UNIREA SĂRBĂTORITĂ ȘI LA BALȘ

0
66
Marş pentru sărbătorirea unirii Basarabiei cu România, în Balş

200 de persoane, majoritatea elevi şi studenţi, au sărbătorit, miercuri, 95 de ani de la unirea Basarabiei cu România, eveniment ce a avut loc la data de 27 martie 1918. La miting au participat şi studenţi basarabeni din Craiova, cele mai folosite sintagme ale participanţilor la marşul de la Balş fiind „Chişinău şi Bucureşti, două inimi româneşti”,”Trăiască,trăiască şi-nflorească,Moldova,Ardealul şi Ţara Românească”

Grupurile de participanţi s-au reunit, la ora 17.00, pe platoul Casei Tineretului din oraşul de pe Olteţ, după ce acelaşi eveniment s-a derulat şi la Craiova. Dacă în Bănie au participat numai 80 de persoane, Balşul a fost la înălţime, având în vedere cei 200 de inşi care au mărşăluit pe străzi în ciuda ninsorii care a continuat să cadă pe toată perioada întâlnirii. Balşul a fost traversat, la pas, iar odată ajunşi la Monumentul Eroilor, cei prezenţi s-au oprit şi au jucat o horă. Reprezentanţii jandarmeriei şi cei ai poliţiei au monitorizat îndeaproape evenimentul, care s-a încheiat fără incidente. Evenimentul a fost organizat de către asociaţiile oltene „Salvaţi Identitatea Satului” şi „Renaştem Împreună”, membre ale Platformei Civice ACTIUNIEA 2012.Considerăm că este o datorie de onoare a generaţiilor noastre să cinstească evenimentul crucial de la 27 martie 1918. Nu există un fenomen mai înălţător în toată istoria milenară a Basarabiei decât actul revenirii, în anul 1918, a mult pătimitei jumătăţi estice a moşiei Muşatinilor la străvechea matcă românească, după anexarea ei tâlhărească de către Rusia ţaristă în anul 1812”, a declarat Viorel Călugăru, preşedintele asociaţiei „Salvaţi Identitatea Satului“.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ