada de la Chişinău ca oameni ai Rusiei, dar care nu a protestat că acest document elaborat de oamenii lui Filat nu a trecut prin comisia de profil în parlament pe care o conduce.

Chiar şi acţiunea care era mai apropiată de rolul simbolic al lui Mihai Ghimpu, cum ar fi deschiderea unui pod la Rădăuţi între Moldova şi România, s-a aflat sub controlul direct al preşedintelui Băsescu şi a premierului Filat, care coordonau prin telefon până şi ziua deschiderii. Poate pentru a nu incita spiritele la preşedinţia moldoveană, Băsescu l-a expediat pe Blaga să facă poze cu Filat tăind împreună sârma ghimpată de pe Prut, deşi ministrul transporturilor din Republica Moldova, sub a cărui patronaj s-a realizat podul cu pricina, este colegul de partid al lui Ghimpu.

Stratul al doilea al tortei Unirii, cel de jos, cel care nu comportă gust şi aspect, dar care asigură rezistenţa şi forma tortei, este Lupu, aliatul fidel al lui Ghimpu în campania electorală din Basarabia şi nu numai în campanie. El trebuie să joace rolul de pro-rus, atrăgând voturile comuniştilor, dar oricând să fie gata să preia funcţiile lui Filat în cele ale integrării în cazul în care Filat ar fi desconspirat sau ar deveni ineficient. Desconspirat în sens de executant al acţiunilor concrete din strategia de integrare imperativă. Nu în sens de agent recrutat de SRI în anii de studenţie în baza de materiale compromiţătoare cum ne demonstrează documentat recenta carte „Putera din umbră” a cunoscutului ziarist Eduard Ovidiu Ohanesian.

Aici, adevărat, trebuie să recunosc, SRI-ul nostru a dat lovitura direct în ţintă. De aici devine perfect explicabilă şi firească cooperarea – cu succes – dintre partidul lui Filat, inclusiv în evenimentele din 7 aprilie 2009 de la Chişinău, cu formaţiunea „Mişcarea Naţional-Creştină” a lui Sergiu Laşcu, pretins „legionară”, tutelată prin aceeaşi filieră.

Un asemenea dispozitiv este fragil, uşor de compromis. Nu se poate miza pe personaje care activează din interes politic, conjunctural, fie din partea României, fie din partea basarabeană. Unirea nu se face pe sub masă. Unirea este victorie, se obţine cu pieptul descoperit. Aşa cum face Ghimpu. Avem nevoie nu de o „unire” conjuncturală care să se destrame la schimbarea conjuncturii, ci de o Unire de jos, prin mişcări tectonice ale întregii fiinţe româneşti, mişcări la nivel spiritual, cultural, social, demografic.

Acum, însă, dacă comuniştii lui Voronin vor obţine victoria la alegerile parlamentare din Republica Moldova, atunci acesta va fi meritul lui Băsescu. Şi iarăşi românimea va fi victima ambiţiilor căpitanului de cabotaj care crede că nava României poate fi pilotată la fel, la discreţia căpitanului. Acum nu ne rămâne decât să sperăm la victoria necesară nouă tuturor – românilor din Ţară şi, în special, celor din Basarabia, – a forţelor anticomuniste de la Chişinău ca să reuşească pe parcursul noului lor mandat să finalizeze procesul de integrare deplină şi ireversibilă a Basarabiei în România.
Sursa: Realitatea.net


2 comments »

  1. da, da unire spune:

    in 2011, basarabia se va uni cu Romania. IAR IN ANUL IN CARE SE VOR UNII SE VA TRANSFORMA IN REGATUL ROMANIA

  2. trebuie sa ne mobilizam fortele noi astia generatia tanara, doar asa expulzam rusia odata pt totdeauna si facam un pas inainte spre intregirea tari, adica unirea „moldovei” cu romania actual. restul pasiilor au timp apoi lejer 😉

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Caută

Comentarii Recente

ChatVorbește instant cu noi !+