Valentin Arion: „Guvernul RM trebuie să investească în Centrala atomoelectrică de la Cernavodă”

0
8

O nouă majorare a tarifelor la gazele naturale şi la produsele petroliere a generat în societate dezbateri vizând perspectiva siguranţei energetice a R. Moldova şi a capacităţii de plată a consumatorului final. Cum vor evolua preţurile în viitorul previzibil? Ce ar trebui să întreprindă Guvernul pentru asigurarea ţării cu resurse energetice accesibile? La rugămintea cititorilor săi, TIMPUL a solicitat opinia dlui Valentin Arion, doctor habilitat, şeful Catedrei termotehnică şi management în energetică de la Universitatea Tehnică din Moldova.

Este foarte important ca oamenii să înţeleagă care sunt tendinţele preţurilor la combustibili, mai ales la cei de import: preţurile vor creşte necontenit. Pe termen scurt s-ar putea înregistra nişte diminuări sau conservarea unor preţuri, însă este imposibilă stăvilirea lor pe termen mediu, de cinci-şapte ani, sau pe termen lung. Apropo, ANRE-ul cere majorarea tarifului. Se vorbea până acum de negocieri vizând creşterea tarifului cu 13%, dar am observat că se vrea deja o majorare cu 17%. Dacă ţinem cont de faptul că aceste preţuri se schimbă de patru ori pe an, la o creştere de 17% anual obţinem în cinci ani o dublare a preţului la gaze. În perioada 2000-2010, de exemplu, rata medie anuală a creşterii preţului a fost de 16%. Deci ar trebui să ne aşteptăm că, peste cinci-şase ani, un metru cub de gaze va costa pentru consumatorul final opt lei. Pentru a vă convinge de această dinamică, să urmărim tabelul care reflectă costul gazelor în diferite metropole ale Europei. În ultima coloană preţul pentru un metru cub este calculat în lei moldoveneşti. Astfel, aceste date statistice ale UE arată că în februarie 2010, când la Chişinău preţul unui metru cub de gaze era sub 4 lei, la Stockholm era de 27 de lei, la Copenhaga – 16 lei/m3, la Viena – aproape 11 lei etc. (tabel).
De aici desprindem o concluzie: mergând spre Europa, evident vom merge spre costuri de acest fel. Iată de ce nu ar trebui să ne mire preţul dublu ce ar putea fi înregistrat peste patru-cinci ani. El ar putea fi şi triplu. Asta se referă la gaze.

Dar o situaţie similară vom atesta şi la ceilalţi combustibili. Dacă în ultimul deceniu rata medie anuală de creştere a preţului la gaze în RM a fost de 16%, la cărbune ea a fost de 17%, la păcură – de 16%, la motorină -18%. Aceste rate nu vor mai coborî ci, pe termen mediu şi lung, vor creşte permanent. Şi acest lucru se va produce indiferent dacă vom declara sau nu loialitate politică furnizorului tradiţional de hidrocarburi. Eu aş dori să reamintesc că din 1994 până în 2004 creşterea medie anuală a fost de 1%. Însă din 2005 creşterea este una foarte accelerată. Şi nu putem spune că atunci la putere în RM nu se afla un guvern loial Rusiei. Acesta a fost anul când Rusia a decis să-şi schimbe politica cu privire la exportul de resurse energetice primare.

Putem conchide cu certitudine că în RM, precum şi în regiunea pentru care Rusia este sursa de alimentare, suntem martori la o creştere a preţurilor, începând cu 2004, 2005, 2006 ratele medii anuale, în funcţie de ţară, oscilând de la 15 până la 19 la sută. Această creştere se va menţine şi s-ar putea întâmpla chiar ca la sfârşitul mandatului actualei guvernări să avem o creştere cu 80% a preţurilor la toţi combustibilii fosili de import.

Pentru a face faţă unor riscuri în viitor, Guvernul ar trebui să implementeze mai multe programe de eficientizare energetică cu scopul de a diminua costul energiei în costul producţiei, a micşora intensitatea energetică a producţiei, a micşora costul energiei în unitatea PIB, ca indicator generalizat. Aici avem mai multe rezerve nevalorificate. În primul rând – clădirile, deoarece 30-40% din toată energia consumată în clădiri poate fi economisită. O altă rezervă o constituie resursele regenerabile. Conform statisticii oficiale, sursele regenerabile folosite în RM constituie în jur de 4%. Însă o analiză neoficială arată că în realitate nivelul lor este minimum 15-16%. În cazul dezvoltării mai intense a resurselor regenerabile am putea ridica până la 30% cota lor în consumul energetic general. Rolul Guvernului în acest domeniu ar fi de a mobiliza societatea în a utiliza tehnologii şi echipamente mai moderne care să sporească randamentul consumului de resurse energetice regenerabile. Ar fi cazul ca Guvernul să lanseze un program complex de utilizare a tot ceea ce se numeşte resursă energetică în zona rurală.

O altă direcţie importantă ar fi revenirea la un subiect dezbătut pe parcursul a deja 20 de ani – participarea RM la construcţia Centralei atomoelectrice de la Cernavodă din România. Astă-vară, în componenţa unei delegaţii moldoveneşti, împreună cu dl viceministru Popa şi directorul general ANRE, dl Parlicov, am participat la cel mai mare for energetic care a adunat mii de specialişti din întreaga Românie – Conferinţa Naţională de la Constanţa. Acolo am solicitat şi am avut o discuţie cu directorul Centralei atomoelectrice de la Cernavodă. Din dialog am înţeles că această centrală este, în sistemul canadian CANDU, una din primele trei-cinci după eficienţă şi securitate, deci la un nivel foarte bun. Costul energiei produse era de aproximativ trei cenţi şi un import de energie de la Cernavodă ar fi foarte benefic pentru noi. Dar acest import poate fi realizat doar cu condiţia să participi la construcţie şi vreau să spun că problema participării la construcţia ultimelor două blocuri ale centralei este una deosebită pentru noi. Iată de ce eu consider că, în situaţia dată, în rolul de investitor trebuie să fie anume Guvernul RM. Da, noi ştim că, în ultimii 20 de ani, Guvernul nu-şi permite să investească în acest domeniu deoarece partenerii noştri financiari internaţionali nu vor accepta lucrul acesta. Dar eu cred că acum a venit timpul când Guvernul Filat trebuie să insiste în negocierile cu aceşti parteneri financiari, să-şi modifice un pic politica şi să participe nemijlocit cu investiţii în obiectivul de la Cernavodă.

Guvernul trebuie să declare ferm că statul R. Moldova trebuie să facă lucrul acesta, să le demonstreze celor de la Washington că merită să investim acolo pentru un viitor mai sigur al ţării noastre. Până acum s-au deprins toate guvernele că este un tabu să participi cu investiţiile statului în sectorul energetic. Dar anume acum este cazul ca acest guvern să se convingă singur şi să-i convingă pe creditorii noştri că Cernavodă ne poate garanta o perspectivă energetică sigură pe o durată lungă de timp. Noi ne-am dori nu mai puţin de 200 de megawaţi putere instalată, ceea ce ar necesita o investiţie de 600 de milioane de dolari. Din dialogul de astă-vară cu directorul centralei atomoelectrice am înţeles că ar mai fi încă posibil de a discuta cu ei la tema aceasta. Evident că 600 de milioane de dolari nu le are nimeni în RM şi e vorba de contractarea unui credit. Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială, de regulă, nu susţin astfel de investiţii, însă trebuie să-i convingem că asta-i situaţia când noi dorim, că nouă ne trebuie, categoric ne trebuie. Investiţia trebuie să fie una imediată, deoarece lucrările de construcţie la Cernavodă avansează. Nu ştiu exact când expiră termenul după care nu se mai poate vorbi de o participare, dar bănuiesc că încă jumătate de an nu va fi târziu pentru a dialoga cu guvernul român şi cu creditorii. Este cert că energia electrică importată de la Cernavodă ar fi mai ieftină decât cea pe care o importăm noi azi din alte direcţii. O participare ulterioară cu cheltuieli de întreţinere şi reparaţie ne va asigura energie ieftină timp de 20-25 de ani. La preţ previzibil, ştiut, controlat sută la sută. Acum a venit timpul Cernavodei.

Arcadie Gherasim

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ