Vatamanu Ion

1
431

La 1 mai 1937 se naşte Ion Vatamanu, în comuna Costiceni, judeţul Hotin (azi raionul Noua Suliţa, regiunea Cernăuţi), din părinţii Maria şi Ion, ţarani români.

1944-1954 Urmează şcoala de şapte ani din satul natal, apoi şcoala medie din satul vecin Vâncicăuţi.

1954-1955 Tânăr învăţător la şcoala din Costiceni.

1955-1960 Îşi face studiile la Universitatea de Stat din Chişinău, Facultatea de Chimie. În această perioadă debutează cu poezii în ziarul studenţesc, apoi în ziarul „Tinerimea Moldovei”. Scrise în vers liber şi alb,de o originalitate frapandă, poeziile dau naştere unor discuţii aprinse, din care nu lipsesc atât notele apreciative cât şi criticile vehemente.

1960 Se căsătoreşte cu Elena Curicheru, studentă la filologie, viitoare trăducătoare, fiica lui Mihail Curicheru, scriitor basarabean exilat în Siberia (unde s-a stins din viaţă în 1943).

1962 Debut editorial cu placheta de versuri Primii fulgi, prezentat de N. Costenco (Chişinău, Editura Cartea moldovenească). Prin această carte, ca şi prin cele ce vor urma, poezia lui Ion Vatamanu impune o formulă lirică nouă, modernă, deosebită de cea tradiţionalistă cultivată la noi în epocă. Datorită acestei atitudini de „reformator”, la care se adaugă originea sa bucovineană şi caracterul naţional basarabean pronunţat al operei sale, poetul de-a lungul întregii vieţi, va fi suspectat de acţiuni „subversive” împotriva puterii sovietice şi nu va gusta nicicând din „mierea” graţiilor oficiale.

1963 Se naşte Mihaela, prima fiică a familiei Vatamanu.

1964 Tipăreşte placheta de versuri Monologuri , Chişinău Cartea moldovenească.

1966 Apare cartea pentru copii Aventurele lui Atomică, Chişinău, Editura Cartea moldovenească. Povestirea reprezintă o fascinantă călătorie a lui Atomică în lumea elementelor chimice şi în cea a ştiinţei, va cunoaşte mai multe ediţii, atât în limba română cât şi în alte limbi.

1967 Apare volumul de versuri La mijlocul ierbii, prefaţat de George Meniuc, Chişinău, Editura Lumina . Cartea include poemul lirico-epic Basmaua, care exprimă ideea păstrării memoriei ancestrale, a moştenirii străbunilor, şi care, până a aparea în volum, cunoaşte zeci de recenzii închise.

1968 În acest an urma să-i apară o nouă carte de versuri aflată în faza tipografică, metelul ei este topit din cauza aceluiaşi mult „disputat” poem Basmaua. Se naşte cea de a doua fiică a familiei Vatamanu, Mariana.

1969 Apare, în traducerea lui Ion Vatamanu, cartea Walt Whitman, Cântec despre mine însumi, Chişinău, Editura Cartea moldovenească.

1970 Robert Frost, Între creste de munţi,culegere de poeme, trăducere de Ion Vatamanu, Chişinău Cartea moldovenească.

1971 Apare culegerea de versuri Liniştea cuvintelor, Chişinău Editura Cartea moldovenească. Tipăreşte culegerea Ţvet abricosa,în trăducere rusă, Chişinău, Editura Cartea moldovenească. Susţine, la Universitatea din Lvov, doctoratul în chimie cu teza Studierea oscilopolarografică a complecşilor Bi (3+), Zn (2+), Sb (3+) cu liganzi adecvaţi şi aplicarea acestor complecşi în chimia analitică.

1972 Umbra lui Homer, poeţi elini, trăducere de Ion Vatamanu, Editura Cartea moldovenească.

1973 Poezia negrilor americani, trăducere de Ion Vatamanu, Chişinău, Editura Cartea moldovenească. Este numit şef de laborator la institutul de chimie al Academiei de Ştiinţe din Moldova, funcţie pe care o va deţine până la sfârşitul vieţii. În toţi acestea ani ai carierii sale de chimist, Ion Vatamanu va publica peste 150 de lucrări ştiinţifice în domeniul chimiei analitice, va obţine cinci brevete de invenţie în domeniul oscilopolarografiei (1980, 1984, 1985, 1988, 1989). O serie de metodici ale sale vor fi aplicate în sfera agricolă şi industrială din fosta Uniune Sovietică şi din Moldova, având ca teren de aplicare raioanlele Teleneşti şi Anenii Noi.

1974 Apare culegerea de versuri Ora păsării, Chişinău, Editura Cartea moldovenească. Se naşte fiica mezină a familiei Vatamanu, Leontina – „copilăria casei”.

1975 Ianis Rainis, Adie vânt, cântec popular în cinci acte,trăducere de Ion Vatamanu, Chişinău, Editura Cartea moldovenească.

1977 Apare volumul de versuri De ziua frunzei, prefaţăde Grigore Vieru, Chişinău, Editura Literatura Artistică, considerată drept una din cele mai valoroase apariţii poetice din anii 70, marchează, prin ciclurile Secunde cu munţi, Răscoala contra morţii şi Cu neodihnă, clasicizarea formală a poezii lui Ion Vatamanu. Poezia americană, antologie, prefaţă şi trăducere de Ion Vatamanu, Chişinău, Editura Literatura Artistică.

1978 Publică, în colaborare cu alţi lucrători ştiinţifici ai laboratorului de chimie, lucrarea Indice Bibliografic al literaturii de polarografie (anii 1922-1977), Chişinău, Editura Ştiinţa. Apare culegerea de versuri Zelenaia colâbeli pesni, în trăducere rusă, Moscova, Editura Sovetski pisateli.

1980 Apare volumul Viaţa cuvântului, prefaţă de Pavel Boţu, Chişinău, Editura Literatura Artistică. Culegerea, alcătuită din mai multe compartimente, include articole de publicistică şi texte cu caracter eseistic. Culegerea Teiul, versuri pentru copii, ilustraţii de Igor Vieru, Chişinău, Editura Literatura Artistică. Apare culegerea de versuri Zemlea Poeta, în trăducere rusă, Chişinău, Editura Literatura Artistică.

1981 Apare volumul iubire de tine, Chişinău, Editura Literatura Artistică. Culegerea înclude câteva cicluri de poezii şi balade, precum şi poemele de largă respiraţie lirico-epică Pasăre Eu, Basmaua şi Privighitoatrea cântă plumb.

1982 În acest an, la Editura Literatura Artistică urma să-l apară volumul de poezii şi balade De pe două margini de război. Cenzură comunistă hipervigilentă stopează cartea în faza de corectură, metalul ei fiind topit, iar autorul învinuit de „acţiuni subversive” împotriva puterii de stat. Imant Ziedonis, Basme în culori, proze poetice pentru copii, trăducere de Ion Vatamanu şi Elena Curicheru-Vatamanu, Chişinău, Editura Literatura Artistică. Teatrul „Flacăra” de la Universitatea din Chişinău montează spectacolul Basmaua, după poetul omonim al lui Ion Vatamanu.

1983 Apare volumul de poezii, balade şi poeme Măslinul oglindat, prefaţă de Pavel Boţu, Chişinău, Editura Literatura Artistică. Cartea este o nouă variantă, refăcută şi „îmbunătăţită”, a volumului „ghilotinat” De pe două margini de război, şi scoate în evidenţă o nouă faţetă a poezii lui Ion Vatamanu: baladescul sau, mai exact, reabilitatea – prin mijloace poetice moderne – a baladescului. Baladele reprezintă o cronică a satului, o „iliadă” a copilăriei văzute cu ochi de mătur. Autorul recurge la valorificarea istoriei, reale şi imaginare, a mitologiei populare, îmbrăcând cămaşa concretului şi trecând (cu mult succes!) „proba supunerii la obiect”. Apare culegerea de poezii Secundy i gory, în trăducere rusă, Chişinău, Editura, Literatura Artistică. Teatrul pentru tineret din Chişinău montează spectacolul Osia dorului, după poezia lui Ion Vatamanu (regizor Silviu Fusu).

1984 Apare volumul A vedea cu inima, Chişinău, Editura Literatura Artistică. Lucrarea include schiţe, tablete, marginalii eseistice, în care sunt analizate diverse aspecte ale vieţii sociale şi culturale, probleme ce ţin de sfera artei în general şi a literaturii în special. La Chişinău are loc serata de creaţie Cântare văzduhului paşnic al patriei – două ore de poezii cu Ion Vatamanu, manifestare de răsunet în viaţa culturală din acei ani. Este decorat cu Medalia de Bronz a Expoziţiei Realizărilor Economiei Naţionale.

1985 Apare cartea de versuri pentru copii Izvoraş cu ochii verzi, Chişinău, Editura Literatura Artistică.

1986 Apare volumul de versuri Dimineaţa mărului, Chişinău, Editura Literatura Artistică, Cartea include ciclurile poematice Vara râurilor repezi, Prăbuşirea prietenului, poemul Femeia din muguri, Frumoasa cu prunci, fiind considerată ca una din dintre cele mai reprezentative lucrări ale autorului. Teatrul literal al elevilor „La steaua” din Chişinău prezintă spectacolulde poezie Privigitoarea cântă plumb, după poemul omonim al lui Ion Vatamanu (regizor Vasile Căpăţână). Spectacolul este premiat în cadrul uniu festival unional.

1987 Apare volumul Nimic nu-i zero, prefaţă de Mihai Cimpoi, Chişinău Editura Literatura Artistică. Cartea reprezintă o selecţie retrospectivă o de poezii, balade şi poeme. Cu prilejul sărbătorii celor 50 de ani de viaţă la Teatrul Academic „Puşkin” are loc o serată omagială, în cadrul căreia i se conferă Diploma de onoare a Prezidiului Sovietic Suprem al Republicii. Teatrul pentru copii şi tineret din Chişinău prezintă spectecolul „Dimineaţa mărului” (regizor V. Căpăţână) după poezia lui Ion Vatamanu.

1987-1991 În aceşti ani, angajat plenar în lupta pentru eliberarea naţională a românilor din Basarabia şi Bucovina, Ion Vatamanu scrie o serie de poezii cu caracter social-politic, militante, incendiare, de o largă audienţă public: Unire, moldoveni; Celor ce pun graiul la vot; Un popor de felul nostru; Ce vor scriitorii?; Matern la Bucovina ect.

1988 Apare volumul Dialoguri banale sau trist şi vesel despre oameni, Editura Literatura Artistică. Poemele sunt nişte parabole sociale în care autorul surprinde şi analizează aspecte, stări şi atitudeni din anii „restructurării” garbacioviste. Apare monografia Termodinamica hidrolizei ionilor metalelor (în colaborare cu tânărul savant Ilie Fiştic), Chişinău Editura Ştiinţa. I se confera Medalia „Veteran al muncii”.

1989 15 februarie La Chişinău apare primul ziar în grafie latină, Glasul, tipărit în Letonia cu sprijinul Societăţii „Dacia” , responsabil de ediţie fiind Maria Briede-Macovei, Leodina Lari, Viorel Mihail, Ion Vatamanu. Apare cartea de versuri Izvoraş cu ochii verzi, ediţie completată, pictor I. Moraru, Chişinău, Editura Literatura Artistică. Apare culegerea de versuri Vozvraşcenie domoi, în trăducere rusă, Moscova, Editura Sovietski pisateli. Apare monografia Polarografia în analiza de atestare a mostrelor standard ale metamelor nefieroase şi aliajelor lor (în colaborare), Chişinău, Rditura Ştiinţa. Lauriat al premiului ziarului „Moldova socialistă” pentru publicistică. I se acordă Diploma Televiziunii Moldoveneşti pentru ciclul de emisiuni „Abeceul moralei”.

1989-1991 Împreuna cu L. Lari asigură conducerea ziarului Glasul, primul ziar în grafie latină.

1990 Apare volumul de poezii şi balade Atât de mult al pământului, Chişinău, Editura Hyperion. Este ales deputat în Parlamentul Moldovei şi desemnat preşedinte al Comisiei Parlamentare pentru Cultură şi Culte. În această calitate, eleborează proectul ansamblului monastic „Căpriana”. Prticipă, alături, de alţi câţiva scriitori (Grigore Vieru, Ion Ciocanu, Arcadie Suceveanu) la Festivalul internaţional „Serile de poezie de la Struga” (Jugoslavia).

1991-1993 Director al revistei Columna.

1992 15 februarie Devine membr de onoare al Societăţii culturale bisericeşti „Mitropolitul Varlaam. 18 februarie Pentru merite deosebite în arta scrisului i se conferă titlul onorific „Maestru al literaturii”. Cu prilejul aniversării a 75-ea de la Unirea Basarabiei cu Patria mamă, i se acordă Diploma Ligii culturale pentru unitatea românilor de pretutindeni.

1993 9 august La Chişinău se stinge subit din viaţă Ion Vatamanu. Dispăriţia lui fulgeratoare este deplânsă de întreagă Moldovă. Înmormântarea are loc la 11 august, la Cimitirul Central din Chişinău, având amploarea de funeralii naţionale.

1994 La un an de la dispăriţia poetului, Teatrul „Ion Creangă” din Chişinău prezintă spectacolul de pe două margini de război – Ungheni i se conferă numele lui Ion Vatamanu.

1995 Liceul Teoretic raional din Străşeni devine Liceul „Ion Vatamanu”. I se conferă Premiul „Dacia” în domeniul artei populare, post-modern. Apare cartea pentru copii Unde-i urma mea? , prezintare grafică Sergiu Puică, colecţia „Micile americi”, Chişinău, Editura Muzeum. I se conferă Medalia Eminescu, post-modern. I se decernează Diploma Partidului Liberal din Moldova pentru promovarea Spiritului de libertate în creaţie, post-mortem.

1997 Cu prilejul aniversării a 60-ea de la naştere, La Academiea de Ştiinţe din Moldova are loc Sesiunea ştiinţifică „Ion Vatamanu – omul şi poetul” . Tot cu acest prilej, Ministerul Culturii şi Uniunea Scriitorilor din Moldova organizează Concursul republican de poezie şi muzică tânără „Ion Vatamanu”.La 1 septembrie şcolii medii din satul Costiceni i se conferă numele lui Ion Vatamanu, iar pe clădirea ei este dezvelit un basorelief cu chipul poetului.

1998 Apare volumul Secunde cu munţi în colecţia Poeţi români contemporani, Bucureşti, Editura Eminescu.

1999 mai Dezvelirea unei plăci comemorative cu chipul poetului pe clădirea Institultului de Chimie al Academiei de Ştiinţe din Moldova.

2000 Apare volumul Nimic nu-i zero în colecţia Biblioteca şcolarului, Chişinău, Editura Litera. Apare volumul Să mă chemaţi să cânt, Timişoara, Editura Augusta.

2001 Apar 2 volume de versuri Altă iubire nu este în colecţia Scriitorilor români contemporani, Bucureşti, Editura Biodova. 2003 Apare volumul Nimic nu-i zero în colecţia Biblioteca şcolarului, ediţie adăugită, Chişinău, Editura Litera Internaţională. Apare cartea pentru copii Oglinda mofturoasă, în colecţia Poezii de seama voastră, prezentare grafică Anatol Smâşleaev, Chişinău, Editura Prut Internaţional.

“Ion Vatamanu a fost un om şi un poet spectaculos. Şi la singular, şi la plural. Ambii. Nu de puţine ori surprinzător în opţiuni, preferinţe, afirmaţii, „pretenţii” tandre, spuse cu voce uşor cântată, jucată-modelată, articulată, cu inflexiuni de virtual actor de convingătoare probă. (De altfel, era unul dintre cei care îşi citeau splendid poemele.) Nu de puţine ori – reiau contrapunctic nuanţarea – părea a se afla pe o scenă, pe un podium imaginar, de unde, neostentativ, parcă ar fi predicat, ar fi „indicat”, re-modelat, opinat – uşor sau ceva mai ferm – contradictoriu. În compania lui, viaţa devenea… shakespeareană, adică teatrală. Dar nu înfrumuseţată cu tot dinadinsul, ci înnobilată. Mai ales, în tinereţile sale de poet deschis modernităţii, bărbat înalt, cu conturul byronian al feţii, precum surprinzător de adevărat (şi, concomitent, uşor ficţional, creator, adică) l-a surprins pictoriţa Elena Bontea într-un portret, pe care nu mă tem a-l crede – raritate (…de plasticitate); un portret poate chiar… celebru. Posibil. Istoria mai e în permanentă (şi prezentă, la zi) plămadă, iar la timpul oportun va pune accentele necesare, va semna decizii, ca şi (relativ)… definitive.
Ion Vatamanu era un generos. Inclusiv, cu mai tinerii săi colegi, despre cărţile din colecţia „Debut” (i se mai spunea… „De băut”) ale cărora a scris în „Tinerimea Moldovei”, întreţinând o rubrică specială, zisă „Viaţa cuvântului”. Astfel că, astăzi, nu cred că Ion Vatamanu, din perspectivele şi retrospectivele vârstei şi creaţiei sale, ar fi căutat motive de replică, de ceartă cu mai tinerii colegi nonconformişti, „neascultători”, ca şi… ireverenţioşi faţă de gloriile parcă stabilite odată pentru totdeauna, clasicizate. Dar, iată, cam spulberate. Unele – pe drept, ce mai… Nu, Ion Vatamanu n-ar fi mers în răspăr cu postmoderniştii, contrafortiştii, semn-iştii… Pentru că, în juneţile sale, la timpul primordiului scriitoricesc, a fost acaparat şi ghidat de scrisul modern al lumii, primele sale cărţi învederând versul de o factură deschisă contemporaneităţii transfrontaliere, trans-URSS-iste, trans-realist socialiste… Plus traducerile sale din marii poeţi de factură sui generis primenitoare, de o stilistică şi o metaforă fascinante – poeţi greci, americani, în special. Şi eu am scris, atunci, despre cărţile sale, inclusiv despre cele de dragomanie. Peste ani, „mă ameninţa” oarecum… voit-copilăreşte-mofturos-înduioşător (şi aici era jocul şi farmecul firii sale de artist sensibil) că da, numaidecât va reveni la prozodia de factură modernă, se va relua pe sine, cel din anii şaizeci-şaptezeci, că… Însă timpul, destinul nu mai avură răbdare ca Ion Vatamanu, care sunt sigur că ni s-ar fi re-înfăţişat din nou, pe nou, surprinzător – altul, acelaşi; shakespearean-teatral şi bărbăteşte byronean. Spectaculosul om şi poet Ion Vatamanu. Despre care, din mai multele întâmplări de pomină, farmec, netrecătoare savoare, voi povesti, aici, una. De prin părţile noastre, ale teleneştenilor. Mai bine zis, o întâmplare dintre punctul A – satul Mândreşti şi punctul B – centrul raional Teleneşti. Sau, invers plasate, punctele. De unde, la 20 de kilometri, peste Răut, se află Negurenii mei de baştină.
Astfel, prin 1975 sau ’76, poate, venisem aici, acolo, cu televiziunea – scriitori, oameni de artă, ansamblul „Folclor” la întâlnire „cu truditorii satelor”. Dintr-ai noştri, condeierii, eram cu Ion C. Ciobanu, Gheorghe Vodă, generosul meu filotim, şi, spuneam, spectaculosul Ion Vatamanu. Ar fi mult de dat-intrat în amănunte, astfel că o iau pe scurtătură.
Urma, deci, să ne întâlnim cu locuitorii satului Mândreşti, vatră  aflată la 8 kilometri de Teleneşti, orăşel-centru raional în hotelul căruia eram cazaţi. Pentru că, o zi, trebuia să repetăm spectacolul radioasei întâlniri, iar a doua zi – să imprimăm. Astfel că, la Mândreşti, repetam în casa de cultură. Obositor, cu reluări nenumărate, imprecizii, bâlbe, stângăcii şi altele de felul acesta. Pentru că, pe atunci, omul satului se temea de microfon, mai că făcea, bietul, pe el în faţa camerei de filmat. Aşa a fost.
Ei bine, cât repetarăm noi în casa de cultură, afară se lăsase iarna adevărată, cu o ninsoare, cu o zăpadă care nu pot fi invocate decât cu un truism: ca în basme, cum s-ar zice. Ieşim, mesim, revenim, repetăm iar, ne încălzim cu un pahar-două, iar la un moment dat colegul Ion Vatamanu face către mai marele satului, preşedintele de soviet sătesc: „Aveţi o sanie cu cai frumoşi, mândri?” Cum să nu se găsească la Mândreşti aşa ceva? Sigur că da! (În caz contrar, trebuie să schimbi numele satului, nu alta…) Astfel că foarte curând eram urcaţi în fânul din coşul unei sănii cu trăpaşii ce aveau gâturi de lebede… cabaline – Vodă, Vatamanu, preşedintele şi subsemnatul. (Ion C. Ciobanu plecase să-şi vadă Budăii de baştină.) Facem turul satului, suim, coborâm pe relieful colină-defileu al satului de codru, de două, trei sau, posibil, patru ori Vatamanu sau Vodă zicând: „Opriţi aici!”
Oprirăm la casa aleasă şi intrarăm. Era a unei familii tinere, ce abia intrase în noua locuinţă în vara trecută. Avea doi copii, familia. Lăsăm, cu autograf, câte o carte. Stăpânul, bineînţeles, nu avea numai casă, ci şi beci. Etcetera. Şi tot aşa, mai „năvălim” şi prin alte gospodării. Era deja târziu. În una din case dăm de Vasile Iovu şi alţi colegi de-ai săi, care îi ziceau din nai, vioară şi alte unelte înfermecătoare. Bu-u-n! Stăm cu ei, mai cântăm. Se face miez de noapte. Trece de el. Ţin minte sigur – se făcuse aproape de ora două. Spre dimineaţă, adică. Preşedintele ne propune să ne cazeze, de mas, într-o casă de gospodari. Dar, ţi-ai găsit! Spectaculosul şi imprevizibilul coleg Ion Vatamanu unde face, dezaprobator, ferm: „Nu, noi mergem la hotel, la Teleneşti!” Cum, la ora asta?… Dar, mă rog, dacă musafirii doresc, preşedintele cheamă o maşină. „Nici un fel de maşină!” face iar Vatamanu. „Mergem pe jos!” Oamenii buni şi primitori rămân cu gura căscată… Şi de uimire, şi de somn. Mai încearcă să ne convingă că, tovarăşi scriitori, până la Teleneşti sunt 8 kilometri distanţă, e iarnă, e aproape trecut de două spre dimineaţă, e… Nu, Vatamanu nu cedează. Lui Vodă şi mie – ce ne rămâne, decât să fim solidari cu surprinzătorul, spectaculosul nostru coleg şi inegalabil prieten?
Prin urmare, sania ne scoate la marginea Mândreştilor, de unde noi, trei crai, o luăm spre Teleneşti. Noapte – nimic de zis – frumoasă, cu lună. Geroasă. Dar aceasta contează mai puţin – vinul fusese bun şi la discreţie. Numai că e cam lunecuş. Ion Vatamanu, cel mai înalt dintre noi, avea, bineînţeles, pasul pe potriva staturii. Pe când nenea Gicu, Gheorghe Vodă, filotimul meu (uneori se autoironiza, spunând că, în înălţime, are un metru jumătate cu tot cu bască!) cam rămâne în urmă. Din când în când, îl auzim râzând. Păi, aluneca şi cădea. Fără să scoată mâinile din buzunarele paltonului, făcea eforturi acrobatice să se ridice pe picioare. Reuşea. De fiecare dată.  Dar drumul e lunecos în continuare. Etcetera. Înaintăm. Eu cu Vatamanu discut despre Filimon Bodiu, cel care, pe la începutul anilor cincizeci, anume prin aceste locuri luptase, bărbăteşte, cu puterea sovietică. Înarmat. Etcetera.
Discutăm noi, dar ne şi îngândurăm, astfel că, la un moment dat, întreb, nu obligatoriu sută la sută în glumă: „Ioane, dar dacă apare acum, aşa, un lup, ce ne facem?” La care omul replicii bine găsite, Vatamanu, face îndată: „Las’, nu-ţi fă griji, se satură cu Vodă!” Întorc capul – Vodă e cam la 10-15 metri în urma noastră – „urmă” clară, înlunită. Fermecătoare, nu altceva. Ca să mai folosesc un truism. Ne oprim şi-l aşteptăm. Şi-i povestim la ce „concluzie” am ajuns: va fi jertfit lupului. Hohotim! Ce mai dispoziţie! Literară, aş putea spune. Artistică. De creaţie. Pentru că eram cu doi colegi, artişti adevăraţi, cu care făceam cale dinspre Măndreşti spre Teleneşti.
La hotel aveam să ajungem cam pe la trecut de ora trei. E-hei, tineri ani ai mei! Şi-ai lor, ai colegilor, bunilor mei prieteni – Gheorghe Vodă, filotimul, şi Ion Vatamanu, care, despre prima mea carte, scrisese un articol ce se intitula: „Unde să duc o albină?” Unde?… La stupi, la urdinişul casei sale. La prisaca frumuseţilor, dulceţurilor, literaturii, artei. La prisaca, la stupii amintirilor. Unele – dulci, altele – amare. Pentru că vor urma şi altele. Despre Vodă. Despre Vatamanu…”

Leo BUTNARU

PRIETENI, COLEGI, UMBRE DRAGI…

Sursa: Wikipedia.org
Foto: Chisinaul.blogspot.com

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ