Vadul lui Woodstock – festival de muzică pe Nistru

0
4
Logo Valul lui Woodstock

În timp ce politicienii de la Chişinău şi Tiraspol schimbă replici dure sau tac în privinţa reunificării Republicii Moldova, un grup de tineri a hotărât să contribuie într-o formă inedită la apropierea locuitorilor de pe cele două maluri ale Nistrului.

Evenimentul care îi va aduna pe cei din stânga şi din dreapta râului Nistru este un festival de muzică şi se numeşte Vadul-lui-Woodstock şi se va desfăşura în perioada 11-12 august.

Oleg Negru este directorul Asociaţiei ArtCord şi iniţiatorul ideii şi organizatorul principal al festivalului.

„Mi-a plăcut foarte mult mie şi colegilor mei ideea ca festivalul să fie non-profit, să fie ceva gen Woodstock. Datorită faptului că locuiesc chiar alături de Vadul-lui-Vodă, în mare măsură pentru că acolo avem o zonă de agrement şi denumirea se combină foarte bine cu denumirea localităţii Woodstock din America, care a şi pornit mişcarea muzicii pentru pace în lume, s-a combinat perfect şi am văzut în asta chiar un semn dumnezeiesc ca să meargă înainte.”, spune Oleg Negru.

Pentru rezolvarea conflictului transnistrean trebuie găsite metode netradiţionale

 

Cristian Zilberberg

Ideea organizării evenimentului este susţinută şi de o serie de alte organizaţii. Printre acestea se numără şi Centrul de Resurse pentru Drepturile Omului din Chişinău (CREDO).

Din partea acesteia, responsabil de Vadul-lui-Woodstock este Cristian Zilberberg.

„Noi am descoperit o chestiune foarte importantă, că de fapt, pentru rezolvarea conflictului transnistrean trebuie găsite metode netradiţionale pentru a stabili mai bine legăturile între populaţia de pe ambele maluri ale Nistrului.”

„Deoarece conflictul acesta nu se rezolvă doar la nivel superior, la nivel de guverne sau conducere, ci se rezolvă foarte mult şi la nivel de oameni, populaţia de rând. Şi limbajul acesta al muzicii este un mijloc şi un instrument foarte important prin care putem stabili o legătură, să stabilim o comuniune – Vadul-lui-Woodstock.”, spune Cristian Zilberberg.

Comunicare prin muzică

Adam Goodberg este un american stabilit de doi ani la Chişinău. Aici, printre altele, cântă la muzicuţă într-o formaţie de blues.

Cristian Zilberberg, Adam Goodberg şi Oleg Negru în studioul BBC Chişinău

Are prieteni pe ambele maluri ale Nistrului. Îl întreb ce deosebiri a remarcat el între tinerii de pe malul stâng şi cei de pe malul drept.

Adam Goodberg: Cei pe care i-am văzut, tinerii de acolo, vorbeau exclusiv în limba rusă.
Reporter: Dar ca mentalitate?
Adam Goodberg: Unica problemă este că nu sunt suficiente contacte între tinerii de acolo şi tinerii de aici.

„La nivel de aşteptare, cel puţin pentru anul acesta este să fie cât mai mulţi tineri, persoane interesate din partea stângă a Nistrului care să vină pe partea dreaptă a Nistrului.”, spune Cristian Zilberberg.

„A râului care simbolic ne desparte, şi să comunice între ei. Să comunice prin dansuri, să comunice prin faptul că sunt împreună şi ascultă muzică.”

„Chiar cred că nu e departe timpul când una dintre ediţiile festivalului se va desfăşura într-o ţară unificată. Unificată nu de politicieni, dar de oamenii simpli.”, spune Oleg Negru.

Reporter: Dar ce muzică ascultă tinerii de acolo şi tinerii de aici?
Adam Goodberg: (Râde) Muzică americană. Este o legătură universală.
Reporter: Care anume muzică americană? Muzica americană este multă şi diferită.
Adam Goodberg: „50 Cent”, iar în festivalul nostru va fi formaţia „50 Bani”.

Sursa: BBC


NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ