Vasile Şova despre consultările de la Odesa

0
48

La capătul consultărilor de la Odesa între participanţii la formatul de negocieri 5+2 privind soluţionarea conflictului transnistrean, ministrul reintegrării, Vasile Şova, a declarat la Moldpres că a propus demararea discuţiilor în grupurile de lucru create pentru consolidarea încrederii între Chişinău şi Tiraspol.
Potrivit ministrului, acestea pot discuta chestiuni legate de economie, comerţ, infrastructură, sănătate şi protecţie socială.

Vasile Şova a mai precizat că toţi participanţii la consultări, atât mediatorii şi observatorii, cât şi reprezentanţii Tiraspolului, printre care s-a numărat Valeri Liţkai, s-au arătat favorabili pornirii acestor discuţii chiar de săptămâna viitoare.

Reprezentantul UE în Moldova Kalman Mizsei a declarat că Uniunea se pronunţă pentru reunificarea statului moldovenesc.

Presa de la Tiraspol îl citează totodată pe ambasadorul cu misiuni speciale al MAE al Federaţiei Ruse, Valeri Nesteruşkin, care a declarat la Odesa că părţile negociatoare nu trebuie să inventeze nimic nou, ci să valorifice înţelegerile din trecut.

„Pe parcursul a 16 ani de negocieri, părţile au acumulat un bagaj intelectual şi de lucru suficient. Nu este nevoie să fie inventată din nou bicicleta”, spune Valeri Nesteruşkin.

„Este mai curând necesar să se vadă care dintre variantele de soluţionare a problemei este mai potrivită pentru Transnistria şi Moldova”, a spus reprezentantul special al ministerului rus de externe.
http://www.bbc.co.uk/romanian/moldova/story/2008/04/080415_odesa_sova.shtml

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ