RSS Feed

Valeriu Dumbravă, eroul naţional căzut la datorie

3

mai 15, 2008 by Românism

tanc
În fiece an, satul Cioreşti, din raionul Nisporeni, devine gazdă pentru rude şi prieteni pentru toţi cei care l-au cunoscut pe Valeriu Dumbravă, erou căzut la datorie, în războiul de la Nistru.

În satul de baştină, camarazii săi au organizat o acţiune specială unde au depus flori la mormântul eroului, cu multă emoţie şi-au depănat amintirile, iar din program nu au lipsit tradiţionalele competiţii sportive de volei.

În timpul războiului,Valeriu Dumbravă făcea parte din Brigada de Poliţie cu destinaţie specială „Fulger”. În Tighina, în anul 1992, aveau loc cele mai sângeroase operaţiuni din timpul conflictului de la Nistru. Astfel, Grupul de Armament Geniu Chimic, din care făcea parte Valeriu Dumbravă, cu încă trei camarazi, a primit, la 3 aprilie 1992, misiunea specială să însoţească cortegiul de maşini cu armament spre satul Varniţa. În centrul satului Gâsca, cortegiul a fost întâmpinat de mercenari şi cazaci, care au atacat şi incendiat automobilele. Valeriu şi cei trei camarazi de luptă au ars de vii. Aceştia sunt Valeriu Cordineanu, Nicolae Ţurcan şi Andrei Izbaş.

Oleg Balan, locţiitor al comandantului Brigăzii de Poliţie cu Destinaţie Specială „ Fulger”, a menţionat că „acesta este un eveniment tragic. Iar de datoria noastră este să ne aducem aminte de ei. Atâta timp cât nu-i vom uita, vor fi alături de noi”.

„Nimic nu mai poate să le recupereze pierderea suportată de îndureraţii părinţi. Cu cât putem, le vom ameliora durerea şi le vom fi alături”, ne spune Valeriu Guţu, primar al comunei Cioreşti.

Pentru toţi, Valeriu Dumbravă rămâne un erou al neamului şi un exemplu pentru generaţia tânără. Gimnaziul din satul natal îi poartă cu cinste numele.

Maria Romanovici, fosta profesoară de geografie a lui Valeriu, ne-a spus că el a fost un elev stăruitor, comunicabil şi harnic. Vine dintr-o familie cu mulţi copii, dar una unită şi educată.

„Valeriu Dumbravă este eroul nostru naţional. Mereu îl purtăm în sufletul nostru, deoarece el merită acest lucru, a fost un mare om şi şi-a jertfit viaţa pentru noi, pentru întregul sat”, ne aduce la cunoştinţă Violeta Armăsari, elevă în clasa IX-a, de la gimnaziul „Valeriu Dumbravă”.

Valeriu era la vârsta de 23 de ani când a murit. Reuşise în toamna anului 1991 să se căsătorească. Lăsând în durere şi lacrimi soţia şi părinţii.

http://www.flux.md/articole/3161/


3 comments »

  1. Irina spune:

    Cunosc ff multe lucruri despre el.A fost un adevarat erou

  2. SERGIU spune:

    IMI PARE FOARTE BINE CA VATI PERMIS SA SCRITI CITEVAI FRAZE DESPRE EROUL N
    ATIONAL VALERII DUMBRAVA,DAR ESTE PUTIN SI SARAC.ATI PUTUT ADAUGA SI CITEVAI FOTOGRAFII DELA JOCURILE SPORTIVE CE SE PETREC IN MEMORIA LUI IN LOCALUL SCOLII DIN CIORESTI CE II POARTA NUMELE.SCRITI SARAC DE PARCA VATI TEME DE CINEVAI.

  3. vera spune:

    Valeriu Dumbrava este un erou ce nu v-a fi dat uitarii niciodata,si ma bucur nespus de mult ca scoala comunei Cioresti poarta numele lui,asa si copiii si nepotii si stranepotii vor sti istoria acestui mare OM care si-a perdut viata in timpul conflictului de la Nistru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

ChatVorbește instant cu noi !+