Unirea este inevitabilă

3
32

292-druc2Interviu cu Mircea Druc, ex-premier al R. Moldova (25 mai 1990 —
28 mai 1991)

— Este adevărat că, dacă mai rămâneaţi la Chişinău, aţi fi fost asasinat?

— Da, e adevărat. În anii 1990—2000 în Rusia au fost asasinaţi 67 de guvernatori de bănci. Dar cazul Gamsakhurdia? Dar Dudaev? De ce? Fiindcă nu conveneau. Credeţi că putea accepta cineva să se împiedice de unul ca Druc, dacă la un moment dat ar fi văzut că nu se poate trece peste el?

— Aţi fost unionist şi rămâneţi. Care e semnificaţia zilei de 27 August pentrtu dvs.?

— Pentru mine, 27 august nu înseamnă independenţa aclamată la Chişinău, ci colapsul imperiului. Ceea ce am aşteptat o viaţă s-a întâmplat. Nici prin cap nu mi-a trecut că, după ce va dispărea URSS, va urma aşa-zisa independenţă. Că vrea Tiraspolul în Transnistria stat din 5 raioane, că Chişinăului îi arde de stat din 6 judeţe, fără Reniul matale, fără Mămăliga mea, fără Herţa şi aşa mai departe. Eu pe agrarieni, când îi prind, le zic: «De ce îmi spuneaţi mie: ‘Dle Druc, sunteţi romantic, nesăbuit, nu vă daţi seama ce vreţi’…». Păi, eu ce trebuia să fac, să fiu un al doilea Snegur, un al doilea Sangheli, un al treilea Ciubuc? Am spus-o şi cu altă ocazie şi repet: ca percepţie generală, starea de spirit a Europei este cea din ajunul primului război mondial. Aceeaşi tensiune, aceeaşi derută, corupţie şi aşa mai departe…

— Ce s-ar fi întâmplat dacă Bucureştiul nu recunoştea independenţa Chişinăului?

— Ei, asta nu vrea nimeni să înţeleagă la Chişinău… în politică gesturile înseamnă foarte mult. Ce s-a întâmplat cu Grecia, care nu a recunoscut Macedonia? Nu a recunoscut-o şi gata. Aşa şi România, care trebuia să spună întregii comunităţi internaţionale: salutăm dezagregarea imperiului sovietic, urmărim cu atenţie evoluţiile, voinţa populaţiei din teritoriile româneşti acaparate de URSS, asigurăm opinia publică internaţională că nu vom întreprinde nimic destabilizator în regiune, vom acorda ajutor şi sprijin R. Moldova, în cazul în care vor apela, dar nu ne cereţi să recunoaştem consecinţele Pactului Ribbentrop-Molotov.

— Podurile de flori, văzute peste ani, au fost o oportunitate sau o cursă pentru a  fi verificată starea unionismului?

— Pentru mine, enigma cea mare este ceea ce a scris în raportul său Lucinschi, ca prim-secretar, ce-a scris Voronin, ca ministru de Interne, şi şeful de la grăniceri, cu statul-major la Kiev, despre cele întâmplate pe 6 mai 1990. Erau perplecşi. Un milion de oameni intrase pe Prut – inviolabila, sfânta graniţă a imperiului sovietic, fiind călcată de piciorul celor pentru care a fost ridicată… Dar mai mult decât s-a făcut nu putea să se facă nimic. Atâta timp cât a existat URSS, nici Declaraţia noastră de independenţă nu era o mare scofală…

— Se vorbeşte mult despre revoluţiile furate, s-ar putea întâmpla ca evenimentele din 7 aprilie să repete soarta celor din 22 decembrie 1989 din România şi să nu se mai afle adevărul despre ele?

— Da, sigur… parcă au mai aflat americanii de ce a murit Kennedy sau de ce a fost împuşcat Martin Luther King? Am trăit 50 de ani într-o societate în care puterea politică era decisivă, iar acum trăim în lumea în care capitalul decide. Şi bănuiesc că cei care l-au susţinut pe Voronin acuma s-au împărţit şi-i susţin pe alţii. Condiţionat. Capitalul mafiot, transnaţional, dacă nu-l mai serveşti, o păţeşti ca Kennedy sau  Dudaev.

— Pentru baltici declararea independenţei a echivalat cu anularea consecinţelor Pactului Ribbentrop-Molotov, pentru noi nu. Credeţi că independenţa ne poate proteja de o nouă ocupaţie rusească?

— Totdeauna ni se oferă o şansă. În 1985, s-a început perestroika. S-a zis că Fronturile Populare au fost o creaţie a kgb-ului. O fi, dar noi ne-am infiltrat şi am deturnat această idee. Unirea nu am reuşit s-o facem. Nu era pregătit nici Bucureştiul şi nici Chişinăul. Dar fiecare a participat la perestroika lui Gorbaciov cu interesele lui. S-a descurcat cel mai bine Kazahstanul şi se descurcă în continuare, devine acum lider în lumea turcică, trece degrabă şi la caracterele latine. Noi? Aşa precum ne-am folosit de perestroika, trebuie să ne folosim de ideea integrării europene. Niciodată nu am avut o conjunctură atât de favorabilă. Se dau fonduri, lumea se interesează de tine, joacă cartea UE până în pânzele albe…

— Şi totuşi de ce nu s-a făcut Unirea?

— Mă întreabă acest lucru mai mulţi tineri şi eu le zic: «Uite ce frumoasă întrebare. Ce trist aş fi fost dacă m-aţi fi întrebat: dle Druc, de ce am făcut Unirea?».

— Cum sunt văzute de la Bucureşti lucrurile în R. Moldova?

— Eu sunt plecat de 20 de ani, vin, periodic, de la Bucureşti, dar puteţi testa prin mine impresionalismul subiectiv asupra situaţiei de la Chişinău. Eu am venit la Chişinău din Cernăuţi la sfârşitul anilor `50. Deci cunosc ce a fost în `59, în `69, `79, `89 şi acum, în 2010. Fiecare generaţie are problemele sale, doza sa de fericire şi de nefericire.
Dumnezeu şi Istoria lucrează pentru noi. Eu, când am devenit prim-ministru, am cerut să mi se dea situaţia demografică la Chişinău. La recensământul din 1959, procentul de moldoveni în Chişinău era de 13,1. Singura instituţie universitară în care se vorbea româna era Institutul Pedagogic «Ion Creangă». Era ca un verdict. În 1990, în mai, am aflat că procentul e de 51,3. Factorul demografic ne-a salvat, a salvat Chişinăul şi pe noi toţi.

— De ce pleacă moldovenii în lume?

— În fiecare seară, pe când lucram în ultimii ani la Moscova, mergeam acasă de la gara Kievski şi vedeam cum dormeau în gara aia sute de basarabeni, care plecau la exploatările forestiere în Komi, plecau în Kazahstan, plecau la BAM. Toţi plecau pe un capăt. Era o tradiţie, pentru că nu aveai ce face în sat… Lumea pleacă şi pleacă de sărăcie, pentru că aşa au plecat de sărăcie în anii `40 circa 2,5 milioane de turci în Germania, au plecat italieni, au plecat mulţi alţii…

— Toate guvernările au promis altfel de viaţă în R. Moldova, şi lucrurile rămân pe vechi.

— Aceste lucruri nu depind numai de guvernare… Veniturile sunt mici, este adevărat, dar vedeţi că problema e şi alta: am umplut oraşele Basarabiei cu cele mai luxoase maşini, dar nu am umplut satele de maşini agricole second-hand. Pământurie stau în paragină. Nu cred că fondul de salarii în anii ‘80 ajungea în RSSM la un miliard de Euro, pe care-l trimit moldovenii din străinătate. Ce face lumea cu banii ăştia? Casă la Chişinău, maşină luxoasă?

— Debarcarea lui Druc a fost un complot?

— A fost opera lui Snegur cu agrarienii lui. Că după ce au scăpat de Druc umblau de acuma să scape şi de Snegur. Gorbaciov nu credea, spre deosebire de mine, că URSS va dispărea. Nu putea. Visul lui era să păstreze URSS.  Eu îmi permiteam să fiu atât de nesăbuit şi temerar fiindcă aveam ideea fixă că URSS trebuie să moasră. Prima undă seismică a fost dispariţia lagărului socialist: Pactul de la Varşovia, CAER-ul şi unificarea Germaniei. A doua undă: dispariţia URSS. Şi a treia undă seismică: dezagregarea imperiului rus. Cred că în Rusia procesul de descompunere trebuie să continue, de la Ural până în Extremul Orient, cu Siberia, cum s-a desprins Canada. Trebuie să mai iasă Tatarstanul, să se rupă Caucazul de Nord…

— Regretaţi ceva din perioada în care eraţi şef de guvern?

— Regret că nu am avut tăria să nu accept funcţia de prim-ministru. Fusesem ales preşedintele Comisiei de politică externă în Parlament. Acolo era locul meu şi trebuia să lăsăm reprezentantul comuniştilor să ia funcţia, şi abia după un an de instabilitate, când ar fi căzut el, atunci să vină Frontul, iar până atunci noi trebuia să lucrăm… A fost o mare greşală. Eu şi acuma le spun celor din AIE. De ce atâta luptă pentru preşedinte? Fortificaţi-vă în Parlament. Oricând îl veţi putea da jos dacă veţi fi consolidaţi.

— Ce s-a întâmplat cu PPCD?

— A evoluat, a evoluat şi, din lider-unionist, s-a transformat în lider-statalist, şi acum nu ştiu – va reuşi dl Roşca să devină liderul stataliştilor în tabăra adversă? A pierdut electoratul şi mie îmi pare foarte rău că zestrea Frontului şi Creştin-Democraţia nu mai este în Parlament.

— Ce ne facem cu Transnistria?

— Problema Transnistriei nu e doar problema Chişinăului. Şi de rezolvarea ei trebuie să se preocupe toată lumea occidentală. Iar noi trebuie să rezolvăm nişte probleme foarte şi foarte concrete. Eu de 20 de ani aştept podul Rădăuţi-Prut, ca să scoatem problema traficului de frontieră. Au fost alocate 137 de milioane de Euro pentru programul de cooperare transfrontalieră România—Ucraina—R. Moldova. În 13 septembrie termenul expiră şi banii pleacă înapoi. Nu i-am folosit din cauza tâmpeniei ucrainenilor şi, inclusiv, a Chişinăului. Este bine să se facă pe ambele maluri ale Prutului depozite de colectare a materiei prime agricole de la ţărani. Trebuie obţinută de la România o garanţie ca cel puţin 34 la sută din produsul agro-alimentar al Basarabiei să fie comercializat pe piaţa internă. Asta are o mare importanţă. Plus o cale ferată, plus integrarea sistemului energetic. Proiectul de la Cernavodă, sabotat de agrarieni, ar fi dat, desigur, o mai mare siguranţă, dar acuma s-a văzut că Dumnezeu ne dă şi alte şanse. Cehii investesc la Măgurele şi la Cogealac 2 miliarde şi fac cel mai mare centru eolian din Europa. Nu mai ai nevoie să cumperi uraniu, nu mai ai nevoie de apă grea, nu mai faci deşeuri şi nu te costă nimic. Scria «Le Monde» acum o săptămână că marele exilat al Romei, poetul Ovidiu, se plângea că bat vânturi crâncene la marginile Imperiului Roman. Uite că vânturile pot prinde şi bine. Şi acum spaniolii vor şi ei să învestească într-un alt parc eolian, ăsta va fi cel mai mare din lume. Aşa că vânturile din Bărăgan, de pe coasta Mări Negre se transformă în avantaj. Noi nu avem uraniu şi nici păcură, dar vânturi avem. Plus resursele regenerabile… fotovoltaice, masă verde, biomasă, biodizel, bioetanol etc. Dacă aş fi prim-ministru azi, aş zice: «Vă interzic să mai produceţi vin ca nenorocitul de Onişcenko să-l trimită înapoi». Rusia trebuie să ştie că nu-i dăm votul să intre în OMC şi-i vom cere să ne plătească şi daune materiale şi morale. Schimbăm piaţa de desfacere, dacă producţia livrată este una de calitate, iar dacă nu – nu o mai producem. Anul trecut, spaniolii au transformat 5 milioane de litri de vin în bioetanol. Nu au avut ce face cu el şi au făcut benzină.

— R. Moldova în UE, cu sau fără Transnistria?

— Este exclus, fără Transnistria. Citesc cu mult mai multă atenţie ceea ce scriu găgăuzii. Ei nu au renunţat să viseze, au pretenţii acuma că poporul găgăuz a fost rupt în două de Ucraina şi că nu noi trebuie să reunim sudul Basarabiei, ci ei trebuie să se unească şi să facă statul Bugeac. Nu exclud că Rusiei i-ar conveni acest proiect, nu cred însă că această enclavă prorusă, la fel ca şi cea din Transnistria, i-ar putea conveni Ucrainei. Dar starea de spirit există, aşa că trebuie să fim foarte atenţi şi să gândim lucrurile în ansamblu.

— Cât de mult poate conta Chişinăul pe Kiev în soluţionarea «problemei transnistrene»?

— Ucraina nu a fost şi nu va fi niciodată aliatul R. Moldova în «problema transnistreană». Şi toată gargara impardonabilă pe care o facem la Chişinău şi la Bucureşti şi vorbim de un secol de Rusia, Rusia, pe când, încă de pe timpul lui B. Hmelniţki şi a lui Timuş, problema noastră nu a fost Rusia, ci Ucraina. Rusia nu are probleme teritoriale cu România.

— Dar Kievul este pus la treabă de Moscova?

— Nu Kievul este pus la treabă de Moscova. Dimpotrivă. Când au vrut să facă republică autonomă şi bietul Kotovski şi marele Frunze au cerut să fie republică sovietică, ucraineniii s-au opus. Când a vrut Kotovski să fie el preşedintele republicii autonome, au luat ucrainenii şi l-au împuşcat. Frunze şi Kotovski au fost trataţi ca naţionalişti, iar când s-au delimitat frontierele, după 2 august 1940, tot ucrainenii au decis aceste frontiere, şi acum iarăşi ei pun condiţii pe unde să treacă frontierele cu R. Moldova. Kievul este aliatul Moscovei împotriva noastră. Fie la Kiev, fie la Mosocva, va apărea o guvernare mai radicală şi atunci vedem.

— De la Lucinschi încoace, Chişinăul a intrat pe o fază, extrem de suspectă, a cedărilor faţă de Kiev. Teritoriale şi patrimoniale. Câteva repere: 700 metri de litoral de Dunăre la Giurgiuleşti, calea ferată Etulia-Reni cu ieşire strategică spre Dunăre, Giurgiuleşti şi Galaţi, la rând vine Palanca – un alt obiectiv strategic pe direcţia Dunării. Şi toate – în schimbul promisiunilor sterile ale Kievului că va face parte R. Moldova în «problema transnistreană».

— Este cea mai mare eroare comportamentală, tactică, operaţională, strategică etc. în relaţiile cu Ucraina. Ucraina vrea să facă în Basarabia ceea ce n-a rezolvat într-o sută de ani apelul lui Gruşevski, primul lor preşedinte, care le cerea: «aşezaţi-vă cu traiul în Basarabia, populaţi Basarabia, Basarabia trebuie să devină ucraineană». E şi vina americanilor, care au crezut la etapa Iuşcenko că fac jocul cu Ucraina împotriva ruşilor şi le-au dat frâu liber.

— Tratatul politic româno-ucrainean din 1997 a pus sub cuţit comunităţile româneşti din Ucraina. Etnocid la propriu. Cum poate fi schimbată situaţia?

— Cred că dl Constantinescu s-a grăbit. A vrut în NATO şi nu a ajuns în NATO. Este un Tratat dezastruos, care, în loc să îmbunătăţească, a înrăutăţit situaţia românilor. Este mai rău decât pe timpul URSS. Trebuie să înţelegem acest lucru şi să terminăm cu cedările, iar Tratatul… după 10 ani trebuia să se aşeze părţile la masă şi să vadă ce s-a făcut, ce nu şi să găsească soluţia de mai departe. Dacă nu există soluţii, tratatul trebuie renegociat.

— Proiectul Pasat şi implicarea Bisericii Ruse ar putea fi un mulaj electoral, lansat pentru a sustrage atenţia de la un cu totul alt favorit al Moscovei pentru alegerile de la Chişinău?

— Nu. Rusia este într-o mare derută şi nu ştie cu ce să ne cumpere. Chestia cu eliberarea poporului moldovenesc de sub jugul burghezo-moşieresc şi aşa mai departe nu mai merge. Şi s-au gândit să bage în luptă Biserica, panortodoxismul.

— Pentru ruşi este mai bun Pasat decât Lupu, să zicem, sau Filat – că se vehiculează şi candidaturile lor?

— Da, sigur, Pasat va fi până la moarte legat de ei, l-au salvat din ghearele lui Voronin. Pasat vine la putere pe filiera lui Lucinschi şi poate fi controlat, nu este atât de orgolios ca Voronin. Şi abia pe locul trei, după Voronin, vine Lupu. Lumea, la Chişinău, trebuie să accepte ca cineva să joace şi cartea Moscovei, la fel ca şi cartea americană sau orice altă carte care se poate cota pe piaţa politică din R. Moldova. Altceva e că trebuie s-o facem onest, transparent şi să lămurim oamenilor ce vrem din aceste relaţii, fie cu Rusia, fie cu America, Germania, România etc.

— Şcolarizarea copiilor în România… Impactul nu mai e cel pe care s-a contat iniţial, 90 la sută nu mai revin acasă. Cum redresăm situaţia?

— Bine ar fi să procedăm invers: să facem instituţii româneşti aici, cu extensiuni la Cahul, Bălţi şi oriunde există aceste şanse, cu recunoaşterea reciprocă a diplomelor de studii. Eu, de pildă, aş deschide la Chişinău instituţii panromâneşti, de pildă o Academie etno-folclorică, iar cine va vrea să studieze, din Banat sau din Dobrogea, să ştie că e doar la Chişinău. Pe timpul Imperiului Austro-Ungar, centrul de pregătire a clerului pravoslavnic era la Cernăuţi. Şi veneau toţi la Cernăuţi.

— Unele medii din Europa fac mare tam-tam din faptul că România acordă cetăţenie basarabenilor. Este o acţiune împotriva României sau împotriva R. Moldova, care încearcă şansa apropierii de Europa?

— Nu Europa face tam-tam. Se ştie că încă în perioada sovietică, la fiecare ambasadă sovietică era câte un ataşat de presă, şi când făcea URSS vreo campanie cu «lupta pentru pace» şi trebuia atacat vreun stat occidental, atunci omul pentru presă de la ambasadă, care avea relaţii în presa de acolo, îi plătea şi aceia dădeau articole… şi începea «lupta pentru pace», greve şi tot ce mai trebuia… Despre marele pericol polonez sau despre România şi Bulgaria, până la intrarea în UE, au scris acelaşi lucru, şi acum vorbesc de Basarabia. Deci, aceştia sunt plătiţi ori de ucraineni, ori de ruşi, care văd în integrarea R. Moldova în UE un pericol de unire cu România. Şi caută să facă probleme României. Este o provocare.

— Decretele Ghimpu, care spun nişte adevăruri tăcute vizavi de istorie, erau sau nu necesare, pentru că nu numai Moscova, dar nici colegii de coaliţie nu-i împărtăşesc deciziile?

— Din punct de vedere politic, da. Sunt un lucru bun. Asta-i politică. Mie-mi place şi ce face Pavlicenco. Ideea unirii trebuie să fie una permanentă, aşa se face în politică. Dvs., dacă vreţi să scăpaţi de şoareci, ce faceţi? Puneţi pisica în casă, ca să moară şoarecii de infarct. Aşa-i şi aici. Şi ar fi bine să se grupeze în jurul ei mai mulţi şi să nu fie şi ea partid liberal, că-s prea mulţi liberali, ci să fie partid conservator, care e bine să fie unionist şi naţionalist, şi care să ceară, pe aceeaşi undă, vrem unire, vrem unire. E bine să ajungă în Parlament, să fie un partid radical, cum e Jobbik la unguri, care are numai 5%, în schimb ai tribună, te desfăşori, dai interviuri, faci atmosferă, te afişezi cu declaraţii şi toată lumea ştie că în Parlamentul de la Chişinău există un partid unionist şi că ideea unirii trăieşte. Cineva trebuie să preia rolul creştin-democraţiei pierdute, ori să reabiliteze creştin-democraţia. Părerea mea: Unirea este inevitabilă.

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate, Petru Grozavu - Ziarul de Gardă

3 COMENTARII

  1. Asa e Miha,ei eu ma bucur pentru asta,dar sunt si tineri moldoveni care vin in comunitatea europeana la lucru si cand le spui de unire se gandesc doar la faptul ca asa pot veni mai usor,prin intermediul romanilor,si nu se gandesc la constiinta nationala.
    Si altceva poate mai paradoxal e ca multi vin din asa zisa republica Moldova in comunitate,si nu numai ,chiar si moldoveni din ucraina,lucreaza aici ca sa-si castige o paine dar „ii pupa pe rusi in fund”(ma scuzi de expresie) mai ceva ca pe cei care le ofera sansa la o viata mai buna.Dupa parerea lor -ca rusii nu-s nimeni!de ce nu se duc in rusia sa lucreze daca tot le tin parte,asta nu inteleg!!??

LĂSAȚI UN MESAJ